Ziarul lui Dolha
Mircea Dolha este acum deputat PNL de Maramureş şi vrea să
fie ales pentru următorii patru ani senator. Îl cunosc de mult timp şi pot
spune că până de curând aveam o părere oarecum bună despre el. Adică, pentru a
nu fi greşit înţeles, nu am avut afaceri sau orice alt fel de combinaţii cu el
în trecut, nu îi sunt dator cu nimic şi nu îmi datorează nimic... Îl apreciam
pentru că în peisajul acesta molcom ardelenesc maramureşean local era cam
singurul care „ieşea în faţă” bătându-se ba ici, ba colo, cu unu’-altu’, fiind
deci oarecum activ. Nu se ferea de presă, răspundea oricăror provocări şi avea
„tupeul” acesta de-a se lua „la trântă” cu oricine în plan politic. Nu l-am
cunoscut, însă, până de curând, de „aproape”, în „intimitatea” sa şi nu mă
refer la intimitatea vieţii private. Mi-a oferit el această ocazie atunci când,
recent, a venit să-mi propună o „afacere”!
Dolha ştia că urmează campania electorală şi voia să scoată
pe piaţă un „ziar de campanie”, adică o publicaţie scrisă prin care să-şi facă
reclamă astfel încât, pe de o parte, să câştige postul de senator la care
visează, iar pe de altă parte să poată lovi în adversarii săi politici. Treaba
mea, în viziunea sa, era să „conduc” acest ziar la vedere, să pretind public că
publicaţia era a mea, urmând ca el să fie şeful „din spate", nevăzut şi
neştiut. Concepţia lui Dolha este clasică şi cunoscută în peisajul presei
româneşti. Mimăm un ziar „independent” care de fapt serveşte interesele
„noastre”, iar pentru ca ziarul „independent” să fie credibil scoatem în faţă
un ziarist cunoscut, iar prin vocea sa ne „aranjăm” interesele, adică lovim în
adversari şi ne facem „nouă” imagine frumoasă! Acel jurnalist eram (trebuia să
fiu) EU!
N-am zis „nu”, n-am zis „da” categoric. Am acceptat să
„lucrez” pentru scoaterea primului număr. Mă agăţasem de una din promisiunile
lui care suna frumos pentru mine, ca ziarist... „Poţi publica în ziar ce
anchete vrei, despre oricine, nu mă interesează să protejez pe cineva”. Era
ocazia să scot „de la naftalină” nişte materiale de presă „grele” care să apară
într-un ziar. Am zis hai să încerc... Pe moment am decis să trec cu vederea
faptul că în ziarul respectiv urmau să apară şi reclame vizibile cu PNL şi cu
Dolha, fapt care, pentru „cunoscători”, elimina orice dubiu cu privire la...
„cine e în spate”! L-am lăsat pe deputat să se amăgească cu secretul său...
Am scris câteva texte, am trimis editorului şi o anchetă
care dezvăluia modalitatea prin care tatăl lui Cătălin Cherecheş, fost director
la Direcţia Silvică Maramureş, fura bani grei de la stat, furtul acesta stând
la originea averii imense moştenite de familia Cherecheş. Primul număr a apărut
de Sărbătoarea Castanelor, dar... fără ancheta mea! Am întrebat care-i treaba
şi mi s-a spus că materialul trimis de mine este păstrat... „pentru mai
târziu”!
Ziarul se numeşte „Ziua bună, Maramureş”. Are şi un site,
zbmm.ro... Eu am renunţat atunci, pe loc, la „colaborarea” propusă de Dolha.
Mi-am dat seama că e inutil să mai continui doar pentru a scrie în folosul său
sau pentru a documenta anchete de presă care nu vor fi publicate niciodată ci
vor fi eventual folosite ca şantaj în folosul deputatului. Zic asta pentru că,
ulterior, aflu cu stupoare că mama lui Cătălin Cherecheş este trecută candidat
la parlamentare din partea PNL, adică... nu mai zic nimic.
Ziarul se distribuie gratuit. Primul număr a apărut în
30.000 (treizeci de mii) de exemplare. Problema a fost că Dolha n-avea pe
nimeni la distribuţie. Am înţeles că tineretul liberal nu prea mai voia să facă
muncă voluntară pentru Dolha, deoarece în trecut luase destule „ţepe” tot
lipindu-i acestuia afişe cam pe gratis. De când am abandonat eu ziarul au mai
apărut două numere, în calitate mult mai proastă. Şi Dolha îl voia săptămânal!
Între timp şi-a aranjat difuzarea, nu zic cum că poate greşesc şi nu vreau să
acuz aiurea de exploatarea unor copii, prin (din) anumite şcoli, clase şi (cu)
profesoare, dar (probabil) fără acceptul părinţilor etc... Adică, ziarul e
depus în cutiile poştale din oraş(e). Nu mai contează cum şi de către cine...
Contează altceva. Cine finanţează un ziar falimentar care
apare în 30.000 de exemplare? Pe listele de candidaţi ai PNL, în Maramureş, a
apărut fostul ministri Anca Boagiu! Când Dolha m-a contactat PRIMA oară ca
să-mi propună să-i preiau ziarul era în America (SUA) în „vizită”. Lucrurile se
leagă. Ministrul Boagiu şi-a aranjat să obţină deputăţia într-un loc sigur şi
vrea probabil să beneficieze de linişte. Aici, în Maramureş. Prin surse numai
de ea ştiute a rezolvat o finanţare de miliarde (lei vechi) pentru ziarul ăsta
„de campanie”. Clar, nu-s banii lui Dolha! Ăsta e renumit pentru zgârcenia sa.
Se cearta cu toată lumea pentru fiecare leu pe care trebuie să-l plătească. Din
buzunarul lui n-ar da veci atâţia bani pentru editarea unui ziar care nu aduce
deloc venituri. Mi s-ar părea interesant de aflat de unde vin exact zecile,
sutele de milioane necesare pentru editarea acestui ziar şi pentru întreţinerea
siteului şi care este legătura acestei finanţări cu candidatura Ancăi Boagiu!
Nu credeţi?
Editarea ziarului se face la Bucureşti de către ziaristul
Andrei Bădin, fost realizator de emisiuni la B1TV, scos pe tuşă după ce a fost
acuzat de DNA de ceva infracţiuni. Nu ştiu ce probleme a avut Bădin în trecut,
nici nu mă interesează, ştiu că în perioada scurtă în care am colaborat cu el
pentru editarea ziarului mi-a dovedit că este un profesionist desăvârşit în
munca tehnică de presă. Nici el nu este de acord cu unele „idei” ale lui Dolha,
dar probabil, nu-i aşa?, trebuie să trăiască şi el cumva şi de aceea mai
acceptă compromisul acestei colaborări... Nu-l judec, nu-l condamn. Fiecare
decide pentru el, conform cu valorile şi principiile în care crede!
Ar mai fi detalii „picante” de povestit din această scurtă
experienţă, dar neînsemnate comparativ cu ceea ce tocmai v-am povestit, de aceea
nu mai insist pe subiect. Va las să digeraţi în linişte „subiectul” şi să
citiţi în cunoştinţă de cauză ZIARUL LUI DOLHA!
Numai bine, pe curând...
Cornel SABOU
Preluare http://cornelsabou.blogspot.ro/2016/11/ziarul-lui-dolha.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+ViaaMaramureului+(VIA%C5%A2A+MARAMURE%C5%9EULUI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu