din revelaţiile
misticei Maria Valtorta
SATANISMUL,
PROCEDEU OPUS ÎNDUMNEZEIRII PRIN CRISTOS
Isus spune: Printre numeroasele lucruri pe care lumea
actuala, plina de orgoliu si de
necredinta, le neaga, este puterea si prezenta Diavolului. In mod logic, ateismul care il neaga pe Dumnezeu, il neaga
si pe Lucifer, aceasta creatura a Lui Dumnezeu, razvratita impotriva Lui,
adversarul Lui Dumnezeu, Invidiosul, Raul, Neobositul, Imitatorul Lui Dumnezeu.
V-am spus deja:
Satana a devenit astfel prin pacatul orgoliului - chiar si acum cand, din Imparatiile Celui Preainalt impotriva
Caruia a indraznit sa se ridice, el a fost azvarlit in adancul abisului unde nu
este decat bezna si oroare; si a vrut sa instaureze in aceste adancuri, o cpoie
a Curtii Ceresti si sa aiba proprii sai ministrii si ingerii sai, supusii sai
si fiii sai; atunci cand se manifesta, el se deghizeaza in duh de lumina,
acoperind aspectul si gandul sau de creatura abjecta, cu podoabe false copiate
de la Cel Preainalt, pentru a va induce in eroare.
Dar cei al caror
spirit este cu adevarat insufletit de har, simt ca aceasta suna fals; privirea
lor merge dincolo de aparente si-l recunosc prin intuitie spirituala, pe
Ispititor, in spatele fantomei care li se arata. Natural ca aceasta se produce
la aceia pe care cele trei virtuti ii protejeaza printr-o aparare sfanta si pe
care-i insufleteste harul. Ceilalti - nu numai
ateii care neaga, ci si caldiceii, care somnoleaza, indiferentii care nu
observa, distratii care nu reflecteaza, imprudentii care se reped cu capul
inainte ca nebunii - toti acestia nu-l pot recunoaste pe Satana sub aparenta sa
inofensiva sau ipocrita, si se lasa inselati.
Voi, copiii Mei,
care pieriti pentru ca negati intotdeauna totul, nu negati existenta Satanei.
Nu este o poveste de adormit copiii, nici superstitie medievala. Este cruda
realitate.
Satana exista. El
actioneaza neobosit. In Ceruri, Dumnezeu face binele fara incetare. In abis,
Satana face raul fara incetare... Ca un leu care rage, Satana va da tarcoale
si, in intuneric,
lucreaza ca sa va castige pentru el. Si totusi, in prezent,
necredinta voastra, indiferenta, ateismul vostru ii permit sa actioneze la
lumina, deschis, pentru ca ii deschideti
larg portile sufletului vostru si,
impinsi de dorintele voastre necumpatate, ii spuneti: "Intra. Cu
conditia sa obtin tot ce vreau acum pe pamant, fac din tine stapanul meu."
Daca n-ar fi asa, n-ati fi ajuns la felul de viata pe care o
duceti si care Il dezgusta pe Dumnezeu si pe sfintii Sai, pe slujitorii si pe
copiii Sai.
Dar amintiti-va ca,
metaforic, artificial sau real, Satana actioneaza cu perfidie in intuneric.
El va inseala cu viclenii si subtilitati de sarpe pentru a va atrage in capcana
in mijlocul hatisului. Chiar daca va vede deja atat de indepartati de Dumnezeu,
el nu indrazneste inca sa vi se arate in fata si sa va spuna: " Eu sunt.
Urmeaza-ma", caci stie ca sunteti josnici atat in rau cat si in bine. Dupa
o astfel de intalnire explicita, putini chiar si dintre voi ar avea curajul
sa-i spuna: "Vin". Sunteti ipocriti pana si in rau, caci desi ii
doriti ajutorul, nu indrazniti sa recunoasteti aceasta dorinta. Dar Satana nu
are nevoie de cuvinte. La fel ca Mine,
si el citeste in inima voastre. La fel cum vad Eu aviditatea voastra de
satanism, vede si el si actioneaza.
Dupa ce a incercat
sa-L distruga pe Cristos, ispitindu-L, sa distruga Biserica facand-o sa treaca
prin perioade intunecate, sa distruga crestinismul prin schisme, si societatea
civila prin secte, de acum, in ajunul manifestarii sale pregatitoare celei
finale, el incearca sa va distruga constiintele, dupa ce deja v-a nimicit
gandirea. Da, a nimicit-o. Nu ca o capacitate de a gandi ca oameni, ci ca fii
ai Lui Dumnezeu. Rationalismul, stiinta rupta de Dumnezeu, v-a distrus gandirea
ca dumnezei si de acum voi ganditi asa cum o poate face tarana: la nivelul
pamantului. Nu vedeti pecetea Lui Dumnezeu imprimata pe lucrurile pe care le
privesc ochii vostri. Pentru voi este vorba doar de astri, de munti, de pietre,
de ape, de plante, de animale
Pentru cel
credincios, acestea sunt operele Lui Dumnezeu si, fara a mai avea nevoie de
altceva, el se cufunda in contemplatie si in lauda adusa Creatorului in fata
nenumaratelor semne ale puterii Sale care va inconjoara, va infrumuseteaza
existenta si va sunt de folos pentru a trai.
