Coloneleasa lui Ilie Sărăcie, aroganță, tupeu și nesimțire!

Ioana Dogioiu, fosta țață purtătoare de vorbe al Guvernului Ilie Bolojan, susține că din 20 octombrie România nu mai are premier. Dogioiu consideră că actualul premier, Luca Niculescu, este manevrat din umbră.

„Adevăratul șef al guvernului este vicepremierul PSD care, oficial, nu putea să stea în capul mesei. Apoi va fi doar capul în care să spargă oalele după ce se va toci placa grelei moșteniri.”

„Scaunul din fruntea guvernului nu mai există. A fost una dintre primele griji ale noilor stăpâni din Palatul Victoria să revină la aranjamentul din vremea lui Marcel Ciolacu: premierul printre miniștri, nu în capul mesei.

Atunci se voia un mesaj populist despre democrație, pentru că premierul avea autoritatea șefului de partid. Era și viitorul președinte al României în capul multora. Acum simbolistica e diferită: diminuarea explicită a lui Luca Niculescu.

Nu stă în capul mesei guvernului PSD. Este și dânsul acolo la masă, printre alții, pentru pozele de la începutul ședinței de guvern. Apoi va fi doar capul în care să spargă oalele după ce se va toci placa grelei moșteniri.

O primă OUG la miez de noapte avea să formalizeze simbolistica. Adevăratul șef al guvernului este vicepremierul PSD care, oficial, nu putea să stea în capul mesei. Nu încă, cel puțin. Din 20 octombrie România nu mai are premier”, a scris Ioana Dogioiu, pe pagina sa de Facebook.

Doamna colonel bate câmpii și vorbește prostii mai mari ca epoleții de pe tunica de înregimentare. Cum adică Romania nu are premier? Doar ieri l-a votat domnul Ilie Bolojan și suita de cruciați liberali care au coborât austeritatea peste România.

De ce se face că nu știe că Marian Neacsu, prin „ordonanța de la miezul nopții” cum susține dogioia, are exact aceleași atribuții pe care le-a avut în prima formulă a Guvernului Bolojan.

Ce concluzie s-ar putea trage de aici? Ori doamna este neinformată, ori este tendențioasă și mincinoasă, ori, pur și simplu este o habarnistă care nu avea ce să caute în funcția pe care a ocupat-o nepermis de multă vreme.

Să nu fim răi, poate că doamna a încurcat borcanele și a spus exact invers decât a gândit. Poate că a vrut să ne spună că în ultimii doi ani România n-a avut premier. E altceva, e un adevăr incontestabil. Bolojan a fost doar un măscărici, o oroare pentru țară și pentru români, un jupân care a tratat cetățeanul ca pe o slugă.

Știam mai demult, dar acum dogioaica, o useristă cu o solidă pregătire universitară, specifică majorității liderilor, conform diplomei cumpărate de la o universitate ecologică, s-a dezbrăcat de țoale și ne-a arătat tot ce are și ce poate face.

C.L.

Din aroganță și prostie rezultă doar ticăloșie!

 

            Cum nu-i pădure fără uscături, tot astfel nu-i popor fără ciurucuri. Iar dacă facem o necesară comparație între România și Japonia, de pildă (două țări diametral opuse economic și geografic, dar mai ales spiritual și atitudinal), atunci concluzia se impune de la sine: Cu cât e Dumnezeu mai milostiv, cu-atâta-i omul mai parșiv!

            Într-adevăr, căci dacă românii au primit de la Creator cu carul (trecut fabulos, țară nepereche în ceea ce privește bogățiile solului și subsolului), niponii au primit doar cu paharul (trecut situat între incert și modest, arhipelag fără egal în ceea ce privește frecvența cutremurelor și taifunurilor). Dar în pofida diferenței ca de la cer la pământ dintre coordonatele natural-existențiale (climă, sol, resurse etc.) ale celor două popoare, iată că astăzi Japonia se situează cu autoritate printre cele mai prospere țări ale planetei (ocupă locul doi în lume ca putere economică și financiară), pe când România se plasează cu o autoritate de-a-ndoaselea la coada țărilor din Uniunea Europeană, consolându-se (sic!) cu gândul că și-a creat în perioada postdecembristă o binemeritată faimă mondială la diverși indicatori ai nevredniciei cârmuitoare: alarmantul număr de decese (la mia de locuitori) din cauza cancerului și diabetului, numărul în continuă creștere al analfabeților, unde – firește – nu intră și nemărginita gloată a semianalfabeților cu patalamale rostuite, procentul exact al pădurilor măcelărite și cel al pământului înșfăcat de străini, valoarea totală a pagubelor rezultate din distrugerea economiei naționale, nemuncă și tâlhării, povara datoriei externe (Grindeanu și ai lui au mai adăugat un mizilic de șase miliarde) pe cap de locuitor resemnat, imensul prejudiciu (în vieți și valoric) provocat nației de politruci prin legalizarea avorturilor și încurajarea celui mai mare exod din întreaga istorie a României etc.

            Mă rog, întrebări, presupuneri și cifre aproximative (de ex., valoarea furtișagurilor postdecembriste se estimează la peste 3000 de miliarde euro!), care nu pot fi ignorate la nesfârșit, întrucât ele ilustrează criminalul proces de schimbare în sens negativ a istoriei naționale prin distrugerea fizică și moral-spirituală a României. Cu completarea că din cele două componente care alcătuiesc ființa unei nații (trupul format din celule instituționale și economico-financiare, respectiv specificul național sau sufletul generat și alimentat de limbă, tradiții, sentimente și idei/cunoștințe), rolul de lider îi revine spiritului. Dovada în acest sens ne-o oferă chiar Japonia. Culcată la pământ după cel de-al doilea război mondial (la finalul conflagrației, americanii i-au iradiat trupul muribund cu două bombe atomice), țara a renăscut din propria ei cenușă nu atât cu ajutorul banilor pompați de cei care au înfrânt-o, cât prin formidabila forță a ideii naționale de reconstrucție rapidă și temeinică.

            Or, pentru înfăptuirea unui atare plan, nu erau de ajuns nici banii și nici măcar armata specialiștilor din industria niponă de război, care – potrivit condițiilor impuse de învingători – au fost nevoiți să-și continue activitatea în sectorul civil, ci era nevoie de acel debordant elan național prin care țara a cunoscut ceea ce observatorii străini numesc „miracolul japonez”, adică o dezvoltare de-a dreptul exponențială în absolut toate sferele de activitate...

            Poate că se vor găsi și din aceia care, îmboldiți de un patriotism în recul și de un naționalism în derută, vor susține sus și tare că și România postbelică putea să facă adevărate minuni cu banii americanilor (Planul Marshall), firește, dacă ea n-ar fi fost cedată cu ceva timp înainte lui Stalin de către Roosevelt și Churchill. Iar eu le spun că nici măcar la acea vreme, cu democrația și avântul economic din perioada interbelică, românii n-ar fi fost în stare de extraordinara dăruire niponă și germană, căci pentru așa ceva este de mare trebuință ca Atotputernicul să fie mai zgârcit cu meleagurile țării și mai generos cu locuitorii ei (m-am întrebat de mai multe ori ce s-ar întâmpla cu românii și japonezii după schimbarea țărilor între ei), necum astăzi, când România dă înapoi ca racul, întrucât aleșii fură pe rupte și cârmuitorii se dovedesc incapabili să atragă imensele fonduri europene. Sau – mai știi? – pesemne că aceștia, neputând să se înfrupte din ele așa ca din sărmanul nostru buget, nici nu se arată interesați de niște bani ce trebuie decontați la centimă.

            Pentru a evidenția enormul pericol în care, astăzi și pe viitor, se află România din pricina aroganței prostești de-acuma, respectiv din pricina strălucitei prostii, ce peste puțin timp va deveni arogantă, prezint două concludente mostre în acest sens:

            1.Lia Olguța Vasilescu, ministra Muncii, cică i-ar fi spus în față lui Sorin Grindeanu în auzul altora și mai înainte de a intra în sala de ședințe a guvernului: „Bă, tu deocamdată ești un pulifrici amărât. Vezi-ți de treaba ta! Aud că ameninți că mă dai afară din guvern. Vezi să nu zbori tu...” Faptul că penala de Craiova a rămas în funcție, dovedește cu prisosință că Grindeanu este premier doar cu numele și că sintagma „guvernul meu” merge la orice culoare politică.

            2.Câteva „perle” de la bacalaureat: „Inima este cel mai important organ genital al omului”; „Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa”; „Manole a pus-o pe Ana la zid și a început să o lucreze”; „Împăratul avea o grădină și în fund un măr”; „Ficatul se află în cavitatea bucală”.

Fără comentarii, căci neantul prostiei este oricând și oriunde capabil să-ți ia piuitul...

Sighetu Marmației,                                                      George  PETROVAI

    15 mai 2017