Se afișează postările cu eticheta merge mai departe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta merge mai departe. Afișați toate postările

marți, 29 iulie 2025

David merge mai departe!

David Popovici (20 de ani) s-a calificat în semifinalele probei de 100 metri liber de la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, cu cel mai bun timp.

După ce ieri a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, înotătorul român a revenit în bazin și a făcut spectacol și în această dimineață.
Marele campion român a înotat în seria a 11-a, penultima, și a terminat cu 47:41, cea mai bună performanță din serii.
Pan Zhanle (20 de ani), marele rival al lui David Popovici, a terminat doar pe 4 în ultima serie, cu un timp de 47:86 secunde, fiind la 45 de sutimi de campionul nostru. Chinezul s-a calificat, totuși, în semifinale, cu cel de-al 6-lea timp.
Sportivul legitimat la CS Dinamo va reveni în bazin în această după-amiază în cea de-a doua semifinală, programată de la 14:31.
David Popovici va pleca în semifinale de pe culoarul 4, al favoritului.
Finala la 100 m liber va avea loc joi, 31 iulie, la ora 14:41.
În ultima probă la care va evolua, 50 de metri liber, Popovici va evolua în serii la 1 august, de la ora 06:31. Semifinalele au loc la 14:33, iar finala la 2 august, de la ora 14:09.

Cristi SOMEȘAN