Nu ne-am vândut ţara, am donat-o

Supărare mare în campanie, scandal electoral, jumătate din terenurile agricole au fost vândute la străini. Unde au fost politicienii români care se dau în aceste zile de ceasul morţii că ne-am vândut ţara până acum? Au fost plecaţi în afară în ultimii ani sau tocmai s-au vindecat de autism?

La începutul anilor ’90, un slogan electoral era foarte bine primit de majoritatea covârşitoare a populaţiei României şi suna aşa: ”Nu ne vindem ţara!”. Orice ar fi însemnat în mintea votanţilor fesenişti de atunci, acest slogan este clar că nu a avut decât scopul de a excita electoral populaţia mai săracă intelectual. Pentru că, apoi, conducătorii au început donarea en-gross şi en-detail a ţării, contra unor ”atenţii” modice, raportate la valoarea donaţiilor. Resursele, industria, infrastructura, agricultura, dar şi populaţia au ajuns asset-uri importante ale multinaţionalelor.

Bineînţeles, nici celelalte partide care au avut parte de guvernare nu s-au lăsat mai prejos. Politicieni, securişti şi alţi ţepari şi-au rotunjit averile din ţară, dar mai ales cele ascunse prin paradisuri fiscale. Unii dintre ei îndrăznesc azi să acuze aceste realităţi, de care au profitat din plin, pe principiul ”nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase!”. E adevărat, nu miroase. Pute!

De ce nu vom trăi niciodată ca în Occident în această ţară bogată şi pe nedrept blamată? România şi-a dorit să facă parte din două mari organizaţii, NATO şi UE. Ideea era să fim apăraţi militar şi să ne aşezăm şi noi la masa bogaţilor, să nu mai stăm după oscioarele aruncate nouă pe jos, de către aceştia. Şi, totuşi, tot cu resturi ne hrănim, iar protecţia militară este din ce în ce mai fragilă. Deci, de ce nu trăim bine, deşi ne-am donat ţara, am acceptat globalizarea şi am renunţat la suveranitate?

Răspunsul este simplu: ne-am ”omorât” propria economie, susţinută de capitaliştii români, în favoarea străinătăţii. Multinaţionalele vor aici mână de lucru mai ieftină, dacă nu, pur şi simplu nu vin sau vin şi pleacă rapid. Un exemplu cunoscut este Dacia-Renault. Acest concern a deschis fabrici Dacia în ţări arabe unde produce modele mai ieftine plătind salarii mici. Românii, dacă cer venituri mai mari, sunt ameninţaţi cu concedierea, închiderea fabricii şi mutarea producţiei în ţările calde. Asta deşi de-a lungul timpului compania a primit avantaje şi ajutoare băneşti importante de la statul român. De la noi toţi, adică. În schimb, angajaţii aceleiaşi multinaţionale din Franţa au salarii occidentale. Asta arată faptul că, deşi suntem în UE, facem parte din lumea a doua unională.

Şi aşa vom şi rămâne pentru că nu avem multe companii de succes cu capital românesc, unde patronii şi-ar plăti bine muncitorii aşa cum cei din Franţa îşi plătesc angajaţii proprii. Și nici o şansă să apară antreprenori români de anvergură. Dacă vor avea tupeul să o facă, avem instituţii specializate ale statului care să-i bage la puşcărie pentru tupeu. Indiferent cine va câştiga alegerile, să nu vă faceţi iluzii: mai sunt multe lucruri de luat românilor şi de donat bogaţilor lumii. Măcar să nu ne donăm identitatea naţională şi puţina demnitate. Măcar cu ele să rămânem…

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul