luni, 21 martie 2016

Banii n-aduc fericirea!

Sunt vremuri tot mai grele, ce să-i faci,
Dar nouă, dascălilor, nu ne pasă
De cei ce ne consideră săraci,
C-avem o viaţă fără griji, frumoasă!

Eu, de exemplu, sunt învăţătoare,
Dar nu mă simt, ca alţii, umilită!
E drept că leafa nu-i atât de mare,
Dar n-am motiv să fiu nemulţumită.

Ce dacă frigiderele-mi sunt goale
Şi n-am provizii? Pot trăi şi-aşa!
În alimente-s multe chimicale
Şi nu trăiesc doar pentru a mânca.

Nu cheltuiesc aiurea, pe mâncare,
Iau lucruri strict indispensabile:
Cerneală, folii multe şi dosare,
Hârtii şi alte consumabile:

Lipici, carton, culori şi alte cele,
Ca sala mea să fie pavoazată,
Nu dau aceşti bănuţi fetiţei mele,
Să-i irosească pe vreo ciocolată!

N-am bani de teatru, film sau de spectacol,
Dar îmi oferă viaţa, zi de zi,
Pe scena ei, un fascinant miracol,
Atât de multe tragicomedii!

Eu nu merg în vacanţă-n ţări străine,
Căci nicidecum nu sufăr de snobism
Rămân în ţară, nu c-ar fi mai bine,
Dar dau dovadă de patriotism.

Când banii mi se termină, nu-mi pasă
Că nu mai am cu ce plăti naveta,
Căci, tot mergând pe jos, sunt sănătoasă
Şi, astfel, îmi menţin şi silueta.

Nu fac parada modei, pe la şcoală
Şi nici nu îmi doresc să fiu în trend,
Dar sunt ok, că doar nu umblu goală!
Voi nu aţi auzit de second-hand?

N-am bani de farduri sau bijuterii,
Nu-mi cumpăr nici brăţări şi nici mărgele.
S-apar aşa, în clasă, la copii,
Să le distrag atenţia cu ele?!

Adună unii banii la saltea
Şi, leu cu leu, bănuţii se-nmulţesc,
Eu nu adun, căci poate voi avea
Norocul să n-ajung să-mbătrânesc.

Şi cum să nu fiu mulţumită tare,
Căci, chiar de n-am în conturi milioane,
Am bani şi pentru cursuri de formare,
Şi pentru patru-cinci simpozioane!

Îmi drămuiesc salariul meu cinstit
Şi nu trăiesc precum un bogătan,
Dar este bine, totuşi, că-mi permit
Să cumpăr „puncte”-n fiecare an!

De-aceea, cu mirare îi ascult
Pe toţi confraţii ce se văicăresc;
Eu, sincer, n-am ce să-mi doresc mai mult,
V-am spus, doar, cât de bine vieţuiesc!

De bani mai mulţi eu chiar nu am nevoie
Şi nu văd vreun motiv de-ngrijorare,
Cât timp, în şcoală, pot intra în voie
Şi nu plătesc şi-o taxă la intrare!...

                             Vali Petronela SLAVU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu