03.03.2017
Incompetența celor
de la APIA compromite sectorul agricol
Deputatul PSD Marius Sorin Bota a transmis o serie de întrebări
ministrului agriculturii cu privire la activitatea A.P.I.A. Acesta
a cerut ministrului să intervină, ferm și
autoritar, în reglementarea problemelor din sistemul A.P.I.A.
”La această oră, funcționarii A.P.I.A.
inventează motive pentru amânări și pentru a-și acoperii incompetența. Fermierii
nu au fost plătiți integral pentru anul 2015,
iar pentru 2016 nu au fost plătiți deloc. Compromiterea acestui sector de
activitate se face exclusiv din vina acestei instituții, în ultimii doi ani”, a
precizat deputatul.
”Vă rog domnule ministru, așa cum
vă cunosc, competent și hotărât, să interveniți de urgență și să anunțați schimbările
pe care le-ați intreprins în vederea îmbunătățirii
activității acestei instituții! Este inadmisibil ce se întamplă, cum se
procedează și se justifică acești funcționari care nici măcar nu răspund, în
termenul legal de 30 de zile, la adresele depuse. Vă comunic toate acestea
având săptămânal discuții cu fermierii, reclamațiile lor fiind aceleași de doi
ani de zile.”, se arată în documentul adresat domnului Petre Daea, Ministrul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Cabinetul deputatului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu