Medicul, preotul și...bogatul
1. „La început făceam
câte 29 de gărzi pe lună ca să pot învăța. Operam zi și noapte. Odată eram în
vizită pe salon, eram șef pe atunci. Colegii mi-au spus: „Această bolnavă e
pe moarte, are o tumoare mare, nu mai
are nici o șansă.” M-am dus la ea, am văzut cum respira din când în când.
Atunci am întrerupt vizita și le-am spus: „Aduceți-o în sala de operație. O
operăm de urgență”. Am operat-o pe bolnavă care era pe moarte, și după 10 zile
și-a revenit, a început să meargă, iar întâmplarea a făcut ca fiica ei să
lucreze la Ministerul de finanțe. Ne-a donat o sumă necesară pentru
instrumentalul din sala de operație. La intrare în cabinetul meu scria: „AICI
SE OPEREAZĂ PE GRATIS”, ceea ce a supărat pe unii medici. Eu sunt foarte
credincios. Trebuie să crezi în Dumnezeu, dar trebuie să ai și talent, că dacă
nu ști să operezi, nu te ajută. În creier se intră de mână cu Dumnezeu. Noi neo-chirurgii lucrăm
mână în mână cu Dumnezeu. De mic am fost credincios. Nu m-am simțit niciodată
abandonat de Dumnezeu. Trei sferturi din viață am petrecut-o făcând operații pe
creier, peste 40 de mii. Credința mea este că Dumnezeu prin mine, ajută bolnavii
pe care ajung să-i operez. Posturile creștinești au o foarte mare importanță.
Credința nu este un cuvânt aruncat așa, de oricine. E adevărat că poți să te rogi și pe stradă, că Dumnezeu
ascultă ruga, dar în Sf. Biserică ai posibilitatea să te întâlnești cu
Dumnezeu, să socializezi cu El în chip sufletesc”.
Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă (1933-),
„Geniul neurochirurgiei românești”, medic specialist neo-chirurg de talie mondială la
Spitalul „Marinescu” din București, profesor universitar, parlamentar român din
partea partidului liberal, membru al Academiei Române. Este considerat printre
cei 500 de oameni planetari din domeniul științei. Este autorul a 61 de cărți
de specialitate. Și-a vândut tot ce
avea, inclusiv apartamentul pentru a se dedica cercetării științei medicale și
devizei sale : „TOT CEEA CE FAC, VREAU SĂ FIE PENTRU FERICIREA APROAPELUI MEU”.
+ + +
2. „ Nu este înţelept care să nu aibă smerenie. Şi cel ce nu
are smerenie nu se va înţelepţii. Nu este om smerit la cuget care să fie lipsit
de pace. Şi cel lipsit de pace nu e nici smerit la cuget. Unde lipseşte
smerenia, e superficialitate, e platitudine, e orizont închis, e sărmana
înfumurare care trezeşte zâmbetul de milă. În adâncurile nedefinite şi pline de
taină, în Dumnezeu trăieşte numai cel smerit. Înţeles edificator, seriozitate
au numai faptele, atitudinile acestuia…Cel smerit, departe de a sărăci,
îmbrăţişează din infinit mai mult decât oricare şi oferă altora.
Acad. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie (1903 -1993),
a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor şi ziarist român. Este considerat unul dintre autorităţile proeminente ale teologiei europene din secolul XX şi cel mai mare teolog român. A lucrat 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii" (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române. A făcut studiile secundare la liceul „Andrei Şaguna " din Braşov, iar cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti, continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde şi-a luat şi doctoratul în anul 1928. Mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis la Facultăţile de Teologie din Atena, Munchen şi Berlin pentru a se specializa în Dogmatică şi Istorie bisericească şi să facă călătorii de studii şi documentare la Paris şi Belgrad.
+ + +
3. „Trăia odată un om
bogat care niciodată nu era mulțumit cu bunurile ce le avea, ci dorea tot mai
multe avuții. Pe lângă toate omul era și foarte pizmăreț. Alături de dânsul
trăia un sărac cu familie numeroasă iar bogatul nu mai putea de ciudă văzând că
vecinul său era mereu în pace și mulțumit cu soarta lui. Într-o zi un înger
coborî la cel bogat și îi zise: „Iată, Domnul Dumnezeu m-a trimis să-ți spun că
se va milostivi de tine și îți va împlini cererile. Spune-mi ce dorești și
îndată vei dobândi, însă cu o singură condiție: să nu te superi că vecinul va
primi îndoit de cât vei lua tu. Bogatul se bucură nespus de mult la vestea
adusă de solul ceresc dar îndată se întristă profund la gândul că vecinul
îndoit va primi. Invidia îl ardea ca un foc mistuitor și stătea mut la
picioarele îngerului. După o vreme se hotărâ să vorbească și răspunse: „Slugă a
Celui Preaînalt: te rog să-mi scoți un ochi” - De ce să-ți pricinuiesc o astfel
de durere și pagubă?” întrebă îngerul. „Pentru ca vecinul meu să piardă vederea
la amândoi ochi. Trimisul lui Dumnezeu își luă zborul spre lăcașurile de sus
întristat peste măsură că a aflat atâta pizmă și răutate pe pământ”.
P.S. Proverbe cap. 24, vers. 34: „Încă puţin somn, încă puţină aţipeală,
încă puţin să mai stau în pat cu mâinile în sân. Dacă vei face aşa, va veni
peste tine sărăcia”.
Cu dragoste creștină,
părintele Ilie
