Tradiţii în Vinerea Mare din Ardeal

 

În Vinerea Mare comemorăm moartea şi îngroparea lui Iisus. Tradiţia populară e plină de personaje care ne vizitează fie cu recompense, fie cu pedepse. În Vinerea Mare comemorăm moartea şi îngroparea lui Iisus, iar seara credincioşii asistă la Denia Prohodului. Şi pentru că este ziua în care Iisus a răscumpărat neamul omenesc de sub păcatul strămoşesc, tradiţia spune că este bine să ţinem Post negru.  

Există o credinţă legată de un personaj – nici nu ştiu dacă să-i spun malefic sau nu -, Joimăriţa. Este un personaj care sperie gospodinele care fac ceea ce nu trebuie făcut în Săptămâna Mare, conform tradiţiilor din Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, chiar şi sudul Transilvaniei. Se spune că Joimăriţa vine pe la casele oamenilor în noaptea care desparte Joia Mare de Vinerea Mare. Femeile nu au voie să toarcă, să facă lucruri care nu mai sunt specifice acestei perioade, altfel Joimăriţa le arde degetele.

Este interzis cusutul şi tunsul în Vinerea Mare. Dar dacă astăzi se întâmplă să plouă, să nu vă necăjiţi, pentru că ploaia în Vinerea Mare e semn de belşug pentru tot anul.

Maria Golban Şomlea, etnolog

Rusaliile, tradiţii şi superstiţii - Ce n-ai voie să faci azi

 Pogorarea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos. Rusaliile se celebrează anual la 50 de zile după Înviere.

În tradiţia românească se spune ca cine nu va respecta sarbatoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care aduc boala.

De Rusalii, credinciosii trebuie sa duca la biserica crengute de tei si nuc, pentru a fi sfintite. Cu aceste ramuri se vor impodobi casele si icoanele, pentru a fi alungate spiritele rele. In unele zone, pe langa tei si nuc, credinciosii mai folosesc leustean, usturoi si pelin.

In unele zone, oamenii obisnuiesc sa poarte in san sau in buzunare aceste plante, tot pentru a se feri de Iele.

Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara, pentru a ajuta in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii.

De Rusalii se dau de pomana vase de lut sau de portelan, cani, strachini si vase de lemn impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa.

In cimitire, mormintele sunt curatate si impodobite din timp, iar lumanarile ard intreaga perioada in care se desfasoara ceremonialului de pomenire. In aceste zile, la portile cimitirelor se intind mese pline cu colaci si sticle de vin impodobite cu verdeata si flori si au loc slujbe de pomenire. Fiecare mormant este sfintit. Dupa incheierea ceremonialului, satenii isi daruiesc unii altora ofrandele sfintite de catre preot sau le impart saracilor.

Obiceiuri de Rusalii:

·        Dansul Căluşarilor se intalneste mai ales in Oltenia, fiind considerat un joc tamaduitor, care aduce sanatate si noroc. Grupati in cete de cate 7-8, calusarii isi incep dansul a doua zi de Rusalii, mergand din casa in casa pentru a colinda si a alunga spiritele malefice. Oamenii obisnuiesc sa-i intampine pe calusari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apa si sare, uneori chiar si bani.

·        Un alt obicei specific Rusaliilor, care se întalneste în Ardeal, poarta numele de "Împănatul boului". Acesta consta intr-o procesiune ce se desfasoara pe ulitele satului, iar personajul principal este un bou impodobit cu fel si fel de ornamente din flori. Preotul trebuie sa-l sfinteasca atunci cand alaiul ajunge in fata bisericii, dupa care va da de baut participantilor. Apoi, boul este eliberat, iar o tanara fata va trebui sa-l stapaneasca si sa ocoleasca o masa de trei ori. Traditia spune ca acea fata se va casatori in anul ce urmeaza.

·        Tot in Ardeal, imediat dupa Rusalii, se practica obiceiul numit "Udatul nevestelor". Pentru ca femeile sa fie sanatoase si frumoase in tot restul anului, traditia spune ca acestea trebuie stropite cu apa.

·        De Rusalii, in gospodarii se prepara unsori cu care vor fi date ugerele vacilor, pentru a spori laptele.

·        Si usile vor fi unse cu usturoi, pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului.

Superstiţii specifice Rusaliilor:

• In zilele de Rusalii nu e bine sa mergi la camp, pentru ca Ielele te pot prinde si pedepsi

• De Rusalii nu se intra in vie, nu se merge in locuri pustii, pe langa paduri sau fantani, fiindca pot exista intalniri cu spiritele rele

• Cine lucreaza in ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinsteste si pretuieste cum se cuvine ziua

• Nu se merge la scaldat in ziua de Rusalii, fiindca este pericol mare de inec

• Nimeni nu trebuie sa urce in arbori sau in locuri inalte

• De Rusalii nu trebuie sa te certi si nici sa dormi sub cerul liber.

                                                                                       C.L.

Cum se sărbătoreşte Anul Nou în jurul lumii?!

Anul Nou este sarbatorit prin diverse obiceiuri de diferitele popoare, insa peste tot se manifesta credinta unui nou inceput si speranta de “mai bine”, prin aruncarea lucrurilor vechi din casa, aprinderea de artificii si torte sau exprimarea unor dorinte.

In Scotia, Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar in unele sate sunt aprinse suluri de smoala, care sunt lasate apoi sa se rostogoleasca pe strazi. Astfel, anul vechi este ars si celui nou ii este permis sa vina. Scotienii cred ca prima persoana care va intra in casa de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos daca aceasta persoana este un barbat brunet, care aduce un dar.

Un obicei spaniol de Anul Nou este sa mananci cate o boaba de strugure la fiecare din cele 12 batai la ceasului care vestesc trecerea in noul an, acestea reprezentand dorinte pentru fiecare luna a anului urmator. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezinta ocazia de a-si strecura verigheta in cupa de sampanie si de a ciocni.

Un obicei similar exista si in Portugalia, cu diferenta ca aici sunt preferate smochinele. Astfel, in noaptea dintre ani, trebuie inghitite 12 smochine, care simbolizeaza 12 dorinte pentru anul ce vine.

La Liege, in Belgia, pe 1 ianuarie, exista obiceiul de a manca choucroute (un fel de varza murata cu carnati) in familie, avand sub farfurie, in mana sau in buzunar o moneda, pentru a avea bani tot anul.

La Napoli, in Italia, Anul Nou este intampinat printr-un obicei special, care consta in a arunca pe fereastra obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung in strada, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie sa treaca in timpul noptii pentru a face curatenie. Traditia, insa, tinde sa dispara, deoarece prezinta reale riscuri pentru trecatori. In noaptea de Anul Nou, numita “Capodanno”, italienii obisnuiesc sa puna pe masa mancaruri speciale, despre care se spune ca aduc bogatie si abundenta.

In Olanda, Oudejaarsdag sau “ziua anului trecut” (31 decembrie) este sarbatorita prin multe focuri de artificii, care incep in zori si tin pana tarziu in noapte.

In unele parti din Elvetia si Austria localnicii se costumeaza pentru a sarbatori ajunul zilei de Sfantul Silvestru. In anul 314, oamenii au crezut ca suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scapa si va distruge lumea in anul 1000. In amintirea acelei spaime, oamenii se imbraca in costume neobisnuite.

In Grecia, ziua de Anul Nou este dedicata Sfantului Vasile, celebru pentru bunatatea sa. Copiii isi lasa incaltarile langa semineu in noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfantul cel bun. O mancare traditionala pentru aceasta sarbatoare este “vassilopitta”, o prajitura in care este pusa o moneda din argint sau din aur. Cel ce gaseste moneda va avea noroc in anul respectiv.

In tari din America Latina, precum Ecuador sau Peru, cu putin timp inainte de Anul Nou, oamenii fac papusi de carpa sau din hartie creponata (munecos), care reprezinta anul ce s-a terminat. Papusile sunt expuse apoi in fata caselor pana pe 31 decembrie, la miezul noptii, cand sunt arse in strada. Exista, de asemenea, credinta conform careia daca porti o anumita culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc in anumite domenii. Astfel, se spune ca galbenul este semn de bani, iar rosul poate aduce noroc in dragoste. De asemenea, cel care doreste sa calatoreasca tot anul trebuie sa alerge prin cartier cu o valiza in mana, la ora 12 noaptea fix.

Rusii obisnuiesc sa bea sampanie la miezul noptii si, dupa ora 12, sa deschida usile si ferestrele pentru ca noul an sa intre in casa.

