PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Medicul, preotul și...bogatul

 

1. „La început făceam câte 29 de gărzi pe lună ca să pot învăța. Operam zi și noapte. Odată eram în vizită pe salon, eram șef pe atunci. Colegii mi-au spus: „Această bolnavă e pe  moarte, are o tumoare mare, nu mai are nici o șansă.” M-am dus la ea, am văzut cum respira din când în când. Atunci am întrerupt vizita și le-am spus: „Aduceți-o în sala de operație. O operăm de urgență”. Am operat-o pe bolnavă care era pe moarte, și după 10 zile și-a revenit, a început să meargă, iar întâmplarea a făcut ca fiica ei să lucreze la Ministerul de finanțe. Ne-a donat o sumă necesară pentru instrumentalul din sala de operație. La intrare în cabinetul meu scria: „AICI SE OPEREAZĂ PE GRATIS”, ceea ce a supărat pe unii medici. Eu sunt foarte credincios. Trebuie să crezi în Dumnezeu, dar trebuie să ai și talent, că dacă nu ști să operezi, nu te ajută. În creier se intră de  mână cu Dumnezeu. Noi neo-chirurgii lucrăm mână în mână cu Dumnezeu. De mic am fost credincios. Nu m-am simțit niciodată abandonat de Dumnezeu. Trei sferturi din viață am petrecut-o făcând operații pe creier, peste 40 de mii. Credința mea este că Dumnezeu prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Posturile creștinești au o foarte mare importanță. Credința nu este un cuvânt aruncat așa, de oricine. E adevărat că  poți să te rogi și pe stradă, că Dumnezeu ascultă ruga, dar în Sf. Biserică ai posibilitatea să te întâlnești cu Dumnezeu, să socializezi cu El în chip sufletesc”.

Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă  (1933-),

„Geniul neurochirurgiei românești”, medic specialist neo-chirurg de talie mondială la Spitalul „Marinescu” din București, profesor universitar, parlamentar român din partea partidului liberal, membru al Academiei Române. Este considerat printre cei 500 de oameni planetari din domeniul științei. Este autorul a 61 de cărți de specialitate. Și-a  vândut tot ce avea, inclusiv apartamentul pentru a se dedica cercetării științei medicale și devizei sale : „TOT CEEA CE FAC, VREAU SĂ FIE PENTRU FERICIREA APROAPELUI MEU”.

 

+ + +

 

2. „ Nu este înţelept care să nu aibă smerenie. Şi cel ce nu are smerenie nu se va înţelepţii. Nu este om smerit la cuget care să fie lipsit de pace. Şi cel lipsit de pace nu e nici smerit la cuget. Unde lipseşte smerenia, e superficialitate, e platitudine, e orizont închis, e sărmana înfumurare care trezeşte zâmbetul de milă. În adâncurile nedefinite şi pline de taină, în Dumnezeu trăieşte numai cel smerit. Înţeles edificator, seriozitate au numai faptele, atitudinile acestuia…Cel smerit, departe de a sărăci, îmbrăţişează din infinit mai mult decât oricare şi oferă altora.

 

 Acad. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie  (1903 -1993),

a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor şi ziarist român. Este considerat unul dintre autorităţile proeminente ale teologiei europene din secolul XX şi cel mai mare teolog român. A lucrat 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii" (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române. A făcut studiile secundare la liceul „Andrei Şaguna " din Braşov, iar cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti, continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde şi-a luat şi doctoratul în anul 1928. Mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis la Facultăţile de Teologie din Atena, Munchen şi Berlin pentru a se specializa în Dogmatică şi Istorie bisericească şi să facă călătorii de studii  şi documentare la Paris şi Belgrad.

 

+ + +

 

3. „Trăia odată un om bogat care niciodată nu era mulțumit cu bunurile ce le avea, ci dorea tot mai multe avuții. Pe lângă toate omul era și foarte pizmăreț. Alături de dânsul trăia un sărac cu familie numeroasă iar bogatul nu mai putea de ciudă văzând că vecinul său era mereu în pace și mulțumit cu soarta lui. Într-o zi un înger coborî la cel bogat și îi zise: „Iată, Domnul Dumnezeu m-a trimis să-ți spun că se va milostivi de tine și îți va împlini cererile. Spune-mi ce dorești și îndată vei dobândi, însă cu o singură condiție: să nu te superi că vecinul va primi îndoit de cât vei lua tu. Bogatul se bucură nespus de mult la vestea adusă de solul ceresc dar îndată se întristă profund la gândul că vecinul îndoit va primi. Invidia îl ardea ca un foc mistuitor și stătea mut la picioarele îngerului. După o vreme se hotărâ să vorbească și răspunse: „Slugă a Celui Preaînalt: te rog să-mi scoți un ochi” - De ce să-ți pricinuiesc o astfel de durere și pagubă?” întrebă îngerul. „Pentru ca vecinul meu să piardă vederea la amândoi ochi. Trimisul lui Dumnezeu își luă zborul spre lăcașurile de sus întristat peste măsură că a aflat atâta pizmă și răutate pe pământ”.

 

P.S. Proverbe cap. 24, vers. 34: „Încă puţin somn, încă puţină aţipeală, încă puţin să mai stau în pat cu mâinile în sân. Dacă vei face aşa, va veni peste tine sărăcia”.

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie