GABRIELA DIMITRIU, UNIVERS LITERAR PERSONAL, Colecția Critica, ECREATOR, Baia Mare, 2025

Motto: „O carte este întotdeauna un surâs al veșniciei în fața efemerității, un prilej de bucurie  pentru cel care a scris-o, dar și pentru cei care o vor citi...”

Argument, Genuri nobile, Cristian Gabriel Moraru

Gabriela Dimitriu scrie în această carte cu titlul Univers literar personal despre cărțile pe care le-a citit în ultimii ani și pe care le-a recenzat cu ochiul criticului literar,  analizând cărțile din punct de vedere filologic, estetic, social și artistic. Creează astfel „un univers literar personal” prin afirmațiile sale despre un aspect sau altul al cărților citite, despre personaje, acțiune, atmosferă sugerată, figuri de stil, afinități literare etc. Unele analize realizate-n stil călinescian readuc aievea-n fața cititorului de recenzii(printre care mă aflu și eu) atmosfera specifică a cărților și viața autorilor și tocmai în aceasta constă originalitatea interpretării făcute de criticul literar Gabriela Dimitriu.

În recenzia cu titlul „Satul românesc, dincolo de amintirile perindate-n inimile noastre”se face analiza detaliată a cărții scrise de Lucian Domșa cu titlul Aneta. Găsim frumos creionat portretul Anetei,fata pe care tatăl ei o iubește foarte mult și pe care o ascultă în anumite momente, Aneta îi spune tatălui să nu bea prea mult la nunta fratelui mai mare iar tatăl o ascultă, celelalte personaje nu au o mai mare forță de portretizare, totul se învârtește în jurul Anetei. Lumea satului e zugrăvită prin această familie numeroasă cu obiceiuri tradiționale din Ardeal. Scrie Gabriela Dimitriu:

-„Aneta s-a născut în mintea scriitorului pentru acele persoane care au păstrat în suflete amintirile sacre ale bunicilor și străbunicilor. Satul nu are un nume oficial și poate fi considerat un loc anonim încărcat de măreție și grandoare, asemănător  multor alte sate din Ardeal”.

În atenția Gabrielei Dimitriu  stă scriitorul Teodor Dume cu volumele de poezii Ferestre spre marginea lumii și  Moartea din vis.

„Descoperim în poezia dumnealui sclipirile omului împăcat cu destinul și inevitabilul”. Se citează:

„Fericirea mea e o fereastră prin care/ privesc cerul/ și din când în când/ poteca ce duce/ înspre marginea lumii/ totul este asemeni cerului/ care mă împiedică să văd dincolo”. Cerul semnifică simbolul Divinității, al sacralității, al universului care nu poate fi atins decât în imaginația sa și doar cu ajutorul ochiului  nevăzut al lui Dumnezeu.

Pentru poetul Teodor Dume „ Lacrima este unitatea de măsură a iubirii, îi oferă iluzia unei perspective/ fie și îndepărtate/ pentru a salva/ ce a mai rămas... din dragostea care îi lumina pașii iar poetul e de acord că „undeva la capăt de zi se moare” iar el va trebui să se obișnuiască să trăiască cu sine însuși. Lumina e considerată de poet un element simbolic – singura sosie a lui Dumnezeu. Astfel lumina, umbra, lacrima, cerul, luna, soarele și natura îi oferă poetului Teodor Dume un liant care-l apropie de Dumnezeu.

Analize deosebite găsim la scrierile Cuierul cu păcate Mahala 2 de Radu Marini, Există îngeri fără aripi, dincolo de noi de Rusti Adriana Holtei, Scriitorul și Tasta Erotismului de Ana Văcărașu, Inimă de lumină de Aurelius Belei și... multe alte scrieri.

O atenție deosebită o primește scriitorul Ionuț Caragea cu scrierile Căutătorul deamintiri, Poezia lui Ionuț Caragea – Umbra care-l însoțește în fiecare clipă a vieții sale și Trilogia veșniciei: Ceasornicul fără mâini, Locuiesc în casa cu ferestre închise, Flori din părul veșniciei. Se amintește că volumul Fântâna care-și beasingură apa conține poeme, citate,  aforisme și este a șaizecea carte  publicată de acest prolific scriitor care onorează literatura română și peste hotare în Franța iar universul său poetic cuprinde reflecții esențiale, încercând să descopere barierele inimii și ale sufletului omenesc cuprins de incertitudine, singurătate, de iubire și patimă.

În Ceasornicul fără mâini Ionuț Caragea definește toate sentimentele sale de la venirea omului în această lume, făcându-și o radiografie  a sinelui  cu o multitudine de sentimente.

Felicităm pe autoarea recenziilor antologate și-i dorim spor în toate atitudinile scriitoricești și inspirație pozitivă la scriere.

Prin aceste scrieri a cuprins un strop din eternitatea prezentului.

OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM

 

 

Poezii de Gelu Dragoș

 

Dragostea mea

doar ploi şi tăceri în jurul meu -
lungi asemeni gâtului lebedei;
aş vrea să zbor, uşor,  să planez la tine
fiindcă eu nu pot trăi decât pentru noi.
mă mistuie focul pentru atingerea buzelor tale;
ştiam că nu trebuia să te iubesc, ştiu...și acum -
tu eşti mai presus de cer peste cer;
dragostea mea e atâta de sângeroasă
dragostea mea e atâta de plăpândă
dragostea mea e atâta de sinceră, femeie de dragoste
încât pot să spun cu toată părerea de rău
dacă nu mă iubeşti din toţi porii tăi:
binecuvântată fii pasăre cu colţ de rubin...

Mai dă-mi un timp

Timpul șoptește ceva neînțeles în golurile-mi întunecoase,
O clipă doar și fulgerul îmi înflorește pe creștet;
Privesc oglinda ce-a-mbătrânit odată cu mine
Rămân hipnotic la zborul păsării cu colț de rubin
Mă-mpiedic de treptele timpului meu
Și văd cum viermii încleștatei morți îmi rod trupul
Iar sufletul-mi prinde aripi lipite cu plumb, mucezește;
M-am legat deznădăjduit de Preasfântul Iisus
Ca pruncul flămând și-nsetat de laptele mamei...
Am încercat în nebunia mea să fiu generos
Acolo unde Învierea Ta e bătaia lor de joc...
Ce pierdere de vreme, ce vremuri amărui trăim
Căci la atâtea rugăminți a obosit și Îngerul meu...
Dacă ar afla mama câte păcate mi-a văzut acesta
S-ar cutremura și-ar plânge în patul ei de alun...
Dac-ar putea spune heruvimii cât te mult Te iubesc
S-ar face un șuier și vuiet de aici până-n Cer...
E târziu acum și-mi pare că mersul timpului meu
Se măsoară cu repeziciune în foițe negre de scrum:
-    Dumnezeule, mai lasă-mi un timp
Să-mi adun comoară și-n Cer!
Doar Tu ne înveți din Cartea cea Sfântă:
O iubire sfârșește aici, alta începe dincolo!


Întoarcerea

Facerea lumii fără Pruncul Iisus
Nu poate fi gândită nici măcar
De un nebun sau înger căzut
În dizgraţia Tatălui Ceresc.
Fiindcă Iisus s-a făcut părtașul tuturor
Prin răstignirea pe Golgota
Timpul a luat alte dimensiuni
În care secundele, minutele, orele
Ba chiar și zilele, lunile, anii
Nu-și mai au locul și rostul...
Această minune ia amploare
Cu fiecare Crăciun, cu fiecare păcătos
Întors pentru totdeauna la Domnul!


Curând

Atâta frumusețe cuprinde fiecare zi
Când soarele și luna își fac bine treaba
Dar oricât de multă dragoste mă împresoară
Atât de monoton îmi curge izvorul vieții mele.
Nimic nu e spectaculos în toate cele ce vin,
Doar faptul că Tatăl Ceresc n-a uitat de mine...
Mă sting în fiecare zi puțin câte puțin
Când nu te iau pe Tine în brațe și în suflet –
Mă tem tot mai mult de iad și focurile ghenei.
Smerit te port în suflet și-n gându-mi zi de zi
Prin valurile vieții mărturisesc Iisuse Sfinte
Eu doar cu Tine și Tatăl pot răzbi...


Clipe de neuitat

În noaptea aceea va muri mama
poate mă întrebaţi de unde ştiu
Am văzut moartea cum îi dădea târcoale
şi ea, mama, speriată mă întreba de unde vin!
Pentru buna întocmire a sufletelor noastre
mă îndemna să fiu bun cu copiii, cu nevasta,
mă sfătuia să mă-nţeleg cu vecinii şi satul
mă ruga să adun fapte în Cer şi la Domnul
să las lumea asta, nebunii şi răii!
În noaptea aceea va muri mama
poate mă întrebaţi de unde ştiu
Am văzut cum o petală cade
iar ochii mamei nu mai au lacrimi!

Pâinea cea de toate zilele

fără somn adânc

între Ceruri şi Pământ

boabele de grâu
visau lanuri
care erau brâu

pâinilor curate-nainte
prescuri se vor preface
nicidecum fără somn
boabelor de grâu ale Domnului

iar într-o zi deodată
ştiinţa binecuvântată
între noapte şi noapte
se defineşte „pâinea de pâine”
s-ajungă tuturor muritorilor
de azi pe mâine…


Renașterea

Când fugim puțin câte puțin
de sinea noastră
cred că Dumnezeu se furișează
cu totul în noi.
Ne închidem într-o aură nouă
în care frumusețea sufletului
se transformă într-o pictură de Botticelli
iar pe tablou va apare renașterea noastră
cu totul...


Nelinişte

Nu reuşesc să disting marginea dintre zi şi noapte,
Dar ştiu că noaptea are un gust amar.
Aş desfiinţa noaptea, aş trece de la zi la zi
Fiindcă noaptea-i amăgire şi timp irosit
Aşa cum este acum, presupun că e un exerciţiu
Pentru atunci când vom trece şi nu vom mai fi!

Marea trecere…
 

Dincolo de tine e doar neantul
Cu umbre uşoare pictat
Dac-ar fi să le-nţeleg tonul
Din nou aş cădea în păcat!

Împrejurul meu e doar toamnă
Alte anotimpuri nu-s
Tu mai rabdă-mă încă, Doamnă
Precum ne rabdă Cel-de-Sus!

Alerg continuu fără să ştiu
Unde-i margine-n pustiu
Nu e stea aprinsă-n zbor
Să mă-nveţe cum să mor!

Fără rugi care ne iartă
Când păşeşti pe Marea Poartă!

Sursa: https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13866:poezii-de-gelu-dragos-35&catid=8:poezie&Itemid=114

MARIA MUNTEAN, Moko, Ecreator, Colecția Copilăria, Baia Mare 2025

Motto: „Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult”. (C. Brâncuși)

Cartea „MOKO” apare la prestigioasa editură condusă de editorul scriitor Ioan Romeo Roșiianu fiind a doua carte scrisă de autoarea Maria Muntean, de data aceasta cartea este dedicată copiilor și copilăriei din noi, din fiecare. Prin aceste poezii autoarea continuă tradiția poeziilor scrise de Elena Farago, Nina Cassian, G. Topârceanu, Otilia Cazimir etc.

Principalele „personaje”ale poeziilor sunt plante , animăluțe delicate,creioane fermecate și anotimpuri pictate în culori vii. O carte pentru copii, adusă la lumină din universul copilăriei care poate fi citită de bunici nepoțeilor tot atât de bine cum poate fi folosită ca material didactic la școală și grădiniță la lecțiile de memorare sau de dezvoltare a vorbirii.

Cățelușa„ Thelma” : Thelma e cățelușa mea minune/ Din rasa Doberman cu renume./ Îmi arată loialitatea,/ Mă învață bunătatea,/ E sprintenă cu blănița neagră/ Urechiușe fine,/ boticul moale, ochi duioși/ Când te vede, face rotocoale/ Și are un lătrat pentru fiecare/ Simte când ceva te doare... Nu-i o cățelușă oarecare/ E Thelma mea fermecătoare./ Și aș vrea să știe oricine/ Simpla dragoste de câine”.

„Cățelușa pierdută” se află-ntr-o poveste în care s-a pierdut în mulțime iar Dănuț o descrie și dorește să se întoarcă: „ O cheamă „Omenia” și va răspunde imediat,/ Dacă o întâlnești în drum/ Să mi-o adunceți vă rog mult,/ Eu sunt Dănuț și vă salut”!

Din ciclul tematic „Iarna și Magia Crăciunului” se pot aminti:

Scrisoare către Moș Crăciun - unde copilul cere Moșului cadouri pentru toți  membrii familiei câte ceva. Pentru anotimpul iarna copilul e vrăjit de natură, de derdeluș și săniuță iar „Omulețul de zăpadă” a primit un nou nas: „Din cămară un morcov am luat/ Și cu grijă i l-am așezat/ Omul de zăpadă acum e fericit/ Un nou nas el a primit.”

Moșule, când ai să vii/ Sâ-mi aduci multe jucării,/ Mamei o brățară argintie/ Ajutor în bucătărie/ Tatei o mașină nouă... iar mie... de nu voi adormi/ Îți voi spune poezii”.

Poezia Toamna gospodina e didactic construită și poate fi folosită la lecțiile de  dezvoltare a vorbirii deoarece cuprinde denumirea multor fructe și legume pe care școlăreii au datoria să le recunoască și să știe la ce se pot folosi:

„Castraveți și gogoșari/ În lădițe mici și mari/ Morcovi, ceapă pentru ciorbiță/ Vinete, roșii pentru tocăniță./ Struguri, gutui, mere, alune, pere, prune/ Ne dă toamna fructe și legume.” Tabloul se completează cu imaginea Zânei Toamna care „ Covor de frunze întinde pe pământ/ Și aduce ploaie și vânt!”

„Veverița răsfățată” trezește admirația copiilor prin podoabele cu care reușește să se înfrumusețeze: „O mică veveriță răsfățată/ La petrecere a fost invitată/ S-a dus repede repejor/ La vecina ei vulpiță, la coafor/ S-a vopsit, s-a pieptănat/ Unghiile le-a dat cu lac/ Pantofii cu toc/ Și fundițe peste tot./   Așa gătită și parfumată/ A făcut paradă/ Toată pădurea să o vadă”.

Poezia Pădurea e o imagine tocmai potrivită la o lecție educativă despre acest microsistem: „Pădurea ne e comoară/ Cu lemn și frunzișoară/ Brazi înalți și verzi,/  Plimbându-te te pierzi/ Urșii bruni, căprioare, veverițe, lupi, vulpițe/ Insecte mari și mici/ Toate le găsești aici.”

La fel poezia „Umbreluța” se poate înscrie la lecțiile în care se lucrează sincretic, pe măsură ce se memorează cele două strofe ale poeziei se colorează umbreluțele ce au fost în prealabil desenate. Spun aceasta din proprie experiență, am realizat acest sincretism deseori în așa fel încât la sfârșitul orei elevii știau o poezioară, dar aveau și un desen adecvat: „Am o mică umbreluță/ Colorată și drăguță/ Picături ne bat în ușă/ Vine ploaia jucăușă./ Norii negri se adună/ Scânteie pe cer și tună, bum, bum/ Plouă tare pic, pic./ Am umbrelă,  nu-i nimic!”

Ilustrațiile completează în mod armonios informația educativă a textului. Uneori micii școlari rețin poezia vizionând ilustrația și prin repetarea textului atunci când ei încă nu știu citi iar efectul imaginii este deplin.

Sunt daruri făcute mamei  în urma educației artistice și lingvistice primite la grădiniță: „Creionul meu e fermecat/ Îmi poartă singur mâna/ La desenat/ I-am dăruit mamei/ Un trandafir îmbobocit,/ Când a atins hârtia/ Bobocelul a înflorit.” ( Creionul fermecat)

Spre final redau poezia La creșă care sintetizează de fapt, intenția acestor poezii de a contribui la instruirea și educarea copiilor:  „Aici am învățat prima poezie/ Cântecele o mie/ Am învățat să desenez/ Dar mai cu seamă/ Să spun ce vreau fără teamă/ Să fiu harnic(ă) ca o albinuță/ Pregătit(ă) sunt de grădiniță.”

OLIMPIA MUREȘAN, UZPR

 

 

 

MARIA MUNTEAN, FABRICA SUFLETULUI MEU, Colecția Debut, ECREATOR, Baia MARE, 2024

Motto:

„Cum arată bucuria/ și ce miros are?

A întrebat bujorul,/ Deschide-te! / i-a răspuns/ Cerul.

Cum arată fericirea / Și unde este?

A întrebat omul/ Privește-n tine, i-a răspuns Universul

Cum arată invidia/ și minciuna?/ a întrebat Soarele

Ai descris omul, i-a răspuns Luna.”

(Credința iubirii sau Iubirea credinței)l)

Așa cum se poate observa din aceste versuri scriitoarea „a văzut idei”, a încercat să dea răspunsuri la întrebările ce o frământă, cine suntem, de unde venim și mai ales care sunt atributele care ne definesc pe noi ca oameni: credința, încrederea, înțelepciunea, loialitatea, istoria neamului și nu în  ultimul rând soarta omului pe pământ.

Coperta cărții e de un albastru infinit, o culoare a perfecțiunii care te inspiră, te îndeamnă spre spiritualitate, meditație, adevăr și perfecțiune morală, spre pace, fiind culoarea celui de-al XXI-lea mileniu.  E un cer plin cu stele , albastru celest într-un univers circular cu o păpădie efemeră orientată spre înalt, spre lumina răspândită dintr-o pană(de scris).  Cine sunt, de unde vin și mai ales care e rolul meu pe pământ ?- sunt tot atâtea întrebări care o frământă pe Maria Muntean: „Vast și greu orizont/ Între mine și... eu,

Un destin ferecat/ Înlăuntrul meu.

Suntem un semn de întrebare,/ Între cer și pământ,

Prea aerieni sau prea tereștri/ Acum și... nicicând”.

(Sunt)

În fabrica sufletului său istoria țării e prezentă: „Istoria ne scoate la tablă,/ A mia oară repetenți/ Trăim aici /Dar nu prezenți.”

(Istoria)

Totul e frumos în fabrica sufletului până când: Strigătul „pământului ”pentru pace se cere a fi auzit: „Bobocii cad și tremură pioși/ În imensa catedrală/ Fără credincioși/ Strigătul de nu-l vom auzi/ Frumoasa roză va muri.”

(Pământul ca o roză)

Scriitoarea evadează în cuvinte dintr-o lume neacceptată pentru a-și salva visele. Nemurirea și sensul existenței sunt cuprinse la tema „viața-n veșnicie:

„Nu există boală, nici suferință,/ Totu-i îndoială și neputință./ Nici moarte nu există, căci/ A sufletului grandoare/ Sondat de către cer,/ Sublimul ființei/ E chemat la el.”

(Nemuritorii)

Transmiterea iubirii de la mamă la fiu consfințește existența fabricii de sentimente sufletești:„Când linia va fi întreruptă/ Pe pământ/ Și voi alege calea/ Către stele/ Atent să fii, copile/ La orice adiere,/ Eu sunt în fiecare/ Fir de vânt,/ În galbenul solar/ De răsărit/ În luna roșie/ La asfințit/ În albastrul cerului/ De venil/ Acolo sunt!”

(Copilul meu)

Credința-n fața icoanei Sf. Maria o face pe poetă să meargă: „Cu pași sângerând și aripa-mi frântă/ La icoana ta, Marie Sfântă/ Ale mele lacrimi înflorite-ți las/ Și tumultul ce mă frământă”.

(La icoana ta)

Oglinda sufletului poetei cuprinde și lupta pentru pace: „Și totuși/ Va exista cât de puțin/ Primitiva umanitate/ În câte un Hitler sau un Putin/ Ce nu știu ei? Este că și-n mileniul trei/ Va exista cu atât mai mult/ Un Buddha, un Iisus/ O credință, un cult/  Și oricât ne-a fi de greu/ Credem într-un Dumnezeu”.

Perceperea vieții cu aceleași produse ale fabricii sufletului: fericire de-o clipă, percepție frivolă,  perpetuă veșnicie – Ne grăbim spre nu se știe, agitați, nervoși „ Se deschid uși/ Se scufund orașe/ Se îneacă munți/ Reapar aceleași lumi/ Pe aceleași culmi,/ Aceeași este... viața,/ Bună dimineața!”

(Percepție)

Fabrica sufletului cuprinde la loc de cinste  iubirea și credința-n Dumnezeu: „Când Dumnezeu vorbește/ Tu taci/ Absorbit de șoapte,/ Îmbrățișând lumina/ De-ți întinde brațul,/ Tu întinde-i mâna/ Și taci”.

(Contemplare)

Dincolo de iubire și pentru ziua de mâine fabrica de iluzii și de zbor produce sufletului răspunsuri concludente: „Ascult cântul ploii, vag/ Și aria vântului ștrengar/ Bucurându-se de ea/ Dansează nimfe/ Într-un arțar./ Piscul munților/ Sărută zorii/ Și se ascund/ Să treacă norii/ Aș dori să zbor/ Ca păpădia/ Să mă îmbrac ca iasomia”.     (Zbor)

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM

 

 

 

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

 

MARIANA KISS, SUFLETE DESCĂTUȘATE, Colecția Poesis, EcREATOR, Baia Mare, 2024

Motto: „te îmbrățișez prieten drag

din orice colț al lumii ești

îți așez sufletul meu în prag

privește-l e plin de povești”

Coperta acestei cărți ar putea fi un rezumat al sentimentelor împărtățite de autoare cititorilor săi. Ea înfățișează o îmbrățișare  a două inimi tinere simbol al mulțumirii și al fericirii celor două persoane.

Semnificația titlului volumului de poezii Suflete descătușate ne duce cu gândul la libertatea omului care vrea să iubească și să fie iubit iar descătușarea sufletului pare a fi scrisă în cartea bucuriei; scopul vieții noastre este să fim fericiți și mântuiți iar fericirea e numai atunci „când ceea ce crezi, ceea ce spui  și ceea ce faci sunt în armonie.” (Ghandi)

Fericirea fiind un ideal al imaginației și nu al rațiunii este căutată mereu de poeți care adună senzațiile imaginației creatoare în versuri revelatoare.

Autoarea nu știe care e natura visărilor sale, pendulează între real și imaginar „nu știu unde te-am mai întâlnit/ poate la ușa zefirilor/ când frământau anotimpuri”  ( nu știu)

Deoarece acele ceasornicului nemilos„fug spre întuneric” regretul iubirii pierdute izbucnește iar versul și muza poeziei reține clipele fericite: „te-aștept de mult timp iubire

nu-mi știu locul fără tine

versul n-are nemurire

lacrima în loc mă ține

nu știu când e zi sau noapte

nici anotimpuri nu mai sunt

n-am mai auzit nici șoapte

cioplindu-mă în lutul sfânt”  (creația nestinsă)

Se pare că a trecut mult timp iar umbra amintirilor fericite o „strigă” mereu: „e mult timp de când/ gândul meu a poposit/ pe tâmpla viselor mele/ să se contopească cu ele”   (umbra infinitului)

Cu o tainică iubire, cu un suflet mereu tânăr „câteodată aș vrea să fiu steaua/ ce îți luminează noaptea”  (câteodată)

Iar iubitul imaginar: „mi-ești zeul frumos din Empireu/ tu mi-ești culoarea din peneluri/ mi-ești cerneala visului nocturn/ cu care scriu pe cerul înstelat/ vreau în fiecare clipă să-ți spun/ dorul din piept ce m-a măcinat”  ( tu mi-ești culoareadin peneluri)

Dacă nu am simți durere, dacă nu am visa „am avea aripile frânte/ ne-am pierde / în coamele valurilor” totul  pare veșnic, mai ales iubirea care nu moare: „știu/ nu poți fără mine/ știi/ nu pot fără tine/ chiar dacă suntem râuri/ și curgem separat”  (lacrima lunii)

-„ tu și eu/ regizăm și jucăm/ fiecare scenă/ dintr-o piesă de teatru/ unde iubirea descătușată/ ne face să ne pierdem/ în sublimul absolut”  (sublimul absolut)

Scriitoarea Mariana Kiss încearcă prin versuri meșteșugite să ne spună că nimeni nu este dator  cu fericirea ta în afară de tine și că „ nu există fericire  de care să-ți amintești fără tristețe. ( O. Paler) iar acest volum de poezii aduce un plus valoric liricii feminine prin spontaneitatea și originalitatea de care a dat dovadă autoarea.

 Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni,MM, 2024

 

 

 

 

 

.

SEMNAL EDITORIAL - VALENTIN LUPEA

 

VALENTIN LUPEA, Trăirile și frământările POETULUI, Editura eCreator, Colecția Poesis, Baia Mare, 2024

 Motto: „Prin poezie putem călători în voie

prin acea zonă de sensibilitate

în care semnificația cuvintelor

se pierde în magie.” (Terapie prin poezie)

Scriitorul Valentin Lupea recunoaște în Cuvânt înainte că mereu s-a întors la iubirea cea dintâi care a fost poezia, s-a aflat mereu în căutarea frumosului, al olimpului artistic exprimat prin poezie, prozodie a frumosului ideal/ imaginar ori de câte ori realitatea n-a fost la înălțimea cerințelor de suflet de poet. A căutat mereu poezia din suflet: „Acest lucru gingaș, înaripat și sacru”- Platon

Din iubire de sine și de oameni, din dorința de-a comunica și de a-și înțelege propriile gânduri, Valentin Lupea  scrie o poezie conceptuală, pune întrebări și dă răspunsuri posibile la problemele ce-l frământă pe el  ca poet și probabil și pe alți oameni cu suflet sensibil.

Stând de vorbă cu sine însuși, poetului îi trec prin față stări ale ființării sale cu bucurii și neajunsuri „regretul mă roade pentru ce n-am făcut/ provocându-mi durerea timpului pierdut”- De vorbă cu mine însumi- precum altădată Marcel Proust căuta să deslușească nebuloasele și înțelesurile subtile ale timpului pierdut.

 Poetul se află în căutarea istoriei  din ficțiunea romanului Genoveva de Braband cu o tehnică de cercetător pas cu pas de prozodie a devenirii acesteia.

Ca orice cercetător, scriitor pasionat, Valentin Lupea caută să răspundă la întrebările referitoare la rostul omului pe pământ,  care e locul lui în Univers/Multivers sau care e limita dintre realitate și lumea paralelă a imaginației, deoarece se spune „că literatura devine expresia cea mai înaltă a unei națiuni” și se întreabă dacă generația de scriitori oarecum conservatoare se va alinia noilor generații de scriitori mai tineri:

„Putea vom oare face

din felurite generații

o singură generație,

generația creatoare,

unică-n gândire,

spirit și-n simțire?” (Generația creatoare)

Poetul, ca și poezia se regăsesc mereu în căutarea adevărului, al frumosului și al luminii din cuvânt, al regăsirii „mitului în istorie și istoria în mit” în  căutarea simplității prin găsirea fericirii în simplitate și iubire de glie.  Prin poezie se încearcă lupta împotriva nonvalorilor ce sunt uneori promovate prin mijloacele mas media, a desconsiderării moștenirii străbune în artă, literatură și cultură, poetul fiind convins că vor mai fi oameni care să caute acele valori „de viață veșnică,/ a neamului izvoare,/ pline de farmec, și de puteri nebănuite/ convinși de actul împărtășirii/ și al continuării/ misiunii noastre istorice/ pe acest pământ.” (Manifest)

O lecție de patriotism de care au nevoie tinerii români ne e dată în poezia Patria e Geea și ea e mama mea: „Dar nu uita, române,/ Oriunde te-ai afla,/ Patria e Geea/ Și ea e mama ta.”

Valentin Lupea iubește iubirea ca și concept, iubește omul ca pe o ființă la fel iubitoare: „Te voi iubi întotdeauna/ și-n altă viață dacă mor,/ și voi muri convins că după moarte/ iubirea încă-și are un rol,/ acela de-a ne ține-n viață,/ chiar și atunci când suntem morți.” (A iubi iubire)

Deoarece poezia nu poate fi ruptă de realitate, dar nici nu poate fi o copie a acesteia, unele poezii realizează o paralelă între școala de altădată și cea de acum: „Atenție mare, domnilor guvernanți,/ nu loviți în școală,/ că o să destabilizați,/ nu numai un sistem anume,/ ci un popor întreg,/ cu țara lui cu tot.” ( Școala în derivă - Și nu este pamflet)

Deși stresat și nemulțumit de anumite aspecte ale existenței sale pământene, cu gândul la viitorul copiilor noștri, poetul Valentin Lupea  încearcă o ieșire din labirint, cercul ce mereu îl înconjoară, pentru a găsi fericirea mult visată:„ coala albă de hărtie/ se umple-ncet de interes/ idei, cuvinte, feerie/ totul trece-ncet, se schimbă/ transformându-se-n poezie,/ speranță, încredere și bucurie.” (Ieșirea din labirint)

O poezie interesantă și un răspuns la întrebarea ce se pune în legătură cu valabilitatea și persistența poeziei ca fapt artistic în acest univers palpabil, sau în lumile paralele posibil existente din Multiversul existențial:

„Fi-va atunci, poezia,

liantul între lumi

și punctul sensibil al multor viziuni,

într-un Multivers fantastic,

mai practic și mai bun?”  (Vers și multivers)

sau:

„Iubirea-i acea forță cosmică,

grandioasă, generatoare și creatoare,

este acel principiu unificator,

al cerescului și al teluricului,

al finitului și infinitului.” (Estetica iubirii)

Închei cu o posibilă prelungire a celor exprimate-n poezii:

Cel mai mare obstacol în viață este FRICA.

Cel mai urât sentiment este URA.

Cea mai mare greșeală este SĂ RENUNȚI.

Cel mai frumos cadou este IERTAREA.

Cea mai mare putere este CREDINȚA.

Cel mai frumos lucru este IUBIREA.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM, 2024

 

 

 

 

Aniversare poetul Gelu DRAGOȘ JUNIOR

 

Dezrădăcinat

 
Undeva departe de tot –
mai presus decât
ultimul petec de cer –
prind rădăcini;
stropit de ploile mult prea scurte
ale verii dogoritoare,
devin anomalie vegetală –
 
singurul din lume
cu rădăcinile în sus,
îmi întind ramurile,
dezrădăcinat de pământ…

 Iubire târzie în iarnă
 
nu am nicio afacere cu toată zăpada asta
în ciuda celor spuse de tine...
 
nici măcar n-am văzut parisul iarna,
nici nu o să-l văd vreodata împreună cu tine
 
iar păsările?
 
parcă ieri spuneai că toate păsările acelea galbene,
căzute pe caldarâm,
îngheţate,
cu ciocurile strânse,
nu o să te mai iubească vreodată
aşa cum te-au iubit...
 
apoi cearta aceea dintre noi...
bibeloul acela de alabastru spart
cărţile
aruncate pe geam
 
dvd-ul cu mozart
 ...
unde sunt, fată, toate visele noastre?
 
 
Pactul cu Diavolul
sau  „Diavolul şi Moartea au tot timpul aşi în mânecă..."  
 
Pactul cu Diavolul nu l-am făcut încă
deci de desfăcut nici nu poate fi vorba…
Sufletul îşi mai oblojeşte rănile;
pe căi nemedicamentoase
prinde a încolţii din sâmbure teama.
Monologhez, ca Faust nebun în aşteptarea
lui Mefistofeles…
 
ce lungă-i aşteptarea
când ştii că totul poate fi-n zadar…
 
„- Mi-e frică de o viaţă de om
când zilnic se pierd multe-atâtea?”
 
Ce lungă-i aşteptarea când joci viaţa
şi moartea la poker
cu Satan…
 
degeaba aştepţi asul de inimă roşie…
 
ce lungă-i aşteptarea…
... ce lungă-i...
... ce...
 

Poem pentru iubită
 
aştept:
 
să-mi iasă fluturi pe gură,
să-mi crească flori pe umeri,
să-mi curgă vin din ochi
 
sau cel puţin să-mi apară poeme în miezul palmelor
ca să mi le citeşti tu, iu,
când îmi săruţi buricele degetelor...
 
 
 
Viaţa noastră amice...
                amicului meu Doru Emanuel  
 
viaţa noastră, amice este un poem
pe care ni l-a scris ploaia răzbind printre frunze
şi pe care n-avem puterea să-l scriem noi,
să-l încrustăm cu vise, speranţe sau chiar
să-l înmiresmăm cu floarea aceea rară,
iluzia...
 
viaţa noastră, amice este un psalm pe care l-am citit
pentru prima oară în catehismul bunicilor,
simţind mirosul fraget al pâinii coapte în cuptor...
atunci am învăţat că îngerii nu mor niciodată din noi
ci doar ne părăsesc temporar corpurile...
 
în mijlocul acestui poem voi săpa o fântână,
o voi hrăni cu visele tale
o voi hrăni cu lacrimile mele
să am ce să-ţi ofer când te vor năpădi grijile lumii;
voi sădi apoi un copac în fântână
şi nu-l voi mai uda
ne vom mira când îi vom vedea poamele,
nu vor avea nicio formă cunoscută
o să le culegem, o să le lăsăm să zboare
dimineaţa o să mă găsească
mirat că în noaptea aceea
am visat că mă voi trezi îmbrăcat în inocenţa ta...
 

 Psalm
 
Cu buze de rouă şoptesc un cuvânt;
Agonizând poemul, adaug un rând,
Pe coală, doar creionul mâzgălind hârtia
Vorbeşte cu Tine. Eu scriu poezia.
 
Şi port zilnic poveri grele-n frunte
Iar Ţie nu-Ţi pasă, deşi vezi că-s multe,
Mă laşi să zdrobesc în vers agonia,
Să risipesc în pahare adânci poezia.
 
Şi nu sunt eu cel vrednic să-Ţi vorbesc
Căci ştii bine, Doamne, eu zilnic greşesc,
Dar Tu, paşnic, nu-Ţi reverşi mânia
Şi-mi dai zilnic pâinea şi poezia.
 
M-ai ales dintre-atâţia să Îţi fiu artist,
De-aceea eu scriu şi sunt veşnic trist,
M-ajuţi, Doamne, să-mi înving mândria
Căci numai TU nu-mi ucizi POEZIA…
 

 Filozofând cu îngerii disperării
 
Stând de vorbă cu îngerii dulci
ai disperării,
mâncăm mere şi aruncăm cotoarele pe geam
afară din noi…
 
în jur lumina-i tot mai puţină;
cuvântul Tău, Doamne, tot mai greu;
pe zi ce trece
auzim ţipete ce nu le recunoaştem
ca fiind ale noastre…
 
cântând pe diferite voci acelaşi cântec,
sfidăm moartea, Doamne,
în încercarea de a răzbi spre Tine,
fără să-Ţi cerem ajutor.
 

 Căutându-mi existenţa
                sau "Ce se ascunde în sertar"  
 
în fiecare joi mi-e dor de mine
îmi caut certificatul de naştere paşaportul
buletinul de identitate
şi sper să nu fie tot eu cel de miercuri
dezamăgit scot din sertarul cu amintiri
poze cu prieteni pe care n-am certitudinea
să-i fi cunoscut vreodată
albumul cu amintiri
una bucată poezie scrisă la şapte-opt ani
 
mi-aduc aminte de dragoş-gelu-cel-de-cinci-ani
care la grădiniţă mânca hârtii
educatoarea îi spunea că o să ajungă un mare poet
deci beţiv deci avea dreptate
încet încet îmi dau seama că s-a făcut vineri
aşa că nu mai are rost să mă prefac
că sunt eu
 
în fiecare joi câştig câte o zi...
 

 Devreme în cenaclu OJT
       sau "În OJT se dau delegaţii în Rai"  
 
e devreme şi-n ojt încă muzele dorm;
doar el, cerşetorul, cere un leu şi mi-e jenă
că n-am să-i dau decât gânduri…
e deja de-al casei şi uneori mi-e frică
când văd că întârzie ritualul…
e orb şi mi-e teamă să nu-mi
ceară vedere. N-am de unde să-i dau
nici un leu, nici vedere, doar gânduri…
şi-aprinde o ţigară, trage un fum
şi începe textul ce-i vine turnat ca o mănuşă:
… „sunt orb şi sunt singur. Nevasta m-a lăsat
cu cinci copii mici, dar nu beau. Dorm pe unde
pot, dar nu beau, domnule, serios nu beau!
Mi-e foame, uneori mi-e şi sete şi nu am
bani… daţi-mi un leu, domnule, vă rog… ”
Nu plânge niciodată, însă dac-ar putea
ar plânge… orbii nu plâng… însă pot râde…
Nu râde niciodată, însă dac-ar putea
ar râde… cerşetorii nu râd…
 
e târziu şi-n ojt muzele se duc la culcare;
doar sufletul meu, singur, cere îndurare…
 

 Legenda unui muritor
              sau "Iubind o himeră"  
 
În bucăţele mici s-a frânt iubirea
Şi toate-s risipite-n noptieră,
Chiar inima mi-e sus pe etajeră
Şi nu ajung la ea nici cu privirea.
 
