POESIS - Ioan DRAGOŞ

 

Grăuntele de muștar

”credință cât un grăunte de muștar

ce să refuz și ce să mai accept

când umbra ne răstoarnă

în zarurile lumii

poemele foșnesc chiar în grădina ta

pentru fiecare cuvânt

poți alege altele cinci

la pagina osutășaizecișinouă

ea l-a găsit și nu l-a recunoscut

fiindu-i prea drag

trebuie să fie un loc pe aproape

roagă-te să-l găsești

până nu se întunecă

urcăm și coborâm o scară neatentă

după noile instrucțiuni

lucrăm cu molozuri vegetale

și ne străduim din răsputeri

să compunem un șir fumos de cuvinte

contractele fidic

ne răstoarnă în zarurile lumii

pământul alunecă

plin de mușcăturile imaginației grupului

victoria e numai pe margine

în cutele cămășii

se adună  harnică umbra

credință cât un grăunte de muștar

cere evanghelia din duminica

dinaintea tăierii capului botezătorului

poți muta munții apoi

sau poți opri alunecarea”

Cercul în care te-au aruncat amintirile

”ceea ce neînțeles rămâne

neînțeles rămâne veșnic

și atunci ceea ce spunem ce facem

este continuarea celor pe care le-am spus

le-am făcut altădată

așa te simți în fața unei uși adevărate

asta înseamnă cum spune mircea

că nu mai ai multe vieți de trăit

de plătit rate

și de mers la serviciu

zi de zi

îmbrăcat la costum

treacă de la tine și lasă

mereu se ascunde binele-n rău

lichidul captiv

în golul din care nu se va vărsa

tremură perdeaua fluidă

se deschid muchiile lucrurilor

mereu întâmplări statistice

repetând foșnetul frunzelor

toamna

în doi va fi poate mai ușor de trecut

ziua de azi

țiuie lumea

de câte-mi aud urechile

la schimbarea orei

dintre tine și mine

un om însetat privește adânc

este privirea celui ce știe tot

rabdă și nu te uimi

o viață compusă

aici este cercul unde te-au aruncat

amintirile ”

 Cuvinte provizorii despre cât de târziu s-a făcut

”gata

mulțimea e mai puțin densă

saluturile cu pălăriile s-au rărit

vitrinele magazinelor sunt tot mai minunate

semnele nu înșală

nu se ascultă niciodată unul pe celălalt

știu

cele mai frumoase priveliști

sunt în adâncul banilor

dintre corpuri și cuvinte

o muțenie șiroind de voci

vegetație tentaculară

citesc un poem chinezesc

despre cât de târziu s-a făcut

dacă îmi trimiți ceva de la biroul tău

eu îți voi trimite referatele-analiză

chiar că poți să rămâi visător

să vorbești despre virtuțile inerției

vrei să te duci spre alte gânduri

și nici nu poți s-o faci

în septembrie

pomul cuprins de rugină se lasă tăiat

și cade într-o iarbă ciudată ca părul

nu îmi este îngăduit

să știu mai multe

mi-ai crescut pe sub ploape

stranie lumină

a unui întuneric mult prea îndepărtat

la început nu dădeam atenție acestor întâmplări

apoi m-am hotărât să cumpăr un caiet

aceste cuvinte sunt bineînțeles provizorii

educația mea nu e completă”

Jucăria cea bună

”suntem într-un basm cu mai multe sfârșituri

spune mircea

oi albe cu miei negri

mă uit la tine

cum se uită copiii

la colegele lor din clase paralele

chiar și atunci când sunt somați

să facă plata pentru secundele de rătăcire

dar vezi că vorbele

nu pot povesti

ce înseamnă cufundarea trupului în apele liniștite

palmele tale

 închid cu sfială oglinda 

un zid gândit zadarnic

și întrebarea

cine întorcându-se sine

numai pe sine se va afla

din ce-am avut

nimic n-am pus deoparte

acum întâmplările se produc

prin afișaj electronic

niciodată nu greșim butoanele lacrimilor

așa trecem de la viitor la trecut

sub ochii vigilenți ai paznicilor

pe care nu-i plătește nimeni

mulțimea cântă cifrele

nu are încredere în poezie

căci poezia te derutează

oi negre cu miei albi

fiecare cere jucăria cea bună

notează ce ai văzut

vorbește limpede

împachetează bine cuvintele

poezia derutează”

Fluxul și refluxul semințelor de busuioc și de cimbru

"Coşuri cu iarbă

cu cinci pâini și doi pești

lada cu scule pierdute-n grădină

nu mai vine nimeni

să-mi adune jucăriile

sămânța de busuioc și de cimbru

tot mai multe

cele pierdute și necăutate

în grădină în gări

pe sub mese

poate vreun înger

are nevoie de ceva piese

la gospodăria lui  cu documente în regulă

departe de fluxul și refluxul puterii

totul e să nu-ți fie frică

să renaști din cenușă

în grădinile îndepărtate

ordinea se croiește cu foarfeca

zornăind unghiurile

cele mai obscure ale armurilor

seara la geam

aud respirația triunghiurilor prea severe

după legile tăcute ale migrației

ca tot ce nu se poate trăi

încă o dată

pe urmă se face liniște

se face tăcere

așa ajungi la pagina șaizecișitrei

marioneta mea

vino de te joacă-n perdea”