Anunțul „surpriză” din această dimineață al președintelui Nicușor Dan nu a fost chiar o surpriză decât pentru tabăra Bolojan din PNL, planul fiind bine pus la punct de membrii liberali care îl contestă pe liderul lor, alături de șeful statului, o parte din USR și social-democrați.
duminică, 14 iunie 2026
PSD, președintele Nicușor Dan și disidenții din PNL par să fi câștigat bătălia politică!
vineri, 8 mai 2026
luni, 8 decembrie 2025
PSD, adevăratul învins al alegerilor din București...
duminică, 21 septembrie 2025
Un partid aflat în sinucidere asistată
Cel mai deplorabil partid aflat acum la guvernare este, de departe, PSD-ul.
Odată cu încarcerarea lui Dragnea și îndepărtarea
suveraniștilor din partid, inclusiv a doamnei Dăncilă (da, au fost câțiva
oameni politici deloc lipsiți de calități politice, care au respectat baza
conservatoare a partidului), PSD-ul a fost sugrumat de Sistem, adică de
securiștii care au distrus și PNL-ul și au pus bazele USR-ului.
Acum a devenit un tolerat care face jocurile
globaliste în modul cel mai obedient și slinos posibil. Deși este partidul cel
mai puternic în Parlament (până la următoarele alegeri, când va fi în
disoluție), PSD-ul are apucăturile amărâtului satului care se uită cu ochii
umezi și plecați la stăpân ca să audă un cuvânt bun.
Dansează ca ursul în iarmaroc, face tumbe, mormăie,
merge pe jar; îi mai ard globaliștii o joardă peste greabăn, dar el zâmbește
pentru public și e fericit că își mulțumește stăpânii, care îl țin de belciugul
din nas.
I-au luat cele mai importante ministere, îl acuză
față de publicul lor progresist că ei sunt de vină pentru dezastrul țării
(cifrele îi infirmă), arată tuturor cât sunt de scârbiți că trebuie să
guverneze cu ei, iar guvernul făcut de Bolojan ia cele mai antiumane și
anti-economice măsuri, care duc la inflație de 10% într-o lună și alte și alte
împrumuturi, pe scurt, măsuri care duc la sărăcirea populației și la protejarea
marilor corporații pe care, în mod normal, PSD-ul nu le-ar fi acceptat
niciodată.
Ba chiar cântă cu abnegație în fanfara care bate
toba războiului.
Nu e niciun fel de consternare în faptul că acest
partid este într-o agonie venită dintr-o sinucidere asistată de Sistem. Așa cum
nu e o surpriză nici faptul că AUR crește spectaculos, momentan. Sigur că și el
este în pericol să plesnească precum broasca din fabula lui La Fontaine, din
cauză de prea puțină consistență, dar asta este o altă discuție.
PSD-ul moare din cauza lașității. oportunismului și,
în special, din cauza faptului că a fost (s-a lăsat, mai precis) parazitat de
Sistem.
Într-un fel, în mic, acest partid de care ne este
legată istoria post revoluționară, are soarta României.
Autor:
Iulian Capsali
marți, 22 iulie 2025
Sorin Grindeanu: „Colegii e bine să nu uite că țara este condusă de o coaliție!”
miercuri, 28 mai 2025
duminică, 2 februarie 2025
Bandiții politici și-au tras candidat de paie...
Cele trei cete de lume pestriță și hulpavă au hotărît. Crin Antonescu va fi candidatul lor. Ce-a mai nenorocită selecție școlară, universitară, morală și comportamentală (chiar mai proastă decît elita CPEx, cu excepția lui Emil Bobu!), se agață de putere ca înecatul de pai, paiul fiind figura buhăită a unui fost liberal care i-a „luat la mișto” de cîte ori n-a avut nicio altă idee.
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
Patriotismul nu se răcnește la televizor...
„Răul esențial care amenință vitalitatea poporului nostru este demagogia. Greșelile în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei” observa cu mai bine de un veac în urmă marele Eminescu. Pas să-l contrazici.
Iar soluția o oferea un alt mare poet, Topârceanu,
ceva mai tîrziu: patriotismul adevărat. ”A fi patriot nu e un merit, e o datorie.
Numai cine nu socotește iubirea de țară drept o datorie e în stare să se laude
cu ea” spune el.
Patriotismul, românismul sunt acele trăsături pe
care trebuie să le avem cu toții, cele care pot așeza țara asta în locul pe
care îl merită. Ele nu se răcnesc la televizuni sau în adunări populare.
Patriot e una, patriotard e alta. Patriotismul se constată, nu se declamă.
De fapt, pentru un om politic patriotismul înseamnă
pur și simplu să iubești oamenii, să vrei să le faci bine, lor și țării tale!
Să faci țara ta bogată, oamenii să o ducă bine și să ai grija de integritatea
și de suveranitatea ei!
Așa văd eu patriotismul, suveranismul, românismul
unui om politic care cere voturile semenilor săi!
Radu
Cristescu, deputat
luni, 7 octombrie 2024
Recalcularea pensiilor pentru mineri blocată!
PSD a blocat în Camera Deputaților proiectul de lege al USR care corectează nedreptatea făcută de PSD și PNL pensionarilor care au muncit în condiții grele.
marți, 1 octombrie 2024
Lista OFICIALĂ a candidaților PSD Maramureș pentru Parlamentul României
Camera Deputatilor
Cei din sală au priviri ciudate de care se pot speria alegătorii...
Au fost validate listele pentru Camera Deputaților și Senat. Comitetul Executiv Județean al PSD Maramureș s-a reunit luni pentru a aproba tabelul întocmit, cu câteva luni înainte, fără a-l și discuta cu invitații. Nu se știe ce ar fi urmat la punctul trei...
duminică, 1 septembrie 2024
Deputatul Șaormă, PSD, a sărbătorit Ziua Limbii Române cu manelele celor de la Partida Romilor
Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la Vaslui așa cum și-a dorit deputatul Adrian Solomon, PSD, zis Șaormă, președintele organizației județene, cu manelele propuse de Partida Romilor – Pro Europa.
marți, 5 decembrie 2023
Sondaj INSCOP. Dacă mâine ar fi alegeri...
Ultimul sondaj al INSCOP, la comanda News.ro, arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cinci partide ar trece pragul electoral, două dintre ele fiind formațiunile suveraniste: AUR și Partidul S.O.S (Diana Șoșoacă).
25,1% dintre români cred că România se îndreaptă
într-o direcție bună, în timp ce 66,7% sunt pesimiști în legătură cu viitorul
țării. 8,2% reprezintă procentul non-răspunsurilor, arată ultimul sondaj INSCOP
la comanda News. Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că „sigur nu” voi
merge la vot și 10 „sigur da” voi merge la vot, 20,5% dintre români au ales 1,
2,5% au ales 2, 2% au ales 3, 0,9% au ales 4, 7,4% au ales 5, 1,9% au ales 6,
4,6% au ales 7. 6,7% indică 8, 4,5% 9 și 48% indică 10. 1,1% reprezintă
procentul non-răspunsurilor.
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru
un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (65,2%
din total eșantion), 30,2% dintre români ar vota cu PSD, 20,1% cu PNL, iar cu
AUR 19,5%. Pentru USR ar vota 11,9% dintre români, în timp ce SOS ar obține
5,2% dintre opțiunile de vot.
Intenție
vot alegeri parlamentare, decembrie 2023
Pentru UDMR ar vota 4,9% dintre cei care și-au
exprimat o opțiune de vot, iar pentru Pro România 2%. 1,9% dintre cei
intervievați își exprimă opțiunea de vot pentru Partidul Verde, 1,3% pentru
PMP, 0,7% pentru PUSL, 0,6% pentru Forța Dreptei și 0,3% pentru REPER. 1,3%
dintre respondenți își exprimă preferința pentru alt partid.
La finalul lunii septembrie, tot INSCOP prezenta
intenția de vot. Institutul de sondare a opiniei publice a prezentat două
rezultate privind intenția de vot în septembrie. Primul este cel al persoanelor
decisă să meargă la urne. Datele în acest caz arată că 31% ar vota PSD, în timp
ce 20,4% ar pune ștampila pe PNL, potrivit sondajului INSCOP. Pe locul al
treilea este Alianța pentru Unirea Românilor, cu 19,7%, în timp ce Uniunea
Salvați România are o intenție de vot de 12%. UDMR nu ar mai face pragul
electoral, dat fiind că intenția de vot pentru Uniune este de 4,6%, nici
Partidul SOS, creditat cu 3,1%. Partidul Verde are 2,7%, peste PMP, cu 1,7%, și
Pro România, 1,5%. Forța Dreptei are doar 1%.
Datele au fost culese în perioada 20-27 noiembrie
2023. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au
fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului
simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile
socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația
neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă
admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Sursa:
NapocaNews
vineri, 22 septembrie 2023
Oamenii lui Ciolacu prinși la furat. Președintele CJ Vaslui prins în flagrant delict de DNA – Șpagă de 1.25 milioane de lei
SURSE JUDICIARE CĂ PREȘEDINTELE CJ VASLUI - DUMITRU BUZATU - AR FI FOST PRINS ÎN FLAGRANT DELICT DE CĂTRE ANCHETATORII DNA CÂND ÎNCASA O PRESUPUSĂ MITĂ DE 1.25 MILIOANE DE LEI.
Sursele afirmă că banii ar fi fost găsiți în portbagajul
mașinii oficialului local, după ce i-ar fi primit în incinta unui local pe care
îl frecventa.
Astfel, s-a trecut la constatarea infracțiunii
flagrante iar Buzatu ar fi fost preluat de către anchetatorii DNA și dus la
audieri.
Sursele arătate afirmă faptul că dosarul ar fi unul
stas, luare de mită pentru acordarea de contracte, fără a putea preciza alte detalii.
Totodată sursele arătate spun că speța este
instrumentată de către DNA Iași iar audierile vor avea loc la sediul Direcției
Teritoriale.
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat la puțin timp
după ce știrea a fost dezvăluită în presă.
„Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic
Național în format on-line și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru
Buzatu din partid.
Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța
pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au
ce căuta în PSD!”
Cristian
LAURENȚIU
duminică, 6 august 2023
joi, 28 iulie 2022
PSD, cu gândul la prezidenţiale
Faptul că la PSD se vehiculează două nume de posibili candidaţi prezidenţiali la alegerile din 2024, iar la PNL niciun nume, spune în sine ceva despre cele două partide mari.
După ce declarase că i se pare normal ca preşedintele
partidului Ludovic Orban şi-a pierdut funcţia la confruntarea cu Florin Cîţu,
învingătorul din fruntea „echipei câştigătoare” nu a rămas multă vreme
preşedintele PNL. Odată cu pierderea funcţiei politice a fost debarcat şi din
funcţia de prim ministru.
După o vreme Florin Cîţu s-a văzut obligat să
demisioneze şi din poziţia de preşedinte al Senatului. Schimbările bruşte de la
vârful PNL nu sunt de natură să întărească principalul partid de guvernământ.
Provenit din armată, actualul lider al PNL,
generalul Nicolae Ciucă, om de bun simţ, nu emite pretenţia de a candida la
funcţia de preşedinte al României, aşa cum au făcut Ludovic Orban şi Florin
Cîţu. Prin urmare, dinspre PNL nu se vehiculează niciun posibil prezidenţiabil.
Se poate cel mult specula pe marginea unei posibile candidaturi a lui Nicolae
Ciucă.
Pe de altă parte, încă din anul 2000 PNL a apelat la
un om dinafară, la un mercenar. L-a racolat pe Theodor Stolojan, iar după ce
acesta a pierdut, necalificându-se nici măcar în turul doi, patru ani mai
târziu, la alegerile din 2004, a capotat în faţa lui Traian Băsescu. Peste zece
ani, în anul 2014, PNL avea să-l desemneze candidat prezidenţial pe primarul
Sibiului, Klaus Iohannis.
La alegerile de peste doi ani, PNL se află tot în
criză de prezidenţiabil. Liberalii nu discută public acest subiect, dar în
interior cu siguranţă că sunt frământări. Dacă nu dă preşedintele ţării, niciun
partid nu poate spera că îşi va putea impune şeful guvernului.
Discuţii mai intense se duc la PSD. Vor trece 20 de
ani de când social democraţii nu au câştigat alegerile prezidenţiale. Obţinând
rezultate bune la alegerile parlamentare au ajuns la guvernare, însă au fost
mereu hărţuiţi de preşedinţii în funcţie, Traian Băsescu, apoi Klaus Iohannis.
Soluţia ideală pentru ei este să câştige prezidenţialele din 2024. Dând dovadă
de realism politic, Marcel Ciolacu a declarat că PSD ar trebui să-şi desemneze
un prezidenţiabil dinafara partidului. Încă înainte de a fi numit ministru al
Sănătăţii, s-a vehiculat numele lui Alexandru Rafila. Dacă despre Ion Iliescu
se spunea că a fost „emanaţia” revoluţiei din decembrie 1989, Alexandru Rafila
s-a remarcat ca medic în timpul pandemiei. Este, deci, emanaţia crizei
pandemice.
Ca ministru, într-o perioadă grea, Alexandru Rafila
nu a confirmat întru totul încrederea de care s-a bucurat. Recent a început să
fie ţinta unor atacuri pe aceeaşi linie de implicare în afaceri. Primeşte
salarii de la patru instituţii, toate de stat. Are cam multe conturi grase. În
sfârşit, reapar aceleaşi tipuri de atacuri la adresa lui ca la Năstase.
PSD mai are o variantă. Mircea Geoană. Revenit în
atenţia opiniei publice din postura de secretar general adjunct NATO, fostul
candidat prezidenţial învins la limită de Traian Băsescu, nici nu infirmă nici
nu confirmă că ar avea vreo înţelegere cu PSD. Se dă foarte ocupat cu marile
probleme ale NATO din cauza războiului din Ucraina.
Că va fi desemnat unul sau altul din cei doi oameni
politici, ceea ce merită reţinut este că PSD vehiculează nişte nume. PNL nu
face nici măcar atât. Liberalii vor scoate un candidat din spuma mării, aşa cum
au făcut la prezidenţialele trecute? Dacă PNL pierde alegerile prezidenţiale,
va deveni cel mult vioara a doua într-un guvern condus de PSD. Rotativa la
guvernare, dacă se va produce anul viitor, de asemenea va scădea şansele
candidatului PNL.
Partidele mai mici, chiar dacă îşi vor desemna
candidaţi prezidenţiali onorabili, aceştia nu au şanse să se califice în turul
doi decât printr-o minune.
Deci principalii competitori prezidenţiali rămân, ca
întotdeauna, cel mai mare partid de stânga, respectiv PSD, şi cel mai mare
partid de dreapta, respectiv PNL.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei Maramureș
miercuri, 28 aprilie 2021
Are nevoie PSD de Liviu Dragnea?!
Pedepsele aplicate unor lideri politici, personaje autoritare, nu au condus la creşterea încrederii populaţiei nici în justiţie, nici în clasa politică. Cel mai răsunător proces a fost, fără îndoială, al fostului premier Adrian Năstase. Ca notorietate pe locul doi se clasează tot un lider PSD, Liviu Dragnea.
Luându-i în calcul, pe cei doi, la care se adaugă nume sonore, precum primarul din Constanţa Radu Mazăre, Miron Mitrea şi mulţi alţii, justiţia a demonstrat că eticheta de cel mai corupt partid pusă pe fruntea PSD era justificată.
Întrebarea este dacă datorită multelor condamnări în cazul PSD, deci a curăţării partidului de elementele corupte, pentru PSD se mai justifică sau nu eticheta de cel mai corupt partid?
Sigur că adversarii politici vor continua să prezinte PSD-ul ca un partid al corupţilor, dar importantă este percepţia publicului.
S-a văzut şi la ultimele alegeri că aproximativ 30% din cetăţenii care se prezintă la vot nu sunt influenţaţi de criticile adversarilor.
Când un partid atacă alt partid nu înseamnă că automat alegătorii părăsesc acel partid mergând în tabăra atacatorului. Cu toate atacurile la adresa PSD, atât din partea preşedintelui Iohannis cât şi din partea liberalilor, PNL nu a obţinut scorul la care se aştepta. Asta înseamnă că PNL a adoptat o strategie greşită.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul USR PLUS. Nici atacurile direcţionate spre „ciuma roşie”, nici săgeţile otrăvite aruncate spre PNL, nu au avut eficienţa scontată. Rezultatele obţinute de partidele lui Dan Barna şi Dacian Cioloş la ultimele alegeri au fost mult sub rezultatele alegerilor care au avut loc când la guvernare era PSD.
Europarlamentarele din 2019 rămân un reper greu de atins de USR PLUS.
Dacă PNL va merge în continuare pe acelaşi drum, ţinând seama că guvernează într-o perioadă extrem de dificilă, nici dacă jumătate dintre liderii PSD care eventual ar fi condamnaţi pentru corupţie nu-i va asigura victoria la alegerile parlamentare din 2024. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul USR PLUS.
Se poate uşor constata că toate guvernările de centru dreapta au fost posibile datorită câştigării alegerilor prezidenţiale. Ce înseamnă acest lucru? Că şi în 2024 soarta partidelor de dreapta depinde de preşedinte.
Pornind de la ideea că PSD pierde alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu anunţa că la viitoarele alegeri preşedintele PSD nu va fi automat candidat prezidenţial. Aceasta pare să fie singura soluţie care ar putea conduce la victoria unui candidat susţinut de PSD? Da şi nu. Când este vorba de alegerile prezidenţiale se dovedeşte că România are un electorat prepoderent de dreapta. Partidele de dreapta sunt de vină că nu ştiu mobiliza, nu ştiu capta interesul acestui electorat.
Dacă PSD va face mişcarea propusă de Ciolacu este de aşteptat ca şi adversarii să adopte o nouă tactică. Şi în tabăra partidelor de dreapta sau centru dreapta există o singură soluţie: unificarea.
Fărâmiţate încă din 1990, niciun partid de dreapta nu poate concura singur de la egal la egal cu PSD.
Aceasta este adevărul pe care nu vor să-l recunoască nici PNL, nici USR PLUS. Vor nu vor, potrivit ultimelor rânduri de alegeri, din 2016 şi 2020, PSD este cel mai mare partid politic din România.
În acelaşi timp PSD a demonstrat cu prisosinţă că nu a fost partidul de care are nevoie România.
Criticat şi de colegii din familia partidelor europene socialiste, cu o imagine externă cât se poate de negativă, PSD s-a preocupat exclusiv de conservarea propriului său electorat prin alocarea unor sume uriaşe pentru o falsă protecţie socială. A încurajat nemunca, creând un mediu ostil economiei reale.
Liviu Dragnea a dus la paroxism politicile populiste. A şi obţinut cel mai mare rezultat electoral la alegerile parlamentare din 2016, dar cu toate acestea PSD şi-a demonstrat incapacitatea de a guverna normal. PSD este singurul partid care şi-a dat jos propriul guvern printr-o moţiune de cenzură.
Cu toată ponderea uriaşă parlamentară, de 46%, nu şi-a dus mandatul până la capăt. Micul partid ALDE s-a dezis de guvernul PSD cu un an înainte de sfârşitul mandatului. Acest lucru spune multe despre natura acestui partid mare, dar cu o viziune mică, îngustă.
Artizanul victoriei colosale din 2016, Liviu Dragnea, a făcut o cerere de eliberare condiţionată. Tribunalul a respins cererea. Dar oare are PSD nevoie de Liviu Dragnea?
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
luni, 26 aprilie 2021
PSD, de la Iliescu la Ciolacu
de Dumitru PĂCURARU
Adulat de oamenii de rând, curtat de oportunişti când era la guvernare, demonizat de adversarii politici, dispreţuit şi ocolit de intelectuali încă de când FSN s-a transformat în partid politic, PSD şi-a urmat drumul cu multe suişuri şi coborâşuri fără multe schimbări bruşte de direcţie.
În cei 30 de ani de viaţă democratică a condus România între 1990 şi 1996, în perioada 2000-2004. A participat un an la guvernare împreună cu PDL, în 2009, pentru ca în formula USL să formeze un guvern cu PNL între 2012 – 2014. A continuat să guverneze cu ajutorul ALDE, dar a şi câştigat un scor uimitor la alegerile din 2016. Din 2019 se află în opoziţie.
Un drum sinuos, plin de necunoscute. Rezultate bune, dar şi acţiuni discutabile şi măsuri controversate.
Ceea ce se poate observa la PSD este că a produs multe personalităţi, dar pe termen scurt. Este partidul care are membri de rând cu vechime de 20-30 de ani, dar nu şi lideri. Toţi preşedinţii, de la Adrian Năstase la Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă se află înafara partidului.
Ion Iliescu este un caz special. Marcel Ciolacu, actualul lider, oarecum interimar, recunoştea că nici un lider PSD nu a câştigat alegerile prezidenţiale. Cu excepţia lui Ion Iliescu, un caz cu totul special.
Pornind de la această realitate, Marcel Ciolacu lansează o provocare< PSD nu-l va mai propune pe liderul partidului candidat prezidenţial. În acest fel crede că lansează un concurs pentru prezidenţiabilul partidului.
Se confundă istoria celor 31 de ani de democraţie cu istoria celui mai mare partid politic de după revoluţia din 1989? Altfel spus, se mulează psihologia poporului român pe felul de a fi, de a se comporta, de guvernare al PSD-ului?
Cel mai mic scor pe care l-a obţinut PSD la alegeri pare să fie din 1996 când PSD a pierdut alegerile în faţa CDR cu 28%. La alegerile din 2020 s-a plasat pe primul loc. Bazinul său electoral i-a asigurat mereu un rezultat de peste 30%. Deci aproximativ o treime dintre români îl agreează.
Din motive foarte discutabile, dar aceasta este realitatea. Ori PSD este foarte abil, ori cei care-l votează nu cunosc adevărata faţă a acestui partid care rămâne mereu deasupra ca uleiul deasupra apei.
Observaţia lui Marcel Ciolacu este foarte exactă. Niciun candidat prezidenţial lider al PSD nu a câştigat alegerile prezidenţiale. Nu ar fi câştigat nici Ion Iliescu în anul 2000 dacă în turul doi nu se califica Vadim Tudor.
Aşadar, Marcel Ciolacu se dovedeşte un deschizător de drumuri pentru PSD? Este un om realist?
Alegerile din 2024 sunt extrem de importante. Într-un singur an vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European, alegerile locale, alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale. Va fi un an fierbinte, probabil anul marii schimbări ce se tot aşteaptă.
Marcel Ciolacu nu este primul lider de partid care vorbeşte de alegerile prezidenţiale.
Ludovic Orban atrăgea atenţia în urmă cu vreo două săptămâni că preşedintele PNL va fi candidatul prezidenţial al partidului la alegerile din 2024.
Dacă analizăm mai cu atenţie la detalii, observăm că nici liderul PNL nu a câştigat singur alegerile prezidenţiale. În 2004 o obţinut victoria Traian Băsescu,un candidat comun PNL-PD. Excepţie face acelaşi Traian Băsescu în 2009 când câştigă alegerile sub sigla PDL.
Peste cinci ani, în 2014, Klaus Iohannis câştiga din postura de candidat al marelui PNL, rezultat din fuziunea cu PDL.
Privind în urmă s-ar părea că Marcel Ciolacu are dreptate. Pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, pentru obţinerea funcţiei supreme în stat, este nevoie de o alianţă.
Cu trei ani înainte de alegeri nu se întrevede o astfel de alianţă nici pe stânga, nici pe dreapta. Cel puţin pentru primul tur.
Dar conform cutumei, în turul doi se coalizează toate partidele împotriva candidatului PSD. Acest lucru vrea să-l prevină Marcel Ciolacu.
Dacă gândeşte sincer aşa, înseamnă că PSD devine un concurent serios al partidelor de dreapta, respectiv PNL şi USR-PLUS. Intră în calculul PSD şi partidul-minune AUR? Dacă îl are în vedere, înseamnă că apropierea trebuie să se producă încă de pe acum.
În fond, de la Ion Iliescu la Marcel Ciolacu nu este o distanţă foarte mare. Cel mult este vorba despre o anumită abilitate a lui Ion Iliescu de a folosi instituţiile speciale ale statului pe care nu ştim dacă Marcel Ciolacu o are. Sau poate că respectivele instituţii mai sunt dispuse să colaboreze cu PSD.
marți, 24 noiembrie 2020
Vasile Boitor: ”Pentru agricultura românească PSD propune trei piloni și cinci direcții strategice
Prima din cele cinci direcții propuse de PSD pentru
agricultură este susținerea corectă și
eficientă a sectorului agroalimentar – prin Programul național „Produse
Proaspete în fiecare casă. Vor fi livrate produse proaspete prin intermediul
unei aplicații inteligente către școli, spitale, unităti militare, așezăminte
sociale, persoane vulnerabile și astfel vom avea fermieri puternici prin
stimularea asocierii producătorilor locali în cooperative agricole. Se
urmărește creșterea subvențiilor din agricultură până la 420 euro/ha până în
anul 2024 și stimularea activității tinerilor din mediul rural după perioada de
instalare.
Se are în vedere și acordarea de sprijin de 500
lei/lună/ angajat timp de 6 luni pentru susținerea investitorilor și menținerea
locurilor de muncă, dar și susținerea activității în zootehnie, în criza
economică. Totodată, se va realiza subvenționarea cu 50% a achiziției de
sămânță certificată pentru anul agricol 2020-2021, dar și subvenționarea
crescătorilor de animale din zona montană, cu condiția să desfășoare
activitatea la peste 1.500 m altitudine, minim 3 luni/an dar și subvenții
pentru, pentru 3 luni pe an, pentru fiecare pescar.
A doua direcție strategic se referă la investiții
durabile în sectorul agroalimentar prin încurajarea activităților în zona
montană: centre de colectare lapte, lână, fructe de pădure; stână montană,
centru procesare carne și lactate; sprijin pentru agricultura locală prin
subvenționarea de abatoare de capacitate mică în ferme, fabrică de spălare și
condiționare lână. ”Vom acorda granturi
pentru sisteme fotovoltaice prin susținerea instalării de panouri solare pentru
producerea energiei electrice, acordând suma de 15.000 euro/beneficiar;
granturi pentru stații de biogaz - susținerea construcției de stații de biogaz
pentru producerea energiei electrice, cu sume de până la 2 mil. euro/
beneficiar. Avem în vedere și susținerea industriei de inputuri - susținerea
producției de îngrășăminte, PPP, etc”, a declarat candidatul PSD Maramureș
pentru Parlamentul României, Vasile Boitor.
A treia direcție strategică urmărește susținerea
produselor românești prin promovarea produselor și campanii de informare pentru
producătorii din România, în timp ce a patra direcție strategică privește
consolidarea producției autohtone pentru asigurarea veniturilor stabile.
Nu în ultimul rând, a cincea direcție se referă la
un cadru legislativ coerent care să susțină activitățile din sectorul
agroalimentar prin reglementarea cadrului legislativ privind arendarea,
achiziția și comasarea terenurilor agricole cu protejarea investițiilor. Aici
este vorba și de înființarea piețelor asociative pentru produsele obținute în
sectorul agricol (U.A.T +producători), dar și completarea cadrului legal de
constituire și divizarea Organizației Utilizatorilor pentru Apa de Irigat. Se
dorește reglementarea accesului fermierilor la locurile de pășunat, reducerea
efectivelor de mistreți la o limită care să nu pericliteze siguranța
activităților agricole și înființarea „bursei de animale” care să permită
vânzarea, prin licitație, a reproducătorilor din rasa pură, pentru toate
speciile de interes economic. PSD propune reglementarea programului social
național bazat pe activități de pregătire de scurtă durată pentru lucrătorii
din agricultură, în parteneriat public-privat și îmbunătățirea legislației
privitoare la aplicarea stării forță majoră în agricultură. PSD știe și poate
să guverneze bine!, susține Vasile Boitor, candidatul social-democraților
maramureșeni pentru Senatul României la alegerile din 6 decembrie.
PSD
MM
luni, 26 octombrie 2020
M-am bucurat...
Dragi prieteni m-am bucurat nespus de mult si am respirat usurat aflind ca domnii Liviu Plesoianu si Serban Nicolae au iesit din PSD. Am sperat ca li se vor alatura si alti membrii marcati ai acestui partid reusind sa formeze o noua formatiune politica ,dar se pare ca timpul a fost prea scurt pentru alegerile din 6 decembrie. In aceasta situatie am inteles ca cei doi vor candida pe listele PER iar eu asa cum am afirmat mai inainte am respirat usurat avind un motiv sa fiu prezent la votul pentru parlamentare ,lucruce nu s-a intimplat la cele locale. Oameni buni cu parere de rau trebuie sa recunosc ca entuziasmul meu a disparut foarte repede aflind ca cei de la PER Maramures au plasat in fruntea listelor pentru Camera Deputatilor si Senat doi traseisti politici si nu de oriunde ci de la cele duoa partide politice mari PNL si PSD domnii Bota si Angheluta. Imi pare rau pentru cei doi dar nu au demostrat nimic pentru tara si judet in anii multi si functiile detinute inPSD si PNL. Daca acolo nu ai reusit sa demostrezi si sa te impui,nu cred ca un partid mic de genul PER poate fi ridicat de astfel de personaje politice si cu atit mai mult nu poate obtine mandate parlamentare pentru acest partid. PER Maramures casi orice alta filiala judeteana daca doresc sa creasca trebuia sau trebuie daca nu e prea tirziu sa vina cu oameni noi,credibili ,seriosi profesionisti nu cu traseisti politici ce au demostrat 30 ani de ce au fost in stare. Sa stiti ca daca procedati astfel nu ve-ti ajuta cu nimic oamenii de buna credinta de genul celor ca Liviu Plesoianu si Nicolae Serban iar daca cei doi si altii ca vor ajunge sa conduca acest partid va asigur ca traseistii politici pe care voi acum ii promovati pe liste vor fi inlaturati in tipul cel mai scurt. Asa ca ar fi bine sa mai analizati o data lista pentru ca altfel ve-ti pierde si din actualii sustinatori nu mai vorbesc de posibili sustinatori sau simpatizanti.
Noroc Bun si sa auzim numai de bine!
Vasile LEȘ






















