Se afișează postările cu eticheta toxic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toxic. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 mai 2021

Aerul din case poate fi mai toxic decât cel de afară. Care sunt sursele de poluare din locuințe


 Poluarea aerului nu e doar o problemă a mediului înconjurător. Probabil că dacă ați ajuns acasă și ați închis ușa, credeți că sunteți la adăpost de aerul toxic. Ei bine, nu este așa. Câteodată, aerul din casă e mai poluat decât cel de afară. Trăim într-un amestec de poluanți emiși de materialele de construcție, mobilier, electrocasnice, produsele de curățenie, fumul de țigară și chiar odorizantele de cameră. Dincolo de reducerea surselor de poluare casnică și aerisirea constantă a locuinței, acum avem la îndemnă și purificatoarele de aer, care ne pot ajută să reducem toxicitatea din casă.

Dacă plămânii noștri ar reacționa imediat, poate că am auzi un sunet specific de fiecare dată când inhalăm substanțe nocive. Zilnic ne expunem, în propria casă, la diverse surse de poluare.

Gătitul, curățenia și folosirea parfumantelor de cameră nu fac decât să încarce aerul cu mulți compuși chimici.

Lumânările și bețișoarele parfumate eliberează particule toxice

Cât timp lumânarea este aprinsă, în aerul din cameră sunt eliberate particule de plumb, zinc, staniu si cadmiu, substanțe care au potențial cancerigen. Cu cât fitilul este mai lung, cu atât lumânarea eliberează o cantitate mai mare de compuși toxici, care plutesc în aer și câteva ore după stingerea ei.

O lumânare care arde ajunge chiar să tripleze numărul microparticulelor de pulberi în suspensie care plutesc în cameră. Aerul devine și mai toxic dacă folosim bețișoare parfumate.

„Apariția strănutului, a rinoreei, a ochilor înlăcrimați, a mâncărimii, a iritației tegumentului feței cu mâncărimi la nivelul nasului, a ochilor sunt primele semne că este ceva în neregulă cu aerul din camera din casa în care locuim. Produșii pe care îi emană au acest efect iritativ la nivelul căilor respiratorii”, spune Veronica Șurlea, medic primar pneumolog.

Șantierele de construcții generează mult praf

Și poată vă gândiți că problema se rezolvă dacă deschidem geamul. Ei bine, nu. Dimpotrivă, poluarea în interior poate crește, mai ales dacă locuim într-un oraș supraaglomerat.

„Ne afectează mulțimea de construcții de șantiere care sunt în oraș. Cred că într-o proximitate de 2 kilometri, fiecare bloc din București are câte o construcție în derulare. Vântul aduce tot felul de praf, de particule, în interior”, arată Robert Manea, expert în calitatea aerului.

Dar soluția nu este nici să stăm cu geamurile închise.

Oxigenul din interior se consumă, dacă nu există o ventilare corepunzătoare, mai ales în casele noi, unde vorbim de termopane și unde practic orice schimb de aer curat este blocat.

Cât de bune sunt purificatoarele de aer

Pe de altă parte, o soluție la care apelează tot mai mulți oameni sunt aparatele care purifică aerul, dipozitive prevăzute cu filtre care absorb praful, polenul, substanțele chimice, microbii și chiar virusurile.

Robert Manea, expert în calitatea aerului, explică modul de funcționare: „Aici avem exemplul unui filtru care a fost folosit 6-7 luni, iar el a pornit de la această culoare. Reține orice particulă mai mare de 0,03 microni. Dacă nu reține el, reținem noi, respirăm noi”.

Medicii spun că trebuie să ținem cont și de câteva reguli simple ca să putem respira aer cât mai curat în casă.

„În dormitor încercăm să evităm să păstrăm plante care produc polen, să nu dormim în aceași cameră cu animalele de companie, să nu avem prea multe covoare care să rețină praful. Dacă ajungem în living, încercăm, la fel, să evităm să avem multă mobilă, iar dacă o avem, trebuie să ștergem praful cât mai frecvent”, atrage atenția Veronica Șurlea, medic primar pneumolog.

Specialiștii spun că trebuie să păstrăm mirosul din casă cât mai neutru. Orice substanță care emană un miros puternic poluează aerul.

Integral pe www.digi24.ro

joi, 27 noiembrie 2014

Dan Mihalache este toxic, Diaspora nu da 2 lei pe el (!!!)

