Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (inclusiv a celor NATO), la art. 7 alin. 4, spune clar ca “accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, …, este GARANTAT, sub CONDITIA validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: b) prim-ministru”.
Asadar, daca o persoana este propusa de premier, desemnata de presedinte si apoi investita prin vot de Parlament, aceasta are acces GARANTAT la aceste secrete, neavand nevoie de nici o avizare prealabila.
Mergand pe logica acestor bolsevici din presa si politica, care vor aprobari de la servicii pentru tot ce misca-n tara aia, ce s-ar fi intamplat daca Iohannis, odata ales dupa turul doi de o larga majoritate de romani, sa nu fi putut deveni presedinte pentru ca are parintii in Germania, asadar e vulnerabil si nu poate primi certificat ORNISS?
Dar cand a fost numit Ciolos premier, a carui nevasta e frantuzoaica si fiica unui ofiter de rang inalt din serviciile franceze, acela nu era vulnerabil?
Diferenta dintre democratie si dictaturile militare este ca in primul caz tara e condusa de civili, care sunt alesi de popor.
Tocmai de aceea legea dispune expres ca o serie de persoane, odata validate prin vot ori prin functia pe care o detin (cum ar fi magistratii), au acces GARANTAT la aceste secrete, daca e cazul.
Romania in acest moment este un stat hibrid, care se pretinde ca e democratic, unde poporul ar avea puterea prin vot, dar in functii publice nu poate accede nimeni decat cu voia si girul serviciilor secrete.
Este scandalos ca la 27 de ani de la caderea regimului comunist in Romania cei care controleaza orice numiri in functiile publice (Guvern, administratie centrala, locala, justitie, etc) sa fie serviciile secrete.
In comunism controlul asupra numirilor in functii publice il avea PCR. Acum, se vede treaba, controlul il are ori vrea sa-l aiba Noua Securitate.
Autor; Chris Terhes
Sursa: Chris Terhes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu