Se afișează postările cu eticheta campanie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campanie. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Comunicat de presă Martorii lui Iehova

 

În luna noiembrie 2020, Martorii lui Iehova de pe întregul pământ vor distribui revista Turnul de veghe cu subiectul „Ce este Regatul lui Dumnezeu?”. Publicul larg, dar și firme și oficialități vor fi încântați să primească un exemplar al acestei reviste. Campania pe care o organizăm se va desfășura respectând cu rigurozitate protocoalele de sănătate implementate la nivel local și național. Din acest motiv, multe persoane vor primi revista numai prin mijloace electronice de comunicare.

Timp de secole, oameni de diverse credințe s-au rugat să vină Împărăția, sau Regatul, lui Dumnezeu.

 Chiar și în prezent, mulți doresc să înțeleagă ce este această Împărăție, când va veni ea și ce va realiza. Revista Turnul de veghe arată că răspunsurile la aceste întrebări pot fi găsite cu ușurință în Biblie. Nutrim convingerea că promisiunile Bibliei despre Regatul lui Dumnezeu le vor aduce cititorilor multă alinare, precum și speranța că în curând vor putea vedea venirea în existență a unei lumi fără durere și suferință.

Revista în format electronic este disponibilă pe site-ul oficial al Martorilor lui Iehova, jw.org, în peste 310 limbi și limbaje ale semnelor. (Navigați la BIBLIOTECĂ > REVISTE.) sau accesati link-ul https://www.jw.org/ro/biblioteca/reviste/turnul-de-veghe-nr2-2020-mai-iun/


sâmbătă, 28 martie 2020

Campanie de strângere de fonduri a Rotary Club Baia Mare



Clubul Rotary din Baia Mare, alături de mulţi oameni cu suflet şi preţuire pentru sănătate, își doresc să lupte alături de medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă împotriva Covid-19.
Rotarienii maramureșeni au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a achiziţiona echipamente de protecție pentru personalul medical, dar și un aparat de ventilaţie pulmonară şi consumabilele trebuincioase, aparat atât de necesar pacienților aflați în stare critică.
”Întotdeauna familia Rotary a fost alături de comunitatea în care noi acționăm ca și voluntari și în aceste zile în care situația se poate înrăutăți destul de repede ne-am gândit că trebuie să fim alături de  sistemul nostru medical și ne-am unit toate forțele, atât cluburile Rotary din Baia Mare cât și tinerii noștri de la  Rotaract și Interact și am deschis o acțiune prin care ne dorim sa strângem fonduri pentru a ajuta personalul medical în principiu din Spitalul Județean, terapia de urgențe din Baia Mare, deoarece considerăm că acolo este nevoie și acolo vor ajunge toate cazurile grave din județ”, a declarat Mihaela Vlad, președinte Rotary Club Baia Mare.
Donațiile pot fi făcute în contul RO18 BACX 0000 0018 9789 2002 – Asociația Rotary Club Baia Mare, Unicredit Bank.

duminică, 15 decembrie 2019

Campanie de informare pentru tineri: „Ce Face EUropa pentru Mine?”



 Consiliul Județean Maramureș, în calitate de entitate afiliată, implementează împreună cu Fundația Centrul pentru Dezvoltare Întreprinderilor Mici și Mijlocii Maramureș proiectul „Centrul Europe Direct Maramureș 2018-2020”, finanțat de Reprezentanța Comisiei Europene din România.
În data de 11 decembrie 2019, în cadrul campaniei de informare pentru tineri „Ce Face EUropa pentru Mine?”, reprezentanții echipei de proiect au fost prezenți la Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini, unde au organizat un eveniment de informare. Campania desfășurată de a lungul anului 2019 a urmărit prezentarea platformei dedicate https://what-europe-does-for-me.eu , în prima parte accentul fiind pus pe alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, iar la ultimele prezentări au fost incluse teme de actualitate, un exemplu fiind Ziua Internațională a Drepturilor Omului (10 decembrie).
Având în vedere că publicul prezent a fost constituit din tineri, s-a optat pentru câteva mențiuni generale legate de Programul Erasmus+, permisele de călătorie DiscoverEU (pentru cei care anul viitor vor împlini 18 ani) și Corpul European de Solidaritate. Au fost oferite scurte informații despre protecția drepturilor omului în Uniunea Europeană și s-au discutat rezultatele ultimului sondaj de tip Eurobarometru, conform căruia drepturile omului, libertatea de exprimare, egalitatea de gen sunt în topul listei valorilor fundamentale europene.
Fiind în mijlocul unor elevi care studiază la un liceu cu profil tehnologic, s-au dezbătut teme legate de sectorul agricol din Uniunea Europeană și a fost parcurs un chestionar de 10 întrebări propus de EuroStat, Serviciul Statistic al Comisiei Europene. Așa s-a aflat că România este „fruntașă” între statele membre în ceea ce privește contribuția sectorului agricol la Produsul Intern Brut (PIB), respectiv 4,1% pentru anul 2018. De asemenea România este statul membru în care, la nivelul anului 2018, valoarea producției de culturi agricole a fost de 3 ori mai mare decât valoarea producției animaliere.
La final a fost felicitat colectivul de elevi și profesori ai Liceului „Alexiu Berinde” pentru obținerea titlului de Școală Ambasador a Parlamentului European în România. Liceul va fi inclus și în anul 2020 în seria de activitățile de informare și comunicare ale Centrului Europe Direct Maramureș.
                                                                                                 CJMM

vineri, 1 martie 2019

Campanie de strangere de semnaturi in vederea participarii la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019


Buna ziua,

Asa cum am hotarat la congresul PV din 17.02.2019 de astazi incepem campania de strangere de semnaturi, mai multe decat necesarul de 200.000 cu 5%. adica aproximativ 210.000 intrucat este posibil ca este posibil sa fie invalidate multe semnaturi de Biroul Electoral Central pt diverse motive: fara semnatura, necompletate toate rubricile, ilizibile, etc, ceea ce s-a mai intamplat.Saptamanal vom face o evaluare a numarului de semnaturi stranse pentru a putea face o analiza privind posibiltatea atingerii totalului de semnaturi pana la data limita 27 martie 2019.In acest sens, gasiti atasat modelul listei de strangere semnaturi (format docx si pdf), calendarul alegerilor(marcat cu galben privitor la partide), legea 33 a alegerilor europarlamentare, legea 334 a finantarii patidelor politice. Modelul listei de strangere semnaturi va putea fi descarcat si de pe site-ul PV - sectiunea alegeri europarlamentare si vizualiza celelalte documente mentionate anterior. 
Tinand cont ca in prezent PV are 25 organizatii judetene plus Mun Bucuresti, pt atingerea strangerii celor 210000 semnaturi, putem considera o impartire a lor dupa cum urmeaza:cate 8000 semnaturi pt fiecare judet si 12000 pt Bucuresti. Pe parcurs vom vedea cum evolueaza campania! va rog sa folositi Va rog sa folositi si facebook-ul pentru gasirea de semnatari sau voluntari care sa stranga stranga semnaturi, pt distributia de liste iar pt colectare la dvs sau direct la adresa de la Bucuresti.
Colectarea listelor de semnaturi si centralizarea se va face la Bucuresti, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.36C, sector 3 pentru Stancu Adrian. 
Pentru orice nelamurire va rog sa ma contactati.

Silviu Dumitru, secretar general Partidul Verde
0722705213

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

ASTA SCHIMBĂ TOTUL !



Zilele acestea s-a împlinit un an de la tragedia din Colectiv. Și emoțiile și furia care m-au cuprins în acea noapte teribilă au năvălit din nou. Știm cu toții ce a urmat după incendiu, mii și mii dintre noi s-au regăsit în stradă spunându-și unii altora: ‘corupția ucide’. Mi-a plăcut atunci să cred, pentru câteva zile, că vom câștiga lupta cu corupții care au dominat politica ultimilor ani. Nu a trecut mult însă și furia a revenit, căci din nou mureau oameni. De această dată din cauza dezinfecției imaginare a spitalelor românești.
În ultimul an, rareori mi-a ieșit din minte că ‘ziua în care renunțăm e ziua în care murim’. Cuvintele acestea s-au fixat acolo și au refuzat să plece. M-au însoțit de fiecare dată când un nou politician a fost învinuit de fapte de corupție, de fiecare dată când un parlamentar a fost ‘salvat’ de colegii săi de la a fi anchetat.
Și așa a încolțit ideea unei reacții planificate împotriva corupției. Am așternut pe hârtie gânduri, păreri, am discutat și am dezbătut zile întregi în echipa de-clic. Și ne-am decis să acționăm atunci când corupții sunt vulnerabili, în prag de alegeri.
Am hotărât să nu vorbim de corupți, acest cuvânt poate e lipsit deja de substanță, ci de mânjiți. De mânjeala faptelor care lasă urme de neșters și care se lipesc iremediabil de reputația unui om politic.

Îți propunem să începem de azi să lucrăm împreună, toți cei care am simțit furie și mai apoi înverșunare. Vrem ca acest demers să fie cel mai mare efort cetățenesc de identificare și arătare cu degetul a celor mânjiți de fapte de corupție, indiferent de formațiunea politică pentru care candidează. Și împreună, să îi facem celebri la ei acasă, în județele unde au nevoie de voturi. Îi vom expune public și vom depune toate eforturile să-i convingem pe alți oameni de bine să meargă la vot. Le vom cere să nu voteze pătați și, la rândul lor, să-i rușineze public pe cei care îndrăznesc să ne mai ceară o dată votul nemeritat.
Știm că pot fi făcute multe lucruri împotriva mânjiților, dar specialitatea noastră este în primul rând activismul pe internet. Și în acest mediu ne vom desfășura forțele. Avem în lucru o vastă platformă online care să-i inventarieze, iar această documentare o vom face cât de curând, împreună cu tine. Vei putea contribui și tu adăugând informație despre cei cărora justiția le-a luat urma și nu-și mai pot ascunde faptele de corupție. Apoi vom decide împreună pe care dintre ei să ne concentrăm resursele și ne vom mobiliza pentru ca șansele lor de a fi aleși sau realeși să scadă sub nivelul mării.
Știm că înfruntăm un sistem electoral care îi protejează pe cei care au probleme cu legea. Cum se vor alege listele și nu candidații, cei mai mânjiți dintre ei vor fi cățărați la loc călduț, pe primele locuri eligibile. Prin urmare,efortul nostru trebuie să meargă mai departe și să ducă măcar la convingerea unui indecis să iasă la vot și a unui votant al corupților să se răzgândească. Astfel putem slăbi puterea partidelor ce au îndrăznit să-i pună pe listele lor.
Pentru a le oferi candidaților mânjiți vizibilitatea pe care o merită, este nevoie de sprijinul financiar al tuturor celor care cred că România are nevoie de parlamentari onești. Donații oricât de mici, de 5 lei, de 10 lei sau după posibilitățile fiecăruia ne ajută să abordăm acel public care fie nu votează, fie sprijină corupți în necunoștință de cauză.
Vom împânzi internetul cu fețele mânjiților. Vom cumpăra ad-uri în social media, în presa online, pe Google și le vom plasa în primul rând la ei în județ. Vom face toate acestea împreună cu tine! Acest mesaj este trimis către 70.000 de membri de-clic. Dacă un sfert dintre cei ce îl primesc, contribuie în medie cu 7 lei, atunci am putea cumpăra atât de multă publicitate online încât să batem cota de audiență chiar a televiziunilor de propagandă de partid.
Momentul nostru a venit,
Tudor și întreaga echipă de-clic

PS. Pentru a ne respecta angajamentul de transparență, la finalul campaniei vă vom trimite toate facturile de cheltuieli și vom publica sumele strânse în urma acestui apel.

                                                                      Tudor BRADATAN

marți, 15 martie 2016

Teatrul Municipal Baia Mare de ce nu participă la această generoasă campanie?!

Start campania naţională „Artiştii pentru Artişti”



A XIII-a ediţie a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti" îşi deschide porţile şi, în parteneriat cu teatre din Bucureşti şi din ţară, dă startul lunii altruismului! O lună martie plină de spectacole de teatru jucate întru sprijinul artiştilor care au nevoie de ajutor transmite UNITER preluat de Romanian Global News.
În urma apelului UNITER, 10 teatre din Bucureşti şi 16 teatre din ţară au programat pe tot parcursul lunii martie, şi nu numai, spectacole de teatru ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.
Iată spectacolele care se joacă anul acesta sub semnul „Artiştii pentru artişti" (informaţii despre achiziţia de bilete aflaţi de pe site-urile teatrelor):
Bucureşti:
  • 11 martie: Anul dispărut. 1989 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Mic
  • 15 martie: Karpilevski de Jacob Weitzner, regia Ştefan Iordănescu, Teatrul Evreiesc de Stat
  • 15 martie: Insula misterioasă de Elise Wilk, după Jules Verne, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Ion Creangă
  • 20 martie: Romeo şi Julieta, regia şi scenariul Mihai Mălaimare, Teatrul Masca
  • 20 martie: Bambi, după Felix Salten, regia Attila Vizauer, Teatrul Excelsior
  • 20 martie: În plină glorie! de Peter Quilter, regia şi coregrafia Răzvan Mazilu, Teatrul de Comedie
  • 25 martie: Eu, Oblio, un spectacol de Nona Ciobanu inspirat de „THE POINT!" de Harry Nilsson cu câteva versuri de Gellu Naum şi Ana Blandiana, Teatrul de animaţie Ţăndărică
  • 7 aprilie: Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru, regia Eugen Făt, Teatrul Odeon
  • 10 aprilie: Obsesii de Claudiu Sfirschi-Lăudat, după texte de Margarita Karapanou, regia Yannis Paraskevopoulos, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
  • 3 mai: Caramitru-Mălăele, câte'n lună şi în stele, cu participarea violoncelistului Adrian Naidin, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale" din Bucureşti
În ţară:
  • 2 martie: Profu' de religie, regia Mihaela Lichiardopol, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin" din Timişoara
  • 8 martie: De fapt e frumos, dramatizare de Patricia Pandek, decorul şi regia Volker Schmidt, Teatrul German de Stat Timişoara
  • 11 martie: Suflete moarte, dramatizare de Mihail Bulgakov, după N.V.Gogol, regia Alexandru Dabija, Teatrul „Toma Caragiu" Ploieşti
  • 12 martie: Peţitoarele de Avksentii Tzagareli, regia Ion Sapdaru, Teatrul Dramatic „Fani Tardini" Galaţi
  • 13 martie: Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori, un spectacol de Radu Afrim, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" Timişoara
  • 19 martie: Câinele de Valentin Krasnogorov, regia şi scenografia Horaţiu Mihaiu, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
  • 23 martie: Cutia de carton, regia Şerban Puiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca" Sibiu
  • 23 martie: Elling de Axel Hellstenius şi Petter Naess, adaptare a romanului „Fraţi de sânge" de Ingvar Ambjørnsen, traducerea şi adaptarea Petre Bokor, regia şi scenografia Sorin Misirianţu, Teatrul Naţional „Lucian Blaga" Cluj-Napoca
  • 24 martie: Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco, regia Radu-Alexandru Nica, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" Iaşi
  • 24 martie: CANCUN, de Jordi Galceran, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul „Regina Maria" Oradea;
  • 24 martie: Ubu Rege de Alfred Jarry, regia Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann" Râmnicu-Vâlcea
  • 25 martie: Pantofii de sticlă de Molnár Ferenc, regia Mohácsi János, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós"
  • 27 martie: Dinte pentru dinte după „Zeul carnagiului" de Yasmina Reza, regia Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu"
  • 27 martie: Tigrişorul Pietrek după H. Januszewska, adaptare de Maria Baciu, regia Valentin Dobrescu, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache" Botoşani
  • 4 aprilie: Ultimul amant fierbinte de Neil Simon, regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu" Craiova
  • Iunie 2016: Baloane de săpun de Csiky Gergely, regia Novák Eszter, Teatrul „Szigligeti" Oradea.



joi, 24 iulie 2014

Ministerul Culturii solicită retragerea imaginii lui Mihai Eminescu dintr-o campanie pentru un test de boli venerice!


 Ministerul Culturii solicita renuntarea la folosirea in scop comercial a portretului lui Mihai Eminescu dintr-o campanie publicitara online ce promoveaza un test pentru depistarea bolilor venerice, considerand ca "acest gen de actiune este revoltatoare", informeaza un comunicat remis Mediafax.
"Ministerul Culturii a constatat cu stupoare ca portretul marelui poet roman Mihai Eminescu este folosit abuziv in contextul unei campanii publicitare de promovare a unor teste pentru depistarea bolilor venerice. Ministerul considera ca acest gen de actiune este revoltatoare si nu se afla in conformitate cu bunele uzante si exploatarea normala a operei artistice", se arata in comunicat.
Astfel, Ministerul Culturii isi "exprima profunda indignare cu privire la folosirea imaginii celui mai important poet roman in scop pur comercial, asociat unui produs sau unui serviciu de tipul celui la care se face referire. Exista o serie de utilizari ale unei opere aduse anterior la cunostinta publica care pot fi permise, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii, daca respecta anumite conditii impuse de Legea nr. 8 /1996 privind drepturile de autor si conexe, detaliate in cuprinsul art. 33. Doua dintre aceste conditii ar fi ca aceste utilizari sa fie conforme bunelor uzante si sa nu contravina exploatarii normale a operei", se arata mai in comunicatul de presa citat.
Totodata, Ministerul Culturii precizeaza ca "articolul 30, alin (6) din Constitutia Romaniei prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".
De asemenea, MC spune ca "o alta reglementare aplicabila dreptului la propria imagine se regaseste in Legea nr. 148/ 2000 (art.6, lit.f.) care interzice prejudicierea imaginii, onoarei, demnitatii si vietii particulare a persoanelor".
Ministerul Culturii solicita firmei care deruleaza aceasta campanie publicitara sa respecte prevederile legale cu privire la bunele uzante ale operei lui Mihai Eminescu, iar, pentru a nu contraveni exploatarii normale a operei, sa renunte imediat la folosirea in scop comercial a imaginii poetului.

In urma cu cateva zile, firma Veneris a lansat o campanie online de promovare a unui test pentru depistarea bolilor venerice, compania folosindu-se de imaginea poetului Mihai Eminescu.Mediafax

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Campania de informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” demarează în judeţele MARAMUREŞ, BIHOR, SATU MARE şi SĂLAJ din Regiunea Nord Vest

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.
Astfel, în perioada august – noiembrie 2013 au fost programate a se desfășura 1.850 de întâlniri, la nivel național, cu beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
În judeţul MARAMUREŞ, în luna septembrie, caravana de informare PNDR va fi prezentă în localităţi precum: Ardusat, Fărcaşa, Ariniş, Bicaz, Săcălaşeni, Mireşu Mare, Salsig, Satulung, Oarta de Jos, Recea, Fântânele, Chechiş, Gârdani, Rohia, Draghia, Seini, Boiu Mare, Poienile Iezei, Curtuiuşu Mare, Cicârlău, Corni, Harniceşti.
În judeţul BIHOR, în luna septembrie caravana de informare PNDR va fi prezentă în localităţi precum Girişu de Criş, Toboliu, Răbăgani, Sâmbăta, Gepiu, Nojorid, Ineu, Odorhei, Tinca.
În judeţul SATU MARE, în luna septembrie, caravana de informare PNDR va fi prezentă în localităţi precum Săuca, Apa, Bogdand, Cehal, Viile Satu Mare, Berveni, Turţ, Crucişor, Doba, Vetiş, Socond, Medieşu Aurit, Bixad, Craidorolt, Terebeşti, Bătarci.
În judeţul SĂLAJ, în luna septembrie, caravana de informare PNDR va fi prezentă în localitatea Bobota.
Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis promotorii care activează în cadrul campaniei, vor comunica beneficiarilor și publicului participant informaţii privind:
o    respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi;
o    realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR;
o    aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli;
o    derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor;
o    posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural
De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesați în a-și dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene și vor putea informa publicul despre ultimele noutăți legate de finanțarea agriculturii și dezvoltării rurale în România.
Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi Expert campanie media – asistenţă tehnică Simona BARTIŞ:simona.bartis@ldk.ro, telefon mobil: 0726.327.758.

                                                                             Cristian LAURENŢIU

joi, 16 mai 2013

Senatorul maramureşean Liviu Marian Pop susţine campaniile antidrog


Marţi, 14 mai 2013, senatorul Liviu Marian Pop a dat curs invitaţiei Preşedintelui Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO),  Academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, de a participa la constituirea Centrului de Voluntariat Antidrog la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti.
Centrul va fi format din elevi şi studenţi reprezentativi la nivelul unităţilor de învăţământ, fiind format din elevii celor 108 licee din Bucureşti, precum şi a organizaţiilor studenţeşti. Pentru prima dată, vor avea ocazia să participe şi studenţii Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din cele 14 centre universitare din România. În cadrul Centrului vor activa peste 400 de elevi şi 80 de studenţi ce vor reprezenta liceele şi organizaţiile studenţeşti, academicieni şi profesori, urmând ca voluntarii să transmită direct deciziile către cei 200.000 elevi şi studenţi pe care îi reprezintă, şi indirect către părinţi.

Prin prezenţa sa, domnul senator a demonstrat tinerilor că preocuparea parlamentarilor faţă de problematica consumului de droguri, este una majoră şi reală, şi că se fac eforturi pentru reducerea consumului în România, atât legislativ, cât şi guvernamental, în contextul în care consumul este conform raportelor oficiale de 11% în mediul preuniversitar şi de 21% în cel universitar.
De asemenea, senatorul Liviu Marian Pop a felicitat iniţiativele reprezentanţilor Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, le-a asigurat susţinerea şi a promovat ideea deschiderii unor astfel de Centre în toată ţara, cu precădere în zonele rurale, unde sursele de informare sunt limitate.

                                                           

joi, 27 septembrie 2012

Campanie împotriva violenţei în licee

În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, Poliţia Română va derula o campanie ce are ca scop reducerea riscului de implicare a elevilor de liceu în acte de violenţă, anunță IGPR.
Campania are ca țintă aproximativ 20.000 de tineri români, cu vârsta între 15 și 17 ani, elevi în clasele IX-XI. „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!” este principalul îndem adresat de oamenii legii liceenilor români, care sunt încurajați să participe la cât mai multe tipuri de activități pe parcursul campaniei.
În câte un liceu din fiecare judeţ, respectiv din fiecare sector al Capitalei, vor fi organizat sesiuni de informare cu privire la consecinţele actelor de violenţă şi la modalităţile de prevenire a acestora. În același timp, elevii se vor putea implica în activităţi de prevenire a violenţei. Polițiștii vor organiza și câteva întâlniri cu elevii, în cadrul cărora va fi vizionat un film educativ ce prezintă cazurile unor tineri aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Craiova şi în Penitenciarul pentru femei Târgşor. Pe baza acestuia vor fi ținute dezbateri despre consecinţele juridice şi sociale ale comportamentelor antisociale.
La avizierul fiecărei şcoli participante vor fi expuse materiale care promovează comportamente non-violente, iar în curțile liceelor se vor distribui pliante cu recomandări preventive. Spre finalul porgramului, se va organiza concursul ”Eseul meu antiviolenţă!”, în urma căruia va fi premiat, multiplicat și înrămat cel mai bun eseu care promovează folosirea mijloacelor non-violente de comunicare.

vineri, 27 aprilie 2012

Mircea Man: Activitatea echipei de la Consiliul Judeţean funcţionează fără imixtiune politică

Activitatea Consiliului Judeţean şi a mea, ca preşedinte al CJ Maramureş, nu se desfăşoară sub imperiul campaniei electorale şi nici a datei de 10 iunie, ziua alegerilor locale. Am constituit în patru ani de activitate o echipă care-şi duce proiectele pas cu pas şi orice apropiere, chiar textuală, orice legătură cu alegerile locale e nefericită. Oamenii din Consiliul Judeţean pun în practică proiecte necesare tuturor maramureşenilor, ei nefiind aserviţi vreunui partid politic. 
Sigur că în această perioadă totul se interpretează, dar ne asumăm riscul de a fi puşi la zid de cei care nu se află în terenul de joc, ci stau în tribune.
Programele utile celor din judeţ nu pot fi oprite din pricină că se apropie campania electorală.
Cred că maramureşenii încep să înţeleagă că ne aflăm pe drumul bun şi că începem să avem rezultate concrete în derularea proiectelor de infrastructură ori în consolidarea investiţiei legate de Spitalul Judeţean Dr. "Constantin Opriş" Baia Mare sau proiectul privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în Maramureş printr-un centru cu specific în comuna Fărcaşa.
Probabil voi fi ţinta unor atacuri care n-au nicio legătură cu Consiliul Judeţean, ci cu lupta între partidele politice.
Îmi asum orice astfel de viitoare atitudini ale adversarilor mei politici, rugându-i doar să nu facă o regretabilă confuzie între instituţia Consiliului Judeţean şi un partid politic.
Cu deosebită stimă,Mircea Man, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş

marți, 27 martie 2012

Campania "Să trăim ECO"!


Centrul Europe Direct Maramures vă invită să participaţi la Campania ”Să trăim ECO” 2012 - Ediţia a II-a, care se va desfaşura joi, 5 aprilie 2012, începând cu ora 12.30.
În cadrul acestei acţiuni vom efectua o vizită la staţia de tratare a apei Baia Mare şi vom ecologiza o zona stabilită de comun acord cu Primăria Baia Mare.

Campania ecologista este organizata in cooperare cu Primaria Baia Mare si cu societatile locale Urbis SA si Vital SA, carora le multumim pentru sprijinul acordat si in acest an.
Primaria Baia Mare ne sprijina in stabilirea zonei de ecologizat si in relatia cu cele 2 societati comerciale de interes public. Urbis SA ne va pune la dispozitie, gratuit, 2 autobuze pentru transportul participantilor. Vital SA ne sprijina in organizarea vizitei la Statia de tratare a apei Baia Mare.

Ca in fiecare dintre cei 4 ani in care am derulat actiuni ecologiste, vor fi alaturi de noi si Consiliile Locale ale Tinerilor si Copiilor Baia Mare, coordonate de Dan Onoriu, Primaria Baia Mare.

Invitam elevii si profesorii de la scolile si liceele din Baia Mare sa participe la initiativa noastra si sa completeze Formularul de participare din atasament, pana pe 3 aprilie 2012.
Numarul de participanti este limitat la 150.

Pentru alte informatii, asteptam sa ne contactati:
Margareta CAPILNEAN
       Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
        Fundatia CDIMM Maramures - structura gazda
        Bd. Traian 9/16, 430211, Baia Mare
        Tel/ Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380
        Mobil: 0744.620.103
        E-mail: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
        Web: http://www.europedirect.cdimm.org/
        Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures