„Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu către
noi, că pe Fiul Său, cel Unul născut, L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El
noi să avem viață” (cf. 1Io 4,9).
Iubiți
credincioși,
Sărbătoarea Nașterii Domnului, Crăciunul, ne
dezvăluie planul de iubire al lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Este acel „vis de
iubire” divin prin care Dumnezeu dorește ca toți oamenii să se mântuiască și să
ajungă la cunoașterea adevărului (cf. 1Tim 2,4). Dumnezeu Însuși coboară în
neamul omenesc, pentru ca prin viața, moartea și învierea Lui să ne sfințească
și să ne deschidă tuturor o nouă perspectivă de viață.
Adeseori, în lumea de astăzi întâlnim persoane
cărora li se pare că nu văd nicio perspectivă de viitor. În societatea aflată
în continuă schimbare, omul are tendința de a se închide într-un prezent
repetitiv, în obișnuințe.
Sărbătoarea Crăciunului este trăită uneori prin
prisma acestor obișnuințe, a emoțiilor „artificiale” pe care ni le creăm
(cadouri, bradul, ospățul etc.), dar evenimentul Nașterii Domnului este mai
mult decât o simplă reîntoarcere în timp în fiecare an.
De fapt, ce reprezintă pentru noi, creștinii,
Sărbătoarea Nașterii Domnului, pe care o celebrăm în fiecare an la 25
decembrie? Pentru creștini nu este vorba de un mit repetitiv sau de închiderea
în cercul rememorării unor evenimente istorice, ci cu fiecare sărbătoare,
ascultând și aprofundând perspectiva speranței pe care Fiul lui Dumnezeu
Întrupat ne-o deschide, înțelegem că avem un viitor: acela al fericirii
veșnice.
Această perspectivă de viitor oferă un sens vieții
noastre, dăruindu-ne bucuria și elanul angajării cu încredere în realizarea
idealului sfințeniei.
Să ne deschidem sufletele spre această bucurie a
speranței, pe care să o insuflăm și celor care sunt dezamăgiți de realitatea
fără perspective în care trăiesc.
„Să avem curajul să visăm!”, ne îndeamnă Papa
Francisc. Să avem curajul să intrăm și noi în acest „vis minunat” al lui
Dumnezeu cu oamenii!
Vă invit acum, la ceasul Sfintei Sărbători, să ieșim
din cercul strâmt al realităților cotidiene și să pătrundem în visul Său,
meditând asupra viselor dreptului Iosif, părintele ocrotitor al Pruncului Divin
și soțul Fecioarei Maria.
Sunt patru asemenea momente în care cuvântul lui
Dumnezeu pătrunde în sufletul său curat și ascultător și devine trăire,
împlinire a planului divin. De fiecare dată, într-un context dificil, îngerul
Domnului îi transmite porunca divină, îi dezvăluie planul lui Dumnezeu și rolul
pe care îl va avea, oferindu-i și o motivație rațională. Iosif, trezindu-se,
împlinește de fiecare dată cu fidelitate ceea ce îngerul îi poruncise.
După fiecare vis și împlinire a poruncii primite de
Iosif, Evanghelistul Matei citând profeții ale Vechiului Testament confirmă că
aceste acțiuni se aflau deja în proiectul lui Dumnezeu, în „visul” Său de
mântuire pentru omenire.
Primul
vis al lui Iosif – Primirea Mariei
„Iosif,
nu te teme să o primești pe Maria” (cf. Mt 1,20)
Despre Nașterea Domnului nostru Isus Hristos ne
vorbesc două din cele patru evanghelii. Evanghelia după Matei se adresa
evreilor și prezintă nașterea și copilăria lui Isus din perspectiva tatălui
ocrotitor, Iosif. Evanghelia de la Luca se adresa grecilor și relatează aceste
evenimente din perspectiva Fecioarei Maria, mama lui Isus.
Atât Maria, cât și Iosif primesc vestea nașterii Mântuitorului
de la îngeri. Spre deosebire de Maria, care dialoghează cu îngerul, Iosif
primește mesajul îngeresc în vis. Cu fiecare vis, Iosif primește o nouă misiune
ce deschide spre un nou orizont și o nouă perspectivă de viață.
Evangheliile ne spun că Iosif și Maria erau
logodiți, dar încă nu locuiau împreună. Era perioada premergătoare căsătoriei,
după care logodnicul urma să o primească pe logodnica sa în casa lui. Căsătoria
trebuia să sigileze legătura de familie. În acest timp, Iosif află că Maria aștepta
deja un prunc.
Iosif visa la o căsnicie fericită cu Maria,
binecuvântată cu mulți copii. Acum, în noua situație, visul lui se destramă și
trăiește o puternică deziluzie. Este un moment de îndoială și cumpănă. Pe de o
parte, dacă ar fi primit în casa lui o femeie adulteră ar fi călcat legea; pe
de altă parte, dacă ar fi denunțat-o public, ar fi expus-o pedepsei cu moartea
(cf. Dt 22, 20-21). Dar, pentru că o iubește cu adevărat și nu îi dorește răul,
Iosif caută o altă soluție și își face un nou plan de viață: să o părăsească în
ascuns fără ca cineva să cunoască motivul și vina ar fi căzut asupra lui.
Paradoxal, în timpul somnului, atunci când Iosif se
detașează de gândurile proprii, de logica personală, Dumnezeu îi poate revela
proiectul Său de viață: planul divin și soluția ce oferă o nouă perspectivă.
Îngerul îi spune: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o primești pe Maria,
logodnica ta, căci ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt”
(cf. Mt 1,20).
Iosif era din tribul lui Iuda, din neamul și casa
lui David. Mesajul îngeresc îl numește „fiul lui David” arătându-i că este
cunoscut de Dumnezeu și, totodată, confirmând profețiile prin care Mesia
trebuia să se nască din neamul lui David (cf. Is 9,6; Lc 1,32).
Tot în vis, Iosif află numele și rolul pe care
Pruncul îl va avea. Se va numi Isus, care înseamnă „Dumnezeu mântuiește”, și
exprimă misiunea pe care Fiul lui Dumnezeu o avea, aceea de a mântui pe fiii
poporului lui Israel de păcatele lor (cf. Mt 1,21).
Astfel, aflând originea maternității Mariei și
acceptând motivația supranaturală, teama lui Iosif dispare. El va primi cu
bucurie planul divin și misiunea care îi revine ca soț al Mariei, aceea de a o
primi în casa lui și, la timpul rânduit, de a da fiului Mariei numele de Isus.
Iosif, om drept și credincios, își dă seamă că
Dumnezeu i-a vorbit prin acel înger, chiar dacă nu înțelege pe deplin misterul
zămislirii de la Spiritul Sfânt.
Trezindu-se din somn, el împlinește cu fidelitate
tot ce i se poruncise. Lăsând la o parte orice întristare, resentiment sau
tulburare, îi primește în casa lui pe Maria și pe Pruncul zămislit în sânul ei.
Ca urmare, devine soțul Mariei și tatăl ocrotitor al lui Isus.
Cuvântul divin pe care Iosif îl primește în sufletul
său devine o lumină ce îi descoperă propriile limite, dar deopotrivă îl ridică
spre o nouă speranță de viață. Iosif se va lăsa modelat din interior, pentru a
putea „întrupa” mai fidel Voința divină în viața lui. Ascultarea lui Iosif
transformă visul în realitate, împlinind astfel planul mântuirii așa cum fusese
prevestit de proroci. Evanghelistul Matei confirmă aceasta citând cuvântul
prorocului Isaia: „Iată, fecioara va zămisli şi va naște un fiu şi îi vor pune
numele Emanuel!” (cf. Mt 1,23; Is 7,14). Așadar, toate acestea făceau parte din
„visul lui Dumnezeu” pentru mântuirea poporului Său.
Arhanghelul Gabriel vestise Mariei că va fi mama
„Fiului Celui Preaînalt”. Probabil același mesager ceresc îi poruncise lui
Iosif să o primească pe Maria în casa lui, devenind tatăl ocrotitor al Pruncului
divin. Astfel, putem afirma că Domnul și-a ales „părinții” din neamul omenesc,
aceia care Îl vor crește și-L vor educa. Totul este pregătit pentru venirea pe
lume a Fiului lui Dumnezeu.
În situațiile dificile ale vieții noastre, modelul
luminos al Sfântului Iosif ne învață să primim Cuvântul divin și, cu răbdare,
să ne lăsăm călăuziți de el. Să nu luăm decizii pripite sub presiunea
evenimentului, să discernem bine vocea și voința lui Dumnezeu, iar apoi să avem
curajul de a împlini voința divină.
2.
Al doilea vis al lui Iosif – Fuga în Egipt
„Scoală-te,
ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt” (cf. Mt 2,13)
Venirea pe lume a Pruncului divin s-a petrecut în
sătucul Betleem, locul în care Maria și Iosif veniseră din porunca Împăratului
roman, pentru recensământ. Peștera de pe câmpul păstorilor a fost primul sălaș
pământesc al Pruncului ceresc, în noaptea friguroasă de iarnă, iar culcușul, un
braț de paie așezat în ieslea animalelor.
Cât de mult și-ar fi dorit Maria și Iosif să-L poată
întâmpina pe micul Prunc într-un pătuț frumos, pe un așternut moale, curat,
într-o încăpere caldă, primitoare! Toate acestea au rămas însă doar visuri…
Încă de la începutul vieții Sale pe pământ, Domnul alesese sărăcia, condițiile
modeste, anonimatul.
Acolo, la Betleem îi vor vizita păstorii și apoi,
după câtăva vreme, magii de la Răsărit. Între timp Iosif, harnicul tâmplar,
construise o căsuță și un mic atelier de lucru din care să-și întrețină
familia. Se gândeau că vor rămâne acolo până când Pruncul Isus va mai crește, după
care se vor întoarce la Nazaret.
Planul Domnului era însă altul. Îngerul Domnului se
arată a doua oară în vis lui Iosif și îi cere să plece imediat în Egipt, căci
este în pericol viața Pruncului: „Sculându-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi
în Egipt şi stai acolo până când îți voi spune, pentru că Irod are de gând să
caute Pruncul ca să-l ucidă!” (cf. Mt 2,13).
De-abia apucase să-și construiască o căsuță, să-și
facă o situație socială în Betleem, și-acum, i se cerea să renunțe la tot ce
agonisise în acest răstimp. Degrabă trebuie să pornească, în miez de noapte, cu
Copilul mic și mama Lui, într-o călătorie de sute de kilometri, pe un drum
necunoscut, spre o țară străină. Iosif nu stă pe gânduri nicio clipă și,
sculându-se, ia Pruncul şi pe mama Lui şi, chiar în acea noapte, pleacă imediat
spre Egipt (cf. Mt 2,14).
Dacă primul vis al lui Iosif rezolva un conflict
interior și deschidea o nouă perspectivă de viață, cel de-al doilea marchează
începutul unui nou răstimp de nesiguranță, dar salvează ce era mai important:
viața Pruncului divin. Ocrotirea lui Isus este misiunea lor, a părinților. El
este sensul și scopul vieții lor de familie. De aceea, în text, Maria va fi
amintită de-acum doar în relație cu Pruncul, ca „mama Lui”.
O profundă teologie se dezvăluie prin această simplă
formulă repetată de evanghelistul Matei: „Pruncul și mama Lui”. Mai întâi este
Copilul Isus, Cuvântul Întrupat, primul, începutul, apoi urmează mama Lui,
neprihănita Fecioară Maria, și apoi ceilalți. Iosif, tăcut și smerit, rămâne mereu
în „umbra” Tatălui ceresc.
Pentru mica familie, fuga în Egipt înseamnă un nou
statut de viață, acela de emigranți, dar și curajul de a lua totul de la
început, de a se încredința în „mâinile Domnului”.
Toate acestea sunt confirmate de evanghelistul Matei
ca o împlinire a prorociilor Vechiului Testament și deci, parte a planului
divin: „Din Egipt L-am chemat pe Fiul meu” (Mt 2, 15; Os 11,1).
Admirabilă este ascultarea, disponibilitatea și
detașarea lui Iosif! Un om care nu cere explicații, nu se plânge și nu este
alipit de cele materiale, prin care Domnul își poate împlini planul Său oriunde
și oricând.
Uneori, chiar și în zilele noastre, există persoane
care trec prin momente dificile de persecuție, de calomnie, de amenințare cu
moartea din partea „celor puternici” ai vremii. În zilele noastre, sunt peste
61 de milioane de refugiați, cărora li se cere să renunțe la stabilitatea, la
siguranța, la domiciliul lor și să-și părăsească țara sau familia, din cauza
sărăciei, a mizeriei, a persecuțiilor și a războiului.
3. Al treilea vis al lui Iosif – Întoarcerea în
pământul lui Israel
„Scoală-te,
ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel” (cf. Mt 2,20)
Despre viața Familiei Sfinte în Egipt avem foarte
puține detalii. Nu cunoaștem nici locul și nici perioada de timp petrecută
acolo. Evanghelistul Matei ne oferă un important reper istoric pentru următorul
vis a lui Iosif.
După moartea regelui Iudeii, Irod cel Mare, Iosif
primește a treia vizită a mesagerului ceresc în vis. Este o nouă poruncă și o
nouă misiune: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui
Israel, pentru că au murit cei care căutau [să ia] viața Pruncului!” (cf. Mt
2,20).
