Se afișează postările cu eticheta calendarul evenimentelor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calendarul evenimentelor. Afișați toate postările

miercuri, 3 iunie 2026

Calendarul evenimentelor, 3 iunie – selecțiuni

 


EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 10:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)
  • Întrebări, Interpelări, Răspunsuri
  • Declarații Politice

 

– Camera Deputaților

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 8:00 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică și online)

* la încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

 

– Guvern

* Ședința extraordinară de Guvern în format hibrid – ora 10:00, la Palatul Victoria (acces pentru cameramanul și fotograful oficiali)

 

– Ministere

* La Ministerul Muncii, de la ora 14:00, au loc consultări pe marginea Legii salarizării cu reprezentanți ai administrației publice centrale (ministere, autorități), cu cei ai structurilor asociative din cadrul administrației publice locale, și, ulterior, cu cei ai Ministerului Afacerilor Externe și ai federațiilor/sindicatelor reprezentative din Familia Ocupațională Diplomație

 

 

– Culte, Biserică

* Ședinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – ora 10:00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei (3 – 4 iun.)

 

– Casa Regală

* Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu vor primi, la Palatul Elisabeta, absolvenții promoției 2026 a Universității Naționale de Apărare „Carol I” – ora 12:00. Promoția anului 2026, alcătuită din militari aflați la studii din toate gradele universitare, va primi numele „Constantin Brâncuși – 150”. Va adresa, în numele Majestății Sale, un cuvânt de bun-venit Alteța Sa Regală Principele Radu. Va mulțumi, în numele participanților, rectorul universității, generalul-maior dr. Eugen Mavriș

 

– Administrație

* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 16:00 (online)

* Tulcea: Consultare publică pe tema Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, organizată de Asociaţia de dezvoltare intercomunitară ITI-Delta Dunării – ora 11:00, la sediul Consiliului Judeţean Tulcea

 

– Sindicate

* Sindicaliştii de la SANITAS vor protesta miercuri, timp de o oră, în faţa Guvernului (ora 11:30) şi ulterior se vor deplasa pe Calea Victoriei spre Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării

* Sindicatul Naţional Solidaritatea organizează protest în faţa Ministerului Finanţelor – ora 11:00

 

– Economic

* DevTalks România ajunge, în 2026, la cea de-a 13-a ediție, confirmând fără echivoc statutul său de cel mai așteptat eveniment de technologie din România și din Europa Centrală și de Est. Pe 3 și 4 iunie, Pavilionul B1 al Romexpo devine epicentrul inovației tehnologice regionale, reunind cei mai influenți profesioniști din industria tech globală și locală. Ediția din 2026 aduce peste 160 de speakeri internaționali și locali de top, 14 scene tematice de conținut tehnic specializat, Peste 80 de parteneri expozanți din industria tech globală, masterclass-uri exclusive cu experți internaționali de renume și ateliere Tech Edu dedicate copiilor între 6 şi 14 ani. Două inițiative vor marca această ediție:

  • Prima noutate este lansarea Women in Tech Hub, o evoluție firească a scenei dedicate diversității în tech, care devine acum un spațiu de sine stătător, mai amplu și menit să amplifice vocile și perspectivele care redefinesc industria
  • A doua noutate este introducerea unui nou tip de parteneriat: Country Partner, prin care organizatorii își propun să conecteze ecosistemul românesc de tech cu instituții internaționale aducând perspective noi și oportunități reale de colaborare transfrontalieră direct la DevTalks România

 

 

– Mediu

* Baia Mare: EcoSalvatorii, la final: peste 1800 de copii din cinci judeţe au participat la ediţia din acest an a proiectului educaţional pe teme de mediu şi au transformat ecofaptele în cea mai mare lecţie practică

despre grija faţă de mediu. Marşul EcoPălăriilor va avea loc în Piaţa Libertăţii din Baia Mare, începând cu ora 10:00. Peste 1800 de copii din judeţele Cluj, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bihor încheie ediţia 2026 a proiectului educaţional EcoSalvatorii printr-o serie de evenimente dedicate Zilei Mediului, organizate sub conceptul ‘Marşul EcoPălăriilor’. Tema ediţiei din acest an a fost EcoNomisirea şi a urmărit dezvoltarea unor comportamente responsabile legate de consum, resurse şi protejarea mediului

 

– Medicină, Sănătate

* Bistriţa: A IV-a ediţie a Zilelor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Grand Hotel Coroana Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr. 4 (2 – 3 iunie)

 

– Academie

* Botoșani: Institutul de Istorie ‘A.D. Xenopol’ – Academia Română, Filiala Iaşi, în colaborare cu Muzeul Judeţean Botoşani, organizează, cu începere de la ora 10:30, conferinţa „Din istoria Botoşanilor. Oameni şi instituţii”. Evenimentul academic va avea loc la sediul temporar al Muzeului Judeţean Botoşani (Piaţa Revoluţiei, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC, intrarea pe uşa laterală)

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) continuă seria Conferinţelor ArheoTim printr-un nou eveniment dedicat cercetării trecutului prin metode interdisciplinare. De la ora 18:00, în Amfiteatrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM), publicul este invitat la conferinţa ‘Arheologia alimentaţiei în epoca dacică: perspective arheobotanice’, susţinută de dr. habil. Beatrice Ciută, cercetător şi specialist în studiul relaţiei dintre comunităţile umane şi resursele vegetale utilizate de-a lungul timpului. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie şi Teologie, prin Centrul de Cercetare a Patrimoniului Arheologic ArheoTim şi Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM), în cadrul programului Luna Verde @ UVT 2026, iniţiativă care promovează dialogul dintre ştiinţă, comunitate şi sustenabilitate

 

– Învățământ, Cercetare

* Târgul educaţional ‘Vocaţia Ta!’ se desfăşoară în această săptămână, între 3 şi 6 iunie, la Biblioteca Naţională a României, 93 de licee şi 12 universităţi din Bucureşti fiind prezente la eveniment. La cele peste 120 de standuri, cei interesaţi pot descoperi oferta educaţională a aproape tuturor liceelor şi universităţilor din Bucureşti

* Baia Mare: Parada Absolvenţilor 2026 va avea loc începând cu ora 17:00. În premieră, evenimentul îşi propune să aducă împreună absolvenţii de gimnaziu, liceu, învăţământ postliceal şi universitar. Parada va porni din Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, iar participanţii vor traversa oraşul pe Podul Viilor într-un moment simbolic al generaţiei 2026, care se va încheia pe Câmpul Tineretului, unde este pregătit un spectacol dedicat exclusiv tinerilor

 

– Cultură

* Un Stradivarius din 1710, Mozart, Schumann și unul dintre cei mai carismatici violoniști francezi ai momentului: concertul susținut de Orchestra de Cameră Radio, de la ora 19:00, la Sala Radio, promite una dintre acele seri în care muzica clasică își demonstrează eleganța și forța emoțională. Invitat special al serii este David Grimal, absolvent al Conservatorului din Paris și artist cu o carieră internațională spectaculoasă, aplaudat în ultimele două decenii ca solist în cele mai importante săli de concert ale lumii. Din toamna anului 2024, David Grimal este artist în rezidență al Orchestrei de Cameră Radio, fiind primul muzician internațional căruia Radio România i-a adresat această invitație de colaborare. La București, David Grimal va asigura conducerea artistică a evenimentului, dar va fi aplaudat și ca solist. Concertul va include uvertura operei Lucio Silla și Simfonia nr. 41 – Jupiter de Mozart, precum și Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Schumann. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS

* În premieră, muzica corală ajunge de Ziua Internațională a Copilului (1 Iun.) și în spitalele pentru copii din capitală, în cadrul a două recitaluri extraordinare (2 – 3 iun.) Din programul zilei:

  • Pe 3 iunie, copii din corurile Cantus Mundi vor susține un mini-concert pentru copiii pacienți de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. Evenimentele se desfășoară în parteneriat cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în cadrul programului „Madrigal pentru spitale”. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Muzeul Național al Țăranului Român prezintă, de la ora 17:00, la Sala Media, la vernisajul expoziției de fotografie AMOR – periplu fotografic între România și Italia, cu participarea artistului plastic Venus Mateescu. Expoziția semnată de Rodica Fleșariu Marinescu este dedicată legăturilor de prietenie, vechi și profunde, dintre cele două țări și culturi. Aceasta este cea de-a șasea expoziție a sa, ca dialog între România–Italia, organizată la Muzeul Național al Țăranului Român, prima datând din anul 2013. Expoziția va putea fi vizitată în Sala Media, în perioada 3 – 21 iunie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

  • Miercuri, după debutul oficial al ediţiei – ora 12:00, la scena Arena, va avea loc inaugurarea standului Bulgariei, de la ora 12:30.
  • Agenţia Bulgară de Presă prezintă numărul special în limba română al Revistei UK a BTA cu tema ‘BG SPA – Sănătate prin apă’; invitaţi: directorul general al Agenţiei de Presă BTA, Kiril Valchev, directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, Claudia Nicolae, şi ambasadorul Republicii Bulgaria în România, Radko Vlaykov – ora 17:00, la Standul Bulgariei, Pavilionul B2. Evenimentul o va avea ca moderatoare pe jurnalista Martina Ganceva
  • În aceeaşi zi, de la ora 18:00, Gheorghi Gospodinov va intra într-un dialog cu Mircea Cărtărescu la scena Arena, amfitrioana evenimentului fiind jurnalista culturală Mirela Nagâţ. Alte prezenţe bulgare la salon vor fi Ioanna Elmy, Elena Alexieva, Kostadin Kostadinov, Petia Kokudeva, Nadejda Radulova. Totodată, Todor P. Todorov, scriitorul bulgar nominalizat la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2024, se va întâlni în cadrul unui dialog la Bookfest 2026 cu scriitorul român Bogdan Creţu, nominalizat la acelaşi premiu în 2025.
  • Editura Casa Radio va fi prezentă la standul Editura Casa Radio – Radio România (standul nr. 15) cu peste 150 de titluri, audiobookuri şi CD-uri reunite în colecţii dedicate marilor scriitori români, ale căror creaţii sunt păstrate în fonoteca Radio România, precum şi unor interpreţi de referinţă ai muzicii clasice româneşti, de ieri şi de astăzi, aplaudaţi pe scenele de concert. Detalii la www.edituracasaradio.ro
  • Sub sloganul ‘Viaţa secretă a cărţilor’, standul Institutului Cultural Român (ICR) (B08), organizat de Centrul Naţional al Cărţii, va aduce în atenţia vizitatorilor traseul internaţional al cărţilor româneşti, rolul traducerilor, literatura exilului, cărţile pentru cei mai mici cititori sau specificul artei din Transilvania. Miercuri are loc masa rotundă cu tema „Multiplele vieţi ale cărţilor. Începe literatura o nouă viaţă când e tradusă?” – ora 17:00. Invitaţi: Florica Courriol, Dominik Malecki, Livia Stoia, Cecilia Hansson. Moderatoare: Ana-Maria Onisei
  • Detalii program: https://bookfest.ro/programul-evenimentelor-bookfest-bucuresti-2026

* MoBU – Târgul internațional de artă București debutează anul acesta la 3 iunie, până la 7 iunie, în Pavilionul Central de la Romexpo fiind găzduiți 51 de expozanți și mai multe evenimente. Printre noutăți se numără un focus pentru artistul Sandu Darie, format academic la Paris și stabilit, ulterior, la Havana, un pavilion dedicat artei stradale, curatoriat de Mihai Zgondoiu, și un nou program intitulat Curated by MoBU, prin care vor fi oferite an de an două standuri unor artiști – român și internațional. Pentru cea de-a IV-a ediție au fost aleși Darie Dup (România) și Yury Beryozkin (Belarus, stabilit la Praga). În plus, Horea Avram, istoric de artă și curator, va organiza o masă rotundă în cadrul târgului și tururi ghidate. Târgul poate fi vizitat, gratuit, în 3 iunie, în intervalul orar 15:00 – 20:00; în zilele de 4 și 5 iunie, de la 12:00 la 20:00; în 6 iunie, de la 10:00 la 20:00; și în 7 iunie, de la 10:00 la 18:00

* Lansarea volumului: ‘România mea. Cronica unei dureri (2009-2013)’, semnat de Dona Tudor şi apărut la Editura Evenimentul zilei; eveniment organizat de Fundaţia Europeană Titulescu – ora 16:30, la Casa Titulescu, şos. Kiseleff nr. 47

* „Shrek”, una dintre cele mai faimoase și emoționante povești din toate timpurile, câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, revine sub forma musicalului „Shrek”, pe scena Operei Naționale București pe 3 și 4 iunie, ora 18:30. Din distribuție fac parte artiști consacrați precum Horia Brenciu, care va intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături de Oana Laura Gabriela în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgărușul), Julie Mayaya (Dragonița), Ernest Fazekaș (Lord Farquaad). Spectacolul este produs de Opera Națională București și Musicals.ro, aceeași echipă din spatele altor producții de succes precum „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia” și „My Fair Lady”

* Concert susținut de Emeli Sandé, artistă din Regatul Unit a cărei carieră muzicală a început în 2009, când a lansat piesa „Diamond Rings” alături de rapper-ul Chipmunk, piesă care a intrat în top 10 un UK Singles Chart – ora 20:00, la Sala Palatului

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă prilejuită de ediţia din acest an a Jazz in the Park (5-7 iun.) – ora 10:00, la Edison House of Music

* Sibiu: Un număr de 23 de scurtmetraje din Europa, Asia şi America de Nord vor fi prezentate în competiţiile celei de-a zecea ediţii a ESTE FILM Festival, care va avea loc în perioada 3 – 7 iunie. Filmele sunt incluse în cele două secţiuni competiţionale ale festivalului, însă ediţia din acest an aduce şi o retrospectivă specială cu cele şase scurtmetraje câştigătoare ale ediţiilor precedente. Competiţia internaţională de scurtmetraj studenţesc de ficţiune include 11 filme din Serbia, Croaţia, Belgia, Cuba, Franţa, Cehia, China, Austria, Lituania şi Polonia. Ediţia aniversară se deschide miercuri, 3 iunie, de la ora 20:00, cu proiecţia filmului ‘Wind, Talk to Me’, în regia lui Stefan Dordevic. Arhiva afectivă şi vizuală a festivalului – afişe, flyere, fotografii, printuri şi fragmente vizuale adunate în cei 10 ani – va fi reciclată, recompusă şi reactualizată într-o nouă poveste, în 3 şi 4 iunie, de la ora 19:00, în foaierul CINEGOLD, în cadrul evenimentului LIVE COLLAGE. Proiecţiile, retrospectiva şi gala de premiere vor avea loc la Teatrul Gong. Programul festivalului este disponibil pe www.estefilm.ro

* Sibiu: Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu prezintă avanpremiera spectacolului „Dicţionar pentru revoluţii”, în regia lui Alin Uberti, o producţie care explorează ideea de schimbare şi rolul noilor generaţii într-o lume aflată în continuă transformare. Avanpremiera va avea loc în data de 3 iunie, ora 19:00, la Sala Studio, urmată de premiera oficială în 4 iunie, ora 19:00, în acelaşi spaţiu. Spectacolul va putea fi văzut şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu FITS, în data de: 26 iunie, ora 16:00 şi 26 iunie, ora 20:00 – Sala Studio

* Sibiu: Muzeul Naţional Brukenthal a anunţat redeschiderea pentru public a Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu, începând de miercuri. Muzeul funcţionează în centrul istoric al Sibiului, în Piaţa Mică nr. 26, şi este considerat unul dintre cele mai valoroase obiective culturale de profil din România. Instituţia deţine un patrimoniu de peste 6.900 de piese şi este singurul muzeu de istorie a farmaciei din ţară care păstrează atât colecţii homeopate, cât şi alopate

* Sibiu: Expoziţia ‘Antifon’ a artiştilor Silvia Amancei şi Bogdan Armanu, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu (3 – 7 iun.)

* Slatina: De la ora 17:00, la Galeria ‘Artis’ din Slatina va avea loc vernisajul expoziţiei ‘Convergent-divergent’ a Grupului din Sud. Curator – George Dragomir

* Timișoara: Consiliul Județean Timiș propune celor interesați, prin instituțiile sale de cultură, expoziții temporare și permanente:

‣ Centrul Multifuncțional Bastion:

  • Expoziția Galei TAB (Traian Abruda – In Memoriam), ediția ’26.

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara:

  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
  • Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
  • Expoziția „Insectarium”, în Galeria L și Galeria Parafraze;
  • MNArT Open View: „Compoziție”, semnată de Corneliu Vasilescu (1934–2023).

‣ Muzeul Național al Banatului:

  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”;
  • Expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă 1800 – 1947”, Bastion Maria Theresia, mansarda B1;
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în antichitate”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;
  • Expoziția „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I.

* Tulcea: Vernisajul expoziţiei ‘Bagaj interdimensional’, de Angelin Stanciu, la Casa Avramide – ora 14:00

* Norvegia: Scriitorul Radu Vancu participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm, la Festivalul Norvegian de Literatură/Norks Litteraturfestival, desfășurat în perioada 1 – 7 iunie la Lillehammer – cel mai mare festival literar necomercial din regiunea nordică ce reunește anual scriitori internaționali de prestigiu, traducători, editori și personalități culturale. Tema ediției din acest an, „Europe on Stage”, explorează identitatea politică și culturală a Europei, precum și rolul literaturii în raport cu teme contemporane precum migrația, clima și tehnologia. Din programul zilei:

  • Pe 3 iunie, de la ora 12:00, acesta va participa la panelul „Poetry in a World of Conflict and Separation”, alături de poeta și traducătoarea ucraineană Iryna Shuvalova și poetul și traducătorul norvegian Øyvind Berg

 

– Sport

* Cluj-Napoca: Are loc meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale de baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca – CSM CSU Raiffeisen Oradea – 19:00, Sala Polivalentă

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia XTerra Sport Bihor, cu ocazia desfăşurării celei de-a 16-a ediţii a Campionatului Naţional de Triatlon pe Distanţă Lungă – ora 12:00, la Hotel Ramada

 

– S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie

* Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies. Conform tradiţiei, Mediaşul a fost întemeiat la 1146, fiind cel mai vechi oraş al Transilvaniei, dar alte surse contrazic această ipoteză şi dau naşterea oraşului mai târziu. Prima menţiune documentară sigură datează din 1267, deşi este foarte probabil ca Mediaşul să fii existat deja de mai multă vreme. De asemenea, tradiţia spune că la început a existat un nucleu de case în jurul unei biserici construite pe ruinele castrului roman şi că la 1200 ar fi trăit aici 100 de locuitori

* Cu 56 de ani în urmă (1970) o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Wisconsin din SUA, sub conducerea biochimistului american de origine indiană, Gobind Khorana (1922 – 2011, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1968), a reuşit să producă în laborator prima genă artificială

* Acum 34 de ani (1992), între 3 şi 14 iunie, a avut loc Conferinţa Naţiunilor Unite la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – „Rio ’92”, în cadrul căreia au fost adoptate cinci documente de bază privind protecţia mediului: „Declaraţia de la Rio”, „Agenda 21″, „Convenţia asupra schimbărilor climatice”, „Convenţia asupra diversităţii biologice” şi „Documentul de principiu asupra protecţiei pădurilor”

* Cu 24 de ani în urmă (2002), între 3 şi 9 iunie, a avut loc, la Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), destinat în exclusivitate filmelor de lungmetraj

* Se marchează 20 de ani (2006) de când Parlamentul Muntenegrului declara independenţa ţării, în urma Referendumului din 21 mai 2006, în cadrul căruia o majoritate de 55,5% dintre cetăţenii acestui teritoriu s-au exprimat în favoarea separării de Serbia

* În urmă cu 19 ani (2007) avea loc inaugurarea Fântânii Muzicale din centrul municipiului Craiova, prima de acest fel din România

* Acum 9 ani (2017) avea loc atentatul de pe London Bridge, în urma căruia opt persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 50 au fost rănite. Eroul acestui atac terorist a fost românul Florin Morariu, care a ajutat oamenii să se ascundă în brutăria sa, apoi i-a confruntat pe cei trei atacatori. În seara zilei de 3 iunie 2017, Khuram Butt (27 de ani), Rachid Redouane (30 de ani) şi Youssef Zaghba (22 de ani) au intrat cu camioneta în mulţimea de pietoni de pe London Bridge, în plin centrul capitalei britanice, atacându-i ulterior cu cuţitele pe trecători în cartierul Borough Market. Ei au fost în cele din urmă împuşcaţi de poliţie

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Carol Lwanga şi însoţitorii, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2026)

– 1906: S-a născut germanistul Jean Livescu; lucrări de istorie literară, didactice şi lexicografice; membru corespondent al Academiei Române din 1956 (m. 1996) – 120 de ani

 

– 1916: S-a născut inginerul agronom Mircea D. Moţoc; specialist în pedologie şi eroziunea solului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2006) – 110 ani

 

– 1916: A murit Dimitrie C. Butculescu, arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist şi filantrop; unul dintre precursorii studiilor arheologice în România; deschizător de drumuri în cooperaţie; preşedinte-fondator al Societăţii Filatelice Române (1891); apreciat de regele Carol I ca „românul cel mai popular-apostolul patriotismului” (n. 1846) – 110 ani

 

– 1922: S-a născut Edmond Nicolau, inginer specialist în radiocomunicații, cibernetician, profesor universitar, istoric al științei și tehnicii, eseist; simbol al interdisciplinarităţii în România; unul dintre promotorii ciberneticii în România, cu toate ramurile ei: tehnică, economică și biocibernetică; a avut contribuții originale în teoria câmpului electromagnetic, antene și propagarea undelor radio, în lingvistica și modelarea matematică; unul din creatorii Facultăţii de Electronică a IPB și ai Facultăţii de Cibernetică Economică la ASE (m. 1996)

 

– 1922: A murit scriitorul Duiliu Zamfirescu; membru titular al Academiei Române din 1908 (n. 1858)

 

– 1925: S-a născut pianistul Mîndru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (m. 1978)

 

– 1934: S-a născut Andi Andrieș, dramaturg, editor și publicist (m. 2010)

 

– 1935: S-a născut Erwin Acél, dirijor de origine română stabilit în Germania (m. 2006)

 

– 1937: S-a născut compozitorul, cercetătorul şi profesorul Lucian Meţianu; s-a remarcat prin preocupările din domeniul muzicii electronice; stabilit în Elveţia, din 1984, a înfiinţat un laborator de acustică şi muzică electronică în cadrul Conservatorului, unde a predat între anii 1990 şi 1998

 

– 1958: A murit (la Buenos Aires, Argentina) compozitorul, muzicianul și dirijorul Georges Boulanger (Gheorghe Pantazi), legenda cabareturilor berlineze; considerat unul dintre părinţii muzicii de café-concert; a fost unul dintre cei care au pus bazele muzicii de „café-concert-chantant” peste hotare (n. 1893, la Tulcea)

 

– 1968: S-a născut producătoarea de film Ada Solomon, unul dintre cei mai activi cineaști din Noul Cinema Românesc, atât ca producător, cât și ca distribuitor de film și manager de cinema; a înfiinţat Asociaţia NexT şi a iniţiat Festivalul Internaţional de Film NexT

 

– 1972: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Temişan

 

– 1977: A murit medicul Theodor Burghele, şef de şcoală chirurgicală; a înfiinţat Spitalul de urologie Panduri din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (1976-1977) (n. 1905)

 

– 2021: A murit graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naționale a României între anii 1997-2002 şi 2005-2006 (n. 1943) – 5 ani

 

– 2025: A murit juristul și omul politic Acsinte Gaspar; judecător al Curții Constituționale (2004-2013); ministru delegat pentru relația cu Parlamentul în Guvernul Adrian Năstase; deputat pe listele partidului PDSR (n. 1937) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă recomandările sale bugetare statelor membre

 

– Bruxelles: Prezentarea de către Comisia Europeană a măsurilor privind „suveranitatea tehnologică”

 

– Bruxelles: Săptămâna verde a UE – conferință la nivel înalt organizată de DG Mediu, care reunește factori de decizie, investitori și societatea civilă (3-4 iun.)

 

– Strasbourg: Consiliul Europei va găzdui primul Forum European al Apărătorilor Drepturilor Omului pentru Protecția Mediului (EDMO) în perioada 3 și 4 iunie 2026 la Palais de l’Europe din Strasbourg. Se așteaptă ca acest eveniment să reunească aproape 400 de participanți din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei pentru două zile de dialog dedicate protecției apărătorilor de mediu, spațiului civic și democrației de mediu în Europa. Forumul este organizat în comun de Consiliul Europei și de principalii parteneri europeni și internaționali, inclusiv Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) și alți parteneri legați de cadrul Convenției de la Aarhus. Forumul a fost, de asemenea, conceput în consultare cu apărătorii, inclusiv cu activiști care nu se identifică oficial drept apărători ai drepturilor omului

 

– Valletta (Malta): Directorii serviciilor penitenciare și de probațiune europene din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei vor organiza cea de-a 31-a reuniune anuală, cu discuții axate pe nevoile și vulnerabilitățile persoanelor aflate în închisoare sau aflate sub probațiune, concentrându-se în special pe persoanele în vârstă, femei și cetățeni străini. Evenimentul va explora, de asemenea, modul în care serviciile penitenciare și de probațiune își pot îmbunătăți cooperarea pentru a asigura continuitatea îngrijirii persoanelor care se întorc în comunitate după detenție. De asemenea, pe ordinea de zi se află o prezentare a celor mai recente standarde ale Consiliului Europei privind inteligența artificială, educația în închisoare și sănătatea mintală, precum și despre modul de integrare a acestora la nivel național. Sesiunile de deschidere și de închidere sunt deschise presei (3 – 4 iun.)

– Paris: Președintele francez, Emmanuel Macron, îl primește pe Petteri Orpo, prim-ministrul Republicii Finlanda

 

– Moscova: Vizita de stat a președintelui tanzanian, Samia Suluhu Hassan (până pe 5 iun.)

 

– India: Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, va efectua o vizită în India în intervalul 3-7 iunie. Pe parcursul vizitei, Delcy Rodriguez va discuta cu prim-ministrul indian, Narendra Modi

 

– Beijing: Vizita președintelui Laosului, Thongloun Sisolith (până pe 6 iun.)

 

– Maisières, Belgia: Inaugurarea de către prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a noului SHAPE Village, Cartierul General al Forțelor Aliate NATO din Belgia

 

– New Delhi: Vizita secretarului de externe britanic Yvette Cooper (3 – 4 iun.)

 

– Seul, Coreea de Sud: Vizita lui Allison Hooker, subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, pentru discuții privind securitatea și cooperarea economică

 

– Coreea de Sud: Alegeri locale

 

– Portugalia: Pentru data de 3 iunie, Confederaţia Generală a Muncitorilor Portughezi (CGTP) a anunţat declanşarea unei greve la nivel naţional, cele mai ample perturbări urmând a fi înregistrate în sectorul transporturilor

 

– Amsterdam: O instanță olandeză se va pronunța asupra competenței sale în cazul dintre Greenpeace și compania americană Energy Transfer

 

– Londra: „Delivering the Future”, evenimentul anual al Amazon privind inovația (3 – 4 iun.)

 

– New York: Alegerea de către Adunarea Generală a ONU a cinci membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate

 

– Denver, SUA: Conferinţa mondială de computer vision şi inteligenţă artificială, CVPR 2026, reuneşte cercetători de top şi companii tehnologice din domeniile computer vision şi inteligenţei artificiale. Ediţia din 2026 va avea loc în perioada 3-7 iunie la Centrul de Convenții din Colorado, Denver, şi este aşteptată să atragă peste 10.000 de participanţi

 

– Washington, DC: Fed Beige Book

 

– Tremblay-en-France: Air France-KLM – Adunare Generală

 

– Santiago de Chile: Demonstrație studențească împotriva reducerilor bugetare la cheltuielile sociale decise de președintele de extremă dreapta, José Antonio Kast

 

– Geneva: Conferinţă de presă a OMS privind Ebola

 

– Sydney: Festivalul internațional de Film de la Sydney 2026 (3 – 14 iun.)

 

– Stockholm: Festivalul de Muzică Veche de la Stockholm (3 – 7 iun.)

 

– Paris: Omagiu național pentru sociologul și filosoful Edgar Morin

 

– Rotterdam: Fotbal – Meciuri amicale: Țările de Jos – Algeria

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională a Patologiei Piciorului Varus Equin” (World ClubfootDay) este o zi dedicată creșterii conștientizării asupra acestei deformări congenitale a piciorului și a posibilității de corectare a acesteia cu tratamente adecvate, în final asigurâdu-se o viață normală și activă copiilor. Numele care a revoluționat tratamentul piciorului varus equin este medicul spaniol Ignacio Ponseti (n.3.VI.1914 – m.18.X.2009), iar metoda Ponseti dezvoltată de către acesta este recunoscută la nivel internațional ca fiind standard de aur în corectarea acestei deformări a piciorului

 

– 1657: A murit medicul englez William Harvey; considerat fondatorul fiziologiei moderne (în 1628 a descris circulaţia sangvină) (n. 1578)

 

– 1726, 3/14: S-a născut James Hutton, geolog, chimist şi naturalist scoţian; considerat „părintele” geologiei moderne (m. 1797) – 300 de ani

 

– 1877: A murit Ludwig Ritter von Köchel, muzicolog, scriitor, compozitor, botanist şi editor austriac (n. 1800)

 

– 1879: S-a născut zoologul american Raymond Pearl, fondatorul biometriei (aplicarea statisticii în biologie şi în medicină) (m. 1940)

 

– 1899: A murit compozitorul austriac Johann Strauss-fiul (n. 1825)

 

– 1904: S-a născut medicul american Charles R. Drew; a făcut cercetări asupra plasmei sângelui în vederea realizării de transfuzii; în teza sa de doctorat, susţinută în 1940, a pus bazele organizării „băncii” de sânge (m. 1950)

 

– 1906: S-a născut Josephine Baker, cântăreaţă de music-hall şi dansatoare americană, stabilită în Franţa din 1947 (m. 1975) – 120 de ani

 

– 1907: S-a născut Paul Rotha, regizor, scenarist şi producător englez de film documentar (m. 1984)

 

– 1910: S-a născut actriţa americană de film Paulette Goddard (născută Pauline Marion Goddard Levy); parteneră de film şi de viaţă a actorului şi regizorului Charlie Chaplin (m. 1990)

 

– 1922: S-a născut cineastul francez Alain Resnais; a realizat capodopere precum „Hiroshima, dragostea mea” (1959), după un scenariu original de Marguerite Duras, şi „Anul trecut, la Marienbad”, premiat cu „Leul de Aur” la Veneţia, în 1961 (m. 2014)

 

– 1924: S-a născut biologul și neurofiziologul suedez Torsten N. Wiesel; Premiul Nobel pentru Medicină în 1981, împreună cu americanii Hunter Hubel şi Roger Sperry, pentru cercetarea funcţiilor creierului

 

– 1924: A murit scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka; devenit faimos pe plan internațional abia după publicarea postumă a romanelor „Procesul” și „Castelul” (n. 1883)

 

– 1925: S-a născut Tony Curtis (nume real Bernard Schwartz), unul dintre cei mai prolifici actori americani de film actor american de film (m. 2010)

 

 

– 1929: S-a născut microbiologul şi geneticianul elveţian Werner Arber; studii în domeniile biofizicii şi biologiei moleculare; Premiul Nobel pentru medicină în 1978, împreună cu americanii Hamilton Smith şi Daniel Nathans, pentru contribuţii în domeniul geneticii moleculare

 

– 1930: S-a născut cineastul ceh Vaclav Vorlicek; a realizat numeroase comedii şi filme pentru copii, remarcându-se ca regizor al serialelor de televiziune pentru copii „Arabela” (1979-1981) şi „Arabela se întoarce” (1990) (m. 2019)

 

– 1931: S-a născut Raúl Castro Ruz, politician cubanez, fost președinte al Cubei (oficial: președinte al Consiliului de Stat al Cubei); fratele mai mic al lui Fidel Castro (1926-2016), el îndeplinește și funcția de prim-secretar/secretar secund al Biroului Politic al Comitetului central al Partidul comunist cubanez (PCC), și Comandant General (General maxim) al forțelor armate ale Cubei – 95 de ani

 

– 1936: S-a născut Grazia Maria Spina, actriță și pictoriță italiană (m. 2025) – 90 de ani

 

– 1950: S-a născut actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea americană Suzi Quatro (Susan Kay)

 

– 1953: S-a născut Patrick Blanc, botanist şi arhitect peisagist francez; creatorul „grădinii verticale” și a pereților vegetali – o formă de „artă vie” care a ajuns, în peste 30 de ani de muncă pasionată, să dea viaţă şi culoare betoanelor, muzeelor, hotelurilor şi clădirilor comerciale din diferite oraşe ale lumii

 

– 1953: S-a născut Loalwa Braz (Vieira), cântăreaţă şi textieră braziliană (m. 2017)

 

– 1963: A murit Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli); deşi nu a condus Biserica Romano-Catolică decât cinci ani, între 1958 şi 1963, el este considerat unul dintre cei mai importanţi papi din secolul al XX-lea; a fost beatificat (declarat fericit) la 3 septembrie 2000, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, iar trecerea sa în rândul sfinţilor a fost oficiată de Papa Francisc la 27 aprilie 2014; sărbătoarea sa liturgică este pe 11 octombrie, ziua de deschidere a Conciliului Vatican II (1962) (n. 1881)

 

– 1964: S-a născut Doro (Dorothee) Pesch, cântăreață și compozitoare germană de muzică hard rock

 

– 1964: A murit Frans Eemil Sillanpää, scriitor finlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1939, „pentru înțelegerea profundă a țărănimii din patria sa și pentru arta desăvârșită cu care i-a descris modul de viață și relația cu natura” (n. 1888)

 

– 1966: S-a născut Camille Pascal, istoric, consilier de stat și scriitor francez; câștigătorul Grand Prix du roman de l’Académie française 2018 – 60 de ani

 

– 1967: A murit dirijorul francez de origine belgiană André Cluytens (n. 1905)

 

– 1977: A murit Sir Archibald Vivian Hill, fiziolog britanic; a cercetat mecanismul contracţiei musculare; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1922, împreună cu medicul german Otto Meyerhof; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1886)

 

– 1977: A murit regizorul italian de film Roberto Rossellini (n. 1906)

 

– 1980: S-a născut Șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, Emirul Qatarului (din 2013)

 

– 1986: S-a născut jucătorul spaniol de tenis profesionist Rafael („Rafa”) Nadal Parera; în prezent el este clasat pe locul 5 în lume de Asociația Profesioniștilor din Tenis; a fost clasat pe locul 1 în clasamentul ATP timp de 209 de săptămâni și a terminat ca numărul 1 sfârșitul de an de cinci ori – 40 de ani

 

– 1989: A murit ayatollahul Ruhollah Khomeini, liderul religios şiit şi om politic iranian; după 15 ani de exil la Paris s-a întors în Iran, la 1.II.1979 (după plecarea din ţară a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii); puterea a fost preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeini, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică (n. 1902)

 

– 1992: A murit actorul şi scenaristul britanic Robert Morley (n. 1908)

 

– 1995: A murit George R. „Bob” Caron, membru al echipajului de pe „Enola Gay” (avionul american care a lansat, la 6.VIII.1945, prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima); Caron a fost cel care a fotografiat explozia atomică de la Hiroshima (n. 1919). NOTĂ: În fiecare an, la 6 august, se marchează „Ziua Hiroshima” – Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armelor Nucleare; este o zi de rugăciune în memoria victimelor dezastrelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki (9.VIII.1945)

 

– 1995: A murit inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (n. 1919)

 

– 2001: A murit Anthony Quinn (numele adevărat: Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca), actor american de origine mexicană (n. 1915) – 25 de ani

 

– 2002: A murit scriitoarea americancă Caroline Knapp (n. 1959)

 

– 2009: A murit actorul de film american David Carradine (n. 1936)

 

– 2010: A murit actriţa americană de film Eddi Rue McClanahan (una dintre vedetele serialului TV „The Golden Girls”) (n. 1934)

 

– 2010: A murit matematicianul rus Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari savanţi ai secolului al XX-lea; este unul dintre autorii teoremei de mecanică clasică KAM, pusă la punct în anii 1950, denumită astfel după iniţialele celor trei matematicieni care au enunţat-o: Kolmogorov, Arnold şi Moser (n. 1937)

 

– 2020: A murit Valentina Tăzlăuanu, scriitoare, eseistă, jurnalistă și critic de teatru și cinema din Republica Moldova; fondatoare și redactor șef al revistei „Sud-Est Cultural” (n. 1950)

 

– 2023: A murit Jim Hines, atlet american, campion olimpic la alergări pe distanțe scurte; a deținut aproape 15 ani recordul mondial la alergări de 100 m; a fost primul atlet care a alergat 100 de metri în mai puţin de 10 secunde (n. 1946)

 

– 2024: A murit Jürgen Moltmann, teolog și profesor universitar de origine germană; a fost susținătorul traducerii și publicării în germană a Teologiei Dogmatice a Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (n. 1926)

 

– 2025: A murit compozitorul Eugen Doga, simbol al culturii din Republica Moldova și unul dintre cei mai prolifici compozitori din fostul spațiu sovietic; într-o carieră de peste șase decenii a compus muzică de film, balet, corală și instrumentală, creând un univers sonor inconfundabil, în care sensibilitatea, romantismul și rădăcinile folclorice s-au împletit armonios; renumitul său vals din filmul „Gingașa și tandra mea fiară” (1978) a fost inclus în lista celor patru mari capodopere ale secolului XX; membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (n. 1937) – 1 an

 

– 2025: A murit scriitorul american Edmund White (Edmund Valentine White III), romancier, memorist, dramaturg, biograf și eseist american (n. 1940) –  1 an

miercuri, 25 octombrie 2023

Calendarul evenimentelor din 25 octombrie 2023

25/10/2023


EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Ceremonie organizată la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I; participă preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi prim-ministrul Marcel Ciolacu; evenimentul va fi transmis live pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale (https://bit.ly/LIVEPR), precum şi pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi pe canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria – ora 9:55

– Senat

* ora 10:00 – Lucrări în plen

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • Vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* ora 12:00 – Întrebări, interpelări și răspunsuri

* ora 13:00 – Declarații politice

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică):

  • orele 8:30 – 18:00 (pauză între 12:00 – 13:00) – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Studiu individual
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
  • Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • Comisia pentru tineret și sport

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

  • ora 09:55 – Participare la ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul Zilei Armatei României la Mormântul Ostașului Necunoscut, Parcul Carol I din București

Alocuțiunea premierului Marcel Ciolacu va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

  • ora 12:00 – Consultări cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, la Palatul Victoria
  • ora 13:30 – Consultări cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria

– Ministere

* Inaugurarea primei reţele de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG) din România prin evenimentul ‘Energie de Tranziţie’, organizat de Asociaţia Gazului Natural pentru Vehicule împreună cu partenerii Scania şi IVECO – ora 9:00, la Hotel Pullman, Sala „Beijing&Vienna”, Piaţa Montreal nr. 10. La eveniment sunt aşteptaţi să participe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet

– Apărare, Interne

* Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militarii români, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente. Din programul zilei:

‣ Bucureşti:

  • ora 10:00 – Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – Ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, ceremonie de depunere a jurământului militar de studenţii anilor I ai Academiei Tehnice Militare şi Universităţii Naţionale de Apărare, urmate de schimbarea gărzii la MON şi activităţi de survol al unor aeronave ale Forţelor Aeriene Române
  • ora 12:00 – Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare ‘Carol I’ – Ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori
  • ora 19:00 – retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’

‣ În ţară:

  • ora 9:00, Babadag: Monumentul Eroilor – prezentare de armament şi tehnică militară militară specifică și ceremonie militară şi religioasă
  • ora 10:00, Brăila: ansamblul comemorativ al Eroilor Neamului
  • ora 10:00, Constanţa: ceremonie militară şi religioasă – ‘Monumentul Victoriei’ din Parcul Arheologic
  • ora 10:00, Satu Mare: Monumentul Ostaşului Român – Ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori
  • ora 10:00, Tulcea: Monumentul Independenţei
  • ora 10:00, Zalău: Cimitirul Eroilor
  • ora 12:00, Oradea: la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie
  • ora 13:30, Bistriţa: Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş
  • ora 14:00, Păuliş, judeţul Arad: Ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori
  • ora 14:30, Şimleu Silvanei – Piaţa Iuliu Maniu
  • ora 16:00, Carei: la Ansamblul Monumental ‘Glorie Ostaşului Român’ – Ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori şi sosirea ‘Ştafetei Veteranilor Invictus’. Participă preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Începând cu ora 12:00, în Parcul Karoly va avea loc o expoziţie de tehnică şi echipamente militare
  • ora 19:00, Constanţa: retragere cu torţe organizată de Forţelor Navale Române pe traseul bd. Tomis – Sala Sportului – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul Victoriei
  • Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria

* Jud. Bihor: Caravana SMURD ‘FII PREGĂŢIŢ !’ soseşte astăzi la Beiuş, pe strada Garofiţei, iar mâine 26 octombrie în localitatea Ştei, pe strada Cuza Vodă. În ambele localităţi, programul de pregătire a populaţiei se va desfăşura în intervalul orar 10:00 -15:00. Caravana ‘Fii pregătit !’ este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România

– Culte, Biserică

* Continuă manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Catedrala Patriarhală (21 – 29 octombrie). Pelerinajul din acest an, organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi completat de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Moaștelor Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către ÎPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei). Din programul zilei:

  • ora 9:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
  • ora 17:00 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

– Casa Regală

* Concertul Regal organizat de Fundația Regală Margareta a României, unul dintre cele mai longevive și de succes eveniment de strângere de fonduri din România, revine la Ateneul Român, pe 25 octombrie, cu ediția a 14-a – ora 19:00. Această seară muzicală cu scop caritabil reunește muzicieni români de excepție, în susținerea tinerilor talentați ai țării, și are loc în prezența Familiei Regale a României; declaraţii de presă susţinute de Majestatea Sa Margareta – ora 18:30, la Salonul de protocol al Ateneului Român. În acest an, împreună pe scena Ateneului Român la Concertul Regal caritabil – tenorul Ioan Hotea și mezzosoprana Martiniana Antonie, într-un spectacol eveniment cu scopul nobil al strângerii de fonduri pentru bursele Tinere Talente. Alături de ei, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități

– Administraţie

* Arad: Şedinţa Consililiului Local Arad – ora 14:00

* Bacău: Şedinţa Consililiului Judeţean Bacău

* Bistriţa: Şedinţa Colegiului prefectural Bistriţa-Năsăud – ora 10:00

* Bistriţa: Şedinţa Consililiului Local Bistriţa – ora 15:00

* Sibiu: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Sibiu – ora 15:00, la sediul instituţiei, transmisie în direct pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean

* Timişoara: Consiliul Judeţean Timiş se convoacă în şedinţă ordinară, care se va desfășura cu prezență fizică, în Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ – ora 10:00

– Juridic

* Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București, împreună cu Asociația Română de Dreptul Afacerilor, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, organizează prima ediție a Conferinței Internaționale „Perspectives of Intellectual Property Law”, în perioada 25 – 26 octombrie. Conferința se transmite live online gratuit pe @homepage juridice.ro, facebook.com/JURIDICE.ro, facebook.com/groups/juridice, youtube.com/c/videojuridice și linkedin.com/company/juridice.ro. Conferința se desfășoară în format hibrid, participanții având posibilitatea de a participa atât online, pe platforma Zoom, cât și fizic. Deschiderea și prima zi conferinței vor avea loc în Aula Magna, iar în ziua a doua, lucrările se vor desfășura în sala Virgil Madgearu a clădirii Ion N. Angelescu. De asemenea, conferința va fi transmisă în direct pe canalele social media ale Facultății de Drept ASE și ale partenerilor

* Consiliul Superior al Magistraturii – şedinţe:

  • Secţia pentru judecători în materie disciplinară – ora 10:00
  • Secţia pentru procurori în materie disciplinară – ora 10:00
  • Secţia pentru judecători – ora 11:30
  • Secţia pentru procurori – ora 11:30

* Iaşi: Tribunalul Iaşi organizează ‘Ziua porţilor deschise’, manifestare ce vizează consolidarea relaţiei de încredere dintre magistraţi – cei care înfăptuiesc actul de justiţie – şi beneficiarii acestuia. Evenimentul este organizat în contextul în care ziua de 25 octombrie a fiecărui an a fost declarată de către Comisia Europeană şi Consiliul Europei ca ‘Ziua Europeană a Justiţiei’

– Sindicate

* Sindicatul Forum din administrația publică București, afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), afiliată la Confederația Cartel Alfa, reia acțiunea de protest, PICHETARE, pe trotuarul vis-a-vis de Primăria Municipiului București, în intervalul orar 10:00 – 12:00. Unul din motivele acțiunii este: promovarea de către PMB a unui proiect HCGMB privind încetarea activității Centrului de Protecție a Plantelor București, serviciu public de interes local al Municipiului București, prin care se vor disponibiliza toți salariații, majoritatea fiind membri ai Sindicatului Forum

– Social

* Gala ‘Seniori de colecţie’ – cea de-a XIII-a ediţie, eveniment organizat de Asociaţia Institutul Român pentru Îmbrătrânire Activă; invitat de onoare este actorul Adrian Titieni – ora 17:00, la Sala Luceafărul, strada Ioan Ghica nr. 3. Printre partenerii media se numără și Radio România

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă cu prilejul celei de-a doua ediţii a evenimentului TEDx Sfântu Gheorghe (Tehnologie, Divertisment, Design) – ora 12:30, sala Teatrului „Tamasi Aron”

– Economic

* Arggo organizează evenimentul ‘Digital Now / Automatizarea afacerilor cu soluţii digitale’ – ora 9:00, Sheraton Bucharest Hotel – Iridium Ballroom

* Evenimentul ‘Romanian Internet Technologies Event 2023’ (RITE), dedicat celebrării a 30 de ani de la momentul conectării României la reţeaua internaţională de internet, organizat de ANISP (Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România) – ora 9:30, la Hotel JW Marriot

* INDAGRA – Târg internaţional de produse şi echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – la Romexpo (25 – 29 oct.)

  • Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale participă la târg în Pavilionul B1, standul 3.

* INDAGRA FOOD – Târg internaţional pentru industria alimentară – la Romexpo (25 – 29 oct.)

* Asociația Young Initiative, alături de fundația World Vision România, invită reprezentanții sectorului non-profit din România, miercuri, 25 octombrie, la Forumul Sustenabilității ONG, care va avea loc la Hotel Marshal Garden, între orele 10:00 – 17:00. Forumul Sustenabilității ONG-urilor este o inițiativă care face parte din proiectul ,,Acceleratorul de Sustenabilitate pentru ONG-uri” derulat de Asociația Young Initiative în parteneriat cu Fundația World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a crește capacitatea organizațiilor non-profit din România de a implementa procese de dezvoltare organizațională care să ducă la un impact sporit în comunitate

* Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti organizează ediţia a XXX-a a Topului Firmelor din Municipiul Bucureşti – ora 18:00, în Aula Carol I a Palatului CCIB

* Craiova: conferinţă organizată de o delegaţie a Consiliului Concurenţei, condusă de preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu – ora 10:00, în Aula Mihai I a Universităţii din Craiova

* Târgu Jiu: Conferinţa naţională #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT, organizată de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze şi Patronatul Femeilor Antreprenor; printre participanţi – Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, şi Iulian Popescu, prefectul judeţului Gorj – ora 13:00

* Depozitarul Central distribuie, în perioada 25 oct. 2023 – 25 oct. 2026, dividendele aferente anului 2022 acţionarilor TURBOMECANICA S.A. (simbol TBM); valoarea dividendului brut este de 0.023010 ron

* Depozitarul Central distribuie, în perioada 25 oct. 2023 – 26 oct. 2026, dividendele aferente anului 2022 pentru acţionarii 2B INTELLIGENT SOFT S.A. (simbol BENTO); valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0.16 lei

* Depozitarul Central distribuie, începând cu 25 oct. 2023, sumele de bani aferente CUPON 27 pentru obligaţiunile emise de VRANCART S.A. (simbol VNC24); valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 2.127340 lei

* Depozitarul Central distribuie, în perioada 25 oct. 2023 – 25 oct. 2026, dividendele aferente anului 2022 pentru acţionarii COMCEREAL S.A. BUCURESTI (simbol CMIL); valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0.1099 lei

– Medicină

* Bistrița: Vizită organizată pe şantierul noii clădiri a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Bistriţa – proiect finanţat prin PNRR – ora 11:30

– Academie

* Academia Română – Secția de științe istorice și arheologie organizează lansarea de carte „Mitropolitul Andrei Șaguna. O Biografie culturală“, de Mircea-Gheorghe Abrudan – ora 13:30, în Aula Academiei Române. Cartea va fi prezentată de: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof. univ. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. Mihail-Simion Săsăujan, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universității din București și dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române din Cluj-Napoca

– Învățământ

* TikTok şi Şcoala de valori organizează Future Jobs Cup, o competiţie de idei dedicată studenţilor – ora 10:00, Strada General Eremia Grigorescu 10

* Tg. Mureș: Asociația Club Sportiv BIV RALLY TEAM, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, organizează conferința de presă „Fii în siguranță, un șofer responsabil” – ora 14:30, Instituția Prefectului jud. Mureș, Piața Victoriei, nr. 1. „Fii în siguranță, un șofer responsabil” este un demers de responsabilizare și conștientizare civică a riscurilor rutiere, destinat tinerilor care, în curând, devin actori principali pe drumurile publice din România. Proiectul, prezent în 10 licee din județele Covasna, Harghita și Mureș, combină expertiza reală din lumea automobilismului cu informații concrete, sfaturi practice și demonstrații de la autorități, toate cu scopul de a transmite adolescenților importanța prevenției și impactul fiecărei decizii pe care o iau când urcă la volan

– Arhitectură, Arheologie

* Iaşi: ‘Arhitectura se face ÎMPREUNĂ’ – Bienala Naţională de Arhitectură – România 2023, cel mai important eveniment din România dedicat spaţiului construit, organizată de Uniunea Arhitecţilor din România (25 – 28 oct.)

* Jud. Dâmboviţa şi Constanţa: Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), prin Direcţia Patrimoniu Digital, anunţă o serie de activităţi planificate pentru perioada 25 octombrie – 6 noiembrie, în judeţele Dâmboviţa şi Constanţa, dedicate conservării digitale a patrimoniului cultural alături de Global Digital Heritage (GDH). GDH este o organizaţie non-profit cu sediul în Florida, SUA (https://globaldigitalheritage.org/) care se concentrează pe documentarea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric folosind tehnologie digitală. Ei utilizează diverse tehnologii precum scanarea laser, fotogrammetrie şi fotografiere 3D pentru a crea modele digitale ale siturilor arheologice şi a altor obiecte istorice şi culturale. Activităţile vor include următoarele obiective:

  • Târgovişte, judeţul Dâmboviţa: Curtea Domnească din Târgovişte, Ruinele Casei Domneşti a lui Vlad Dracul, Turnul Chindiei, Biserica Domnească ‘Adormirea Maicii Domnului’
  • Adamclisi, judeţul Constanţa: Cetatea Tropaeum Traiani, Monumentul triumfal ‘Tropaeum Traiani’ şi metopele aflate în Muzeul Arheologic Adamclisi
  • Istria, jud. Constanţa: Situl arheologic ‘Cetatea Histria’

– Mass-Media

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* Aplaudată pe scena sălii londoneze Royal Albert Hall, în 2015, alături de Sting, acordeonista Ksenija Sidorova este invitată la București în deschiderea Stagiunii Orchestrei de Cameră Radio. Miercuri, 25 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Radio, va interpreta Aconcagua pentru acordeon și orchestră, cunoscuta lucrare a compozitor argentinian Astor Piazzolla. Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului britanic Christopher Warren-Green

* Etapa finală a Festivalului-Concurs Național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul” va avea loc în perioada 25-27 octombrie la București. Festivalul, ajuns la a 15-a ediție, este organizat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional împreună cu Universitatea de Muzică din București și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Programul ultimei etape debutează miercuri, ora 10:00, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în Sala Auditorium unde va avea loc deschiderea oficială a evenimentului și conferința „200 de ani de românire. Imnografi şi cântăreţi bisericeşti pe teritoriul românesc”, desfășurată în trei sesiuni

* În cadrul modulului „Focus Spații ale cercetării și laboratorului performativ în FNT” este programată întâlnirea „Spații alternative”, la care se va discuta despre spațiile laboratorului și cercetării, într-o dinamică artistică în care producția și productivitatea sunt în centrul gândirii artistice. Evenimentul va avea loc la ora 11:00, la UNITER, Restaurant Savart. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Vor participa Cosmin Manolescu – coregraf, co-director AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică, Arcadie Rusu, Ioana Marchidan – coregrafi, fondatori LINOTIP, Nona Șerbănescu – artistă, fondatoare ART HUB, Alex Radu– co-fondator SAC@Malmaison, Liviu Romanescu – actor, manager Teatrelli

* Conferinţa de final a programului ‘Accelerator. Mentorat şi Producţie pentru Artişti Emergenţi’ derulat de Asociaţia Culturală Eastwards Prospectus şi Gaep Gallery – ora 17:00, la sediul galeriei Gaep, Str. Giuseppe Garibaldi nr. 8

* Cea de-a cincea expoziție din FNT33 – „Podul/The Bridge” – o instalație artistică interactivă, care a reprezentat România la a XV-a ediție a Cvadrienalei de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga în vara acestui an, este organizată în FNT33 de Institutul Cultural Român, la sediul său, Sala Mare (Aleea Alexandru, nr.38), în perioada 25-30 octombrie, cu intrare liberă, în intervalul orar 10:00-20:00. Vernisajul va avea loc astăzi, 25 octombrie, ora 17:00

* Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește lansarea cărții „Ferestre spre Lumină”, de Adelina Constantin, apărută la Editura Sfântul Ierarh Nicolae – ora 17:30

Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr.8. Invitați: Marina Bădulescu, Maria Gheorghiu, Radu Grațianu, Codruț Croitoru, violonistul Ștefan Barbu și trupa The Solomon’s (Victor Solomon, Ștefan Orfescu și Marius Mirea)

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei tematice ‘Privirea din ramă: portrete şi autoportrete ale familiei Storck’, eveniment care va avea loc la ora 18:00, la Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck (Str. Vasile Alecsandri nr 16) (25 oct. – 10 dec.)

* Lansarea volumelor de poezii ‘Îngerul’ şi ‘Scrieri din amurg’, publicate la Editura Oscar Print, 2023, semnate de Ion Minea – ora 18:00, la Casa de Cultură ‘Friedric Schiller’

* Conferința-dezbatere „Mondialisation de la communication et diversité culturelle: une francophonie sous influences”  în jurul a două volume colective publicate în urma celui de-al XXV-lea Colocviu franco-român în științele comunicării, desfășurat la Iași, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în mai 2022 – ora 18:00, în Atriumul Institutului Francez din București (Bd. Dacia 77

* Expoziția graficienilor maghiari membri ai Academiei Maghiare de Artă (MMA) – ora 19:00, la Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, str. Gina Patrichi nr.8. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 10 noiembrie

* În cadrul Festivalului Național de Teatru 2023 are loc spectacolul-lectură „Dincolo de Fukuyama” de Thomas Köck (Austria – Germania), traducerea Ciprian Marinescu, regia Anda Drăgan (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023, co-producător: Goethe-Institut București). Invitat la discuția de final este Bogdan Popa, cercetător și teoretician – ora 16:00, la Sala Media de la TNB. Detalii pe https://fnt.ro/2023/dincolo-de-fukuyama-spectacol-lectura/

* Brașov: Cea de-a XI-a ediţie al festivalului internaţional de film fantastic de la Braşov, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 25 – 29 octombrie. Programul festivalului va include o serie de proiecţii speciale, inclusiv avanpremierele naționale ale unor filme care vor ajunge în cinematografele din România: Five Nights at Freddy’s, care deschide Dracula Film Festival, fiind un film realizat după jocul video survival horror cu același nume, lansat în anul 2014 (adesea abreviat FnaF), It Lives Inside / Răul din Interior (SUA, 2023), un film american de groază supranatural care se va vedea în ultima zi de festival, dar și filmul de război regizat de Marian Crișan, WARBOY (România, 2023), care spune povestea unui adolescent prin ochii căruia vedem finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Parteneri instituționali: Institutul Italian de Cultură București, Cinema Astra, Cinema Modern, Centrul Cultural Apollonia, Muzeul Județean de Istorie Brașov. Din programul zilei:

  • la Cinema Astra din Brașov, spectatorii pot viziona filmul clasic Dracula, din anul 1931, cu Bela Lugosi în rol principal, în CINECONCERTO: Massimo Zamboni VS. Dracula, un live cinema concert Dracula (Tod Browning, 1931, live music by Massimo Zamboni, Italia). Massimo Zamboni este un chitarist și compozitor italian, fiind considerat unul dintre părinții punk-rock-ului italian. Cineconcertul Massimo Zamboni VS Dracula este prezentat de Institutul Italian de Cultură București
  • la Cinema Modern din Brașov (cinematograf care se redeschide publicului cu ocazia Dracula Film Festival), se va difuza în avanpremieră filmul realizat după jocul video cu același nume, Five Nights At Freddy’s, o producţie soft horror a celebrei Blumhouse, compania responsabila de francize precum Insidious, Paranormal Activity sau The Purge, dar și filme de groază de mare succes la publicul larg, ca M3GAN sau  The Black Phone, iar protagonistul este tânarul actor american Josh Hutcherson (The Hunger Games)

* Bistriţa: Se încheie turneu european realizat de trupa Teatrului Naţional ‘Mihai Eminescu’ din Chişinău, cu  reprezentaţia ‘Dosarele Siberie’ – în sala Palatului Culturii. Spectacolul ‘Dosarele Siberiei’ a obţinut numeroase premii în Republica Moldova şi în România, cum ar fi Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gală Premiilor UNITEM din 2020 şi Premiul pentru regie şi scenariu în teatru – document la Gală revistei culturale ‘Rinocerul’ din Bucureşti, în 2021

* Cluj-Napoca: Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, organizează expoziţia ‘Louis Laouchez: amprente identitare’, prima expoziţie personală a unui artist caraibian în România. Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 octombrie – 12 noiembrie, iar vernisajul va avea loc în data de 25 octombrie, de la ora 18:00 cu participarea Alexandrei Servel – directoare a Institutului Francez din România la Cluj, a lui Lucian Năstasă Kovacs – directorul Muzeului de Artă Cluj, a lui Cathy Crochemar – curatoarei expoziţiei, a unor reprezentanţi ai Direcţiei pentru cultură din Martinique şi a lui Ciprian Drăgănescu, medic român stabilit în Martinique, apropiat familiei Laouchez

* Cluj-Napoca: De la ora 19:00, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” melomanii sunt invitaţi la o eară de muzică contemporană, cu lucrări aparţinând unor compozitori precum Andrei Petrache, Gabriel Almaşi, Gabriel Mălăncioiu, Diana Rotaru, Ciprian Andrei Ion, Dan Dediu, Cristian Bence-Muk, Remus Georgescu şi Sebastian Androne-Nakanishi

* Constanţa: Filmul „21 de rubini”, în regia lui Ciprian Mega, cu actorul francez Anthony Delon, fiul legendarului Alain Delon poate fi vizionat, în avanpremieră, la Cinema City (Vivo!), la ora 18:45. După proiecția specială, constănțenii se vor întâlni cu regizorul și cu actorii din film, într-o sesiune de Q&A

* Craiova: Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, în parteneriat cu Editura Aius, revista ‘Mozaicul’, Consiliul Judeţean Dolj, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Craiova şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, filiala ‘Tudor Arghezi’ Dolj, găzduieşte miercuri, 25 octombrie, evenimentul cultural intitulat ‘Zilele Revistei Mozaikul 185 – Mozaicul 25. Identitate naţională şi conştiinţa europeană. Personalităţi şi reviste culturale romaneşti de pretutindeni care au promovat/ promovează cultura românească’. Evenimentul marchează aniversarea a 25 de ani de apariţie a revistei Mozaicul, serie nouă, sub egida Editurii Aius, şi a 185 de ani de la apariţia primei reviste de cultură din Oltenia, Mozaikul, întemeiată de Constantin Lecca. Întâlnirea va fi organizată pe două secţiuni, ce vor avea loc în intervalele orare 11.00-13.00 şi 16.00-18.00, în Sala Multimedia a Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc. Acest eveniment cultural va fi moderată de prof. Univ. Dr. Mihaela Albu şi îi avea ca invitaţi pe prof. Univ. Dr. Nicolae Panea şi prof. Univ. Dr. Dan Anghelescu

* Iași: Ziua Internaţională a Operei, care este celebrată în fiecare an pe 25 octombrie, aduce pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi două premiere, ‘Făclia de Paşti’ (versiune concertantă), de Alexandru Zirra, şi ‘O noapte furtunoasă’, de Paul Constantinescu, care au la bază scrieri celebre ale marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Evenimentul de miercuri face parte din calendarul celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului Muzicii Româneşti, manifestare organizată de Universitatea Naţională de Arte ‘George Enescu’ din Iaşi

* Ploieşti: Ploieşti Jazz Festival, eveniment care a ajuns la cea de a XVIII-a ediţie, anunţă că, în cele patru săptămâni dedicate evenimentului, vor avea loc spectacole diverse şi inedite în locuri convenţionale, dar şi în spaţii mai puţin cunoscute artei muzicale. Toate evenimentele care se desfăşoară în Ploieşti au loc în perioada 4-30 octombrie. Punctul culminant îl reprezintă perioada 25 – 29 octombrie, atunci când sunt programate peste 13 concerte într-un timp relativ scurt, nelipsind expoziţiile de pictură şi fotografie, marcând încă o dată strânsa legătură dintre muzică şi artele vizuale. De asemenea, în perioada 25-29 octombrie, Palatul Culturii va fi gazda expoziţiei ‘Jazz Roots – US to Romania’, o colecţie impresionantă de afişe şi fotografii despre istoria muzicii de jazz din România

  • ora 19:00 – Deschiderea Ploieşti Jazz Festival. Vor urca pe scena sălii Ion Baciu New Vegas Show, alături de Orchestra Simfonică a filarmonicii ploieştene, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie. De la ora 21:00, este programat concertul Swinging Voices&Jazz Notes, într-o colaborare de excepţie a Corului Filarmonicii cu Ploieşti Trio Jazz, sub conducerea muzicală a lui Eduard Dinu
  • Pianistul Cătălin Răducanu continuă prima ediție a Turneului Național Un artist, un pian și un țambal – clasic, jazz, folclor, cu un concert pe 25 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Filarmonicii, în cadrul Festivalului de jazz de la Ploieşti, desfășurat în perioada 4 – 30 octombrie. Producător: Pro Contemporania. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Jud. Timiș/ Caraș-Severin: Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), ajuns la cea de-a XII-a ediție, se va desfășura, în perioada 25 – 28 octombrie, sub motto-ul Literatura. Arie protejată. Cele 14 evenimente incluse în program vor avea loc în Timișoara, dar și în 4 orașe din zonă: Jimbolia, Lugoj și Sânnicolau Mare, din județul Timiș, și Reșița, în Caraș-Severin. Peste 40 de autori și autoare din România și alte 8 țări (Islanda, Germania, Elveția, Israel, Anglia, Slovenia, Serbia și Republica Moldova) se vor întâlni cu publicul bănățean iubitor de literatură, în deja tradiționalele seri de la Muzeul Național de Artă Timișoara. Printre partenerii media: Radio România Timișoara. Din programul manifestării:

  • Nume de primă mărime ale scenei literare de la noi – Ana Blandiana, Ion Mureșan, Balázs F. Attila – vor purta un dialog poetic cu mai tinerii lor colegi – Cătălina Bălan, Mihnea Bâlici și Henriette Kemenes –, în prima seară, cea din 25 octombrie, moderată de cunoscuta realizatoare de televiziune Marina Constantinescu
  • Invitații străini vor fi în centrul atenției publicului în următoarele două zile. În seara de 26 octombrie, traducătorul și poetul Ernest Wichner propune, în premieră, o întâlnire cu patru tineri autori germani originari din România. Alexandru Bulucz, Mara-Daria Cojocaru, Ilinca Florian și Nadine Schneider vor citi din operele lor sub incitantul motto al serii: „Românii vor înțelege despre ce e vorba“
  • Seara de 27 octombrie promite un regal literar cu patru autori de renume internațional: Sjón (Islanda), Christian Kracht (Elveția), Hila Blum (Israel) și Tatiana Țîbuleac (R.Moldova)
  • Programul zilei de sâmbătă, 28 octombrie, conține două întâlniri. Prima, Cum a schimbat războiul din Ucraina Europa – un dialog între cunoscutul istoric Armand Goșu și Vesna Goldsworthy (Anglia), jurnalistă și autoare de bestseller-uri pe teme de istorie est-europeană. Să facem acordajele! e titlul celei de-a doua întâlniri, cea cu poezia și muzica, din Clubul D’Arc, unde poeții Denisa Comănescu, Radu Vancu, Andrei Mocuța, Alina Purcaru, Anna Nikvul (Serbia), Aleš Mustar (Slovenia), Viorica Răduță și Emilian Galaicu-Păun (R. Moldova) vor citi din operele lor. Invitați speciali vor fi cunoscuții muzicieni timișoreni Ilie Stepan și Horea Crișovan

– Sport

* Baia Mare Are loc un meci din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Minaur Baia Mare – CSM Focşani 2007 – ora 18:00, Sala „Lascăr Pană”

* Blaj: Sala Polivalentă Alba găzduieşte meciurile din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la volei feminin:

  • Asterix Avo Beveren – Kralovo Pole Brno – ora 16:00
  • CSM Volei Alba Blaj – Mladost Zagreb – ora 19:00

* Se dispută meciuri în Liga Naţională de handbal feminin:

  • Brăila: etapa a 7-a: HC Dunărea Brăila – CSM Bucureşti – ora 17:30, Sala Polivalentă Dunărea
  • Bucureşti: etapa a 8-a: CS Rapid Bucureşti – CSU Ştiinţa Bucureşti – ora 18:30, Sala Rapid

* Se dispută meciuri în prima manşă din turul întâi al Cupei României la volei feminin:

  • CSM Corona Braşov – CSM Constanţa – ora 18:00
  • CSO Voluntari 2005 – CSU Medicina CNUE Târgu Mureş – ora 17:00
  • FC Argeş – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00
  • CSM Bucureşti – CS Ştiinţa Bacău – ora 17:00

* Cluj-Napoca: U-BT Cluj-Napoca întâlneşte echipa muntenegreană Buducnost VOLI Podgorica, în Grupa B a competiţiei masculine de baschet EuroCup – ora 19:00, BT Arena

* Mioveni: Are loc un meci din etapa a 10-a a Ligii a II-a de fotbal: Fotbal Club Argeş – CSM Slatina – ora 17:00, Stadion Orăşenesc

* Timişoara: SCM Timişoara înfruntă echipa cehă BK Redstone Olomoucko în Grupa B din competiţia masculină de baschet Alpe Adria Cup – ora 19:00, Sala „Constantin Jude”

– Diverse

* Un Ford Mustang din 1968, obiecte care au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi Corneliu Vadim Tudor şi ceasuri de colecţie se numără printre loturile care vor fi scoase la vânzare, astăzi, 25 octombrie, de casa Artmark

* Babadag, jud. Tulcea: Zilele orașului Babadag, în Piața Civică din Babadag (25 – 29 oct.). Din programul zilei:

  • ora 10:00 – „Ziua Armatei Române”
  • ora 18:00 – spectacol Centrul Cultural „Nicolae Bălășescu-Nifon”, piesa de teatru „Bunăăă – Prim fior al iubirii’’

* Craiova: Ceremonia de înmormântare a actriţei Nataşa Raab, la Cimitirul Ungureni

– S-a întâmplat într-o zi de 25 octombrie

* Cu 391 de ani în urmă (1632), în lupta de lângă Mănăstirea Plumbuita, Matei Basarab, domnitor al Ţării Româneşti, înfrângea oastea lui Radu Alexandru Iliaş, domnitorul numit de Poartă, silind Imperiul Otoman să-i acorde firmanul de învestitură (la 23.II.1633)

* Cu 169 de ani în urmă (1854) avea loc principala bătălie din timpul Războiului Crimeei, Bătălia de la Balaclava, conflict armat între Regatul Unit, Franța și Imperiul Otoman, pe de-o parte, și Imperiul Rus, pe de altă parte. A fost prima dintre cele două încercări ale rușilor de spargere a încercuirii Sevastopolului

* În urmă cu 148 de ani (1875) avea loc prima audiţie a Concertului nr. 1 pentru pian şi orchestră de Piotr Ceaikovski

* Acum 138 de ani (1885) avea loc, la Meiningen, în Germania, prima audiţie a Simfoniei a IV-a de Johannes Brahms

* Sunt marcați 105 ani (1918) de când Comitetul Naţional Român Central hotăra înfiinţarea de gărzi naţionale şi de gărzi civile săteşti pe întregul teritoriu locuit de români în Transilvania şi în Ungaria, pentru „păstrarea liniştii şi averii fiecăruia” (la 29 octombrie/11 noiembrie s-a format Statul Major al acestor gărzi) (25.X/7.XI)

* Cu 88 de ani în urmă (1935) avea loc premiera, la Opera Română din Bucureşti, a operei bufe în două acte „O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu, sub bagheta dirijorului Ionel Perlea (libretul – după piesa omonimă a lui Ion Luca Caragiale)

* Acum 68 de ani (1955) apărea pe piaţă primul cuptor cu microunde, în Mansfield, Ohio (SUA). Cuptorul cu microunde a fost, însă, inventat ceva mai devreme. În anul 1947, Percy Spencer făcea un tur prin laboratoarele companiei sale – Raytheon Company, specializată în produse electronice. Oprindu-se pentru câteva momente în faţa unui magnetron (tub electronic, folosit ca generator de oscilaţii de înaltă frecvenţă), el a simţit o senzaţie ciudată şi a observat cu surprindere că o ciocolată pe care o avea în buzunar a început să se topească. De aici până la apariţia primului cuptor cu microunde n-a mai fost decât un pas. Aparatul rezultat cântărea cca 300 kg, avea peste 1,70 m înălţime şi era folosit exclusiv în restaurante, vagoane-restaurant sau pe vasele de croazieră. De-abia după câteva zeci de ani, perfecţionările succesive au permis ca aparatul să poată fi oferit şi consumatorilor casnici

* Premiul Nobel pentru Pace era decernat, acum 58 de ani (1965), Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii – UNICEF

* Deşi a existat o iniţiativă încă din anul 1932, abia la data de 25 octombrie 1965 (- 58 de ani), lua fiinţă primul Muzeu al Marinei din România, la Mangalia, cu sediul în localul Staţiunii de pregătire marinărească, rodul muncii a doi mari iubitori de istorie a navigaţiei, comandorii Filaret Popescu, numit director, şi Dan Nicolaescu. Prin ordinul Consiliului de Miniştri nr. 1127 din 29 mai 1969, patrimoniul a fost transferat la Constanţa, iar Muzeul Marinei Române, înfiinţat ca instituţie de interes naţional, subordonat Ministerului Apărării Naţionale, a fost organizat în garnizoana Constanţa, în vechiul local al Şcolii superioare de marină

* Se împlinesc 5 ani (2018) de când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea episcopului Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail (1868-1943), una dintre cele mai marcante personalități ecleziastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, luptător pentru realizarea statului național unitar român. Trupul episcopului a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018; ziua de pomenire este la 17 septembrie

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Armatei Române”, instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Trupele româno-sovietice au eliberat, la 25.X.1944, ultimele teritorii româneşti – oraşele Satu Mare şi Carei – de sub ocupaţia horthystă, încheind operaţiunile militare de alungare a trupelor fasciste de pe întreg teritoriul României (în luptele pentru eliberarea Transilvaniei au participat 270.000 de militari români, din care au căzut în luptă circa 50.000 de soldaţi şi ofiţeri)

– 1846: S-a născut Dimitrie C. Butculescu, arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist şi filantrop; unul dintre precursorii studiilor arheologice în România; deschizător de drumuri în cooperaţie; preşedinte-fondator al Societăţii Filatelice Române (1891); apreciat de regele Carol I ca „românul cel mai popular-apostolul patriotismului” (m. 1916)

– 1858: S-a născut fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1908) – 165 de ani

– 1858: A murit Dimitrie Ralet, prozator, dramaturg şi poet; membru marcant al partidei naţionale în 1848 şi apoi al Comitetului unionist (1856) (n. 1816 sau 1817, la Constantinopol) – 165 de ani

– 1890: S-a născut Eugen Constant (pseudonimul lui Eugen Constantinescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; frate cu scriitorii Paul şi Savin Constant (m. 1975)

– 1894: S-a născut chimistul Constantin V. Gheorghiu; contribuţii la dezvoltarea şcolii de chimie organică din Iaşi; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1956)

– 1896: S-a născut Aurel Jiquidi, pictor şi grafician, fiul graficianului Constantin Jiquidi (m. 1962)

– 1902: S-a născut Dumitru Popovici, istoric literar şi editor, unul dintre cei mai importanţi cercetători ai iluminismului românesc (m. 1952)

– 1906: A murit Dimitrie August Laurian, publicist (ca preşedinte al Societăţii Presei a militat pentru o presă naţională corectă şi diversă), critic literar şi pedagog (contribuţii la reforma învăţământului din 1898; autor al mai multor manuale); membru corespondent al Academiei Române din 1877 (n. 1846).