In ebraica, Anul Nou se traduce prin “Rosh Hashanah”. Este un moment sacru, cand oamenii se gandesc la ceea ce au facut rau in trecut si promit ca vor fi mai buni in viitor. Ceremonii speciale au loc in sinagogi, unde se canta la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe si produse din faina, pentru a aminti de vremea recoltei.

In calendarul islamic, care se bazeaza pe miscarile Lunii, data noului an este devansata cu 11 zile in fiecare an. In Iran, Anul Nou se sarbatoreste pe 21 martie. Cu cateva saptamani inainte de aceasta data, oamenii pun seminte de grau la incoltit, in vase speciale. Pana la sosirea anului nou, graul creste si simbolizeaza primavara si viata noua care incepe.

Nu toti hindusii sarbatoresc noul an in acelasi timp sau in acelasi fel. In Bengalul de Vest, oamenii se impodobesc cu flori, pe care le coloreaza in rosu, roz, violet sau alb. Femeile poarta haine galbene, culoarea primaverii. In schimb, in sudul Indiei, mamele pun mancare, flori si daruri intr-o cutie speciala, pentru copii. In dimineata Anului Nou, copiii trebuie sa tina ochii inchisi, pana cand sunt condusi de mana la cutia cu daruri. In India Centrala, steagurile portocalii impodobesc toate cladirile in ziua de Anul Nou. In provincia Gujarat, in vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfarsitul lunii octombrie, in acelasi timp cu festivalul Diwali, cand pe acoperisuri se pun mici lampi cu ulei aprinse. In aprilie, cand Soarele se misca din Casa Pestilor in Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka incep sa sarbatoreasca Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

In Vietnam, Anul Nou este numit “Tet Nguyen Dan” sau mai simplu “Tet”. El incepe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, in functie de an. Vietnamezii cred ca un zeu sta in fiecare casa, iar in ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cat de bun sau rau a fost fiecare membru al familiei in anul care a trecut. Zeul calatoreste pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obisnuiesc ca de Anul Nou sa cumpere un crap viu, caruia ii dau drumul in rau.

Anul Noul chinezesc este celebrat candva intre 17 ianuarie si 19 februarie, cand este Luna Noua – “Yuan Tan”. El este sarbatorit de chinezii din intreaga lume prin procesiuni pe strada, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred ca spiritele rele sunt peste tot in acea perioada, asa ca aprind artificii pentru a le indeparta. Uneori, ei isi sigileaza ferestrele si usile cu hartie, pentru a nu lasa spiritele malefice sa patrunda in casa.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit “Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sarbatori si un simbol al innoirii. In decembrie, sunt organizate “petreceri de uitat anul” sau “Bonenkai”, prin care oamenii lasa in urma problemele si grijile anului pe cale sa se incheie si se pregatesc pentru un nou inceput. Neintelegerile si animozitatile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul noptii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a imparti sake (bautura traditionala, n.r.) si pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunta trecerea in noul an (aceasta cifra reprezinta numarul pacatelor acumulate intr-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizeaza alungarea pacatelor unul cate unul si purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani inauntru.

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic in noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la romani “Ingropatul Anului”, denumirea de “Revelion” apartinand timpurilor moderne.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii “Zile si mituri”, asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este unul ritualic, impartit simetric de Revelion in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza. In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, “cu cat sare cocosul pe pragul casei” sau “cu cat se misca puiul in gaoacea oului”. Prin multe obiceiuri si credinte care exprima initial teama, dezordinea si haosul, iar, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale. Sursa: Mediafax

                                                                            Cristian LAURENŢIU

Religie. Ce nu ştiai despre Săptămâna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii !

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare. Prima zi din Săptămâna Mare începe cu Vecernia de sâmbătă seara în memoria Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor).

 Lunea cea Mare

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos - fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila - este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.

Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.

Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Marţea cea Mare

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice - parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.

Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.

 Miercurea cea Mare

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

 Joia Cinei celei de Taină

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: "Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor" (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: "Luaţi, mâncaţi"; la fel şi paharul, zicând: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Matei 26, 26-28).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: "Întristat este sufletul meu până la moarte" (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.

Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte - pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare - pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului.

Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf - semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Şi-a dat şi propriul Său sânge, preţ de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit şi despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei putreziri a trupului.

După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. (Sursa: Pr. Sabin Vodă).

Învierea Domnului

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: "În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să raspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur: "Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpţnirea în vecii vecilor. Amin". (Sursa: http://www.crestinortodox.ro/)

                                     Obiceiuri şi superstiţii din Săptămâna Mare

- se face curăţenie în gospodării, se mătura curţile, se curăţă gunoaiele, se repară gardurile, se adâncesc şanţurile şi se curăţă de nămol.

- în Lunea Mare se scoate totul la aerisit, se văruiesc casele, se repară mobilierul şi se spală

- până în miercurea mare este permisă munca la câmp. Apoi bărbaţii trebuie să-şi ajute nevestele la treburile gospodăreşti.

- în Joia Mare se duc la biserică colabi, prescuri, vin, miere de albine pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi pentru sufletul morţilor. În noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele şi sufletele celor morţi se întorc la casele lor. Se aprind focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire pentru încălzirea sufletelor. Spre deosebire de focurile de Mucenici sau Sânziene, aceste focuri se fac din plante "magice" - alun, tei, bozi -, focurile în înconjoară cu agheasmă şi tămâie şi se puneau scaune pentru morţii care aveau să vină. În Joia Mare se fac pasca, cozonacii, se vopsesc ouăle. Cojile de ouă folosite la cozonaci şi pască nu se aruncă, se păstrau şi se aruncă în Sâmbăta Mare pe apă curgătoare, pentru a păzi găinile şi puii de ulii. În Joia Mare nu trebuie să dormi după-amiaza pentru că vei fi leneş tot anul. În Joia Mare se împărtăşesc toţi aceia care au ţinut post.

- în Vinerea Mare se ţine post negru în amintirea Răstignirii lui Iisus. În Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa de Vineri Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.

- în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

- ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria. Preluare http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/ce-nu-stiai-despre-saptamana-mare-semnificatii-traditii-si-superstitii/

                                                                          Cristian LAURENTIU

Peste 600.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei

Sfântul Andrei 2013 este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi "Ocrotitorul României" sau "Patronul spiritual al românilor"- fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre. Ziua lui de celebrare a înlocuit, scrie creştinortodox.ro, o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului. 

Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine SĂ NU îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară.

Conform superstitiilor din batrani, ca sa te protejezi impotriva puterii lupilor si sa nu-i aduci in apropierea gospodariei, ar trebui sa nu iti piepteni parul in aceasta zi, sa nu torci, sa nu faci curat in casa sau sa dai gunoiul afara. E bine să nu se dea bani împrumut.

Sfântul Andrei 2013- Noaptea STRIGOILOR

În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură.

Oamenii mănâncă usturoi în acea seară şi se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, piept, spate şi încheieturile trupului. Se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi şi se atârnă şiruri de usturoi. Mai mult, pentru protecţie se lasă candela aprinsă. 

Sfântul Andrei 2013 - noaptea ritualurilor de dragoste

Fetele cred că în noaptea de Sfântul Andrei îşi pot vedea ursitul, folosind, în diferitele părţi ale ţării, diferite metode, scrie femina.rol.ro.

Metoda "făcutului cu ulcica": singură în faţa sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantaţie ea roteşte uşor vasul şi atrage atenţia celui iubit.

Metoda cu verigheta: într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

Metoda oglinzii: o fată dezbrăcată se aşează între două oglinzi cu câte o lumânare în fiecare mână şi priveşte intens în oglinda din faţă. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor şi imaginea viitorului soţ.

Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ. Sursa crestinortodox.ro

                                                                                          Cristian LAURENTIU

SĂRBĂTOARE LA ROMÂNI.SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL!

Ziua de 8 noiembrie este numită şi "Vara Arhanghelilor"

Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor, în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.

La început toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, adică cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit,

In popor, ziua de 8 noiembrie mai poarta si numele de “vara arhanghelilor”. Vremea in aceasta zi este mai calda decat ar trebui sa fie in aceasta perioada a lunii. Nu numai ca este pacat sa nu cinstesti vara arhanghelilor sau sa o petreci facand diverse treburi in gospodarie, se spune... Munca in aceasta zi este considerata a fi un semn de sfidare a puterii divine. Se crede ca cel care incalca aceasta traditie se va chinui mult in ceasul mortii sale. Pe langa aceasta zi calda, traditia spune ca intre sfintii Mihail si Gavriil si ziua de Craciun trebuie sa aiba loc si “vara iernii”, adica vreo 3-4 zile caldute si binevoitoare.

In sambata care precede aceasta sarbatoare au loc Mosii de Arhangheli. Se fac praznice pentru cei plecati, se imparte de pomana pentru sufletul lor si iertarea pacatelor, se pomenesc in biserici cei morti, se aprind lumanari pentru cei care au trecut in nefiinta fara lumina. Este bine si pentru cei vii sa aprinda o lumanare in biserica in ziua de 8 noiembrie. Se spune ca drumul catre lumea de dincolo le va fi luminat si usor.

In unele zone ale tarii s-a pastrat traditia ca in aceasta zi finii sa isi viziteze nasii, daruindu-le colaci.

Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă în limba ebraică, "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?" - şi asa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călauzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

De aceea, Arhanghelul Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe pământ.

Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă în limba ebraică, "bărbat-Dumnezeu". Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit lui Ioachim şi Anei, că o vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus, Gavriil a rostit cel dintâi numele lui Isus Hristos şi l-a înştiinţat pe Zaharia de naşterea fiului lui, Înaintemergatorului, Ioan Botezătorul, a vestit păstorilor că în Bethelem s-a născut Mesia. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce rugăciunile la Dumnezeu, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. Oamenii spun că el poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptator împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănator Sfântului Haralambie.

În trecut, în societatea tradiţională bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că "ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora". Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turta arieţilor" (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu fata în sus era semn încurajator, de bucurie în randul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare în satele şi târgurile bucovinene se făceau şi se fac şi astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi iar, în biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

 TRADIŢII şi SUPERSTIŢII de SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIIL. Ce nu ai voie să faci în această zi!

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai, scrie crestinortodox.ro.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului si tot el a adus dreptilor Ioachim si Ana vestea zamislirii Maicii Domnului. In folclorul religios romanesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat in comparatie cu Arhanghelul Gavriil. El poarta, uneori, cheile raiului, este un infocat luptator impotriva diavolului si vegheaza la capul bolnavilor, daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor, daca le este harazit sa mai traiasca.

De multe ori il intalnim alaturandu-se Sfantului Ilie, atunci cand acesta tuna si trasneste, sau oranduieste singur grindina, cu tunul. El tine si ciuma in frau, asemanator Sfantului Haralambie.

In trecut, in societatea traditionala bucovineana, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru ca "ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora". Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, in care Arhanghelii erau celebrati si ca patroni ai oilor, stapanii acestor animale faceau o turta mare din faina de porumb, numita "turta arietilor" (arietii fiind berbecii despartiti de oi), ce era considerata a fi purtatoare de fecunditate.

Aceasta turta se arunca in dimineata zilei de 8 noiembrie in tarla oilor, odata cu slobozirea intre oi a berbecilor. Daca turta cadea cu fata in sus era semn incurajator, de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos era mare suparare in satele si targurile bucovinene se faceau si se fac si astazi, de 8 noiembrie, pomeniri si praznice pentru cei morti iar, in biserici, fiecare crestin aprinde cate o lumanare ca sa aiba asigurata lumina de veci, calauzitoare pe lumea cealalta.

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIIL. Care este semnificaţia numelui MIHAI şi cum sunt persoanele care-l poartă?!

Mihail este implinitorul dreptatii dumnezeiesti, purtand in mana dreapta sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, ingerul razvratit. Numele, de origine evreiasca (Miha'El), se talmaceste "Cine este ca Dumnezeu?" (mi, "cine"; ke, "ca"; El, prescurtare de la Elohim).

In romaneste, formele cele mai frecvente sunt astazi Mihai, Mihail, Mihnea, Mihaela, cu diminutivele Mihaita, Misa sau Michi. Dintre formele mai vechi, multe au supravietuit doar ca nume de familie: Mihaila, Mihalache, Mihalcea, Mihu etc.

În Vechiul Testament, Mihail este considerat ocrotitor al copiilor lui Israel. Intr-adevar, personalitatea celui botezat cu acest prenume reflecta semnificatia numelui, caci Mihai are in mod natural tendinta de a-i proteja pe cei din jur, fie ca este vorba de copii sau de oameni adulti. Sursa REALITATEA. NET

                                                                                    I.I.D.

Despre un împătimit al salvării tradiţiilor - Sever Dumuţa din Băiţa de sub Codru

Este o zicală din bătrâni: "Omul sfinţeşte locul!". Şi mult adevăr cuprinde. Mi-a fost dat să-l cunosc acasă, în Băiţa de sub Codru, în propriu-i atelier de tâmplarie, lucrând alături de vrednica-i soţie, Viorica. Este cu adevărat şcolit în meserie, absolvind în anul 1983, profilul prelucrarea lemnului din cadrul Colegiului Naţional "Vasile Lucaciu" din Baia Mare.

  Fascinat de rădăcinile tradiţiilor locale ale satului natal, vestit centru de meşteşugari ţărăneşti precum confecţionarea lăzilor de zestre pentru fericitele mirese, şindrilă  pentru învelitul casele, a şurile, hoboroacele, olarit şi blidărit, începe să colecţioneze exemplarele cele mai valoroase, şi nu numai atât, le şi restaurează profesionist. A reuşit să se aşeze pe linia unei viguroase tradiţii locale. Aici, în Băiţa, prin anii '60, se puteau număra 40 de meşteri şindrilari, 23 de constructori de case, 14 lădari (dintre care, prin anii '80 l-am cunoscut doar pe unul -"Văsălica Mărului") apoi doar 3 olari.

   Dintre toate aceste meşteşuguri, lăzile de zestre au dus faima băiţenilor până departe, în părţile Sătmarului, Sălajului şi Chioarului. Se fălea orice mireasă, care la adusul zestrei, avea faimoasa "ladă de Băiţa."

  Tehnica de confecţionare era una simplă, folosind unelte şi metode tradiţionale: săcurea, barda lată, gilăul, horjul, cuie de lemn şi apoi baiţul obţinut din fiertură de coajă de arin cu cenuşă.

   În zilele de azi au învins agregatele moderne, dar, exemplarele vechi, le restaurează dumnealui,  Sever Dumuţa, respectând vechile faze de execuţie.

   M-a impresionat cu totul aparte, când la măritişul fetei mai mari, pe nume Cristina, la nunta la care am făcut oficiile de staroste, Sever tatâne-său, a confecţionat o ladă de zestre, iar acum lucrează la confecţionarea alteia, pentru maritişul fetei mai mici, pe nume Luminiţa.

   Şi nu s-a oprit doar la atât, a întemeiat o formaţie de dansuri tradiţionale "Mugurii Codrului" alcătuit din elevi şi tineri din comună, a contribuit la lansarea unor tineri interpreţi precum: Ionuţ Uivaroşi, Ionuc Teudan, Georgiana Pop. Colecţionează şi restaurează piese de mobilier ţărănesc, ştergare vechi lucrate "în fitău", costume populare.

  Socotim că toate aceste realizări conturează o personalitate aparte, de care, orice aşezare rurală are mare trebuinţă.

   Din partea noastră numai vorbe de încurajare şi de perseverenţă pentru meşterul-artist "Severu Purecului" (cum i se zice fără nici o supărare, pe la Băiţa de sub Codru).

                                        

                                                              Prof.  Emil Domuţa

Sângeorzul nostru - între legendă și obicei de primăvară ...

Etnologic, primăvara, ,,începe, în mentalitatea tardițională românească pe 24 februarie, și se încheie pe 23 aprilie. Dacă primăvara și iarna stau sub semnul masculinului, primăvara stă sub semnul femininului, deoarece orice început avea menirea de a reînnoi lumea, fiind perceput ca o (re)naștere”, notează prof. univ. dr. Delia Suiogan, în volumul ,,Simbolica riturilor de trecere”, apărut la Editura Paideie, București, 2006, pag. 87. Și-acum aș dori să facem împreună cu dumneavoastră o recapitulare – dorind să ne amintim de obiceiurile primăverii, despre care am scris lunile trecute (a se vedea luna martie!) – am început cu Zilele Babelor – Dochiile - Dot'ile, apoi am continuat cu cei 40 de Sfinți, Alexie cel cald (17 martie) și nu în ultimul rând, Blagoveștenia – Buna Vestire (25 martie) – sunt convins că vă aduceți aminte de ele. Iată, început de an vegetativ, început de an vegetal. Ce semnificație au toate acestea? O naștere ritualică a naturii, un început de viață, o (re)înviere a naturii. Așa vorbim despre o primă etapă a obiceiurilor de primăvară (luna februarie și   martie) iar lunile următoare, aprilie și mai, sunt o a doua etapă a acestora, după concepția omului arhaic. 

Dacă etnologul Ion Ghinoiu, spunea în ,,Vârstele timpului”, care a apărut la Editura Meridiane, București, 1988, că ,,anul are două hotare ale timpului, echinopțiul de primăvară (ziua este egală cu noaptea) și cel de toamnă (noaptea este egală cu ziua), și două miezuri ale timpului – miezul verii și al iernii”, Romulus Vulcănescu în volumul ,,Mitologie română”, apărut la Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987, pag. 21, afirmă că ,,într-un an sacru sunt răstimpurile solstițiilor și echinocțiilor, în care se concentrează evenimentele mitice cele mai importante. Aceste  răstimpuri marchează rituri de trecere de la un anotimp la altul. Solstițiile, rituri de trecere, la stări de dezechilibru mitic și echinoxurile, strări de trecere la echilibrul mitic”.

Una din sărbătorile importante a etapei a doua a obiceiurilor de primăvară, ,,o constituie, la noi, Sângeorzul. Ea coincide cu triumful primăverii, dar și cu o perioadă critică în viața culturilor. Tocmai de aceea riturile și acțiunile cu caracter apotropaic (de apărare) domină sărbătoare Sângeorzului. Casele, gospodăriile, grădinile sunt apărate cu ajutorul unor plante sau obiecte cu proprietăți magice: leușteanul, usturoiul. În această etapă vom întâlni numeroase rituri de fertilitate întemeiate pe principiul magiei prin analogie: stropirea cu apă constituie procedeul cel mai uzual și cel mai răspândit”, mărturisește prof. univ. dr. Delia Suiogan, în același volum citat, la pag. 162-163, Simbolica riturilor de trecere.

În a douăzecișitreia zi a lunii aprilie, ortodocșii serbează ziua Sfântului Gheorghe – Sânjorzul (popular), Sângeorzul, Sfântul D'eord'e – adică Marele Mucenic Gheorghe – cel purtător de biruință, cel care ulterior a fost declarat ocrotitorul spiritul al armatei. Legenda ne spune că acest Gheorghios, (din greacă ,,agricultor”), a trăit pe vremea lui Dioclețian împăratul, fiind original din Capadochia.

De fapt cine este Sângeorzul? Cel care face ,,trecerea de la o stare la alta și marchează o trecere propriu-zisă, cu rol fertilizator și apotropaic – a se vedea stropirea cu apă a casei, a grajdurilor, aprinderea focurilor din ogradă, din grădină, punerea de ramuri verzi, la poartă, la streșină, la stâlpii prispei, la grindă, dar și la grajduri, cotețe. Toate aceste obiecte și gesturi simbolice au rolul de a marca ideea de început, pus sub semnul mișcării totale de tip ascensional, al devenirii”, confirmă în același volum (pag. 167), dr. D. Suiogan.

Împăratul Dioclețian a pornit război împotriva celor credincioși, și-atunci a dat poruncă să fie cinstiți și lăudați cei care se vor lepăda de Cristos, iar dacă era cineva care nu se supunea acestui ordin împărătesc,  acela va fi condamnat la moarte. Gheorghe – nu s-a ,,aplecat” spre a sfinți și respecta ordinul împăratului.  Ulterior martirizat, în acele vremuri, Sfântul Gheorghe, hotărât să lupte împotriva celor care nu sunt cu credință în Dumnezeu, a fost supus chinurilor doridu-se moartea acestuia pentru râvna cu care lupta împotriva celor fără Dumnezeu. Întâi s-a hotărât de către cei necredincioși, adepții credinței în idoli și zei, să i se străpungă cu o suliță, pântecele, lucru care s-a și întâmplat, dar fiind păzit de îngerii lui Dumnezeu, vârful suliței s-a sucit iar cel credincios a rămas nevătămat.   

Văzând acestea cei necredincioși, au adoptat altă metodă, a doua de această dată – legarea acestuia de o roată cu țepi ascuțiți, și după ce-l vor urca pe-un deal să-i dea drumul ,,la vale”, crezând că în acest fel, bucăți de carne din trup i se vor rupe, iar el va muri. Și de această dată, sfântul a fost apărat de către îngeri. Așa putem spune că s-au format ,,două tabere” – a celor necredincioși care respectau porunca dată de Dioclețian, și a celor credincioși, creștini de-ai lui Dumnezeu. Ba chiar sfântul avea adepți ai dreptei credințe care îl urma, indiferent de ce însemna acest lucru. 

A treia încercare a credinței sfântului a fost și mai dură – l-au silit să-și  încălțe picioarele cu încălțăminte de fier, cu cuie pe din interior, și-apoi silit să fugă. Câțiva necredincioși erau ,,plătiți” să-l alerge, să-l bată, evident fără milă sau fără vreun motiv întemeiat. Și cu toate astea, nu a fost de ajuns batjocura pusă pentru credința lui. Luând exemplul biblic al învierii lui Lazăr, din Săptămâna Mare, văzând că nu-l pot îndupleca să se lepede de la credință, i s-a cerut să învie un mort – era a patra oară, când i se punea batjocură. Ferm și drept credinței și lui Dumnezeu, pus în fața mormântului, dorind să dovedească existența acestuia, dorind să arate celor necredincioși că Dumnezeu există, crezând în puterea Lui, a rostit o rugăciune la mormânt. A fost altă minune căci mortul a înviat, închinându-se sfântului. Tot legenda spune despre această minune că, mortul înviat de către sfânt, după ce a fost întrebat cine este, dar și când a murit, a răspuns clar că este din generația celor care s-au stins în urmă cu câteva veacuri, înainte de Hristos, iar viața de după moarte și-a petrecut-o în foc – o soartă datorată rătăcirii spirituale și a credinței în zei și idoli, nu în Dumnezeu. 

Multe a pătimit pentru credința sa, dar nimic nu l-a oprit sau întors din  drumul dreptei credințe – adevărata dumnezeire. Altă dată, unui sărman, dorind să arate puterea credinței, dar și dreptatea ei, i-a înviat boul din ogradă. Apoi, mai târziu, supus iar, sfântul a avut curajul de-a întreba un idol, dacă este el cel chemat, dacă este el adevăratul Dumnezeu, cel milostiv, iar acesta a răspuns că Dumnezeu este doar unul, un Dumnezeu adevărat, și-apoi a urmat ,,cutremurul” – toți acești idoli, tulburați fiind, s-au sfărâmat. Nu au fost de-ajuns toate astea!

Neputând suporta prigoana la care erau supuși cei care credeau în idoli sau zei, au propus, iar, uciderea sfântului, dar și pe împărăteasa Alexandra cu sabia. Atunci sfântului i s-a tăiat capul, iar împărăteasa Alexandra a murit, rugându-se lui Dumnezeu, să-i primească sufletul.

Nu doar acestea sunt minunile făcute de sfânt - recomand a se vedea în acest sens, istoria creștinismului, care ne confirmă miracolele făcute de acesta, cronologic.

 Un alt exemplu, al minunilor, este legat de cetatea Ramel, de prin părțile Siriei, acolo unde există o biserică construită în numele mucenicului Gheorghe. Nefiind piatră prin zonă, pentru construirea bisericii, aceasta (piatra, adică!) se aducea dintr-o zonă mult depărtată. Adusul stâlpilor pentru construirea bisericii respective necesita mult efort fizic. Totul se făcea cu sudoare și multă greutate.      

  Așa stând lucrurile, o femeie credincioasă, o adevărată propovăduitoare de Dumnezeu, crezând în minunile sfântului, s-a angajat, atâta cât i-a stat în putință, să cumpere piatră pentru construirea bisericii. A cumpărat un stâlp din piatră și a rugat pe cineva (pe Vasilicos) să-i ducă și stâlpul ei, dacă tot mai ducea și pentru alții.  Acesta nu a dorit s-o ajute. Văzând cele întâmplate, dar și faptul că stâlpul ei nu va fi dus, a căzut în genunchi, plângând de supărare și amar. Printre lacrimi, femeia se ruga sfântului s-o ajute ca stâlpul pe care și l-a dorit atâta de mult să ajungă la biserică și pus la loc de cinste, așa precum îi era destinația. Nu degeaba i-a fost ruga, căci sfântul și rugăciunea ajută omului necăjit și drept credincios. În vis i-a apărut în față, ba chiar a și întrebat-o pe biata femeie unde dorește să-i fie pus stâlpul respectiv, iar ea a răspuns: - de-a dreapta bisericii! Ba, ridicând stâlpul, a mai cerut ajutorul și femeii. Așa a ajuns stâlpul mult mai repede decât ceilalți care deja plecaseră de ceva vreme. S-a minunat foarte tare Vasilicos, văzând minunea deja înfăptuită – stâlpul femeii pe care a refuzat-o, nedorind s-o ajute, a ajuns înaintea celorlalți, ba și mai mult,  scria pe el, cu exactitate locul unde să fie pus în biserică.

Altă dată, altă minune a marelui mucenic Gheorghe. Se întâmpla în Mitilene, loc unde există o biserică cu Hramul Sfântului Gheorghe, spre slavă. Aici, în Mitilene, la Hram, se adună mulțime de oameni, cinstind și cerând prin Mucenic, ajutorul Domnului. Se întâmpla în timpul slujbei, când niște necredincioși, au atacat biserica și pe cei aflați la rugăciune, pe toți cei prezenți acolo, în acel moment. Ba mai mult, au prins și au legat oamenii care se aflau la sfânta rugăciune, umilindu-i. Printre cei prinși, se afla și un tânăr credincios, care a fost dus și pus prizonier, în oastea lui Amira. Părinții acestuia nu au încetat a se ruga lui Dumnezeu, dar și Sfântului Gheorghe, pentru a se face dreptate. Trecut timpul, se întâmpla să fie aproape un an de la incident, iar părinții lui, crezându-l pierdut pentru totdeauna, au făcut praznic după obiceiul locului, chemând la masă mulțimea. Mama acestuia neîncetat se ruga lui Dumnezeu și Sfântului Gheorghe, pentru ca fiul ei să fie scos din robia cotropitorului, lacrimile adunate putând face un râu.

Ruga nu i-a fost zadarnică, dimpotrivă! Stând toți la masă, închinând vin, s-a înfăptuit minune, de necrezut - fiul lor s-a întors și a închinat paharul cu vin înspre mama lui, nu mai era supus căpiteniei Amira. Mirați, nu le venea a crede ce-și vedeau ochilor – în fața lor era însăși fiul luat ostatic. Printre altele, fiul a recunoscut că se afla într-o odaie, în fața lui Amira, trebuind să-i închine un pahar de vin când a fost răpit de-un bărbat. Acesta, răpitorul, l-a urcat pe calul lui, ținând cu o mână paharul și cu una ținându-l pe el, iar acuma deodată se afla în fața părinților și a celor veniți să-l pomenească. Săvârșitu-s-a mare minune, iar! Acestea sunt doar câteva din minunile săvârșite de sfânt, dar și din prigoanele prin care a trecut. Ocară și prigoană, suferință și durere – prin asta a trecut sfântul. Multe a avut de pătimit pentru credința sa, dar nimic nu l-a întors de la calea adevăratului Dumnezeu. Pentru credința lui, pentru lupta împotriva necredincioșilor, pentru minunile săvârșite de-a lungul vieții, pentru stoicismul și puterea cu care a trecut atunci când a fost prigonit de către necredincioși a fost martirizat, fiind exemplu de demnitate, de putere și de nesmintită credință.       

              GHEORGHE, GHEORGHINA :

            Prenume deosebit de frecvente în onomastica românească, datorită vieţii şi minunilor săvârşite de Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Prenumele datează dintr-o perioadă mult mai veche decât cea bizantină, fiind atestat înainte de Bizanţ, la Platon. GEORGIOS – ca prenume reproduce un substantiv comun frecvent în perioada greco-romană, substantivul ,,agricultor” sau ,,lucrător al pământului”.  Derivatele hipocoristice sunt foarte numeroase: Ghiţă, Gheorghiţă, George, Georgeta, Giorgina, Georgiana. (din lucrarea  Aurelia Bălan – Mihailovici, Dicţionar onomastic creştin – repere etimologice şi martirologice, Editura Minerva, Bucureşti, 2003, pag. 233).

În final, permiteți-mi dragii mei, să urez tuturor celor care poartă numele acestui sfânt mulți și fericiți ani! Să le dea Dumnezeu puterea dar și credința sfântului. Nimeni și nimic să nu-i abată de la dreapta credință! Aici, și acum, mă gândesc și la cei doi copii ai mei Bogdan George și Bianca Georgiana, dorindu-le ca binecuvântarea lui Dumnezeu să cadă asupra lor. Să fie, și să fiți, dragi cititori, la fel de buni creștini precum Sfântul Gheorghe, cel pe care-l prăznuim azi – 23 aprilie.  LA MULȚI ANI, TUTUROR!

      

                                                aprilie 2013 – Vasile BELE

Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează

Boboteaza (Iordanul) - 6 ianuarie: la Boboteaza nu se spala rufe, apa sfintita luata acum are puteri miraculoase, ea nu se strica niciodata. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.

Iordanitul femeilor: in satele din nordul tarii, pe vremuri, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau amenintandu-i cu aruncatul in apa. Tot acum, in unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc; busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.

Sfântul Ioan Botezatorul - 7 ianuarie: acest obicei, numit "Udatul Ionilor", are loc in Transilvania si Bucovina. In Bucovina, la portile tuturor care poarta acest nume se pune un brad impodobit, iar acesta da o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati/ purificati.

In suita celor 12 sarbatori importante crestine se numara si Boboteaza (Botezul Domnului), tinuta in fiecare an, in ziua a sasea a lunii ianuarie. Sarbatoarea este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca Iisus sa paseasca in viata publica, la implinirea varstei de aproximativ 30 de ani. Intrucat in aceasta zi Iisus s-a prezentat pentru prima data in lume, sarbatoarea se mai numeste si Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului. Inca din sec. 3, poate si mai inainte, este semnalat inceputul acesteia. Cert este ca in "Constitutiile Apostolice" Boboteaza figura deja printre sarbatorile crestine, alaturi de Craciun si de Pasti.

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne...

Boboteaza mai este cunoscuta si sub numele de Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului, Descoperirea Cuvantului Intrupat

Sarbatorita inca de la inceput in ziua de 6 ianuarie, multa vreme impreuna cu Craciunul (lucru ramas pana astazi in practica Bisericii otodoxe ruse, a Bisericii Armene si a celorlalte biserici necalcedoniene), Boboteaza mai este cunoscuta si sub numele de Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului, Descoperirea Cuvantului Intrupat.

Evenimentul Botezului este descris de catre toti evanghelistii. Matei ne relateaza ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a zis: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine" (Matei 3, 14), iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, a fost botezat in cele din urma de catre Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se boteaza in Iordan de catre Ioan, Spiritul Sfant se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer Il declara ca fiind Fiul sau.

Boboteaza (6 Ianuarie) si cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare. In ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita in dimineata aceea dupa Liturghie. Oamenii tin post negru pana ce vine preotul si beau din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, sunand din clopotei si deschizand calea preotului, strigand Kira Leisa, adica pronuntarea romaneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe langa Troparul Bobotezei, copii canta colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). In ziua aceasta, in afara de preot, nimeni nu se duce colindand din casa in casa.

In ziua de Boboteaza, dupa liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune spre un lac, rau sau vreun izvor, pentru slujba Sfintirii Apelor. Cand Troparul Bobotezei incepe, vanatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Astazi, acest obicei a pastrat doar semnificatia festiva a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este frig, se pregateste o cruce de ghiata, pentru a marca locul slujbei si la sfarsit preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger. Se crede ca in ziua aceasta toate apele pamantului sunt sfintite; de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pana la sfarsitul praznicului.Preluare Calendarul ortodox

                                                                               Cristian LAURENŢIU

EDITORIAL - Să iubim Crăciunul românilor!

             Se pare că am scăpat de previziunile mayaşilor şi bunul Dumnezeu lasă viaţa să-şi urmeze cursul, în schimb pe mine mă obsedează o postare de pe... facebook. Este o discuţie între Isus şi Moş Crăciun, în care primul spune:

-         Sunt trist.

Moş Crăciun: - De ce eşti trist? Este ziua Ta!

Isus: - Asta-i marea problemă.

Moş Crăciun: - De ce?!

Isus: - Pentru că peste tot copiii te aşteaptă doar pe tine şi nu pe Mine. Ei sărbătoresc Crăciunul datorită ţie şi darurilor pe care le aduci în sacul tău şi mă întreb, de ce moşule?! De ce nu şi pentru Naşterea Pruncului Isus, Mântuitorul lumii?!

Poate că discuţia aceasta pare banală dar nu este deloc aşa. Îmi amintesc de copilăria mea. Şi atunci tata avea grijă să  avem brad în casă, cadouri se făceau şi atunci: o pereche de mănuşi, nişte ciorapi, o bluziţă şi câteva „Eugenia” dar parcă cel mai frumos cadou pe care-l primeam noi copii venea de la părintele Leşe Nicolae care cu două săptămâni înainte de ziua de Crăciun, ne aduna la biserică să facem repetiţii pentru a putea în ziua de Crăciun să susţinem un Concert de colinde cum nu s-a mai văzut. Era magie totul, era multă dragoste pentru naşterea Pruncului Isus, nu ne obliga nimeni să mergem dar noi aşteptam cu nerăbdare ora pentru repetiţii. Drumul era plin de copii care mergeau la biserică. Nu o să vă vină să credeţi dar şi în seara când umblam a colinda cu Steaua, nu ne gândeam o clipă la câţi bani o să facem, dimpotrivă, grija cea mai mare era să umblăm prin tot satul, să nu lăsăm o casă necolindată. Câtă bucurie era în ochii bătrânilor singuri care auzeau glasuri cristaline de copii, vedeau roşeaţa din obraji şi îşi aminteau de copilăria lor. Pentru că, nu-i aşa, odată toţi am fost copii?!

       Astăzi toate s-au schimbat. I-am auzit pe unii copii dicutând că doresc să umble cu Steaua singuri să facă cât mai mulţi bani, pe alţii, dimpotrivă, spunând că ei nu merg cu colindul, că i-au promis părinţii banii pe care-i putea câştiga umblând cu traista după coci. Deci totul se rezumă la bani. Ce milă îmi este de părinţii şi implicit de copiii lor care nu văd în Crăciun decât o afacere sau o sărbătoare în care lumea este liberă de la serviciu, liberă la bucate alese, liberă la băutură şi distracţie. Crăciunul însă înseamnă altceva, e sărbătoarea care semnifică NAŞTEREA, CREAŢIA şi VEŞNICIA UNIVERSULUI. Prin naştere se perpetuează specia umană şi viaţa devine veşnică. Şi nu sunt cuvinte mari spuse!

    Deşi în ziua de azi casele sunt care mai de care mai luminate, parcă în tinereţile mele era mai multă lumină în sufletele tinerilor şi oamenilor. Ne bucuram pentru fiecare măr, coc sau nuci primite. Fie ca acele vremuri „magice” să se întoarcă, să pregătim acasă cozonacul şi cocuţii pentru micii corindători şi să mai lăsăm super-marketurile.

 Să revenim la tradiţiile noastre româneşti şi să ne întoarcem cu adevărat faţa către Mântuitorul Isus Christos, care s-a născut în Bethleem, într-o iesle săracă. Vorba colindului:

„Copilule cu ochi senini
Tu vii din nou printre străini
În peştera, pe paie reci
Iarăşi capul Ţi-l apleci!”

                                                                                      Gelu DRAGOŞ

Cântăreaţa Marioara Pop din Ţara Lăpuşului

Cântecul popular este precum binecuvântarea părinţilor primită la vreme de călătorie pentru copilul născut şi crescut în ogradă.

Cântecul popular înseamnă sănătate pentru omul aflat în patul suferinţei.

Cântecul popular este roua unei dimineţi minunate.

 Mărioara Pop –

lucrurile prioritare îi sunt cultura, promovarea folclorului și a tradițiilor

 Țara Lăpușului prin Mărioara Pop poate fi numită, fără a fi acuzați de superficialitate – Țara Cântecului Popular, iar satul sau comuna Suciu de Sus, atâta de dragă Mărioarei Pop, poate fi ridicată la rang de capitală – Capitala cântecului popular.

                                                                 ,,Dragu mi-i unde-am venit,

Cu cine ne-am întâlnit!

Dragu mi-i unde-am intrat,

Cu cine ne-am adunat!”.

este unul din cântecele ce aparține tezaurului folcloric din Țara Maramureșului, dar arhicunoscut în lumea satului tradițional, ce se potrivește, precum o mănușă, și Mărioarei Pop. Dar, cine știe, pentru că nu are studiată rădăcina folclorică, dacă nu cumva, acest cântec, motto, nu a pornit din Țara Lăpușului, trecând munții și apoi, împământenindu-se în Maramureșul Istoric?!

Uite, un vrednic motiv de a depune efort pentru a-ți cunoaște rădăcina și apartenența, folclorică, de această dată, spre a ști, și-a spune lumii cine ești, și de unde vii? Că, încotro ne îndreptăm, vom vedea și, desigur, dacă va merita, vor vorbi alții despre noi.                    

Mărioara Pop este Omul care știe să păstreze tradiția, știe să respecte credința populară a moșilor și strămoșilor, și, mai presus de orice, este omul, care, știe să privească cu speranță și zâmbet, cu încredere și evlavie, către cer, pentru a-i cere, acestuia ajutor și sprijin.

Mărioara Pop, este Omul care și-a cunoscut dintotdeauna apartenența lui la un neam și pentru ca acesta să nu se piardă a făcut ceea ce cere sfânta rugăciune. Cu prețul sudorii frunții a plecat capul, punându-și familia, inima, credința în mâna Creatorului Suprem. Atunci a spus, plină de credință, evlavie și supunere: ,,Doamne ai grijă de mine și de familia mea. Dar, și de neamul meu!”.

Ce am fi noi, fără rădăcină și apartenență la un neam? Nimic! Gândiți-vă logic ... și dau un exemplu, cred eu, foarte concludent, câtă suferință încape în sufletul celui care spune, umil, mereu în căutarea cuiva:

,,Toată lumea are-un neam,

Numai eu pe nimeni n-am!”.

 Ar mai fi de rostit și altceva? Gândiți-vă și contraziceți-mă, cât de fălos este cel cu neamul mare, și cum e suflet unuia care nu are pe nimeni. Nu doresc nimănui să cunoască singurătatea! Personal, mie mi-e frică de singurătate. Eu, îl rog pe bunul și dreptul Dumnezeu, să nu mă pedepsească cu singurătate.

Oricât aș fi de călit, este singurul lucru de care fug, și nu cred că aș rezista psihic, să-l ,,duc”, tocmai pentru că am un neam și-o rădăcină sănătoasă, acolo unde-mi este vatra străbunilor – o știți, și dumneavoastră, acasă la Chiuzbaia. Mă mândresc cu ,,dița și seminția” din care mă trag! Și cu cele bune și cu cele rele! Sunt ale noastre și nimeni nu va da socoteală în locul nostru!

Pentru Mărioara Pop, cântecul popular, înseamnă o clipă din viața neamului românesc. Este foarte important să ne cunoaștem și mai presus de orice să nu ne uităm neamul unde sau în care avem rădăcina căci, fiecare suntem aparținători unui neam. Și, cum, neam cu neam se adună, și la bine și la rău, pentru a petrece sau a sărbători, și în prag de sărbătoare, dar și la muncă – Mărioara Pop, știe să adune în jurul ei oameni adevărați, prieteni adevărați, mari iubitori de cântec popular, pentru a sărbători ... pentru a sărbători prin joc și voie bună,  cântecul popular și pentru a sfinți tradiția poporului român.

Prin toată munca și osteneala depusă până în prezent de către Mărioara Pop, pentru ieșirea pe piața muzical folclorică cu cele 3 C.D., ce-i poartă glasul și inima pe cărările cântecului poplar, Mărioara Pop înfăptuiește, de-adevăratelea, un act de cultură, așteptat și binevenit oricând – ce satisface, aș zice, DORINȚA și IUBIREA de frumos a multora dintre noi.

Pentru interesul fața de valorile spirituale – trecute și prezente - ale poporului român - un cuvânt de mulțumire trebuie să-i fie adresat Mărioarei Pop  cea care și-a adus un aport extrem de important pentru păstrarea și valorificarea acestora. Și, vă asigur că nu sunt mulți, precum Mărioara Pop, de-aceia, pe cei care trudesc pe ogorul cântecului popular sau pentru valorificarea acestor comori, ar fi bine să-i iubim și să-i respectăm până-i avem contemporanii noștri. Mă bucură acest fapt și mă face să rostesc, fără a greși, cuvinte lăudabile la adresa dumneaiei  – pentru că – acest cântec popular, AZI, NU ARE VÂRSTĂ. Și, n-a avut niciodată! 

Această ,,dulce povară”, cum i-au spus înaintașii, cântecului nostru popular, a fost și este gestul suprem, asumat de Mărioara Pop tocmai pentru ca aceea ce este frumos aici, în frumoasa Țară a Lăpușului, pe valea Suciurilor, să nu moară, ba mai mult, să-l facă și altora cunoscut.

Poporul român – indiferent de timp și anotimp – indiferent de viața zbuciumată ori tihnită, dusă de-a lungul istoriei, dar și-a definirii sale, a creat valori, pentru a-și mângâia, uneori, durerea sau aleanul, alteori, a-și veseli sau răcori – a se înțelege A-ȘI STÂMPĂRA - inima și sufletul.

Atunci când sufletul i-a fost încărcat de necaz, amar sau supărare – crezând în viață dar și în ziua de mâine, românul – a creat – cântec. Asta a înțeles el, că poate să-i fie o răbufnire ori descătușare. Așa a înțeles să treacă peste acestea, prin cântec – căci acesta i-a fost alinare și mângâiere.

La vreme de bucurie și veselie – a răsunat șura de chiote, de strigături – care mai de care mai haioase, mai ironice – pentru a veseli, ori corecta, viața tradițională a satului. Câți dintre noi nu ne-am dori să avem această putere – căci doar, despre o putere putem vorbi, înaintea talentului și-a harului trimis de divinitate.

Cu glas dulce, uneori molcom, alteori săltăreț și vioi – totul, rămâne în vatra satului. Aici se păstrează tradiția și folclorul. Aici, la Suciu de Sus – sunt convins, că vom găsi mereu talent, valoare și mai presus de orice, vom găsi autenticitate – IATĂ, doar trei din caracteristicile despre care vorbim, și cu care ne putem, oricând, mândri.

Cântecul popular trebuie să cucerească inima ascultătorului, căci doar el  rămâne peste veacuri. Cântecul popular poate dăinui în lume fără frica alterității, atunci când ,,pică pe mâna” unor oameni precum Mărioara Pop.

Personal, mie, Mărioara Pop, ,,fiică a comunei Suciu de Sus”, mi-a demonstrat de fiecare dată valoarea - și acest fapt m-a bucurat. Personal, m-a convins, că aici, la granița dintre frumos și dumnezeiesc, aici,  apărați de munții Țibleșului, tradiția și folclorul, dar și cântecul popular este ridicat la rang de virtute morală și spirituală.

Aici, la dumneavoastră, acestea își găsesc, numele și renumele, iar acestea vor dăinui peste veacuri, pentru a arăta și altor trăitori din alte veacuri viitoare – că am fost și suntem.  Iată, pentru a câta oară, aici, la Suciu de Sus, înfăptuindu-se un act de cultură – extrem de important.

Personajul principal ... nimeni altul decât Mărioara Pop, și prin ea, dumneavoastră, toți cei care o iubiți – mari iubitori de folclor. Cuvintele de laudă i se cuvin din plin și sunt binemeritate. Laudă și respect se cuvine și celor care au susținut-o în drumul ei – începând cu familia care i-a înțeles rolul și rostul venirii ei pe acest binecuvântat pământ, pentru că știm în ce lume trăim – a sacrificiului și a unei crize permanente. Mă bucur enorm de mult, că aici la dumneavoastră, că aici la Suciu de Sus acest cuvânt – criză! – nu este cunoscut. Orice lucru - și mai ales dacă vorbim despre actul de cultură al unei comunități tradiționale – cere și se înfăptuiește cu sacrificiu. Cu atât mai mult, îi crește valoarea și prețiozitatea. Mărioara Pop ne demonstrează din plin toate acestea.

Mă bucură faptul că pe lângă celelalte sacrificii, în primul rând, Mărioara Pop, este exigentă cu ea. Au fost ore, zile, săptămâni, luni, ba aș zice chiar ani ... de zile, în care Mărioara Pop nu a făcut altceva decât să-și sacrifice timp, din timpul ei prețios, pentru a repeta și iar repeta, pentru a se antrena, și iar a se antrena, pentru a se căli și pregăti pentru a ieși pe piață cu efortul muncii împlinite, dar și cu fruntea sus – MÂNDRĂ și MĂREAȚĂ, de realizarea ce și-o asumă. Cuvintele, azi, sunt prea sărace în raport cu valoarea realizărilor dumneavoastră, distinsă doamnă Mărioara Pop.

Recunosc, v-am urmărit, de multe ori, ascensiunea. V-am urmărit aparițiile numeroase, de altfel, la posturile locale sau interjudețene, de televiziune. V-am urmărit pentru a vă putea găsi ceva ,,nod în păpură” – din punct de vedere etnologic, desigur, și-apoi, să vă pot, la modul cel mai frumos de exprimare, ,,critica”. SINCER ...  ați fost mereu la înălțime! Ținuta dumneavoastră morală a fost și poate fi dată oricând exemplu. Nu am găsit nimic nelalocul său.

Repertoriul original, costumul popular valoros, vă definesc și vă departajează mult în fața altora care-și spun promotori culturali – promotori de cântec popular. Verticalitatea dumneavoastră ... ținuta scenică ... vă urcă pe scara valorilor și în ierarhia prețiozității. Terenul pe care vă aflați este unul în ascensiune ... pentru că încă nu ați dat tot din ceea ce aveți frumos. Cunoscându-vă sunt sigur că veți lupta cu orice sacrificiu, cu orice neajuns, lipsă ori efort – pentru a ajunge în vârful unei ierarhii, greu definite.  Dar, ajunsă acolo sus, CINSTEA, LAUDA, VIRTUTEA MORALĂ, AUTENTICITATEA și VALOAREA, RESPECTUL și STIMA vor fi cuvintele ce vă vor caracteriza.

Felicitări tuturor celor care îngrijesc și ocrotesc acest cântec popular. Sunt sigur că moșii și strămoșii dumneavoastră, văzându-vă, sunt mândri, sunt fericiți acolo în lumea în care sunt, în lumea fără dor, sunt liniștiți, și mai presus de orice, sunt împăcați sufletește. Au crescut fii și fiice, prunci și fete, nepoți și nepoate cu cinste, spre lauda tuturor. Și, cât de frumos este pentru un părinte, atunci când, își aude odrasla lăudată!  

            Prin actul cultural ce l-ați înfăptuit – nu s-a făcut altceva decât să se pună o piatră de temelie pentru TRĂINICIE, pentru PERENITATE, pentru DĂINUIRE, dar și pentru FOLCLOR TRADIȚIONAL, pentru TEZAURIZAREA cântecului popular, pentru PĂSTRAREA în timp, a valorii noastre spirituale. Suntem datori cu astfel de acte de culturale. Pentru că și noi, la rândul nostru, suntem, sau ar trebui să fim, exemplele, cuiva.

Dacă distrugem, alterăm, ucidem cultura, trădăm istoria – ce exemplu mai putem fi? Nu pot avea decât cuvinte de laudă, de stimă și respect, celor care iubesc cultura, cântecul popular, tradiția, folclorul.

Metaforic, interpretului de cântec popular, i se spune, fără a greși, ,,mesager”, sau ,,ambasador” – o definiție minunată, o exprimare frumoasă. Sunteți, în fața noastră, ambasadorul cântecului popular autentic. Aici, în Țara Lăpușului, capitala cântecului popular, capitala folclorului și a tradițiilor autentice păstrate cu sfințenie, este comuna Suciu de Sus, numai și numai prin dumneavoastră, Mărioara Pop. 

Aici, avem oameni harnici, iscusiți, isteți, frumoși, primitori, valorificatori și păstrători de comori spirituale. Aici, la Suciu de Sus, ,,omul sfințește locul!”. Aici, omul ,,nu face umbră pământului pe care-l calcă!”. Și, mai presus de orice, aici, ,,omul potrivit este la locul potrivit!”. Cultura este înțeleasă așa cum se cuvine – ca o icoană, ca o comoară. Este comoara cea mai de preț sau ,,fără de preț”, a dumneavoastră.

Dovadă că ceea ce spun eu sunt certe, reale și adevărate, sunt valorile sau comorile ridicate sau ,,pornite” în timp, de aici, din Suciu de Sus.

            Tot de aici, interpreta Mărioara Pop, a pornit spre a duce mesajul său în lumea cântecului popular. A purtat, s-a prezentat și va reprezentat cu cinste și mândrie, dar și cu frica de a nu face ceva ce-ar putea dăuna satului. Nu ar fi dorit niciodată acest lucru, pentru că, pentru Mărioara Pop – Țara Lăpușului, ori comuna Suciu de Sus reprezintă mult. Cuvintele sunt sărace la câtă dragoste este adunată în inima acestui ,,ambasador cultural” - Mărioara Pop. Provocați-o la o discuție despre satul tradițional și-o să-i observați zvâcnirea dar și sclipirea din priviri. Uneori, din atâta drag, ochii i se umezesc de lacrimi ... și acesta fiind un gest de dragoste, pentru satul unde a crescut și de unde a plecat ducându-și dorul și cântecul popular.

Sunt exemple ce ni le dă contemporaneitatea ... dar dacă deschidem cartea de onoare a acestui sat, oare, câte lucruri frumoase vom mai găsi?! Pregătirea profesională și culturală desăvârșită și-a pus-o în slujba și pentru promovarea valorii din acest colț de rai – Suciu de Sus. Fin observator, dur și strict pentru a nu altera valoarea și autenticitatea folclorului, pe care l-ar sluji până la sacrificiul suprem, acest dascăl, luptă cu vitregia vieții. Dacă în viață n-a avut parte de mult noroc, iat-o depășind această barieră, și dăruindu-se întru totul folclorului. Este, fără a greși, o ,,slugă fără de simbrie”. Duce mai departe, promovează și susține tradiția. Parc-o văd în următoarele luni, ieșind pe piața muzical-folclorică, cu un nou album – semnat Mărioara Pop (deși se mândrește cu câteva, deja!). Am găsit în acest om – ce nu am găsit la mulți alții. Pentru ea, folclor, tradiție, obicei, înseamnă casă și familie, înseamnă viață, suflet, mângâiere.

Mulțumesc pentru cinstea și onoarea ce mi-ați făcut-o, doamnă Mărioara Pop, de-a-mi permite în aceste zile, sau în aceste clipe, de mare bucurie spirituală, când, cântecul popular, este ridicat la rang de virtute, să notez gând din gândul dumneavoastră. Azi, satul tradițional, răsună de cântec și joc – căci la  ,,pupitru”, este vocea Mărioarei Pop. Sper că aceste rânduri să fie la înălțimea muncii și-a valorii ce-o dați dumneavoastră. Dacă așa nu va fi, iertare, doamnă Mărioara Pop!

Mă aflu aici, din cel puțin două motive – unul sentimental și altul moral. Sentimental - mă simt, de multă vreme, legat de acest colț din raiul numit Suciu de Sus. Bucuriile dumneavoastră sunt și bucuriile noastre, și mai ales ale mele. Vin cu drag aici, și m-aș bucura dacă aș găsi timp îndeajuns pentru a petrece și mai mult timp, aici, la Suciu de Sus, căci de prieteni sau gazde nici nu cred că ar mai fi vorba! Spun toate astea cunoscându-vă ca și gazde. 

Am găsit și sunt convins că oricare ar fi anotimpul trecerii mele prin vatra acestui sat, voi găsi valoare la orice pas. Vom găsi oameni dornici de-a spune întregii lumi despre această lume binecuvântată, despre această oază de liniște și de spiritualitate.

Cu dragostea cu care voi păși în satul natal, cu aceiași dragoste mă voi îndrepta, de fiecare dată, și spre dumneavoastră. Nu cred în sintagma ochilor ce nu se văd și se uită! Undeva, într-un sertăraș al inimii vă voi purta mereu mereu, indiferent care ar fi următorul pas din viață. Am colaborat împreună, e drept puțin, pentru că așa au fost vremurile. Am pus baza și temelia unor întâlniri de suflet, care vor rămâne pentru noi amintire, dar pentru alții vor fi prețioase documente, ce le vor arăta altora, că ceea ce se află aici, la Suciu de Sus, este adevăr, valoare, autenticitate!

Nu putem schimba nimic din ceea ce este trecut, dar, poate avem ocazia să vorbim despre un viitor sănătos, în folosul nostru, al tuturor. De pierdut, nu văd cine ar avea de pierdut! De câștigat ... sau, de câștigători, dacă tot veni vorba, cred că am fi toți ... și cei tineri, și cei bătrâni. Și cei de azi, dar mai presus de orice, și cei de mâine.

Așa ar trebui privit lucrul atunci când îl începi ... să vezi ce este azi și care sunt oportunitățile de mâine, căci viitorul nostru ... este cum este! Iertare pentru această sinceritate.

 Înspre final, în dorința întâlnirii cu dumneavoastră și cu cântecul popular atât de drag, nu pot decât să aduc, atâta cât îmi stă în putință, mulțumiri. Cu un cuvânt de mulțumire permiteți-mi să mă adresez mamei dumneavoastră, cea care va născut și crescut în acest spirit al iubirii spirituale - și ea un talent desăvârșit. Poate, dacă în viața n-a prea avut parte de susținerea celor de lângă dumneaiei, văzându-vă, iubindu-vă, a făcut orice efort pentru ca dumneavoastră, Mărioara Pop, să-i urmați, dar și să-i împliniți visul, neîmplinit.  

            Mulțumesc Mărioara Pop pentru cinstea făcută de-a fi azi alături. Mulțumesc Mărioara Pop pentru bucuria și căldura cu care ne primești și îți  înconjuri musafirii (oaspeții!), dar, eu, credeți-mă, nu mă simt, aici, oaspete, ci, mai degrabă, sunt unul de-al locului, de-al casei. Și mă bucur că e așa!

            Iubitorii de cântec popular autentic se pot bucura din plin de realizările dumneavoastră. Cred în puterea cuvântului rostit și-a timpului ce va fi în favoarea tuturor. Doamne dă! Să nu lăsăm ziua, ceasul, clipa acestei minunate sărbători să treacă, fără a profita de toate bunătățile pregătite. Vrem, cu adevărat, să arătăm lumii, că știm să petrecem așa cum se cuvine, în astfel de ocazii.

Mărioara Pop a fost și este mereu un om plin de energie. Ne-a demonstrat că are puterea muntelui Țibleș și acuratețea apei curgătoare din vârful acestui mândru și semeț munte. Doar uitându-te împrejur poți să-ți dai seama cine este Mărioara Pop! Văzând vecinătatea muntelui, văzând apa ce duce la ,,vale” răul și necazul, vezi locuitorul acestui ținut fără de apus. Îl vezi – curat, semeț, isteț, sincer, primitor, ospitalier. Rar te întâlnești cu astfel de ocazii, în schimb aici, în Țara Lăpușului, le întâlnești la fiecare pas.

Rugându-l pe Dumnezeu să vă dea putere și sănătate mă apropiu și eu de-un final, mulțumind, a câta oară, cerului pentru această binecuvântare. Încă nici n-am plecat de pe meleagul dumneavoastră și deja, mă gândesc la următoarea întâlnire care aș vrea să fie cât de curând. Doamne ajută!

Să ne vedem frumoși  și  sănătoși!  Mărioara Pop – a iubit, iubește și va iubi cântecul popular așa cum iubește rugăciunea. A iubit, iubește și va iubi cântecul popular așa cum își iubește familia și neamul. A iubit, iubește și va iubi cântecul popular așa cum își iubește un părinte copilul. Mărioara Pop – este promotoarea autenticității și-a valorilor naturale ale satului tradițional.

Mărioara Pop este un Prieten și un Om care știe să-și iubească prietenii. Mărioara Pop știe să definească prietenia și omenia foarte bine. Mărioara Pop  nu știe ce înseamnă ură, dispreț, neîncredere, minciună sau fățărnicie. Sinceritatea sufletului ei este de admirat, fapt ce te face s-o îndrăgești chiar din prima clipă. Apoi, auzindu-i glasul și cântecul, îți dai seama ce frumoasă este viața. Și cât ai de pierdut dacă trece degeaba prin ea!

Talentul nu-i este deloc străin, ba dimpotrivă, Dumnezeu, în marea Lui iubire i-a dăruit mult prea multe – o voce frumoasă și lină, un suflet bland, o inimă de aur, o prietenie fără de margini. Mărioara Pop este Omul care își recunoaște darul și harul lui Dumnezeu, și face tot ce îi stat în putință, pentru a-l arăta sau a-l dărui și altora. Ea a primit un talant și știe ce să facă cu el, nu la irosit, dimpotrivă, la înmulțit, și din el, a dat tuturor. Și-ar da viața și sufletul pentru un prieten adevărat sau pentru familie.

Văzând-o pe Mărioara Pop, cunoscând-o pe Mărioara Pop, am mai învățat ceva: să fiu sincer și să-mi iubesc familia și prietenii. Am învățat (dar nu știu dacă voi reuși), să fiu sincer în fața prietenilor, să fiu deschis și să-mi apăr adevăratele prietenii.

            Iar în final, pentru că tot am început cu cântec, haideți să terminăm tot cu cântec, dar de această dată, unul cules de pe proaspătul C.D. – într-o interpretare de excepție. Vocea minunată, cântecul vechi și valoros, desigur vă vor încânta încă de la prima ascultare.

                                                                                   de  VASILE BELE