Gluma zilei - Motiv de divorț

 

Foto/Gluma zilei - Divorţ

Editorial. Momente cruciale pentru PSD

Situaţia creată în PSD ne întăreste convingerea că în România nu se pot gestiona partide foarte mari. Nu pot fi gestionate nici marile coaliţii. Cum o formaţiune creşte peste un anumit nivel, se sparge ca un balon în care un copil se încăpăţânează să sufle şi să-l facă şi mai mare. PSD a făcut „poc!” după o jumătate de an de guvernare.

Care să fie cauzele acestei neputinţe? Mediocritatea liderilor, lipsa unei viziuni pe termen lung, lupta orgoliilor, calitatea îndoielnică a cetăţenilor care se înscriu în partide? Toate la un loc şi încă multe altele, care nu sunt în favoarea formaţiunilor politice.

Având o majoritate confortabilă în parlament, cu o opoziţie slabă, coaliţia PSD-ALDE şi-a găsit adevăraţii adversari în interior. Începutul l-a făcut ALDE ridicându-i sprijinul politic lui Daniel Constantin. Exluderea vicepremierului ALDE din guvern l-a pus în gardă şi pe premier. Astfel când i-a venit rândul să fie aruncat peste bord, Sorin Grindeanu avea deja o strategie de apărare.

PSD s-a pus într-o postură greu de imaginat. Refuzând să demisioneze la cererea conducerii partidului, Sorin Grindeanu refuză să se pună în afara partidului. Exclus din partid la centru, premierul s-a reînscris în PSD, organizaţia Timiş. Deci bătălia rămâne în interiorul partidului.

Urmează o săptămână de foc încrucişat. Liviu Dragnea încearcă să adune voturi pentru a trece moţiunea de cenzură. Sorin Grindeanu la rândul lui adună vot după vot pentru a face imposibilă adoptarea moţiunii de cenzură. Cifra magică este 233. PSD şi ALDE au formal 254 de parlamentari. O parte dintre aceştia nu vor vota moţiunea. Fără aportul altei formaţiuni politice lupta este indecisă.

De fapt, marea miză este eliminarea lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului. Grindeanu a pus o condiţie pentru demisia lui: să demisioneze odată cu Dragnea. Scopul ambelor tabere este să rămână la guvernare. Mijloacele sunt la fel de murdare şi într-o parte şi în alta. Poate că marea tragedie este că ţara asistă la o confruntare a mediocrităţilor.

Criza din PSD a umbrit un alt eveniment important. La câţiva ani de la marea fuziune PNL-PDL, în urma căreia trebuia să apară „marele PNL”, au avut loc alegeri. După o etapă în care a fost condus de doi copreşedinţi, PNL are un preşedinte ales democratic. Ludovic Orban, un liberal aproape fanatic, a câştigat detaşat alegerile.

Este de presupus că din acest moment se va vedea că există

„un principal partid de opoziţie”. Orban are în faţă două sarcini majore: să sune adunarea tuturor liberalilor sub acelaşi steag şi să clarifice raportul cu USR. Situaţia din PSD este un prim test al noului lider. Dacă Ludovic Orban va adopta o poziţie formală, PNL nu va câştiga nimic. Discursul său la dezbaterea moţiunii de cenzură nu va situa PNL pe o altă orbită sau, în caz contrar, va rămâne în aceeaşi moleşeală.

Graba cu care Liviu Dragnea a convocat parlamentul într-o zi de duminică trădează teama că PSD nu va reuşi să treacă moţiunea de cenzură. Cu fiecare zi care trece tabăra rebelilor creşte. Orice înârziere este în defavoarea lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu Tăriceanu. Organizaţiile judeţene se mişcă şi ele, situându-se de-o parte sau alta. Fie că va câştiga Dragnea sau cuplul Ponta-Grindeanu, PSD se află în pragul scindării. După această săptămână PSD va face figura altui partid, a unui partid care nu acceptă un preşedinte autoritar decât cu condiţia să fie şi şeful guvernului. În urma acestor evenimente concluzia ar fi că, la principalul partid de guvernare, cele două funcţii, cea de preşedinte de partid şi de şef al guvernului, nu se pot despărţi.

Autor: Dumitru PĂCURARU

Sursa: Informaţia Zilei Satu Mare

Se va rupe si tandemul Iohannis-Hellvig

Pozitiile celor doi incep sa difere. Directorul SRI, in mod discret, subtil chiar, incepe sa ia distanta fata de presedintele Klaus Iohannis. Mai devreme sau mai tarziu, pozitiile celor doi pot deveni ireconciliabile. Cand se va intampla asta, teoretic, Klaus Iohannis l-ar putea demite pe Hellvig. Numai ca toata procedura de schimbare a sefului SRI va fi la mana Parlamentului. Unde presedintele nu are majoritate. Pe ce imi bazez acest scenariu?

O confruntare surda, deloc publica, dar totusi cu un anumit grad de transparenta pentru observatorii atenti, a avut loc deja intre Klaus Iohannis si Eduard Hellvig. Cu prilejul agoniei prelungite a generalului cu patru stele Florian Coldea, instalat la carma sistemului si apoi chiar a statului roman de catre fostul presedinte Traian Basescu. Pentru Klaus Iohannis, adus la putere cu sprijinul nemijlocit al lui Florian Coldea, acesta din urma devenise un personaj de neclintit. Nu numai ca stia prea multe despre Klaus Iohannis devenit presedinte, dar acesta ii si datora fulminanta ascensiune si apoi victoriile in raport cu adversarii politici. Victorii la care a contribuit din plin si DNA, atata timp cat a existat binomul la varf. In schimb, pentru Eduard Hellvig, generalul Florian Coldea, conducatorul operativ al institutiei numita SRI, devenise nu numai o veritabila piatra de moara, ci si o capcana care oricand putea fi fatala. Sa nu ne amagim, stia si Hellvig ceea ce stiam si noi. Florian Coldea isi supraveghea, isi spiona superiorul pentru ca, intr-o buna zi, sa il aiba la mana. Numai ca Hellvig a fost extrem de atent, extrem de prudent si a avut un comportament ireprosabil. Era greu, daca nu cumva imposibil de prins. Fireste, cu exceptia unei facaturi.

S-a ajuns astfel in strania situatie in care directorul SRI, colaborator fidel al presedintelui Klaus Iohannis, caruia de altfel ii datora functia, avea in ceea ce il priveste pe Coldea pozitii divergente cu ale lui Iohannis. Pe care, fireste, nu avea posibilitatea si nici dorinta de a le exprima in mod explicit. Iar acest echilibru, la un moment dat, s-a rupt.

Dupa ce o serie de dezvaluiri despre Florian Coldea au inceput sa scandalizeze opinia publica, dupa ce s-a creat un veritabil curent anti-Coldea de natura sa prejudicieze grav Serviciul Roman de Informatii, s-au creat, in fine, premisele ca Eduard Hellvig sa apese pe pedala de acceleratie si sa il forteze pe Klaus Iohannis sa renunte la parteneriatul cu Coldea. Pana la un punct, i-a convenit si presedintelui. Pentru ca era mai simplu totusi sa ridice din umeri, sa ii transmita verbal si nonverbal lui Coldea ca face tot posibiliul pentru a-l acoperi, dar ca nu mai poate rezista, presiune fiind prea mare. Se debarasa astfel, la randul sau, cu relativa eleganta, de cel caruia ii datora totusi atat de multe.

Ceea ce, pana la urma, nu a apropiat pozitiile celor doi, Iohannis si Hellvig, ci dimpotriva, le-a distantat si mai mult este pozitionarea fiecaruia in parte fata de doua elemente cheie: propriul statut, presedintele dorind cu ardoare si aproape cu orice risc, inclusiv prin incalcarea unor articole din Constitutie, mai multa putere si un nou mandat, in timp ce Eduard Hellvig are drept obiectiv conducerea onorabila a institutiei pana cand ar urma sa o paraseasca cu fruntea sus; a doua diferenta, inca si mai pregnanta, este cea legata de respectarea drepturilor omului. Cu o singura exceptie, un scurt discurs la inaugurarea mandatului, Klaus Iohannis nu a sustinut niciodata cauza sigurantei cetateanului si a respectarii drepturilor sale fundamentale. In timp ce Eduard Hellvig a facut-o mereu, inclusiv la bilantul SRI, cand a stiu sa stabileasca un raport corect intre siguranta cetateanului, siguranta nationala a Romaniei si securitatea colectiva.

Cele doua discursuri, singurele de altfel, tinute in aceasta saptamana la bilantul SRI de catre Eduard Hellvig si respectiv Klaus Iohannis, sunt fundamental diferite si chiar discordante in continutul lor. Iar asta s-a intamplat chiar si in cvasiabsenta analizei critice din ambele discursuri. Dar, in timp ce Klaus Iohannis a laudat SRI, facandu-se literalmente ca ploua in legatura cu seismele care au zguduit in ultima vreme institutia, Eduard Hellvig, vorbind despre viitor, a criticat de fapt dur ceea ce s-a intamplat in trecut.

In timp ce viitorul SRI, in acceptiunea lui Klaus Iohannis, inseamna tot politie politica, dar in alte forme, in viziunea lui Hellvig, ar fi un parteneriat in serviciul cetateanului, beneficiind de o lege moderna, de noi structuri de conducere si de o reforma interna durabila. Care sa scoata SRI din toate campurile tactice in care nu are ce cauta.

Examenul final al relatiei dintre cei doi va fi, insa, dat abia in 2019. Anul alegerilor prezidentiale. Atunci cand Hellvig si SRI vor avea o buna sansa de a ramane echidistanti. In timp ce Klaus Iohannis va avea nevoie ca de aer de sustinerea sa din partea principalului serviciu secret al tarii.

Autor: Ovidiu Rosca Stanescu

Sursa: Ovidiu Rosca Stanescu Blog

Pozitiile celor doi incep sa difere. Directorul SRI, in mod discret, subtil chiar, incepe sa ia distanta fata de presedintele Klaus Iohannis. Mai devreme sau mai tarziu, pozitiile celor doi pot deveni ireconciliabile. Cand se va intampla asta, teoretic, Klaus Iohannis l-ar putea demite pe Hellvig. Numai ca toata procedura de schimbare a sefului SRI va fi la mana Parlamentului. Unde presedintele nu are majoritate. Pe ce imi bazez acest scenariu?