Nu mai am timp să mă îndrăgostesc:
Iubire-adevărată ţine-o clipă,
Călătorind pe-a timpului aripă
Conjug în grabă verbul „te iubesc”.
 
În bucăţele mici s-a frânt amorul,
Zadarnic plâng şi-ncerc să mă căiesc
Căci nu ştiu de fac bine sau greşesc
Tot încercând cu tine să-mi iau zborul.
 
Dar poate zborul nostru e departe
Şi-oi obosi şi eu de-atâta drum,
Mi-oi pierde zilnic urmele prin fum,
Mi-oi pierde judecata printre şoapte.
 
Zadarnic, nu-i la tine fericirea
Pe care zilnic eu am căutat,
Pământul în zadar l-am semănat:
În niciun bob n-a încolţit iubirea.
 
Atuncea plâng, m-apucă disperarea
Şi lacrimi curg, de jale şi de dor
Şi iarăşi am în tine ajutor
Când tu apari şi-nseninezi cărarea.
 
Şi-acuma scriu, când mă gândesc la tine
Poemul tragic al iubirii mele,
Cum fost-am noapte, amândoi, cu stele
Pierdute printre galaxiile străine…
 
Zăpezile-mi sunt pline de durere,
Întroienită-n gene e mirarea,
Doar sângele nebun de prin artere
Năvalnic curge-nlăcrimând cărarea.
 
Mă uit în sus prin petecul de cer
Şi chiar nu iau în seamă disperarea,
Că nu voi amorţi de-atâta ger
Când sângele cel cald este uitarea.
 
Mi-e frig atâta de iubirea mea
Şi mă-nvelesc cu plapumă de jale,
Voi adormi la rădăcina ta
Să-mi vindec asprele răni siderale.
 
Voi face eu cumva ca să răsară
Din buzunarul gol iubirea-n tine;
Chiar dacă te-oi avea numai o seară
Va fi destul să zbor în ţări străine.
 
Te voi iubi, pe-o margine de ape
Cum nimeni niciodată nu te-a mai iubit,
Şi-oi scrie-ncet, pe ale tale pleoape
Legenda muritorului ce încă n-a murit…

Preluare https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13459:poezii-de-gelu-dragos-jr&catid=8:poezie&Itemid=114

Semnal editorial - Poeta Dana ZEN (CRISTEA) - DOAR CĂRȚILE, eCreator Baia Mare

 

A INTRAT LA TIPAR prima carte de critică semnată de Dana Zen (Cristea), a șasea ei carte de fapt, anterioarele cinci fiind de poezie.

Prefața celui de-al 23-lea volum apărut în Colecția Critica a Editurii Ecreator este semnată de dr. Adriana Craciun, postfața de prof. Valentin Lupea, referințe critice drd. Iulia Maria Ciherean, dr. Marta Cordea, Dragos Gelu și Ioan Romeo Rosiianu Ecreator.

Coperta este realizată de mereu inspiratul Florin Dochia, după o idee a autoarei.

Ilustrațiile îi aparțin prof. Carmen Mihaela Coca.

Concepția grafică îi aparține lui Solticzki Adalbert de la Panda Print.

Autoarea a cuprins de-a lungul - și de-a latul! - celor 226 de pagini comentarii aplecate la patru cărți semnat ede prof. Valentin Lupea, trei alei poetei și eseistei Liliana Carmen Stoica, câte două sunt semnate de Epli Mihai, Grigoraş Ciocan, Carmen Mihaela Coca și Adriana Craciun.

În afară de acești autori privilegiați, sunt comentate cărți semnate - în ordinea includerii în volum - de Ana Ardelean Vecerda, Elena Borcuti, Mihaela Tibil, Grigore Călin, Iulia Maria Ciherean, Oanca Aurelia, Codleanu Florin, Cristian Alina Narcisa, Nicolae Crepcia, Stefan Damian, Florin Dragomir, Ica Gaftone, Bogdan Nicolae Groza, Oana Noorani Ileana, Flaviu Mihali Claudiu, Ioan-Nicolae Popescu, Claudia Talpoș, Loreta Toader, @Ioan Romeo Rosiianu Ecreator.

Mai există un excelent eseu „Confesiune” la începutul cărții, un comentariu de suflet pentru antologia „Septentrion” făcută cu scriitorii din Satu Mare, precum și „Nota autorului”.

O lucrare bogată, consistentă, în care (iarăși!) 90% din cărțile comentate au apărut sub sigla Editurii Ecreator.

De luni, 4 decembrie 2023 va începe tehnoredactarea ultimei antologii a anului, „Iarna din SUFLET”, antologia nr. 39, la care încă vă puteți înscrie până atunci.

Ioan Romeo ROȘIIANU