Or, Satana ataca
constiintele. El ofera fructul de odinioara: placerea, aviditatea de a sti,
orgoliul si speranta nelegitima de a ajunge dumnezei, muscand din trup si din
stiinta. Placerea va transforma in fiare devorate de desfrau, respingatoare,
bolnave, condamnate la bolile trupului si la moartea spiritului, atat in viata
aceasta cat si in cealalta. Aviditatea de a sti va da pe mana Mincinosului
pentru ca, impinsi de setea nepermisa de a cunoaste ceea ce tine de taina Lui
Dumnezeu, incercand sa-I impuneti vointa voastra de a cunoaste, faceti in asa
fel incat Satana sa va poata insela prin erorile sale.
Imi inspirati mila
si, in acelasi timp, dezgust. Mila, pentru ca sunteti nebuni. Dezgust, pentru
ca vreti sa fiti asa si vreti sa va puneti pe suflet semnul Fiarei refuzand
Adevarul, pentru minciuna.
Si atunci puteti
crede ca Satana va serveste? Nu. Este mult mai usor ca Dumnezeu sa va acorde
ceea ce cereti, daca este ceva permis, decat sa va dea Satana. Satana face in
asa fel incat el sa fie slujit. Si va asigur ca, in schimbul unui ceas, el va pretinde
intreaga voastra viata, iar pentru un triumf, toata vesnicia.
Puteti, deci, crede
ca ajunge sa spuneti: "Vreau", pentru ca Dumnezeu sa vrea? Nu.
Dumnezeu vrea ceea ce este bun pentru voi, si nu tot ceea ce vreti voi.
Va puteti inchipui
ca, la ordinul vostru, Dumnezeu si ministrii Sai vor veni la voi? Nu. Numai o
viata curata si evlavioasa, numai o viata incununata de cele trei faclii: ale
credintei, sperantei si iubirii, numai o
viata aparata de celelalte virturi practicate contra Satanei, contra lumii si
contra trupului, numai o viata traita potrivit Legii Mele si Invataturii Mele -
asa cum se gaseste ea in cele patru Evanghelii, aceeasi de douazeci de veacuri
- si care va ramane asa cat vor dura pamantul si omul, numai o viata
"crestina", adica asemanatoare celei a Lui Cristos, bazata pe
respect, ascultare, fidelitate fata de Tatal, generozitate constanta, numai o
astfel de viata obtine pentru spiritul vostru aceasta purificare, aceasta
sensibilitate care va permite sa primiti pe Dumnezeu si pe ministrii Sai,
intr-un mod atat de sensibil incat va da bucuria viziunii si bucuria Cuvantului
inspirat sau rostit in mod real.
Eu am spus:
"Nu puteti sluji in acelasi timp si pe Dumnezeu si pe Satana". Nu.
Acolo unde se afla unul, nu se afla celalalt. Viata voastra este un semn al Lui
Dumnezeu sau viata voastra este un semn al Satanei
Cand sunteti in stare sa reflectati - admitand ca mai
aveti un colt al sufletului vostru liber de posesia care ucide - examinati-va,
examinati-va faptele, inspiratiile pe care le primiti. Daca vedeti ca sunt
cinstite - chiar si numai pe plan uman -, sa spuneti: "Este posibil ca
aici sa se afle puterea Lui Dumnezeu". Daca, in schimb, ele sunt contrare
moralei umane si diametral opuse moralei supranaturale, sa spuneti: "Aici
nu poate fi Dumnezeu, ci Dusmanul Sau."
Amintiti-va, voi
care sunteti atat de corupti incat ati imbratisat aceasta religie nefasta pe
care Eu o numesc "Satanism" - aceasta parodie a religiei, ceea ce
este sacrilegiu si crima -, amintit-va ca Eu n-am nevoie de intuneric, de
singuratate, de magnetism ca sa vin. Eu sunt Lumina iar sfintii Mei sunt
lumina. Nu mi-e teama nici de soare nici de multime. Eu stiu sa rapesc din
mijlocul unei multimi si sa Ma dovedesc a fi Soare in soare.
Discipolii Mei pot
spune cat de simpla, de blanda, de spontana si absoluta este venirea Mea la ei,
cum ii duc Eu dincolo de ceea ce ii inconjoara, pentru a-i cufunda in aceasta
Lumina si in acest sunet care este Cerul venit la ei.
Ei pot spune cum,
dupa fiecare contact, simt cum materia lor pierde din greutate si dobandeste
spiritualitate, cum trupul lor mai moare putin dupa fiecare contopire si cum Eu traiesc tot mai puternic in ei. Eu,
invingatorul trupului care este instrumentul Satanei si, in consecinta, Eu
invingatorul Satanei.
Ei pot spune cum,
reinnoiti tot mai profund, mor mistic de fiecare data si renasc tot mai
spiritualizati.
Ei pot spune cata
pace, cata seninatate, cat echilibru este in ei, dar si cata inteligenta, cata
iubire, cata puritate. Nu umana, ci mai mult decat supraomeneasca. Toate
acestea sunt ale Mele, caci Eu devin ei, iar ei devin Eu. Creatura nu mai
exista. Exist Eu. Ei sunt o picatura de sange in Inima Mea. Eu traiesc, Eu
domnesc si fac din ei dumnezei pentru ca Mi-i asimilez.
Ceea ce Satana nu
le poate da, adica sa-i faca sa devina asemanatori Lui Dumnezeu, Eu le dau
acestor discipoli , caci ii dizolv in Mine si-i indumnezeiesc prin aceasta
fuziune. (8.01.1944)
din "I Quaderni del 1944" de Maria Valtorta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu