Se afișează postările cu eticheta ecologizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecologizare. Afișați toate postările

duminică, 17 septembrie 2023

Cea mai mare mișcare civică, de ecologizare, s-a încheiat cu succes!

 

Maramureșul din nou în frunte la mobilizare și implicare: mii de participanți la cea mai mare acțiune de ecologizare Let’s Do It, Romania 2023!

Sâmbătă, 16 septembrie 2023, județul a fost împânzit de mii de voluntari  care au adunat  tone de gunoaie  într-o singură zi.  Conform statisticilor date de către organizatorii județeni-Garda Ecologică Baia Mare, numărul participanților s-a ridicat la aproape 12000.

“ Doresc să mulțumesc tuturor voluntarilor, din punctul de vedere al participării evenimentul a fost un succes, dar pe de altă parte vorbim de gunoaie, cantități mari de mizerii aruncate cu bunăștiință de o categorie de cetățeni , care în continuare nu respectă legislația specifică și mediul înconjurător: 41 de primării implicate :  Baia Mare, Repedea, Botiza, Ariniș, Sarasău, Baia Sprie, Oarța de Jos, Copalnic Mănăștur, Valea Chioarului, Sighetu Marmației, Dragomirești, Seini, Cavnic, Mireșu Mare, Groșii Țibleșului, Tăuții Măgherăuș, Asuaj, Tg. Lăpuș, Bogdan Vodă, Ieud, Băița, Remeți, Câmpulung La Tisa, Coltău, Bicaz, Lăpuș, Recea, Vișeu de Sus, Coroieni, Satulung, Fărcașa, Băsești, Finteușu Mic, Gârdani, Ulmeni, Coaș, Vadu Izei, Șieu și Rona de Sus.

Instituții și organizații : aproape toate unitățile școlare din județ,  Direcția  Silvică Maramureș, Jandarmeria Maramureș,   Serviciul Județean de Ambulanță , Poliția, , ISU Maramureș, Apele Române, Garda de Mediu, Agenția de Mediu, reprezentanți ai Prefecturii Maramureș, Consiliului Județean, Ocolul Municipal Baia Mare,  Urbis ,ADI DEȘEURI MARAMUREȘ, VITAL, BDM GRUP INVEST SRL, ATP EXODUS și COMEXMAR .”, a transmis  Pop Silvia, coordonator județean, președinte Garda Ecologică Baia Mare.

Sursa: MaraMedia

duminică, 30 aprilie 2023

Elevii Școlii Gimnaziale Baia Sprie au ecologizat zona către Valea Chiuzbăii

 

În cadrul Săptămânii Verzi  elevii Școlii Gimnaziale Baia Sprie au muncit pentru comunitate, au avut inițiativa de a ecologiza zona str. Ignişului – către Valea Chiuzbăii.

Cu susținerea departamentului de mediu care a venit cu materiale de colectare și depozitare, elevii au făcut o treabă foarte bună de care au fost foarte mândrii. Depinde acum de noi fiecare dacă menținem sau nu curățenia făcută prin efort comun de copii și adulți.

Sursa: MaraMedia

marți, 23 aprilie 2019

Ecologizare de Ziua Pământului: la strâns gunoaie pe malul lacului Firiza


 În 22 aprilie, cu ocazia Zilei Pamântului s-a desfășurat proiectul național ”Fii voluntar de Ziua Pământului” proiect derulat de către Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Cu acest prilej s-a făcut și o acțiune de ecologizare pe malul lacului Firiza.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș împreună cu voluntari de la asociațiile de tineret YMCA Baia Mare, DEIS și FONT sub îndrumarea reprezentanților Direcției Silvice Maramureș și  a celor ai Parcului Natural Munții Maramureșului au întreprins o acțiune de ecologizare ce a vizat malurile lacului de acumulare Firiza.
Deșeurile colectate din perimetrul lacului, ce au constat în special în PET-uri, doze de băuturi, conserve și diverse ambalaje de plastic au fost adunate în saci menajeri care au fost ulterior depozitați în zonele special amenajate.
Această acțiune s-a dorit să fie și un exemplu pentru cei care frecventează zona în scop de agrement, ținând cont de faptul că lacul Firiza este principala sursă de apă potabilă a zonei metropolitane Baia Mare.

                                                                                      MaraMedia