Liberalul Dan Mihalache va fi noul şef al cancelariei prezidentiale în mandatul lui Klaus Iohannis. Informaţia nu a fost confirmată de Mihalache, nu şi de Iohannis deocamdată, deşi acesta a fost deja la Palatul Cotroceni
pentru a discuta cu echipa de consilieri a lui Traian Băsescu. Mihalache a avut un rol important în campania electorală a preşedintelui ales, unde s-a ocupat de stategie, mai exact de sondajele de opinie, cercetarea de piaţă şi mesajele politice. El reprezintă o opţiune surprinzătoare a preşedintelui ales, dat fiind faptul că Dan Mihalache a stat opt ani în PSD şi a fost consilierul lui Adrian Năstase. Mihalache a fost în perioada 2001 - 2004 consilierul lui Adrian Năstase. Între 2004 şi 2008 a fost deputat PSD de Maramureş şi s-a bucurat şi de privilegiile pe care i le-a adus statutul de membru în Parlamentul European. Se pare că Iohannis a ales până a cules. Votat într-o majoritate covârşitoare pentru a ocupa prima funcţie în stat, Iohannis îşi ia în
echipa de la Cotroceni un fost om de casă al PSD. Asta deşi votanţii l-au văzut ca pe omul care îi va scăpa de partidul roşu. Asta pentru că Mihalache are un trecut politic care pare să coincidă mai mult cu istoria PSD, decât cu cea a PNL, al cărui membru este din 2009. În urmă cu cinci ani, Dan Mihalache a părăsit rândurile PSD şi a mers alături de Crin Antonescu pentru a deveni director de comunicare şi strategie al campaniei acestuia. În mai 2011, Mihalache a ocupat şi prima sa funcţie în PNL, cea de secretar general adjunct al partidului condus de Antonescu. Iar în 2012 Dan Mihalache făcea declaraţii anti-americane chiar
într-o intervenţie pe B1 TV.
Agenția Națională de Integritate anunța, în noiembrie 2012, că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Dan Mihalache, secretar general
adjunct al Guvernului la acea dată! Dan Mihalache declara atunci că îl va da în judecată pe șeful ANI, Horia
Georgescu, referindu-se la acesta cu formula "*această jigodie frustrată*". Mihalache a mai spus atunci că "*Dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără!*". De altfel, într-un interviu acordat cotidianului România Liberă în luna mai 2012, Dan Mihalache declara că "*trebuie operate corecţii in privinţa funcţionării DNA şi ANI*".
Mihalache a avut probleme şi cu jurnaliştii. Întrebat de Sorina Matei dacă Antonescu îşi dă demisia sau nu, acesta a avut un răspuns cel puţin inadecvat: "*Ia mai du-te şi tu în mă-ta dacă ai curiozităţi din astea.
Uită numărul meu de telefon*".
Vestea că Dan Mihalache va fi şeful cancelariei lui Iohannis se pare că i-a enervat la culme pe foarte mulţi oameni, aceştia transmiţându-i sute de mesaje noului preşedinte, pe pagina acestuia de Facebook, în care îi cer să renunţe la alegerea fostului pesedist în echipa sa. ”*Dle președinte, vă rog să nu-l acceptați ca și șef al cancelariei prezidențiale pe Dan Mihalache. Este de notorietate poziţia sa de acum 2 ani prin care SFIDA parteneriatul strategic cu SUA*”, scrie Stoian Daniel.
Un alt susținător, Aurel Sibiceanu, îl roagă pe Klaus Iohannis să își aleagă oameni mai potriviți pentru cancelarie. ”*O declaraţie a lui Dan Mihalache, despre care se zvoneşte că l-aţi ales
şef al Cancelariei: "Parteneriatul strategic România-SUA mă lasă rece."
Sper, totuşi, că vă veţi alege oameni potriviţi pentru sfetnici şi Cancelarie. Susţineţi înviorarea societăţii civile şi vă vom sta alături*”, spune acesta. ”*Trist că numiți ca șef al cancelariei prezidențiale un om precum Dan
Mihalache. Înțeleg că v-a fost alături și trebuia să îl răsplătiți, dar totuși consilierii trebuie să aibă expertiza necesară pe anumite domenii.Deciziile pe care le veți lua ca președinte vor fi influențate de ei.Puteați pune alt om, că aveți de unde alege*”, a mai scis o susținătoare alui Iohannis.Sute de astfel de postări au apărut pe contul de Facebook al lui Klaus Iohannis, dar şi pe diverse alte site-uri şi bloguri, din momentul în care
s-a anunțat alegerea lui Dan Mihalache pentru postul de șef al cancelariei noului președinte.


                                                                 PETER RUSU