Oricât am strâmba din nas, școala pe vremea comunismului era destul de adaptată vremurilor ei și, cumva în siajul acestei potriviri, scotea ceea ce și-a propus în societate.
Pe de o parte, nivela puietul, alfabetizând prostimea și înțelepțind decrețeii. Până la un punct pe toți, apoi, prin selecție, aduna crema.
Alfabetizarea a fost dură și durabilă. Lumea a învățat să scrie și să citească, eventual și să facă ceva operații aritmetice simple în 4 ani.
Mama mea și majoritatea covârșitoare a bunicilor voștri au fost prima generație din neamul lor școlarizată.
Puțină școală, dar de bază. Mama scria ca un pictor de icoane, nu o puteam păcăli la bani nici când devenisem flăcău și citea cu plăcere când avea vreme. Cărți de alea fără poze. Ca ea, mulți au fost.
În generația mea s-a ridicat ștacheta și s-a pus strungă. Care era de școală mergea mai departe, care citea pe litere în a 8-a mergea la meserie. Școlile profesionale erau la fel de multe ca liceele.
Dacă acum faceți bot ca aligatorul la mecanic, zugrav sau instalator când trebuie să-l plătiți cât (credeți) că nu face, este pentru că meseria se plătește. Și prostia, dar asta este altă problemă.
Economia, atât cât și cum era, îi absorbea flămândă.
Vă sumețiți a nobilime, dar sunteți a doua, cel mult a treia generație alfabetizată și nu-s sigur că sunteți exemplare reușite toți.
Care avea har și rar pile, mergea la liceu, de unde ieșea un fel de prostovan, dar cu diplomă de BAC. Cu asta putea merge la o facultate, dacă trecea admiterea. Nu era cu veniți, poftiți, vă servim cu ceva. Era cu concurs, că locurile numărate și repartizarea și mai pe sprânceană.
Schița simplă de mai sus redă un sistem care era mulat pe cerințele lui, rulat, e drept, ceva vreme. În sistemul ăsta, așa ca un exotism, profesorul era aproape sacru, urmașul de drept al aristocrației antebelice, intelectualul fanion în societate. Generația mamei îi privea ca pe sfinți în viață și cuvântul lor era smuls din scripturi. Coconul avea doi inamici simultan când călca strâmb sau nu ținea ritmul.
Și profesorii aceștia, Dumnezeu să-i iubească, vii sau morți, ne-au învățat bazele lumii. O să povestim despre asta poate altă dată, dar adevărat vă zic că rar să găsesc un milenial care să-mi facă față la cultură generală (din toate domeniile, la nivel de principii și baze), iar chițcanii de ăștia de acum să se adune în cete mari ca să emită vreo idee.
Așa a fost.
După revoluție comunismul n-a murit.
În educație chiar s-a metamorfozat într-un fel de colectivizare pseudo-industrială. Cum fusese pe vremuri parcă.
Școlile așa zis superioare s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, accentul a căzut pe cantitate, iar calitatea au dat-o dracului.
Facultăți de scară de bloc și de cartier rural, Universități fantomatice cu nume și specializări hazlii sau stranii, ani de studiu reduși, programe de studii buimace și examene tip grilă.
Diplomele se vindeau (și se mai dau pe sub masă și acum) la metru și titlurile academice s-au devalorizat în așa hal că a devenit rușinos să ai vreunul. Alea luate pe bune sunt așa rare că nu ne vine să credem când dăm de careva care are așa ceva.
Performanța este o glumă, toate țiitoarele au devenit honoris causa (oximoron clar), imbecili notorii au hârtii doveditoare a excelenței, iar analfabetismul clasic, la braț cu cel funcțional, te obligă să vorbești tot mai des cu oglinda.
Politica de colectivizare cu forța a educației nu a produs nici o ridicare a gradului formare valoroasă a tinerilor ultimelor 2-3 decenii.
Uitați-vă în comentarii, aici sau pe aiurea unde apar texte de rumegat. Din 10, trei-patru pricep cât de cât despre ce e vorba, în general decreței, iar restul fie potrivesc agramat nuca-n perete, fie vin cu povești răstălmăcite din filme și neîmpliniri râncede, fără nici o legătură cu subiectul propus.
Cultura generală e de mahala, nu mai mult de câteva străzi și capacitatea de analiză tinde spre zero. Privirea panoramică e inexistentă; bătutul apei în piuă este sport național.
Aici suntem după decenii de educație de tip play-back.
Îl mai țineți minte pe Mircea, cum se făcea el că lucrează?
Emblematic moment! Chiar se făcea că lucrează și chiar ne-am făcut că lucrăm.
Ne va lua decenii să repornim sistemul, oricât ne-am screme.
Avem un deșert imens împrejur, iar educația promisă e o Fata Morgana încă.
Autor: Cătălin Borangic
