Despre un poet trist şi o poezie extrem de tulburătoare

Poezia lui Ioan Romeo Roşiianu este profundă, sensibilă şi exactă în acelaşi timp. Se adresează deopotrivă celor tineri şi celor mai puţini tineri. Primii se pot escoperi ei înşişi în versurile sale pline de sensibilitate, împlinind un destin al frumosului, al nobleţei sufleteşti atât de necesară în viaţă. Pentru tineri poezia sa consacră întrebări, mai mult sau mai puţin retorice, determinări ce pot duce la afirmarea valorilor. Pentru cei mai puţin tineri poetul propune nostalgia ca mod de introspecţie, de căutări interioare.

Valorile create anterior dăinuie dacă au suporturi sufleteşti, poezia, versurile fiind unul din cele mai importante. În concepţia sa poetul este chemat să suporte un destin al neîmplinirilor, fiind adeseori sinonim cu geniul neînţeles.

  Cu toate acestea, deşi este un paradox, el este al lumii sale, al unei existenţe care arareori îl şi înţelege. Tristeţea poetului devine chiar durere.

Noi trebuie să ne identificăm cu versurile sale pentru a ajunge în preajma infinitului poetic.

Ioan Romeo Roşiianu este al prezentului şi, deopotrivă, al viitorului, pentru că poezia sa revine mereu în sufletul nostru, reuşind să ne incânte şi să ne întristeze în acelaşi timp.

                                                                                 dr. Gheorghe Firczak