Se afișează postările cu eticheta Adrian Vasile Sabau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Vasile Sabau. Afișați toate postările

joi, 11 decembrie 2025

Declarația serii - Adrian Vasile SABĂU


 Încheiam anterioara mea postare, prilejuită de ZNR, scriind că România e bolnavă. Observ cu uluială reacțiile surprinzătoare ale unor cunoscuți (pe care îi respect/am și pe care îi consider/am suficient de înzestrați din punct de vedere intelectual pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul lor) față de ancheta Recorder. Aș îndrăzni să-i întreb în ce țară trăiau ei, pentru că țara în care trăiesc eu este exact cea în care câțiva profesioniști curajoși și demni îndrăznesc să înfrunte un sistem mizerabil. Știu că aceștia din urmă se simt singuri și vulnerabili. Știu și că le este silă. Am fost și eu amenințat, cenzurat, hărțuit și obstrucționat. Am avut și eu curajul să înfrunt sistemul. Pentru că am dus această bătălie singur, am plecat. Mai târziu decât și-ar fi dorit exponenții sistemului. Spre marea lor dezamăgire, am plecat abia după ce am triplat numărul premiilor obținute la etapele naționale ale concursurilor și olimpiadelor școlare și, la fel de important, după ce am venit în sprijinul celor mai vulnerabili, generând un progres care a făcut ca nouă din zece elevi să promoveze atât examenul de EN, cât și pe cel de BAC. În ciuda faptului că am sentimentul că adulții României merită tot ce li se întâmplă (pentru că sunt nedemni, obsedați de funcții, dependenți de privilegii și slugarnici), copiii ei merită un viitor demn și prosper. Acesta este motivul pentru care îmi exprim solidaritate cu românii care au curajul să devoaleze corupția, imoralitatea și incompetența din instituțiile unui stat capturat de o șleahtă transinstituțională și transpartinică.”

luni, 1 septembrie 2025

Măsurile ministrului Educației vizează aproape exclusiv învățământul preuniversitar!


Am ales această fotografie pentru a ilustra textul referitor la ministrul Educației deoarece mi se pare relevantă pentru felul în care acesta se raportează la învățământul preuniversitar, dar și la solicitările firești ale domnului Ilie Bolojan de a găsi soluții în privința diminuării cheltuielilor din sistemul de învățământ.

Deciziile luate de domnul David trădează o nepermisă necunoaștere a sistemului, o inconsecvență impardonabilă și o atitudine sfidătoare.

Orice măsură de austeritate care vizează învățământul preuniversitar luată înainte de reorganizarea sau desființarea învățământului seral este inacceptabilă pentru profesori. Această formă de școlarizare generează probabil cea mai mare risipă de resurse financiare din sistem. Statul român plătește lunar mii de profesori care nu-și fac orele pentru că elevii lipsesc sau pentru că, spre rușinea lor, uneori, ei înșiși lipsesc. Ignorarea din neștiință sau cu bună știință a sinecurilor din sistem face, de asemenea, inacceptabilă orice măsură de austeritate. Faptul că aceste decizii au fost luate fără nici cea mai mică preocupare pentru respectarea principiului meritocratic decredibilizează demersul în mod iremediabil.

Inconsecvența domnului ministru a devenit, din nefericire, proverbială. Începând de la faptul că deciziile luate contrazic teorii pe care le-a vehiculat în conferințe, în emisiuni, în podcasturi etc. până la infirmarea propriilor declarații de la o zi la alta, totul generează neîncrederea celor pe care ar trebui să-i convingă de bunele sale intenții și de corectitudinea măsurilor propuse.

Fie nesiguranța, fie autosuficiența provoacă o atitudine sfidătoare a domnului David. În oricare dintre cele două situații, consilierii săi ar trebui să-l ajute. Nu știu cât de competenți sunt aceștia, dar prin felul în care comunică, domnul ministru lasă impresia că nu-l preocupă competențele celorlalți. Pe lângă unele dintre declarațiile sale, o atitudine sfidătoare evidențiază și gestul de a solicita sutelor de oameni din diferite regiuni ale țării să se adune în centrul fiecăreia dintre ele pentru a participa la dezbaterea legată de planurile-cadru, iar inițiatorul să participe online. Nu e nici dovadă de respect față de profesori, directori și inspectori, nici modalitate de a face economii.

