miercuri, 30 noiembrie 2016

Dinamo - Steaua 3-1. "Câinii" relansează campionatul!

Dinamo a câştigat pentru prima oară un derby cu Steaua disputat pe Arena Naţională, scor 3-1, deşi partida a început cum nu se poate mai prost alb-roşii. Vicecampioana a condus încă din start, dar elevii lui Ioan Andone au întors rezultatul până la pauză, apoi au mai marcat o dată în repriza a doua. Deşi au ajuns la trei etape consecutive fără victorie, roş-albaştrii rămân pe primul loc, dar avansul lor în fruntea clasamentului s-a redus la un singur punct.

Marele derby al Ligii 1 a avut parte de un început incredibil. La doar 9 secunde de la primul fluier al lui Ovidiu Haţegan, Steaua a obţinut penalty, după ce Penedo l-a faultat în careu pe De Amorim. Boldrin a executat impecabil şi a deschis scorul, dedicând golul victimelor accidentului aviatic din Columbia.
Roş-albaştrii au mai cerut un penalty, în minutul 19, dar arbitrul a considerat regulamentară intervenţia lui Steliano Filip la Adi Popa.
Laurenţiu Reghecampf a fost obligat să facă o primă schimbare după doar o jumătate de oră de joc. Muniru s-a accidentat şi Pintilii i-a luat locul, însă acesta nu a intrat foarte bine în joc. La doar două minute de la introducerea sa pe teren, l-a faultat pe Busuladzic în careu, iar Haţegan a acordat al doilea penalty al meciului.
Hanca şi-a asumat responsabilitatea execuţiei şi a înscris cu ceva emoţii, pentru ca în prelungirile primei reprize, Nedelcearu să profite de inerţia lui Momcilovic pentru a înscrie golul de 2-1, stabilind astfel rezultatul la pauză.
În partea a doua, lucrurile au continuat să meargă perfect pentru Dinamo. În minutul 58, Tamaş şi Niţă s-au încurcat, iar Nemec a profitat de gafa celor doi şi a marcat al treilea gol al alb-roşiilor.
"Câinii" se puteau desprinde în minutul 74, dar Niţă l-a blocat pe Lazăr, iar în ultimele minute, Boldrin şi Adi Popa au irosit la aceeaşi fază şansa de a o readuce în joc pe Steaua. Gnohere a ratat ultima ocazie a meciului, care s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea echipei lui Ioan Andone, primul eşec suferit de Reghecampf în faţa marii rivale din postura de antrenor al Stelei. Sursa PRO SPORT


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu