- In aceasta seara crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cantarile Prohodului se sting usor si urmeaza ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Avand aceste cateva momente de asteptare a Invierii Domnului, Parinte Teofil Paraian, sa incercam sa rememoram ultimul drum al Domnului. Sa parcurgem impreuna cu ascultatorii nostri acest urcus prin pogorare, plecand din Duminica Floriilor, cand am vazut intrarea in Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecand cu gandul prin fiecare zi a Saptamanii Patimilor. Lunea cea mare, cand am facut pomenire de Sfantul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, cand am pomenit pe cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, in care s-a facut pomenire de femeia cea pacatoasa care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfanta si marea joi, in care am praznuit patru lucruri: spalarea picioarelor, cina cea de taina, rugaciunea din Ghetsimani si vanzarea Domnului. Sa incepem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de inceput al acestei privegheri.
- Duminica Floriilor este punct de inceput al privegherii pentru adancirea in gandurile praznuitoare ale evenimentelor care tin de mantuirea noastra. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stalparilor este precedata de sambata lui Lazar, in care Biserica pomeneste
invierea lui Lazar facuta de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legatura si cu Duminica Stalparilor, in intelesul ca primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din
Vechiul Testament, a fost determinata cumva si de invierea Sfantului si dreptului Lazar, de minunea premergatoare primirii triumfale a Domnului in Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si in sambata premergatoare Duminicii Floriilor, si in Duminica Floriilor, zice exprimand prin alcatuirea Bisericii urmatoarele cuvinte: "Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai inviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului". Aducem in actualitatea noastra un eveniment petrecut in vremea propovaduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participam si noi la el in vremea noastra. Il avem in fata pe Mantuitorul care intra in Ierusalim, calare fiind pe manzul asinei, cum spune proorocia. Si noi il intampinam pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi inverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos sa nu intre numai in Ierusalimul cel pamantesc, ci mai ales in Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim insemnand cetatea pacii sfinte, pacea sfanta. Aducem si noi Mantuitorului lauda, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim cand au zis: "Osana celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a indreptat spre Templul din Ierusalim unde a facut minuni. Asteptam ca si in sufletul nostru sa intre Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca intr-un lacas al Sau, ca intr-un templu si sa vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai inviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastra spunem: "Pentru aceasta si noi ca pruncii" - se intelege de odinioara - "semnele biruintei purtand", - semnele Invierii, aratata in viata cea noua din crengile pe care le avem in mana sau macar in constiinta - "Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului". Si adaugam: Vino si in viata noastra, in constiinta noastra, vino si ne ajuta sa-Ti aducem tot mai multa marire, sa constientizam tot mai mult binefacerile Tale.
- Parinte Teofil, de ce se numeste acest rastimp Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare?!
- Rastimpul acesta pana la
Sfintele Pasti, pana in Sambata cea Mare inclusiv, se numeste Saptamana Patimilor sau poate ca mai corect
Saptamana PatimirilorDomnului Hristos, pentru ca in acest rastimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mantuitorului si evenimente premergatoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mantuirea noastra, lucruri de o importanta deosebita. De aceea saptamana aceasta se mai numeste si Saptamana Mare, saptamana in care ne gandim la lucruri mari si minunate, de importanta pentru fiecare dintre noi. Credinciosii in aceasta saptamana sunt cu mai multa grija in ceea ce priveste randuiala Postului, sunt cu mai multa luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac in mod deosebit in aceasta saptamana, slujbe mai lungi, slujbe mai adanci parca decat in alta vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, in dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fata de Mantuitorul care pentru noi si pentru a noastra mantuire s-a rastignit in vremea lui Pontiu Pilat si a patimit si s-a ingropat, ca dupa aceea sa urmeze Invierea cea de-a treia zi, propovaduita de Scripturi si praznuita de noi la Sfintele Pasti. In primele zile ale Saptamanii Sfintelor Patimiri ale Domnului Hristos este randuit ca in Sfanta Biserica sa se spuna in chip de marturisire si de rugaciune urmatorul text liturgic: "Camara Ta Mantuitorule o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma miluieste".
- In Sfanta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
- Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresioneaza pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu implinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat inaintea lui Dumnezeu, prin faptul ca a fost bun si binevoitor cu fratii sai care l-au vandut in Egipt. El este o preinchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vandut de Iuda, unul dintre ucenicii sai, este o preinchipuire a Domnului Hristos, care a tinut sa implineasca intru toate voia Parintelui Ceresc si sa ne fie noua pilda de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate cate s-au intamplat cu el. A fost iubit de parintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vandut in Egipt. A ajuns in Egipt si asezarea sufletului sau a fost probata intr-o ispita peste care a trecut. A ajuns in inchisoare invinuit fiind de pacate, el, care a tinut sa ramana fara de pacat, apoi ca talcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, insa a fost gasit drept intelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin infometare pe concetatenii sai si pe conationalii sai, pe care dupa aceea i-a adus in Egipt. De aceea Sfanta noastra Biserica il pomeneste cu cinstire ca un preinchipuitor al Mantuitorului.
Tot in aceasta zi de Luni binecuvantata, pomenim si o minune pe care a facut-o Domnul Hristos, o minune spre inteleptirea credinciosilor, pentru ca negasind smochine intr-un smochin neroditor, l-a blestemat sa se usuce si s-a uscat, iar Sfanta noastra Biserica pomenind aceasta intamplare, are in vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atragandu-le atentia ca suntem toti chemati spre rodire si ca Domnul Hristos asteapta ceva de la noi, si noi suntem datori sa-i oferim Mantuitorului virtutile noastre in loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mantuitorul este un fel de pilda pentru noi, ca sa stim ca Domnul Hristos rasplateste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci rasplateste si pedepseste si indaratniciile lor, si neangajarile lor spre bine. Se spune in Sinaxarul de la slujba de Luni, din
Saptamana Patimilor ca Domnul Hristos nu si-a aratat niciodata puterea pedepsitoare asupra oamenilor - sa intelegem in vremea propovaduirii Sale - dar si-a aratat-o asupra unui smochin, ca sa se inteleaga din aceasta ca El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii sa se sileasca sa fie, nu sub blestem, ci sub binecuvantarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese si dintr-o alcatuire din Postul Sfintelor Pasti, in care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne indemnam pe noi insine sa nu dormitam, ci sa ne trezim si sa lucram pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.
"Camasa Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita, si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste" (Luminanda).
- In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie.
- In Martea Saptamanii celei Mari am facut pomenire, tot indrumati de Sfanta noastra Biserica, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele intelepte si despre fecioarele neintelepte. Este o pilda spusa de Domnul Hristos si pe care Sfanta noastra Biserica ne-o pune in fata constiintei in Martea cea Mare. Si noi, parcurgand Saptamana Sfintelor Patimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luand aminte si prin textele liturghice din ziua respectiva la cele cinci fecioare intelepte, care au avut untdelemn in candelele lor si care l-au intampinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui, in timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de intalnirea cu Mirele pentru ca au mers sa-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Aceasta pilda, Domnul Hristos ne-o pune in fata ca sa ne gandim la faptul ca trebuie sa fim intotdeauna pregatiti prin fapte bune pentru intampinarea Mirelui ceresc, sa fim alcatuiti prin faptele nostre cele bune ca sa putem lua parte la ospatul cel vesnic. Domnul Hristos ne indeamna la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si va rugati ca nu stiti cind vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfanta noastra Biserica ne invata in fiecare zi de marti din Saptamana
Sfintelor Patimiri, ne-a invatat si in aceasta saptamana in ziua de marti, sa fim cu luare aminte la noi insine, la datoriile noastre, sa asteptam pe mirele ceresc cu inima iubitoare si cu fapte bune, ca si intru aceasta sa se preamareasca Tatal nostru cel din ceruri. In aceasta zi de marti, ca si in celelalte zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, pana miercuri inclusiv, la slujba de dimineata, la utrenie, se spun urmatoatrele cuvinte:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iara netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
- In Sfanta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Parinti au hotarat sa se pomeneasca femeia cea pacatoasa care a uns cu mir pe Domnul, pentru ca aceasta s-a intamplat cu putin inainte de mantuitoarea Patima.
- In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri, pomenire s-a facut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfanta noastra Biserica o prezinta si ca pe o femeie pacatoasa. In Sinaxarul zilei respective insa se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfanta noastra Biserica se opreste in mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca avand pretul mai mare decat 300 de dinari, ceea ce insemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a aratat cinstirea ei fata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos turnand peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat ca in Sfanta Evanghelie nu se spune ca acea femeie a fost pacatoasa. Sfanta noastra Biserica insa face o legatura intre femeia cinstitoare a Mantuitorului si femeia pacatoasa despre care istoriseste Sfantul Evanghelist Luca si despre care se poate citi in capitolul al saptelea din Sfanta Evanghelie de la Luca. Cantarile, textele liturgice care impodobesc slujba din Miercurea Saptamanii celei Mari se refera la aceasta femeie ca la o femeie pacatoasa, si sfantul Ioan Gura de Aur face o legatura intre vinderea lui Iuda, intre faptul ca Iuda l-a vandut pe Mantuitorul, si femeia careia i s-au dezlegat pacatele de catre Domnul Hristos. Iar Sfanta noastra Biserica face si ea aceeasi legatura, iar in legatura cu femeia pacatoasa ne spune ca acea femeie a luat randuiala de mironosita. "Doamne", zicem noi catre Domnul Hristos, "femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscata de darul lui Dumnezeu ca sa cunoasca ceva din maretia Mantuitorului, "si luand randuiala de mironosita", deci facand ceea ce voiau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Domnului Hristos, a anticipat cumva inmormantarea Mantuitorului si pregatirea lui cu miresme, "aducand mir de mult pret", dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega pacatele, pentru ca zicea femeia: Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apa din mare prin nori. E o alcatuire extraordinar de frumoasa si minunata, o alcatuire impresionanta pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o maretie unica si ar fi bine sa il avem mai mult in vedere si sa-i ascultam cuprinsul si-n aceasta zi in care ne gandim la ceea ce s-a intamplat cand femeia pacatoasa a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a randuit apoi ca fapta ei sa fie pomenita si sa fie propovaduita spre pomenirea ei oriunde se va propovadui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).
"Doamne, femeia ceea ce cazuse in pacate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se a adus Tie mir mai inainte de ingropare, zicand: Vai mie! Ca noapte imi este mie infierbantarea desfraului, si intunecata si fara de luna pofta pacatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apa din mare; pleaca-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecaciune. Ca sa sarut preacuratele Tale picioare si sa le sterg pe ele iarasi cu parul capului meu. Al caror sunet auzindu-l cu urechile Eva in Rai in miazazi, de frica s-a ascuns. Cine va cerceta multimea pacatelor mele si adancurile judecatilor Tale, Mantuitorule de suflete, Izbavitorul meu? Sa nu ma treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemasurata mila" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcatuire a Casianei monahia, Triod).
- In Sfanta si Marea Joi, dumnezeiestii Parinti care au randuit pe toate bine, urmand predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat sa praznuim patru lucruri: sfanta spalare a picioarelor, Cina cea de taina, adica predarea infricosatoarelor Taine, rugaciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vanzarea Domnului.
- Dupa evenimentele pe care le-am pomenit in primele trei zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, am ajuns sa ne gandim si la cele petrecute si in Joia premergatoare patimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au randuit Parintii cei duhovnicesti sa fie pomenite in Biserica si de catre toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a intelege maretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spalat picioarele ucenicilor Sai. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spala picioarele omului si care a randuit ca si noi sa facem la fel. Pentru ca a zis apoi: "Voi ma numiti pe mine Invatatorul si Domnul si bine ziceti caci sunt. Deci daca Eu Domnul si Invatatorul v-am spalat voua picioarele voastre, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora, pilda v-am dat voua ca si voi sa faceti la fel" (In. 13, 14). Este o porunca a Mantuitorului ca sa fim unii fata de altii cinstitori, de a ne smeri unii in fata altora, de a fi curatitori ai fratilor nostri. Pentru ca duhovniceste asta inseamna si la asta suntem chemati de catre Domnul Hristos.
Am pomenit apoi Cina cea de taina, ultima cina pe care a avut-o Domnul Hristos impreuna cu ucenicii sai inainte de Sfintele Sale Patimiri, cand a randuit ca cele ce le-a facut El atunci, acolo, sa se faca in continuare spre pomenirea Lui, caci luand paine in sfintele, preacuratele si fara prihana mainile sale a sfintit, a binecuvantat, a frant si a dat ucenicilor sai, zicand: "Luati, mancati, acesta este trupul Meu care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor. Asemenea si paharul dupa cina zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Mt. 26, 26-27). In Sfanta Evanghelie de la Luca si in Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel se afirma ca Domnul Hristos dupa ce a spus aceste cuvinte a randuit: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfanta Liturghie, cand ne aducem aminte de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatalui, si de cea de-a doua slavita iarasi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mantuitorului, si le oferim lui Dumnezeu in general, zicand: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfanta Liturghie, dar le pomenim in chip deosebit in Joia cea Mare, cand pomenim Cina cea de taina in pomenirea cea de peste an. Am facut si aceasta in Joia cea Mare.
Noi pomenim si am pomenit in Joia cea Mare si rugaciunea din gradina Ghetsimani, cand Domnul Hristos L-a rugat pe Tatal ceresc sa treaca paharul suferintelor de la El daca este cu putinta si a precizat ca vrea sa implineasca voia Parintelui ceresc, pentru ca a zis: "Nu voia Mea, ci voia Ta sa se implineasca" (Mt. 26, 39). Este rugaciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi in Joia cea Mare, si la care e bine sa ne gandim si noi, si ne gandim de fapt, si cand putem sa ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi datator de orientare, in sensul ca si rugaciunea noastra trebuie sa fie o rugaciune cat mai adanca, o rugaciune totala. Mai pomenim si prinderea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui in gradina Ghetsimani, cand Iuda l-a sarutat si i-a zis" "Bucura-te, Invatatorule" (Mt. 26, 49), si cand cei care au venit impreuna cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus sa-l chinuiasca. In fata Sfantului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mantuitorului: "Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta".
In aceasta Joi minunata si vrednica de tinut minte, Sfanta noastra Biserica ne conduce sa vorbim cu Mantuitorul si sa zicem:
"Cand maritii ucenici, la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubire de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara de lege pe Tine, Judecatorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele care acestea asupra Invatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, marire Tie".
- In Sfanta si Marea Vineri se praznuiesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face inca pomenire si de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastingnit impreuna cu El.
- Astazi, in Vinerea cea Mare, Vinerea Patimirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastra mantuire, de scuiparile, de bataile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de rastignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au facut pentru noi si pentru a noastra mantuire. Ne-am pregatit vreme indelungata pentru aceste intampinari, pentru aceste ganduri si simtaminte care ne pun in legatura cu iubirea Mantuitorului aratata pe cruce, ne pune in legatura cu jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos adusa pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem sa apreciem aceste patimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mantuirea noastra si in masura in care le intelegem sau intelegem ceva din ele, stam si noi in fata Domnului Hristos, in fata crucii, stam impreuna cu Sfantul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului in apropierea crucii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si invatam de la El sa iertam pe vrajmasii nostri. Caci Domnul Hristos a zis: "Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac" (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre rastignitorii Sai. Invatam de la Domnul Hristos sa ne incredintam toate ale noastre in mainile lui Dumnezeu, caci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis catre Dumnezeu: "Parinte, in mainile Tale imi dau duhul meu" (Lc. 23, 46). Invatam de la Domnul Hristos sa implinim toate lucrurile pana la deplinatatea lor. Caci il auzim pe Domnul Hristos zicand: "Savarsitu-s-a" (In. 19, 30). Invatam de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre maretia pocaintei, pentru ca talharul cel bine cunoscator, care si-a dat seama ca pentru pacatele lui patimeste, ca pentru ale lui pacate este rastignit impreuna cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis catre Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta", iar Domnul Hristos i-a raspuns: "Adevar graiesc tie, astazi vei fi cu mine in Rai" (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca sa intelegem cat mai bine cele ce s-au facut pentru noi si intelegandu-le, recunostinta noastra sa fie cat mai deplina. Condusi de Sfanta noastra Biserica in aceasta zi de Vinere Mare, in aceasta zi de Vineri intunecata si luminata. Intunecata pentru ca s-a intunecat soarele si s-a cutremurat pamantul, dar si luminata, pentru ca-i luminata de iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in care se arata Dumnezeu Insusi, Cel ce este iubire; intru aceasta zi binecuvantata de Dumnezeu ne indemnam unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:
"Pe cel ce S-a rastignit pentru noi veniti toti sa-L laudam ca pe acesta L-a vazut Maria - e vorba de Maica Domnului - pe cruce si a zis: Desi rabzi rastignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".
- In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea dumnezeiasca si trupeasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune a fost mutat spre viata vesnica.
- Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu in Sambata cea Mare inmormantarea Domnului Hristos, petrecerea in mormant a Mantuitorului nostru. Vom avea in vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastra mantuire in aceasta zi. Si anume, il vom avea in vedere pe Mantuitorul Cel ce a fost in mormant cu trupul, in iad cu sufletul si in Rai ca un Dumnezeu cu talharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul in mormant, si cu sufletul in iad, si impreuna cu talharul cel mantuit in Rai. E o zi in care ne aratam nedumerirea si totodata convingerea ca moartea s-a intamplat in viata, ca Viata a primit moartea. Caci zicem: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si imparatia iadului Tu ai zdrobit". Ne gandim la Mantuitorul nostru Iisus Hristos in care se intalnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despartirea sufletului de trup si viata prin faptul ca vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea. Pentru ca noi aducem aminte de moartea celui fara de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fara sa moara cu dumnezeirea, si in cazul acesta ne minunam de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uitam de invierea Lui. "Desi rabzi rastignire", am zis in vinerea cea mare, "Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune in continuare: "Desi esti in mormant, Tu esti Dumnezeul meu". In aceasta sambata a tacerii suntem chemati de Sfanta noastra Biserica in cuprinsul Sfintei Liturghii sa tacem cu gandurile noastre iscoditoare si sa zicem:
"Sa taca tot trupul omenesc si nimica pamantesc in sine sa nu gandeasca, caci Imparatul Imparatilor si Domnul Domnului merge sa se junghie si sa se dea de mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui puterile ingeresti cu toata domnia si stapania, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".
Asa se spune la Sfanta Liturghie. Asa trebuie sa spunem si noi in constiinta noastra, asa trebuie sa gandim si noi despre tainele mai presus de intelegere. Sa taca firea omeneasca cu gandurile ei pamantesti si sa auda, sa asculte, sa vada pe cei care il insotesc pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in moarte si prin moarte spre invierea cea de a treia zi, pe care o asteptam si pentru care ne-am rugat sa o ajungem ca sa ne inchinam Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos fara de osanda si sa ne impacam cu toti. Sa le zicem frati celor ce ne urasc pe noi si asa, in ziua Invierii sa strigam: "Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul intregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite rugaciune catre Dumnezeu: "Da-ne noua, Bunule sa luptam lupta cea buna, calea postului sa o savarsim, credinta nedespartita sa o pazim, capetele nevazutilor balauri sa le sfaramam, biruitori asupra pacatului sa ne aratam si fara de osanda sa ajungem a ne inchina si Sfintei Invieri". Am ajuns in ziua Sfintei Invieri, am ajuns sa ne inchinam Sfintei Invieri. Biserica insa ne cere ceva anume si zice:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
Intrebarea fireasca pentru fiecare dintre noi este: Ne inchinam cu adevarat Sfintei Invieri? Le zicem frati celor ce ne urasc pe noi? Suntem binevoitori fata de toti oamenii? Daca da, atunci suntem fericiti, pentru ca traim Ziua Invierii intru care dorim sa ne luminam. Spunem ca Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viata si de pe pamant la cer. Chemam cerul si pamantul sa se veseleasca si zicem: "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure, si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta ca Hristos a inviat, veselia cea vesnica". Pentru ca stim ca "praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si inceputul altei vieti vesnice". Si de aceea "laudam pe Pricinuitorul, adica pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvantat, Dumnezeul parintilor si preamarit". Avem bucuria sa vedem pe "Soarele dreptatii tuturor viata rasarind", ne gandim la lumina Invierii, la bucuria izvorata din mormantul cel datator de viata al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucuram si noi impreuna cu uncenicii Mantuitorului, care s-au bucurat vazandu-l pe Domnul (In. 20, 20) si raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur, care zice:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".
In aceasta atmosfera traind, suntem cu adevarat oameni care praznuim Invierea Mantuitorului si dam slava celui ce a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand.
Interviu difuzat în Vinerea Mare (1998) la Radio România Actualitaţi