Pe lângă toate acestea, domnul David se dovedește a fi și profund nedrept. Măsurile sale de austeritate vizează aproape exclusiv învățământul preuniversitar, cel care aduce în fiecare an zeci de premii de la olimpiadele internaționale și pregătește tineri excepționali pentru toate universitățile importante ale lumii, pentru cele din țară, dar și forță de muncă pentru companiile care țin România pe linia de plutire, în vreme ce universitățile românești nu contează în mod real în clasamentele internaționale.

Așadar, prin tot ceea ce întreprinde, domnul membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene, prof. univ. dr. psih. Daniel David, dovedește că, spre deosebire de alți miniștri, n-a înțeles nimic din demersurile domnului Bolojan. De altfel, cred că este ministrul care a contribuit cel mai mult la deteriorarea imaginii premierului. Sunt curios cum și când va reacționa acesta din urmă.

 

Adrian Vasile SABĂU

 

sâmbătă, 30 august 2025

Bilanțul activităților profesionale desfășurate în ultimii 4 ani ale inspectorului școlar dr. Adrian Vasile SABĂU


Pentru că mă aflu la finalul celei mai intense experiențe profesionale de până acum, respectând principiul transparenței, consider potrivit să fac public un bilanț al activității mele din ultimii patru ani. În ciuda faptului că în cea mai mare parte din această periodă 𝗮𝗺 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗶𝘁 𝗻𝘂 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗳ă𝗿ă 𝘀𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻, 𝗰𝗶 ș𝗶 î𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗱𝗶ț𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗮𝗱𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲, pentru că am adăugat celui enunțat mai sus principii precum cel al obiectivității, dar mai ales cel al meritocrației, am reușit crearea unei adevărate comunități a profesorilor de limba și literatura română din județul Maramureș. 𝗔𝗺𝗯𝗶ț𝗶𝗮, 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲𝗺𝗻, 𝗰𝗿𝗲𝗮𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮, 𝗰𝘂𝗿𝗮𝗷𝘂𝗹, 𝗿𝗲𝗳𝘂𝘇𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗿𝗼𝗺𝗶𝘀𝘂𝗿𝗶, 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗶𝘀𝗺𝘂𝗹 ș𝗶 𝘀𝗽𝗶𝗿𝗶𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘀𝗮𝗰𝗿𝗶𝗳𝗶𝗰𝗶𝘂 𝗮𝘂 𝗱𝗮𝘁 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁ăț𝗶𝗶, aceasta generând:

·        𝗔𝘁𝗲𝗹𝗶𝗲𝗿𝗲, 𝗰𝗲𝗿𝗰𝘂𝗿𝗶 𝗽𝗲𝗱𝗮𝗴𝗼𝗴𝗶𝗰𝗲, î𝗻𝘁â𝗹𝗻𝗶𝗿𝗶 𝗺𝗲𝘁𝗼𝗱𝗶𝗰𝗲 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 î𝗻 𝘁𝗼𝘁 𝗷𝘂𝗱𝗲ț𝘂𝗹:

-„Cum eficientizăm procesul de învățare a limbii române ca limbă a doua? De la teorie la practica din clasă”, Bogdan Ratiu , MERITO, online, Annamaria Hitter;

-„Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?”, Ana Blandiana, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bout Odarca;

-„Leadership personal în interacțiunea la clasă”, Mirela Stetco, Teach for Romania, Natalia Duruș, Luxembourg multi-LEARN Institute asbl, Baia Mare, Sighetu Marmației;

-„Ateliere de literație experiențiale de învățare colaborativă, de la profesori pentru profesori și elevi”, Baia Mare, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș, Poienile de sub Munte, Tatiana Cauni, MERITO, Maria Fănățan, Marisca Morari;

- etc.

·        𝗖𝗼𝗻𝗳𝗲𝗿𝗶𝗻ț𝗲:

- „A scrie poezie în limba română”, Daniel Cristea-Enache, Baia Mare, Hendea Anca;

- „Două epoci literare”, Daniel Cristea-Enache, Sighetu Marmației, Odarca Bout, Crina Voinaghi;

- „Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?”, Ana Blandiana, Baia Mare, Sighetu Marmației, Odarca Bout, Ovidiu Sechel;

- „Repere ale culturii și spiritualității românești de pe cele două maluri ale Prutului”, Daniel Cristea-Enache, Chișinău;

- „Învățăturile unui «relesist» către frații lui, «relenimiști». Reflecții despre achiziția limbii române ca limbă nematernă (RLNM)”, Elena Platon, Baia Sprie, Annamaria Hitter, Ela Smiedt;

- „Dialoguri literare cu scriitoarea Ioana Nicolaie. Despre frumusețea literaturii”, Baia Mare, Anca Apostol, Sighetu Marmației, Odarca Bout;

- etc.

·        𝗢𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗼𝗻𝗰𝘂𝗿𝘀𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 ș𝗶 𝗼𝗹𝗶𝗺𝗽𝗶𝗮𝗱𝗲𝗹𝗼𝗿 ș𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿𝗲:

- organizarea etapelor județene și în alte localități decât municipiul reședință de județ: Sighetu Marmației, Dumbrăvița, Fărcașa, Budești, Sarasău;

- organizarea etapelor naționale ale mai multor competiții școlare, în așa fel încât elevii au beneficiat de aceleași condiții precum membrii comisiilor;

- propunerea colegelor și colegilor cu rezultate deosebite pentru participarea în comisiile naționale, desemnările fiind făcute de către domnul Daniel Georgescu.

·        𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 ș𝗶 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶𝗮𝘁𝗲:

- CoolTURE. EduVOCATION. ProfESSIONALISM., Anca Hendea;

- „Maramureșul susține excelența”, Anca Hendea, Rodica Mone;

- Ateliere MERITO de literație pentru profesori de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal și elevi de profil pedagogic”, Tatiana Cauni, MERITO;

- „LEGO, ERGO SUM!”, Mihaela Cupcea;

- „Tabără de excelență. PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni”, Marga Capilnean, Sz Paul Gh;

- „Comunitate educată”, Odarca Bout, Club Rotary Voievodal;

- etc.

·        𝗧𝗮𝗯𝗲𝗿𝗲:

- am fost coordonator educativ în tabere cu o finanțare totală de peste 130000 de euro;

- „Maramureșul susține excelența”, Ungureni, 2022, Anca Hendea, Odarca Bout, Alexandra Marchiș, respectiv Ocna Șugatag, 2023, Monica Mezei, Florina Roatis Avram, Rodica Tamas;

- „Tabără de excelență. PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni”, Margareta Căpîlnean, Paul Szaniszlo, Șuior, 2023, Alina Dorle, Adrian Sovago, Republica Moldova, 2024, Alexandra Oana Chira, Rebeca Petruș, Viorica Stecko.

Așadar, am acționat în tot județul, fie cu prilejul activităților menționate mai sus, fie prin derularea tuturor tipurilor de inspecții. Am fost necontenit în centrul unei comunități constituite în jurul unor valori care nu au permis dezechilibrarea ei. Din fericire, 𝗿𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 au evidențiat o creștere constantă și sănătoasă în toată această perioadă, culminând cu cele înregistrate la finalul celui de-al patrulea an:

·        𝟯𝟭 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶 𝗼𝗯ț𝗶𝗻𝘂𝘁𝗲 𝗹𝗮 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗲𝗹𝗲 𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗰𝗼𝗻𝗰𝘂𝗿𝘀𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 ș𝗶 𝗼𝗹𝗶𝗺𝗽𝗶𝗮𝗱𝗲𝗹𝗼𝗿 ș𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿𝗲;

·         𝟵 𝗱𝗶𝗻 𝟭𝟬 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 𝗮𝘂 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗼𝘃𝗮𝘁 𝗲𝘅𝗮𝗺𝗲𝗻𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗘𝗡,

·        𝟵 𝗱𝗶𝗻 𝟭𝟬 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 𝗮𝘂 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗼𝘃𝗮𝘁 𝗲𝘅𝗮𝗺𝗲𝗻𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗕𝗔𝗖.