miercuri, 30 aprilie 2025

GOPO, la 102 ani

Pe 1 mai se împlinesc 102 ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo, artist nepereche, cineast și mare artist plastic, creatorul Omulețului cu Floarea, cu care a cucerit tot pământul și nu numai, căci el a plantat floarea și pe alte planete. Este simbolul păcii și al iubirii, autorul de geniu al unei noi geneze, cum nici un alt artist al lumii nu a mai realizat.

L-am cunoscut foarte bine, mai ales în perioada când mă lua cu el să-i prezint filmele și el să-mi prezinte cartea de convorbiri cu D. I. Suchianu, pe care dădea autografe. Cum făcea? Îl punea pe cititor să facă trei „x”-uri pe pagina de gardă, albă, apoi el le unea într-un desen original, care avea o nuanță din chipul celui care stătea în fața lui. Acesta era autograful lui Gopo, care îl făcea fericit pe cititor.

Regreta că nu a fost scriitor, dar el era scriitor cu pana, cu pixul, cu creionul, cu pensula, fiindcă a realizat și desene color, chiar tablouri, așa cum se poate vedea în colița de ilustrații din volumul PRIVIREA LUI GOPO (2008). Nu a apucat să vadă acest volum, pentru care UARF mi-a dat Magna cum Laude. El a plecat dintre noi în prag de revoluție, mai exact, pe 29 noiembrie 1998. A făcut infarct în timp ce-și împingea mașina, în fața casei, să o scoată din zăpadă, fiindcă noaptea care trecuse a nins ca în basme.

A murit la 66 de ani. Era un om puternic, masiv, un copil mare, nici nu mă îndoiam că un astfel de exemplar al naturii nu va atinge 102 ani!

Dar mă bucur pentru el că nu mai trăiește în zilele noastre, fiindcă ar fi fost ignorat așa cum sunt toate valorile României. Așa s-a întâmplat și cu Eminescu, Brâncuși și Eliade, ultimii doi reușind evadări spectaculoase. Ar fi fost martor stupefiat de atâtea grozăvii. Nu știu ce ar fi făcut Omulețul, cui i-ar mai fi dat floarea? Lui Laurențiu Damian? Sau lui Tudor Giurgiu? I-am pomenit pe cei doi, fiindcă, după ce mi-a apărut albumul GOPO: DICȚIONARUL DE IMAGINI, la sfârșitul lui martie, le-am scris să facem o lansare a acestei cărți pe 1 mai, de ziua lui Gopo. Nu mi-au răspuns. A avut loc și Gala Premiilor Gopo, dar nu a fost luat în considerație acest volum fundamental, care conține peste 500 de desene originale ale lui Gopo și în care descriu Jaful secolului, cum i-a fost prăduită marelui artist comoara din Fondul „Gopo” de la ANF, în cârdășie cu CNC, instituții criminale! Nici Gala Premiilor Gopo nu e departe de un asemenea calificativ urât, fiindcă lui Gopo i s-a confiscat numele, așa cum Iliescu a confiscat revoluția, Gopo nu este pomenit sau omagiat ca artist și cineast, cum ar trebui. Fiecare gală ar trebui să fie deschisă cu un film de Gopo, ca tinerii să vadă cine a fost el. Sunt și premianți care nu știu cine a fost. E de datoria acestui eveniment să-l pomenească pe Gopo.

Din păcate, Invidia conduce și această gală, iar efortul tinerilor cineaști, loviți și de damblaua unui abonat la premii care întinde pelteaua, face din Moromete un fel de Șoșolacu interminabil, este judecat de găști, de jurii incompetente, lipsite de Spirit Critic, cu membrii compromiși, precum o fostă ICR-istă, care fac de rușine cultura română.

Gopo, din momentul în care a luat Palme d’Or la Cannes în 1957 pentru filmul Scrută istorie, a devenit cunoscut în toată lumea, prin Omulețul său, lansat atunci, prin acest film, ajungând la toartă cu Walt Disney și fiind angajat la OMS, pentru care a făcut atâtea punți, a lansat Omulețul cu Floarea, ca simbol al păcii între oameni.

V-am făcut aici o descriere punctuală cum este ignorată o valoare ca Gopo de cei îndreptățiți să nu o facă, fiindcă îi sunt datori lui Gopo. Ne plângem de monștrii conduc țara, dar nu văd ce diferență este între haidamaci, între un profitor șef de la UCIN sau CNC și fantoma Șoșolacu, huidume ale imperiului prostiei!

Intelectualii în funcții sunt ca și golanii de la putere. I-am scris și d-nei Intotero, ministrul culturii, să ancheteze cazul „Jaful secolului”, și să organizeze o lansare a DICȚIONARULUI DE IMAGINI. Credeți că s-a mișcat ceva în ființa ei?! N-au conștiință. Nu-i interesează Adevărul. Se mișcă numai dacă ceva le pică. Dacă nu li se indică de la „centru”, nu mișcă nimic, nici un pai. Sunt figuranți în funcții mari. Ca și Aurel-Ioan Pop, președintele Academiei („Cimitirul Elefanților”), căruia i-am dat romanul VIKING și l-am rugat să dea curs gestului nobil al Ambasadei Suediei, care a propus acest roman despre Scandinavia la Premiul Nobel pentru Literatură. Era nevoie de o susținere oficială. A făcut ceva? A întors spatele, ca și președintele USR, ca și Intotero, care ne arată că lumea în care trăim e în ceață deasă.

E o lume urâtă. De aceea, fug valorile din țară sau, văzând superficialitatea contemporanilor, decid, după cum a spus Mircea Eliade, să scrie numai pentru cititorii din viitor.

I-am dus DICȚIONARUL DE IMAGINI și lui Nicușor Dan, fiindcă termin cartea cu speranța că primarul va face în Cișmigiu o statuie a Omulețului cu Floarea, să o ofere trecătorilor, fiindcă Gopo a fost bucureștean get-beget și a făcut și un film dedicat Capitalei noastre, cu o parte din acțiune în acest parc. Să vedem, va face ceva? Sigur, acum are un motiv, că e ocupat cu un ciolan mai mare. Dacă îl va apuca, nu văd de ce nu ar rupe din el o așchie, să facă Statuia Omulețului lui Gopo.

Grid Modorcea

P.S. Deși nimeni din cei vizați nu ia în serios aceste mesaje-articole, fiindcă nu mai există nici un fel de respect pentru valori și nici o ierarhie a răspunderii, totuși ele rămân un document, dovada faptului public că există ca adevăr. 



O glumă de sondaj, marca U.E.

 


L-au tras pe linia moartă!


Controversatul preot Ciprian Romeo Mega a fost caterisit!

Episcopia Oradiei a anunţat, miercuri, 30 aprilie 2025, caterisirea fostului preot Ciprian Mega în urma finalizării procedurilor canonico-disciplinare, hotărârea Consistoriului Eparhial fiind ratificată de episcopul Sofronie.
„Această decizie survine după întrunirea Consistoriului Eparhial din ziua precedentă, marţi, 29 aprilie 2025, la sediul Centrului Eparhial din Oradea, în cadrul căreia, în lipsa preotului Ciprian-Romeo Mega, care a ales să nu se prezinte la niciunul dintre termenele de cercetare şi judecată pentru care a fost citat regulamentar, s-a analizat dosarul complet al cauzei şi s-a hotărât, în unanimitate, caterisirea clericului amintit, pentru multiple şi grave abateri de ordin canonic, moral şi disciplinar, documentate şi evaluate conform procedurilor bisericeşti", se arată într-un comunicat al Episcopiei Oradiei.
Conform aceleiaşi surse, hotărârea de caterisire „a avut la bază constatarea, cu deplină rigoare canonică şi procedurală, a săvârşirii, în formă repetată şi agravantă, a numeroase abateri", dintre care sunt menţionate: încălcarea mărturisirii de la hirotonie şi a actului de onestitate şi fidelitate faţă de Biserică; insulta, calomnia şi defăimarea autorităţii bisericeşti; săvârşirea de fapte contrare moralei creştine, ordinii publice şi bunei-cuviinţe; instigarea la atitudini şi fapte de dezbinare; provocarea de tulburări grave în rândul clericilor şi credincioşilor; neascultarea în formă continuată faţă de autorităţile bisericeşti; contrazicerea publică sistematică a poziţiilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române; săvârşirea de slujbe în alte jurisdicţii bisericeşti fără binecuvântările canonic necesare.
Episcopia Oradiei mai transmite că abaterile au fost documentate cu probe temeinice în dosarul de cercetare disciplinară şi au fundamentat, în conformitate cu Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi regulamentele bisericeşti, aplicarea sancţiunii maxime a caterisirii.
Caterisirea este cea mai severă sancţiune canonică aplicabilă unui cleric, având ca efect pierderea tuturor drepturilor sacerdotale, fostului preot Ciprian-Romeo Mega fiindu-i interzis „să mai săvârşească vreo lucrare liturgică, să poarte însemne clericale, să deţină vreo funcţie bisericească, inclusiv aceea de paroh, sau să se prezinte în orice context ca preot al Bisericii Ortodoxe Române, rămânând cu statutul de mirean".
Hotărârea Consistoriului Eparhial, ratificată de episcopul Oradiei, este executorie, dar poate fi contestată la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.
„În conformitate cu rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe Române, hotărârea Consistoriului Eparhial, ratificată de către Chiriarhul Oradiei, este deplin recunoscută la nivelul întregii Patriarhii Române.
În acest sens, va fi transmisă o informare oficială tuturor centrelor eparhiale aflate sub jurisdicţia Patriarhiei Române, spre luare la cunoştinţă şi aplicare, astfel încât să se asigure o informare deplină asupra faptului că fostul preot Ciprian-Romeo Mega a fost exclus din rândul preoţimii şi nu mai are dreptul de a săvârşi vreo lucrare liturgică sau slujire sacerdotală în Biserica Ortodoxă Română", se mai arată în comunicat.

C.L.

„Destinul unui autor dublu cenzurat” de Lorena Lupu


„Despre autorul Ion C. Pena nu am aflat din manualul de limba română. Nici dintr-o publicaţie literară. Nici dintr-o bibliotecă, o librărie sau un cenaclu. Despre autorul Ion Pena am aflat de la nepotul domniei sale, domnul Marin Scarlat, care şi-a făcut o misiune din a-l reabilita şi promova.

De ce? Nu pentru că Ion Pena nu ar fi avut o intensă activitate literar-publicistică. În scurta sa viaţă, a publicat în reviste locale şi naţionale deopotrivă. A onorat paginile unor publicaţii cu un bun renume, cum ar fi „Universul literar”, „Vremea”, „Prepoem”, „Păcală” sau „Epigrama”. În decurs de numai câţiva ani, a pregătit două volume cu care urma să debuteze, Iarmaroc (versuri) şi Flori veninoase (epigrame). Şi, spune-se, avea şi alte manuscrise, al căror conţinut va rămâne pentru totdeauna un mister. De ce?

Pentru că autorul Ion Pena, în decursul celor 33 de ani pe care i-a petrecut pe pământ, a avut neşansa de a înfrunta (la propriu şi la figurat) cele două valuri de extremism ale secolului trecut. Fascismul şi comunismul.

Şi dincolo de talentul său literar, Ion C. Pena mai avea o calitate, rară pentru un scriitor: coloană vertebrală. O moralitate care nu cunoştea compromisul. Ticăloşia umană aferentă ambelor flageluri îl strepezea. Nu putea mima susţinerea pentru crimele nici unuia dintre ele. Şi acestea s-au răzbunat. I-au şters complet orice urmă a existenţei şi operei, i-au distrus manuscrisele şi i-au nimicit eforturile.

„Când eram copil”, povesteşte Marin Scarlat, „mă uitam la portretul acestui bărbat interesant, cu ochi pătrunzători, şi le întrebam pe femeile din familie: «Cine a fost acest om?» Iar ele îmi răspundeau: «Lasă că nu trebuie tu să ştii.» Teama era reală pentru că, după moartea lui Pena, Securitatea şi-a trimis oamenii în control, iar şi iar, să confişte orice scriere a lui Pena şi să se asigure că nu rămăsese nimic”.

A fost o traumă teribilă pentru o familie de ţărani cu o situaţie materială modestă, din comuna Belitori, judeţul Teleorman.

Încă de la început, naşterea unui scriitor talentat şi vizionar, în 1911, într-o familie simplă cu şapte copii, toţi predestinaţi muncii câmpului, cum erau copiii de ţărani în acea vreme, era foarte improbabilă. Dar Ion avea rezultate atât de strălucite la învăţătură, încât a ajuns să-şi continue studiile. E drept, a fost îndrumat spre un domeniu practic, de utilitate imediată, pentru că nu-ţi permiteai să fii boem când resursele-ţi erau atât de limitate: a studiat la Şcoala de Comerţ Elementar din Roşiorii de Vede, apoi a urmat Şcoala de Comerţ Superior din Turnu Măgurele. Dar talentul literar, se ştie, poate făuri frumuseţi chiar şi din „bube, mucegaiuri şi noroi”; şi a reuşit să metamorfozeze viziunea critică a lui Ion C. Pena asupra economiei de concepţie socialistă într-o lucrare literară care merită citită şi apreciată la nesfârşit pentru satira subtilă, de factură swiftiano-orwelliană: Moneda fantazienilor. O satiră subtilă, dar atât de necruţătoare şi de bine argumentată, încât, citind-o, înţelegi de ce acest autor dispărut de timpuriu, după o viaţă chinuitoare, marcată de lipsuri şi eforturi continue, a ajuns în „fondul special (S) – interzişi” al cenzurii comuniste. Acest lucru însemna că nici măcar lectorii de specialitate nu aveau acces la munca lui decât cu mare greutate.

Aflu că, în curând, Moneda fantazienilor va apărea în volum şi salut acest lucru. E o carte de o rară originalitate în peisajul literaturii noastre, o carte care merită citită şi gustată.

Poezia lui Ion C. Pena, confesiune a eforturilor continue ale tânărului silit să ducă o viaţă cumplit de grea, de colector de taxe la ţară, unde asista direct la suferinţe şi sărăcie şi avea misiunea ingrată de a încerca să extragă impozite de la oameni care nu aveau ce pune pe masă, e de un lirism pe care unii l-ar putea considera expozitiv şi datat, chiar dacă e izbitor în sine.

Epigramele sale, sclipitoare şi tăioase, care au stârnit primul val de cenzură împotriva sa – cel lansat de legionari, care nu doar că i-au anulat editarea volumelor Iarmaroc şi Flori veninoase , ci au închis chiar şi Editura „Drum”, cea care urma să le publice – cum ziceam, epigramele care i-au adus prima condamnare extraliterară din partea tiranilor vremii, deşi excelente, devin greu de savurat pe măsură ce ţintele lor devin obscure, uitate de vreme.

În schimb, povestirea în două părţi Moneda fantazienilor, scăpată ca prin minune de după toate indexurile şi interdicţiile, e o dovadă a geniului vizionar care era Ion Pena, şi a faptului că, dacă ar fi avut şansa unor vremuri mai prielnice şi a unei vieţi îndelungate, pe timp de pace – autorul a decedat pe front, în Al Doilea Război Mondial – am fi avut un titan al literaturii de anticipaţie.

Unii critici afirmă că Moneda fantazienilor e literatură absurdă, de sorginte urmuziană. Alţii fac referinţe, corecte altminteri, la Orwell şi la percutanta sa satiră socială. Moneda fantazienilor are toate aceste nuanţe, dar are cu mult mai mult: e o profeţie cutremurător de justă, analizată în cele mai intime amănunte, a structurilor, mecanismelor şi ideologiei comunismului, care va urma. Ion Pena anticipează fenomene economice pe care nimic din perioada interbelică nu le prevestea, şi care sunt în continuare o problemă, chiar şi în zilele noastre. Propunând o inflaţie artificială, adică devalorizarea treptată a monedei, pentru a încuraja consumul şi a descuraja economiile, Pena şfichiuieşte consumerismul cu 50 de ani înainte ca acesta să fie definit ca atare de specialiştii în economie.

Deşi nu a trăit în comunism, e uşor de bănuit că Ion Pena era familiar cu răspândirea ideilor socialiste, cu Capitalul lui Marx şi cu pericolul ca o ţară traumatizată de o extremă (cea dreaptă) să se refugieze în direcţia opusă. Moneda fantazienilor anticipează acest mers al lucrurilor şi anunţă colectivizarea, nimicirea proprietăţii private, a micului întreprinzător, pentru bunăstarea tuturor.

Procedeul literar pe care îl aplică autorul e prezentarea tuturor acestor evenimente la persoana I, prin prisma unui eu narativ care nu are decât un imens entuziasm şi călduroase cuvinte de laudă pentru ceea ce constată. Acest eu narativ e un jurnalist, însărcinat să viziteze o ţară imaginară, Fantazia, unde se aplică toate aceste reforme. Dar eul narativ nu trebuie crezut pe cuvânt nici o secundă. Falsa sa naivitate e mască pentru amărăciunea neagră a autorului. Tonul său exaltat e contrapunctat de ironia perpetuă, muşcătoare. Iar impactul literar e izbitor.

Stilul povestirii este unul din punctele forte: dacă poezia lui Pena e expozitivă, stilul acestei proze e unul ermetic, cizelat cu grijă. Un ton voit sec, jurnalistic, de o originalitate absolută în cadrul prozei româneşti interbelice. Formaţia economică a lui Pena şi experienţa sa de preceptor îl fac să prezinte cu rigoare şi nuanţă amănuntul dramatic concret de pe teren. Deşi succinte, în ton de reportaj, acestea conving şi izbesc. Autenticitatea e covârşitoare.

Apoi, pe măsură ce poporul este deposedat din ce în ce mai complet de proprietatea privată, şi devine din ce în ce mai dependent, dictatorul luminat, descris la început ca un înţelept generos, tătuc al naţiunii, îşi dă pas cu pas arama pe faţă. Portretul capătă tenebre neanticipate. Ultimul ţăran chiabur, cel care a rezistat cu eforturi imense manipulării – şi nu e greu pentru cititor să identifice acest ţăran ca adevăratul alter ego al lui Pena, opus naratorului entuziast şi naiv – are şansa de a descoperi adevărata faţă a dictatorului neiertător şi cinic. Şi să moară cu această imagine dezumanizantă în ochi.

Un destin pe care, putem spune, l-a împărţit cu autorul său.

Moneda fantazienilor nu e o lectură uşoară. Nu e „targetată” spre cititorul căutător de distracţii pasagere. Nu e una dintre cărţile care mint. E printre cele care trezesc la realitate. Şi de aici derivă o forţă a scriiturii cu care puţini autori români se pot lăuda.”


articol aparut in Romania Literara, nr. 33, 5 august 2016


Doamne, ajuta!

Marin Scarlat

0724002535




Cornel Nistorescu: La TVR, o dezbatere ca la Stat


Mai era puțin și marea dezbatere de la TVR ar fi arătat ca o ședință de partid sau ca o dezbatere organizată de SNSPA sau de SRI. Morgă, disciplină, principii, reguli, ordine, preocupare exagerată pentru o aparentă independență editorială, tragere la sorți  a ordinii, a întrebărilor, a jurnaliștilor, cronometrare ca la Parlament, altfel, intervin amenințările că „se taie microfonul”.  Dacă emoțiile și ambițiile, umorile și exasperarea celor  zece n-ar fi explodat de cîteva ori, dezbaterea de la TVR  n-ar fi  spus mare lucru despre problemele României. La un moment dat, chiar părea că a fost concepută pentru o siropăreală politică și pentru a nu lăsa să iasă la iveală nici o mare problemă a țării noastre. Printre cadre (unele extrem de  expresive!), mai apărea cîte o față de invitat care căsca în pumn. S-a văzut repede că organizatorii au conceput un mecanism prin care să nu se poată înfiripa nici o discuție despre crima politică din decembrie, anul trecut, cu anularea  alegerilor prezidențiale chiar în timpul desfășurării turului doi, nimic despre controlul serviciilor secrete asupra instituțiilor publice, nimic despre îndatorarea extrem de periculoasă  a României. Ce puteau invoca și dezbate candidații cînd în „predica” de deschidere, Dan Cristian Turturică s-a străduit să dea o aparență democratică, legală și patriotică unei decizii absurde, luată de beneficiarii principali ai puterii în cîrdășie cu generalii SRI și cu acordul și acoperirea Comisiei  Europene? Adică, scenariului încropit și necredibil al  celor care l-au instalat pe el în scaun. Chiar la începutul dezbaterii de la TVR, pdj-ul  Dan  Cristian Turturică avea să prefațeze „operațiunile” cu două limbi la adresa versiunii  în care statul paralel, plus Klaus Iohannis, SRI și CCR  au  comis „cataclismul democratic” cu anularea alegerilor (după cum a  zis de vreo două ori Daniel Funeriu).

El le-a repetat candidaților că România a fost ținta unui război hibrid și că asta a dus la anularea  alegerilor, ceea ce este egal cu ce spuneau Klaus  Iohannis, Ilie  Bolojan, Marian Enache sau notele amicilor de la SRI.

Asta ca să fie clar care era cadrul impus al discuțiilor. Și chiar asta a rezultat, cel puțin în prima parte. Redactorii TVR au contribuit cu întrebările lor scornite în orb și adresate prin tragere la sorți unuia pe care nu știau că-l vor întreba, producînd un fel de chestionare asemănătoare unui discuții de la angajare cu personalul de la Resurse umane. Cei de la TVR știu că pe vremea partidului li se  zicea „cadre”. Dacă n-ar fi fost numerele și  contrele Elenei Valerica Lăsconi și patetismele Laviniei Șandru (care n-a fost decît o biată actriță în propria-i piesă politică despre  ea însăși) sau răcnetele înălțătoare ale lui Cristian Terheș (un veritabil hibrid între popă și Cațavencu), chiar am fi avut parte de o adormeală politică în toată regula.

Mult mai interesante  s-au dovedit  întrebările jurnaliștilor invitați să participe, inclusiv din partea celor care au retransmis dezbaterea. Cu intervențiile lor, seara s-a mai animat și chiar a avut momente de  interes.

Spre mirarea tuturor, dezbaterea de la TVR  a scos  „deasupra apei” două personaje chiar „nefolositoare” unui final electoral de prezidențiale. Este vorba despre Victor Ponta și Elena Lăsconi. Amîndoi s-au zbătut, au inventat pretexte, au dat replici rupînd minute bune de expunere, s-au lăudat și au patinat pe cuvinte. Din păcate, nu cred că le vor fi folositoare. Elena Lăsconi joacă  bine în fața camerei, dar trădează imediat că n-a trecut nici măcar pe lîngă o bibliotecă de cartier. Iar Victor Ponta, cel care învîrte banii și face profit inclusiv din returnarea cheltuielilor de candidat  (trece  sigur de 3% și decontează tot!), se amănă cu o nevăstuică picată pe o plită încinsă. Mușcă, dansează, țipă, devine mieros, cîntă, se preface că suferă și izbutește accente de Caragiale în cel mai pur sens al cuvîntului.

Crin Antonescu este prăfuit și departe de ce a fost  cîndva. S-a folosit cu insistență de verbul său fără să spună mare lucru. Ba, cu insistența cu care învîrte propoziții frumoase, te ajută să realizezi că n-are conținut politic major, că omul este gol.

Nicușor Dan, marea găselniță a băieților și a unei jumătăți din PNL și alteia din SRI, așa-zisa surpriză pregătită pentru reluarea alegerilor (pentru care în aceste zile se muncește la greu!) nu confirmă de nici un fel. Mofluz, sugîndu-și cuvintele, greu de înțeles  chiar de cei aflați în preajma sa, mereu în poziții strîmbe, el nu izbutește să convingă  că are un program și o viziune. Geaba se străduiește Franța să facă din el un cal de curse, un bidiviu politic nărăvaș, un jucător de clasă, el tot cu aer de mutulică vorbește despre  război, despre înarmare, despre învîrtelile lui Crin Antonescu sau despre plagiatul lui Victor Ponta. Parcă se referă la țevile de apă caldă!

Mai trebuie să adaug un lucru. La dezbaterea de la TVR, în grupul susținătorilor lui Crin Antonescu, se afla profesorul universitar Marian Preda, rectorul Universității București. Cu o zi înainte, la dezbaterea ratată de la Digi24, tot în galeria de aplaudaci a lui Crin Antonescu, doi ochi întunecați sfredeleau mulțimea. Erau ai profesorului Daniel David, (în aiuritele noastre vremuri promovat  academician și ministru al Educației!), ministrul  cu ochi de corb scrutînd superior și amenințător asistența, adus acolo parcă pentru hipnotizat alegătorii, inclusiv studenții și domnișoarele.

Ce caută ministrul Educației și rectorul Universității București pe post de susținători și de aplaudaci politici? Să facă galerie? Să atragă studenții? Să sugereze că Marcel Ciolacu și Predoiu sunt secondați de deștepți și de culți?  Amestecul rectorilor în politică prostește și partidele, și școala, și transformă universitățile în feude care trag din greu  să se lipească la orice putere.

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: https://www.cotidianul.ro/la-tvr-o-dezbatere-ca-la-stat/



Handbal feminin: Campioana CSM Bucureşti învinsă cu 31-32 de Minaur Baia Mare!


Înainte cu o 24 ore de Ziua Internațională a Muncii, la Baia Mare a poposit multipla campioană a României CSM București, cu un buget de peste zece ori ca al fetelor noastre, cu toate vedetele, numai dacă ne gândim la româncele Cristina Neagu și Crina Pintea, nu mai vorbesc de cele străine.

Și totuși unele meciuri se joacă și cu sufletul! Așa au făcut astăzi fetele noastre de podium! Neapărat merită felicitate! Consider că Iulia Dumanska  este româncă, ba mai mult, e băimăreancă! Publicul prezent s-a ridicat la nivelul meciului, dar parcă au fost prea puțini la acest derby! Prețul biletului nu se pune deoarece 20 ron și un cerșetor îi face într-o jumătate de oră! Probabil că cei din conducere ar trebui să găsească o modalitate de-ai atrage pe microbiștii băimăreni spre sala lui Lascăr Pană!

Prin dramatism, prin evoluția scorului, prin tot ceea ce am văzut la PRO Arena a fost un meci de Champions League!  Felicitări!!!

                                                              ***

Minaur Baia Mare-CSM București  scor 32-31 (17-18), în ultimul meci al etapei a XXIII-a din Liga Naţională. Meciul a fost amânat câteva zile, pentru că CSM a jucat pentru calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, pe care a ratat-o în returul cu Team Esbjerg.

Principalele marcatoare ale partidei de joi au fost pentru gazde: Woller 13 goluri,  Tătar și Papp câte 5 goluri respectiv Ostergaard 6 goluri, Omoregie 5 goluri. Cristina Neagu (foto 2) a marcat 2 goluri, la ultima apariţie din carieră pe terenul formaţiei băimărene. Mulțumim pentru toată sudoarea pusă în slujba tricolorului!

În pofida eşecului, CSM Bucureşti rămâne lider și va fi din nou campioană, cu 55 de puncte, iar Minaur Baia Mare adună 41 puncte, la fel ca Dunărea Brăila şi Rapid Bucureşti, de pe locurile 4-5 și speră în continuare podiumul.

Oricum, Minaur vă mulțumim că ne-ați făcut fericiți!

Cristian SOMEȘAN



 

Ședință importantă a CSAT

 

Legea Apărării Naționale va fi trimisă în Parlament. Implicații mari pentru România!

Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut miercuri, 30 aprilie 2025, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, la încheierea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Președintele interimar a anunțat că Legea Apărării Naționale a fost trimisă în Parlament  pentru dezbatere și adoptare. Această lege este parte integrantă a unui pachet format din patru acte normative esențiale pentru modernizarea cadrului legislativ în domeniul apărării.

Un proiect important este cel privind creșterea capacității de apărare a României până în anul 2030, un proiect care urmărește, pe de-o parte, creșterea bugetului pentru apărare, etapizat în anii următori, în așa fel încât România să fie, alături de partenerii europeni, un contributor la apărarea Europei și la creșterea siguranței țării noastre.

În acest sens, a mai explicat Ilie Bolojan, ministrul Apărării a fost mandatat ca în negocierile și discuțiile tehnice care vor pregăti Summitul NATO din luna iunie de la Haga, din a doua jumătate a lunii, să își asume în numele țării noastre creșterea etapizată a bugetului de apărare, în așa fel încât, așa cum am precizat, bugetul nostru să asigure o apărare consolidată a României și a Flancului de Est.

Al doilea element legat de creșterea capacității de apărare este accesarea creditului pus la dispoziție de către Comisia Europeană pentru țările Uniunii Europene în vederea dotării suplimentare pe apărare. În acest sens, s-a format un grup de lucru care va fi condus de Cancelaria Prim-Ministrului și susținut de reprezentanții Ministerelor Apărării și Economiei, care va pregăti aplicația României pentru accesarea acestui credit.

Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani de zile, și, în felul acesta, România își poate îmbunătăți capabilitățile militare în anii următori fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național.

De asemenea, un al treilea element referitor la creșterea capacității de apărare este legat și de realizarea acestor investiții, într-o bună parte, prin comenzi către industria de apărare din România, atât industria publică, dar și cea privată, în acest sens fiind mandatați să poarte negocieri în așa fel încât să putem realiza parteneriate pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în ghidul de accesare a acestor credite stabilite de către Comisia Europeană.

Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani de zile, și, în felul acesta, România își poate îmbunătăți capabilitățile militare în anii următori fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național.

Un al doilea proiect de pe ordinea de zi a fost Legea Apărării Naționale a României, un proiect de lege care face parte din cele patru legi care au mai rămas de aprobat la începutul acestui an în așa fel încât în domeniul apărării să avem toată legislația adusă la zi și să fie creată baza legală pentru ca Armata României să poată să-și desfășoare pregătirile, să poată să-și facă manevrele militare integrat cu aliații noștri, în special pe partea de timp de pace, pentru a se pregăti pentru o anumită situație.

El a menționat că cea de-a patra lege se află în prezent în analiză la Guvern. La sfârșitul lunii mai, aceasta va fi supusă avizării la CSAT, urmând apoi să intre în procedura parlamentară.

„Două dintre legi au fost deja votate de Parlament, au fost contestate la Curtea Constituțională, dar contestația a fost respinsă, și în cursul lunii mai vor fi promulgate, iar avizarea acestei legi permite introducerea ei în procedura parlamentară și sper ca până la finalul lunii mai și această lege să fie aprobată de către Parlamentul României.

Cea de-a patra lege este în fază de analiză la Guvern și la finalul lunii mai și aceasta ar urma să intre în avizare la CSAT și apoi în procedura parlamentară, sperând că în luna iunie toate cele patru legi vor fi promulgate, și întreg pachetul de legi, care, așa cum am spus, aduce la zi toată legislația în domeniul apărării și permite Armatei României să se pregătească corespunzător, să fie în vigoare și aceste aspecte legislative să fie rezolvate”, a mai declarat Ilie Bilojan, potrivit comunicatului emis de presidency.ro

C.L.

BJPD BM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 5 - 10 mai 2025

 



                                                          Activități extra-muros



Vineri, 9 mai

ora 12.00, Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baia Mare

Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, Consiliul Județean Maramureș, Epsicopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Gazeta de Maramureș organizează simpozionul „Eroii de lângă noi”- 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, proiect coordonat de academician Emil Burzo și realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Din partea Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” vor participa la eveniment: dr. Teodor Ardelean, directorul instituției și Alina Lemnean, Șef Serviciu Relații cu publicul.

 

Activități în bibliotecă



Miercuri, 7 mai

ora 16.00, Filiala Traian

 „Fii frumoasă în fiecare zi” este titlul unui nou proiect la Filiala „Traian” pe teme de frumusețe. Invitata noastră va fi cosmeticiana Mariana Adela Pop care ne va vorbi despre „Demachierea și hidratarea corectă a tenului”. Întâlnirile vor avea loc de două ori pe lună.

 


Joi, 8 mai

ora 17.30, Sala de conferințe

Smart Apps&Solutions Baia Mare și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează o întâlnire în cadrul proiectului „Vara asta vreau să mă angajez”.

Prezintă: Betty Mare, consultant HR.

 


Vineri, 9 mai

ora 12.00, Cabinetul de Medalistică

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției de pictură „Lumea privită ca spectacol” a elevei Julia Lakatos, din clasa a XI-a A de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare. Profesor coordonator: Cristina Rettegi.


Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com



Rău am ajuns!


Marcel Ciolacu spune răspicat „Crin Antonescu este ultima șansă a României!”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, după şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că Crin Antonescu va intra în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, el arătând că a discutat cu colegii din teritoriu şi toată lumea a fost încântată de prestaţia candidatului coaliţiei, la dezbaterea de luni seară.
Marcel Ciolacu a declarat la sediul PSD că a avut o şedinţă cu colegii săi din Consiliul Politic Naţional, înainte de ziua votului, de mobilizare şi pentru a pune la punct detaliile de organizare. Despre dezbaterea candidaţilor la prezidenţiale, Ciolacu a spus că au fost trei intervenţii pe acest subiect. „Toată lumea a fost încântată de prestaţia domnului Crin Antonescu. Era şi normal”, a spus el.
Preşedintele PSD s-a declarat mulţumit de mobilizarea din teritoriu. Întrebat dacă mai rămâne în funcţie, în cazul în care Crin Antonescu nu intră în turul doi la alegerile prezidenţiale, Ciolacu a răspuns:
„Întotdeauna, când sunt alegeri, când sunt locale, când sunt europarlamentare, când sunt într-o funcţie de preşedinte, preşedintele şi numai preşedintele PSD-ului este întrebat ce face dacă nu câştigă sau dacă nu câştigă partidul sau dacă altul are mai multe consilii judeţene. Vă anunţ oficial, domnul Crin Antonescu va intra în turul 2 şi nu va fi cazul”, a menţionat preşedintele PSD.
Ciolacu a fost întrebat şi dacă este Crin Antonescu ultima şansă ca el să rămână premier:
„Nu, este ultima şansă ca România să rămână în continuare într-o zonă stabilă, atât economic cât şi politic. Este ultima şansă a noastră, a românilor, şi a dumneavoastră, că sunteţi mai tineri decât mine, de a avea un viitor în România”, a răspuns Marcel Ciolacu.

C.L.


Expoziția de fotografie „Faces of Autism” - 5 mai 2025, ora 18:30, Holul mare al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”


 Asociația Autism Connect organizează la Baia Mare, în colaborare cu Asociația pentru Autism Magia Unicornilor și Biblioteca Județeană Petre Dulfu, expoziția de fotografie Faces of Autism, în perioada 5 – 12 mai 2025.

Proiectul Faces of Autism își propune să aducă în fața publicului poveștile autentice ale persoanelor cu autism, ilustrând diversitatea și complexitatea acestei condiții. Fotografiile sunt realizate de David Stescu, un fotograf cu autism în vârstă de 19 ani. Împreună cu poveștile persoanelor fotografiate, portretele sunt publicate pe site-ul facesofautism.ro.

Expoziția conține portrete ale copiilor autiști din Baia Mare, ai căror părinți au fondat Asociația pentru Autism Magia Unicornilor.

Motto-ul asociației băimărene, așa cum îl prezintă Răzvan Dragu, unul dintre fondatori, este : „Autismul nu e o boală; nu se ia și nu se dă. E doar un alt mod de a vedea lumea. STOP prejudecăților! START incluziune!”

Expoziția găzduită de Biblioteca Județeană Petre Dulfu are vernisajul în data de 5 mai 2025, la ora 18:30 și poate fi vizitată în holul instituției gratuit până pe 12 mai. 


--
Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

                                                            ***

                                     Comunicat de presă

 

Asociația Autism Connect organizează la Baia Mare, în colaborare cu Asociația pentru Autism Magia Unicornilor și Biblioteca Județeană Petre Dulfu, expoziția de fotografie Faces of Autism, în perioada 5 – 12 mai 2025.

Proiectul Faces of Autism își propune să aducă în fața publicului poveștile autentice ale persoanelor cu autism, ilustrând diversitatea și complexitatea acestei condiții. Fotografiile sunt realizate de David Stescu, un fotograf cu autism în vârstă de 19 ani. Împreună cu poveștile persoanelor fotografiate, portretele sunt publicate pe site-ul facesofautism.ro.

Fiecare portret publicat este un îndemn către societate să sprijine orice individ în a-și dezvolta abilități care să-i permită relaționarea atât de necesară în viața cotidiană.

Când avea 2 ani, David a fost diagnosticat cu tulburări din spectrul autist. David nu a vorbit până la 5 ani, nu avea contact vizual și nu interacționa cu cei din jurul său. Anii care au urmat au însemnat ore întregi de terapie zilnic, timp în care David s-a deschis din ce în ce mai mult.

Acum David vorbește, citește, merge la o școală de masă și este pasionat de geografie, călătorii și fotografie. Aparatul de fotografiat este fereastra sa către lume. (Imaginile pe care le surprinde sunt spontane și David le publică pe blogul său https://david.stescu.ro și pe rețelele sociale, împărtășindu-și pasiunile cu prietenii săi.)

Expoziția conține portrete ale copiilor autiști din Baia Mare, ai căror părinți au fondat Asociația pentru Autism Magia Unicornilor.

Motto-ul asociației băimărene, așa cum îl prezintă Răzvan Dragu, unul dintre fondatori, este : ”Autismul nu e o boala; nu se ia și nu se da. E doar un alt mod de a vedea lumea. STOP prejudecatilor! START incluziune!”

Obiectivele Asociației Magia Unicornilor sunt:

•      Pe termen lung, sa sprijine crearea de centre de terapie si educație pentru copiii si tinerii autisti.

•      Pe termen scurt si mediu, să contribuie la constientizarea societatii privind existenta copiilor autisti in comunitatea locala si nationala. Si sa aducă in Baia Mare servicii si terapii eficiente, de ultima generatie, pentru recuperarea autistilor.

Expoziția găzduită de Biblioteca Județeană Petre Dulfu are vernisajul în data de 5 mai 2025 la ora 18:30 și poate fi vizitată gratuit până pe 12 mai.


Contact pentru presă și media:

Mihai Stescu 

Email: mihai.stescu@facesofautism.ro

Telefon: 0731.128.658

Proiectul Faces of Autism este posibil datorită unor parteneri extraordinari.
Identitatea vizuală și website: Zitec
Parteneri tehnici: Panasonic Romania, ArtKlub, Photosetup Magazin Foto-Video-Audio, Epson România
Parteneri media: Radio Europa FM, Kooperativa 2.0
Partener de mobilitate: Asko Group