Se afișează postările cu eticheta distinsa învățătoare mioara ZAH din Sălsig. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta distinsa învățătoare mioara ZAH din Sălsig. Afișați toate postările

miercuri, 6 mai 2026

A plecat la Domnul, distinsa învățătoare Mioara ZAH din Sălsig

 

Am aflat cu tristețe despre trecerea în neființă a doamnei învățătoare Mioara ZAH din Sălsig, un om de o rară dăruire și blândețe, care a lăsat o amprentă de neșters în sufletele elevilor săi.

A fost mai mult decât un cadru didactic – a fost un sprijin, un model și o călăuză pentru generații întregi de copii. Prin răbdarea, bunătatea și pasiunea sa pentru educație, a reușit să aprindă lumina cunoașterii și să sădească valori care vor dăinui peste ani.

Ne-am cunoscut și împrietenit cu ani în urmă, atunci când cadrele didactice mai făceau parteneriate între școli, când ieșirile la iarbă verde era un pretext bun pentru a ne încărca bateriile pentru multe zile și săptămâni. Eram o trupă de toată isprava, cu domnia sa în prim-plan. Știa de toate: educație, bucătărie, religie, glume.

Plecarea sa lasă un gol imens, dar amintirea ei va rămâne vie în inimile tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească în pace!

GDL