Poesis - Vasile Dan Marchiş

EXTREMA MIRARE

Probabil exist fiindcă
Dumnezeu se miră că-mi este greu să
găsesc un loc unde să plâng fără să fiu văzut de nimeni
și că nu mă mai mir pe nimic...
Unde să plâng...
Este un lucru nefiresc a plânge de fericire
în văzul celor ce plâng de nefericire...
De nefericirea că nu mai au nimic...
Dacă nu mai au nimic,pe ce să mă mir?
Să plâng sau să mă mir că este iarnă...
și că e frig...?
Dacă voi râde sau dacă mă voi mira
pe acest lucru se va schimba ceva,...dacă nu mă voi încălța...
dacă nu vă veți încălța...?
Să-i spun la cineva,cum de îi este frig dacă
are mai multe rânduri de haine pe el ...?
Sigur acesta mi-ar spune apoi:
”Cum să nu-mi fie frig dacă sunt desculț..!.”
Păi de ce e desculț?
De sărăcie,sau că e nebun...?
A vrut el să fie sărac,sau nebun...?
A te mira pe cineva care nu vrea să fie sărac
sau nebun,e un lucru nefiresc...
Dacă Dumnezeu ar vrea să vină la mine
în chip de om sărac
ar fi doar un pretext figurativ
ca a unui actor,
dar Tatăl Ceresc nu e actor care face haz de necazul altuia
și știu că nu va veni astfel...
Că doar ar vrea ,e un lucru firesc
pe care nu am de ce să mă mir....
Iar dacă ar dori să vină la mine
în chipul celui mai bogat om ,
ar fi la fel un pretext fără noimă
deoarece știu că nu va veni astfel,
deoarece pe persoane
și pe lucruri care ne înconjoară
nu am de ce să mă mir
când Dumnezeu este mai presus de ele...