„Încheiam anterioara mea postare, prilejuită de ZNR, scriind că România e bolnavă. Observ cu uluială reacțiile surprinzătoare ale unor cunoscuți (pe care îi respect/am și pe care îi consider/am suficient de înzestrați din punct de vedere intelectual pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul lor) față de ancheta Recorder. Aș îndrăzni să-i întreb în ce țară trăiau ei, pentru că țara în care trăiesc eu este exact cea în care câțiva profesioniști curajoși și demni îndrăznesc să înfrunte un sistem mizerabil. Știu că aceștia din urmă se simt singuri și vulnerabili. Știu și că le este silă. Am fost și eu amenințat, cenzurat, hărțuit și obstrucționat. Am avut și eu curajul să înfrunt sistemul. Pentru că am dus această bătălie singur, am plecat. Mai târziu decât și-ar fi dorit exponenții sistemului. Spre marea lor dezamăgire, am plecat abia după ce am triplat numărul premiilor obținute la etapele naționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare și, la fel de important, după ce am venit în sprijinul celor mai vulnerabili, generând un progres care a făcut ca nouă din zece elevi să promoveze atât examenul de EN, cât și pe cel de BAC. În ciuda faptului că am sentimentul că adulții României merită tot ce li se întâmplă (pentru că sunt nedemni, obsedați de funcții, dependenți de privilegii și slugarnici), copiii ei merită un viitor demn și prosper. Acesta este motivul pentru care îmi exprim solidaritate cu românii care au curajul să devoaleze corupția, imoralitatea și incompetența din instituțiile unui stat capturat de o șleahtă transinstituțională și transpartinică.”
