Eu nu mai cer din întuneric stele
și nici lumină-n cețuri nu mai vreau
am chefuit cu nimfe și cu iele
e grea amiaza urgisită-n ger
zăpada-mi șterge urmele mereu
în cerurile-nalte nu am înger
nu l-am văzut acum pe Dumnezeu
e-o viață lungă scurtă dacă zic
e lungă pentru cei care-au plecat
e scurtă că voi fi nimic
când alții-n viață-au ancorat
n-am amintiri să mă dezic de ele
le-am zăvorât întrun sipet
argintul versurilor mele
eu l-am topit încet-încet
de aur nu avurăm parte
și nici palate-n codri n-am făcut
m-am risipit în clipele deșarte
m-am ridicat și am căzut
mă doare liniștea din marginea luminii
o zare am zărit zărind zăriri
am petrecut emoția simțirii
în pulberea ingratei nemuriri
n-am bani ca să-mi plătesc plecarea
groparii vor arvună și-alambic
cum să-mi păstrez în suflet adăstarea
când rugăciunea nopții n-o mai zic
eu nu mai cred că drumul mă va duce
spre orizontul tânguit de mic
dar văd că moartea-mi va aduce
o umbră de paloare peste chip.