miercuri, 30 septembrie 2026

S-a deschis anul universitar la Centrul Universitar Nord din Baia Mare

 


De fiecare dată când intru într-o sală plină de tineri îmi vine în minte un lucru și anume cât de multă nevoie are Baia Mare de ei. Cât de multă nevoie avem de energia lor, de ideile lor și, mai ales, de curajul lor de a privi lucrurile altfel!

Am avut ieri bucuria de a participa la deschiderea festivă a noului an universitar la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, alături de studenți, cadre didactice și invitați care, fiecare din perspectiva sa, prin activitatea sa, contribuie la formarea tinerilor noștri.
Am avut onoarea să îi am alături pe Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, pe prof. Ioan Muntean, inspectorul școlar general al județului Maramureș, pe conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș, decanul Facultății de Litere, dar și pe dr. Dana Gagniuc Buzura, managerul revistei de cultură „Nord Literar”, dr. Monica Mare, directorul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Deniza Toma, bursieră Fulbright din Statele Unite ale Americii, și Sebastian Covaci, președintele Ligii Studenților „Pintea Viteazul”.
Prezența tuturor la început de an universitar cred că spune, de fapt, cum înțelegem noi aici realitatea pe care rareori o auzim în cuvinte și anume că educația unui copil nu este responsabilitatea unei singure instituții, ci a întregii comunități.
Eu cred însă că nu este suficient doar să îi pregătim bine pentru viață. Trebuie să construim și orașul în care să își dorească să trăiască după terminarea facultății. Un oraș în care să găsească oportunități profesionale, un mediu economic puternic, spații pentru cultură, educație, sport și timp liber și, mai ales, sentimentul că aici pot să își construiască un viitor.
Și asta suntem hotărâți să facem în Baia Mare!
Nu singuri, ci alături de ei. De aceea, mă bucur de fiecare dată când am ocazia să intru în dialog cu studenții și să îi văd implicați în viața orașului. Pentru că deși reprezintă viitorul, încep să facă parte deja și din prezentul pe care îl construim cu toții.
M-am bucurat în mod special să îi revăd pe prof. univ. habil. emerit dr. Petru Dunca și pe prof. univ. dr. habil. Daniela Dunca, două personalități importante ale comunității academice băimărene, care au contribuit, de-a lungul anilor, la formarea unor generații de studenți și la dezvoltarea învățământului universitar din oraș. Două persoane apropiate mie, cărora le port un imens respect și pe care îi admir sincer atât pentru activitatea lor, cât mai ales pentru omenia de care dau dovadă.
Le mulțumesc tuturor profesorilor care aleg să formeze aici, în Baia Mare, oameni și profesioniști pentru România de mâine și le doresc studenților un an universitar cu rezultate, cu experiențe frumoase și, mai ales, cu încredere în propriul drum!
Iar celor care astăzi sunt boboci le transmit să nu se teamă să gândească diferit, să pună întrebări și să aibă curajul de a-și imagina un viitor mai bun. Poate că, peste câțiva ani, chiar ei vor fi cei care vor decide cum va arăta Baia Mare de mâine.
Mult succes tuturor în noul an universitar!

Ioan Doru DĂNCUȘ
Primarul municipiului Baia Mare


Boxeri, șahiști și dansatori cu inteligență artificială: cine îi mișcă?

 


de Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

„Nu Inteligența Artificială este pericolul,

ci decizia de a o dezvolta până când se transformă în propriul nostru călău.

Când condamnăm unealta în locul autorului, ne pregătim singuri sfârșitul.”

(N. Grigorie Lăcrița)

 

 

Cuprins

1. O întrebare bună la televizor

2. Boxerul-robot: trupul este al mașinii, strategia este a omului

3. Calculatorul-șahist: aici chiar nu se ascunde nimeni în spate

4. Dansatorii-roboți: o coregrafie scrisă dinainte, executată perfect

5. „Softul” din spatele lor: trei etaje de comandă

6. Ce ar trebui să rețină publicul

 

1. O întrebare bună la televizor

Într-o zi, un post de televiziune a difuzat o emisiune în care doi realizatori discutau cu un specialist despre inteligența artificială.

La un moment dat s-a difuzat un filmuleț cu un meci de box între un robot și un om.

Doamna realizatoare a întrebat, pe bună dreptate, cum poate robotul să facă asemenea mișcări, ca un boxer adevărat.

Specialistul a răspuns că în spate se află una sau mai multe persoane care, cu un fel de telecomandă, îi ghidează loviturile și eschivele.

Răspunsul i-a surprins, probabil, pe mulți telespectatori.

Unii și-au spus, poate, că, după această logică, și atunci când calculatorul l-a învins pe campionul mondial la șah, ar fi trebuit să stea ascunși în spatele lui câțiva mari maeștri care să-i dicteze mutările.

În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate, iar această nuanță merită explicată publicului, pentru că aici se află una dintre cele mai frecvente confuzii despre roboți și inteligența artificială.

2. Boxerul-robot: trupul este al mașinii, strategia este a omului

Meciurile de box între roboți umanoizi, organizate mai ales în China începând din 2025, se desfășoară în prezent cu ajutorul unor operatori umani.

Omul decide când robotul lovește, când se ferește și când atacă.

Robotul primește comanda și o execută.

Uneori o face printr-o telecomandă, alteori prin „captarea mișcării”: operatorul poartă senzori sau o cască de realitate virtuală, iar robotul îi copiază gesturile aproape instantaneu.

Asta nu înseamnă că robotul este o jucărie teleghidată obișnuită.

Operatorul nu îi comandă fiecare motor și fiecare articulație.

Ar fi imposibil, fiindcă un umanoid are zeci de articulații care trebuie coordonate de sute de ori pe secundă.

Partea cea mai grea, adică menținerea echilibrului pe două picioare când primești o lovitură, o face robotul singur, cu ajutorul inteligenței artificiale.

Programul lui a învățat să stea în picioare prin milioane de încercări într-o lume simulată pe calculator, apoi prin antrenamente reale în care a fost împins și lovit din toate direcțiile.

Așadar, la box, trupul și reflexele aparțin mașinii, dar tactica, adică „mintea boxerului”, aparține deocamdată omului.

Un robot care să boxeze complet singur, să „citească” adversarul și să-și aleagă loviturile, este încă un obiectiv de cercetare.

Pentru un spectacol public, cu risc de accidentare, nimeni nu l-ar lăsa încă să lupte fără supraveghere.




 

Poesis - Răzvan Ducan

 


BĂTRÂNII,

lacrima de sidef din scoica ochiului
.
Avem dilemă nouă,
gândită de demult,
ce facem cu bătrânii,
că trăiesc prea mult?
.
Că vor să mai respire,
că vor să mai vadă,
că vor să mai umble,
cum umblau odată!
.
Că unii vor chiar ani,
să mai ducă flori,
la morminte uitate,
chiar de copiii lor!
.
Că vor să mai trăiască,
îngrijind nepoți,
că vor încă iubire,
să-mprăștie la toți!
.
Că mai vor o pâine,
neavând mai mult
și că din biata pâine
au făcut un cult!
.
Le închidem gazul,
le pregătim Siberii,
reîncălzim Auschwitz-uri,
cu regulile fierii?
.
Le tăiem din pensii,
îi închidem în casă,
le facem colivii
și lanțuri de mătasă?
.
Îi împingem pe scări,
sau prin legi speciale,
că pot trece pe roșu,
pe zebre stradale?
.
Avem dilemă nouă,
gândită de demult,
ce facem cu bătrânii,
că trăiesc prea mult?
.
Pielea să le-o tragem,
spre-a fi folositori,
din șapte, numai una,
zbârcită e a lor!
.
Să-i facem proteine,
reciclând duios,
carnea ce-ndrăznește
să le mai stea pe os!
.
Și oasele bătrâne,
ce-s trebuincioase,
să le luăm cu forța,
să facem clei de oase!
.
Și ce-au mai adunat
în viața lor cea tristă,
să le luăm proteza,
ascunsă în batistă!
.
Și tijele din trupuri
și stenturi, dacă au,
să le luăm și schija,
purtată ca trofeu!
.
Să adârjim poporul,
zicându-i peste poate,
că nu-s decât un cancer,
ce-atacă pe la spate.
.
Să strigăm la miting,
„Jos, Bătrânii, Jos!”,
„Jos!” ce poate-i „Sus!”,
ca s-atârne frumos!
.
Dar of-ul lor cel mare
e că un voal cernit
e pus pe bătrânețe,
doar fiindcă n-au murit.
.
Nevinovată vină,
că încă îndrăznesc,
că-i ține Dumnezeu,
într-un plan ceresc.
.
Avem dilemă nouă,
gândită de demult,
ce facem cu bătrânii,
că trăiesc prea mult?

Laci Tomonicska, zbor din culmea Ignișului către necunoscutul eternității

Ne-am apropiat sufletește în urmă cu câteva decenii, când, de 1 Mai, am fost invitat la ultima zăpadă a anului, pentru a participa la Cupa veteranilor la schi, în organizarea SALVAMONT. Locul concursului: pârtia de pe Boriște, situată pe versantul nordic al masivului Igniș. După concurs, am schiat printre fagi și brazi până-n Izvoare, la cabana salvamontiștilor, unde prietenul Costin ne aștepta cu gulaș, tocăniță, horincă și vin fiert. An de an, urcam iar la Boriște și ”filmul” se repeta. Acolo am legat prietenie cu Laci, omul blajin, cu vorba mereu bună pe buze, gata mereu să învețe tinerii să schieze și să se orienteze pe munte. A fost unul dintre acei montaniarzi care au înființat SALVAMONT Maramureș. Vorbea cu mult drag și pasiune despre frumusețea muntelui. Fotografia pe care o atașez acestui text este din anul 2012, când, întâmplător, ne-am întâlnit la poalele Ignișului, în Rezervația Fosiliferă ”Răzvan Givulescu” din Groapele Chiuzbăii. Cu cât drag și cu câtă știință mi-a vorbit iar despre muntele cel mai iubit de el, Igniș, la poalele căruia, în Ferneziu, avea și casa. Îmi va fi dor de tine, Laci. Știu că acolo unde sufletul tău călătorește va căuta în continuare frumusețea inegalabilă a muntelui.


Text și fotografie de Alec PORTASE

Ce au lăsat în urmă 335 000 de voluntari?!

 

Dragă Dragoș Gelu,

Pe 19 septembrie, România a ieșit din nou la curățenie. Peste 335.000 de oameni au ales să lase pentru o zi tot ce aveau de făcut și să se întâlnească în natură, în comunitățile lor, în locurile care aveau nevoie de ei. Din toate cele 41 de județe și din București, oameni de toate vârstele au răspuns aceluiași apel: să facem ceva împreună, și chiar am făcut.

Într-o singură zi, am strâns împreună 352.000 de saci de deșeuri, adică 2.636.990 de kilograme care nu mai sunt acolo unde NU ar trebui să fie.

Dar dincolo de cifre, rămân imaginile din ziua aceea. Oameni care s-au întâlnit pentru prima dată și au plecat împreună la curățenie. Colegi care au lăsat pentru câteva ore biroul și au ieșit în natură. Familii, elevi, profesori, prieteni și comunități care au transformat o zi obișnuită într-o zi în care au făcut ceva pentru locul pe care îl numesc acasă.

 

„Tu ce lași în urma ta?” a fost întrebarea acestei ediții. Iar răspunsul vostru se vede peste tot în rezultatele de anul acesta. Lăsăm în urmă locuri mai curate, oameni mai implicați și un exemplu care poate merge mai departe. Pentru noi, asta înseamnă Ziua de Curățenie Națională. Și înseamnă fiecare Doer care a venit, a strâns un sac, a dat mai departe mesajul, și-a adus familia sau colegii și a ales să se implice.

Le mulțumim coordonatorilor județeni și tuturor celor care au făcut posibilă mobilizarea din fiecare comunitate. În spatele fiecărei acțiuni au fost oameni care au pregătit, organizat, adunat comunități și au avut grijă ca lucrurile să se întâmple, de la un capăt la celălalt al țării.

Copil la curățenie

De 16 ani, construim împreună o țară care crede că schimbarea începe atunci când alegem să facem ceva. Iar pe 19 septembrie ne-ai arătat, încă o dată, cât de mulți suntem. România, we did it again! Și abia așteptăm să vedem ce lăsăm în urma noastră mai departe.

Pe curând,

Echipa Let’s Do It, Romania!

Multumim partenerilor