După premierea sportivilor Maramureșului, care a avut loc vineri, 23 decembrie 2016, de la ora
10.00, cu începere de la ora 11.00, Sala Maramureșul
a Palatului Administrativ din Baia Mare a devenit neîncăpătoare pentru cei 169
de elevi și 135 de profesori care i-au
pregătit peste an, obținând, astfel,
performanțe notabile la olimpiadele naționale și
internaționale. Suma totală acordată ca
premii de către Consiliul Județean
Maramureș celor 304 elevi și profesori a fost de 70.000 de lei,
recompensele reprezentând o tradiție
care se repetă de la an la an. Diplomele și
sumele bonus au fost oferite de către președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și de cei doi vicepreședinți, Ioan Doru Dăncuș și Lucian Morar.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș
a fost reprezentat de inspectorul școlar
general adjunct, Ciprian Cucuiat.
”Este o bucurie să vă avem azi, alături de noi, pe voi, cei
care excelați la învățătură. Doresc să vă felicit pe fiecare în
parte pentru felul în care vă pregătiți,
pentru modul în care învățați, dar mai ales că vă ascultați părinții
și profesorii. Județul Maramureș
crește prin voi și gândul meu, la 27 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, este acela că, după ce veți absolvi facultățile pe care doriți să
le urmați, să reveniți în Maramureș
și să ajutați la reclădirea acestui județ
minunat, unic în țară prin frumusețea și
autenticitatea sa. Menirea voastră este de a învăța
în continuare, iar a noastră, ca autoritate județeană,
este aceea de vă recompensa. Mulțumesc
Inspectoratului Școlar Județean Maramureș
pentru colaborarea ultimului an, pentru colaboarea anilor trecuți, dar, în primul rând, vă mulțumesc vouă, dragi elevi și profesori, pentru modul în care
reprezentanți Maramureșul la olimpiadele la care participați și
pentru rezultatele frumoase pe care le obțineți la fiecare competiție”, a declarat președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
În cuvântul său adresat celor prezenți, inspectorul școlar
general adjunct al ISJ Maramureș,
Ciprian Cucuiat a salutat inițiativa
Consiliului Județean Maramureș de a premia performanța în educație
și a declarat că, orice recunoaștere a excelenței
aduce un plus valoare instituției județene. ”A reuși
înseamnă a munci, iar numărul mare de olimpici pe care Maramureșul i-a avut în acest an, dovedește faptul că tinerii noștri muncesc. Elevii olimpici pregătiți de profesorii de la clase sunt cei care au
pus numele Maramureșului pe hartă, iar
la nivel național este deja cunoscut
faptul că, în județul nostru se muncește. Ca o paralelă între anul școlar 2014 – 2015 și anul școlar 2015 –
2016, numărul olimpicilor a crescut cu 28 de elevi, iar al profesorilor cu 11.
Dacă în anul anterior școlar am avut
141 de olimpici și 124 de profesori, în
2015 – 2016 au existat 169 de elevi cu premii la olimpiadele naționale și
internaționale și 135 de profesori îndrumători”, a declarat Ciprian Cucuiat,
inspector școlar general adjunct. Rând
pe rând, toți cei prezenți în sală și-au
ridicat diploma și plicul cu bani,
recompensă a muncii depuse în anul școlar
2015 – 2016, care a fost vizibilă prin rezultatele obținute la olimpiadele școlare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu