binele verii sau cărarea prin gaura cheii
„înţelegerea aduce uitarea cea de toate zilele
singura mângâiere de care depindem
unde o fi
întreabă omul fără voie
încerci să înţelegi vocea ta de acum
gesturile tale de acum
o furnicături te străbate din creştet
până-n tălpi
bătrânii se trezesc copii
trăim într-o apă–ntoarsă
acum înţelegi de ce nu se poate ascunde
copilul
de lăcomia fructelor dintâi
înfruptă-te
strigă gura fără stăpân
ce dimineaţă caldă e aceasta
aici nicăieri
în această atât de frumoasă
atât de încăpătoare absenţă
în care am pus ordine
şi sunt fericit că mi-a trecut rândul
nici n-ai ajuns acolo şi deja ai învins
îţi şopteşte ovidiu
iar unde ai fost învingător
ai şi pierdut bătălia
de-o viaţă preparăm licori
le bem şi nu ne vindecăm
prin vis vedem cărarea/încăperea
se strecoară afară prin gaura cheii
aplecat peste umărul tău
îngerul păzitor blând te întreabă
oare unde ai fost astăzi”