Din nou Iosif este chemat să lase tot ce avea și tot
ce agonisise și să plece. Acum trebuie să se întoarcă în țara de origine, la
cei de același neam, tradiție și religie. Tot în vis, îngerul îi poruncește să
nu se stabilească în Iudeea, ci în Galileea.
Cu aceeași disponibilitate și fidelitate, Iosif se
supune Cuvântului divin, ajungând, împreună cu Pruncul și cu mama Lui, din nou
la Nazaret. În această întoarcere la origini, Matei vede, din nou, o împlinire
a prorociilor Vechiului Testament (cf. Mt 2,23).
Isus va fi numit „Nazarinean” după locul de
proveniență și, probabil, datorită numelui pe care îl purtau cei care făceau un
vot special de curăție lui Dumnezeu (cf. Nm 6,2-21). Pentru Fiul lui Dumnezeu,
acesta este și apelativul care îi va însoți întreaga Sa misiune. De la
prezentarea la Templu și până la jertfa Crucii, El va oferi cu iubire Tatălui
ceresc votul de curăție și ascultare: jertfa Trupului Său pentru răscumpărarea
păcatelor oamenilor. La încheierea misiunii Sale răscumpărătoare, titlul va
rămâne sigilat deasupra Crucii: „Isus Nazarineanul Regele Iudeilor” (cf. Io
19,19).
Iosif, Pruncul Isus și mama Lui revin la Nazaret, în
locurile care le erau familiare, dar și aici totul trebuie luat de la început.
O nouă casă și o nouă situație socială de construit. Un nou proiect de viață,
un nou orizont care se deschide.
Iosif privește în urmă la primii ani ai căsătoriei
lor, petrecuți într-o continuă călătorie: de la Nazaret la Betleem, la porunca
împăratului, de la Betleem în Egipt, la porunca îngerului, din Egipt din nou la
Nazaret, din poruncă cerească. Plecase de-acasă, din Nazaret, cu gândul de a se
întoarce imediat, dar, obligat de împrejurări, își construise o nouă casă la
Betleem. După câtva timp, porunca divină îi ceruse să lase și această casă și
să caute o altă „casă” în țara Egiptului. Acum, când i se cere iarăși să lase
totul și să se întoarcă „acasă”, Iosif ajunge să înțeleagă faptul că, pentru
cel care este la dispoziția Domnului, nu există „acasă” aici, pe pământ. „Casa”
este acolo unde El îl cheamă sau îl trimite.
Visul întoarcerii „acasă” este foarte actual în
zilele noastre pentru atâtea persoane plecate din motive de studiu, de muncă,
de misiune, care așteaptă cu nostalgie momentul reîntoarcerii în patrie,
reîntâlnirea cu cei dragi și revederea locurilor natale.
Viața dreptului Iosif nu a fost lipsită de
incertitudini și îndoieli. Dar, atunci când a înțeles voința divină, a avut
puterea să renunțe cu smerenie la voința proprie și să împlinească mereu cu
fidelitate porunca îngerească. Evanghelistul Matei va demonstra de fiecare dată
că, prin fiecare renunțare la planurile proprii și prin ascultare, Iosif
împlinea treptat planul de mântuire, „visul” divin de răscumpărare a neamului
omenesc.
Iubiți
credincioși,
Poate vom fi ispitiți să spunem: „Cât de ușor i-a
fost lui Iosif!”. Pentru că, în situații dificile, îi apărea îngerul în somn și
îi spunea exact ce are de făcut. În felul acesta, nu îi mai rămânea decât să
urmeze mesajul divin.
Dar
nouă, astăzi, cine să ne transmită Cuvântul divin?!
Să ne amintim că avem fiecare câte un înger păzitor
primit la Botez, dar astăzi avem chiar Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Sfânta
Scriptură. Așadar, mesajul divin este la îndemâna noastră. Oare ne facem timp
să îl citim? Căutăm să găsim în Biblie răspunsul la situațiile dificile ale
vieții?
Visele Sfântului Iosif ne amintesc că Sfânta Scriptură
este Lumină pentru viața noastră chiar și în „coșmarurile” vieții: atunci când
ne simțim trădați, ne dă puterea iertării și a primirii celuilalt; atunci când
suntem persecutați, ne invită să plecăm spre alte meleaguri; când suntem
exilați, refugiați, ne ajută să revenim acasă; atunci când suntem osteniți ne
dă puterea de a ne ridica și de a visa noi orizonturi de viitor.
Atâta timp cât vom fi în stare să visăm, vom menține
tinerețea spirituală a sufletului nostru, afirmă Papa Francisc.
Visul este spațiul privilegiat pentru căutarea
adevărului, pentru că acolo nu ne apărăm de adevăr. Sfântul Iosif era un om cu
inima deschisă, era „omul viselor”, dar nu un visător, avea sufletul deschis
spre cer, dar picioarele pe pământ. De la dreptul Iosif putem cere și noi
capacitatea de a visa, pentru că, atunci când visăm la lucruri mari, frumoase,
ne apropiem de „visul lui Dumnezeu”, de ceea ce El visează despre noi. Să nu
pierdem capacitatea de a visa, pentru că a visa însemnă a deschide porțile
viitorului și a fi roditori în viitor (cf. Papa Francisc).
Iubiți
credincioși,
La ceas de bilanț, se cuvine să-I mulțumim Domnului
pentru toate visurile frumoase care ne-au fost împlinite în acest an, cu
adevărat istoric, 2019. În primul rând, deshumarea și aducerea osemintelor
Arhiereului Iuliu Hossu de la Cimitirul „Bellu” Catolic din București la sediul
episcopiei din Cluj (7-8 martie); apoi, încheierea Cauzei de beatificare a
celor șapte episcopi greco-catolici români, la Roma (19 martie, Sărbătoarea Sf.
Iosif); pe urmă, anunțul vizitei în România a Sf. Părinte Papa Francisc, cu
beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici martiri pentru credință (25
martie, Sărbătoarea Buna-Vestire); și, nu în ultimul rând, fericita zi de 2
iunie, a Sfintei Liturghii pontificate de Sf. Părinte Papa Francisc pe Câmpia
Libertății din cetatea Blajului, în cadrul căreia a avut loc ritul de
beatificare a episcopilor noștri Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan
Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, cu recunoașterea
martiriului lor pentru credință.
Aducem mulțumire Domnului și pentru cele 6 biserici
și 3 altare sfințite în acest an, în care au fost așezate relicvele Fer.
Arhiereu Iuliu, pentru pelerinajele și procesiunile făcute cu aceste relicve,
pentru monumentele înălțate în memoria sa, pentru noile apariții editoriale,
precum și pentru primul film artistic dedicat Fer. Arhiereu Iuliu, intitulat
„Cardinalul”.
Doresc să mulțumesc tuturor acelora care au ascultat
apelul nostru și vă invit în continuare, iubiți credincioși, să trimiteți la
Cancelaria episcopală materiale semnificative (documente, fotografii,
publicații, obiecte, mărturii vii etc.), care ar putea completa portretul Fer.
Arhiereu Iuliu și ne-ar putea ajuta în organizarea unei expoziții omagiale.
Ne rugăm Sf. Iosif, tatăl ocrotitor al Pruncului
Isus, soțul neprihănit al Fecioarei Maria, patronul Bisericii Universale și
patronul Eparhiei noastre, să mijlocească pentru noi, împreună cu fericiții
arhierei greco-catolici martiri, pentru ca, privind la modelul său de smerită
ascultare, să învățăm să discernem voința lui Dumnezeu în viața noastră, s-o
împlinim cu fidelitate și disponibilitate, și astfel, să contribuim la
împlinirea „visului” Său de mântuire cu fiecare dintre noi.
La lumina harului marii Sărbători a Nașterii
Domnului, când, în clinchet de clopoței și minunate cântări, „visul lui
Dumnezeu” pătrunde în realitatea noastră, ne rugăm Pruncului divin, prin
mijlocirea Sf. Iosif, să vă inspire și să vă împlinească dorințele și visurile
ce sunt spre mântuirea sufletelor și să vă dăruiască:
Sărbători binecuvântate, cu bucurie sfântă în toate!
La mulți ani sfinți, cu sănătate!
†
Florentin
Episcop
de Cluj-Gherla
Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la
Marea Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2019, al 319-lea de la
Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 167-lea de la întemeierea Eparhiei de
Gherla, al 90-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al 15-lea de
la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre şi al 7-lea
an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, al 15-lea an al Pf. Părinte
Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș şi
Alba-Iulia, la Blaj, al 23-lea an al episcopatului nostru şi al 18-lea în
tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Noapte de vis
Noapte de vis, timp preasfânt!
Toate dorm pe pământ;
Două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de cânt,
Într-un leagăn de cânt.
Noapte de vis, timp preasfânt!
Dumnezeu râde blând;
Pieptu-i varsă iubire,
Lumii dă mântuire,
Pace-n ea aducând,
Pace-n ea aducând.
Noapte de vis, timp preasfânt!
Păstorașii vin cântând.
Îngerii cântă-„Aleluia!”
Şi ne vestesc bucuria:
Domnul e pe pământ!
Domnul e pe pământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu