de Dumitru Păcuraru
21 şi 22
decembrie sunt zile pe care anumite grupuri de persoane le marchează prin
depunere de coroane de flori şi prin acte de violenţă. Coroanele se depun în
locurile din care a pornit Revoluţia din 1989, iar violenţele au loc în
aceleaşi locuri.
După 30
de ani revoluţionarii sunt la fel de duri, la fel de porniţi împotriva celor pe
care nu-i consideră revoluţionari. Dar şi cei pe care unii nu-i consideră
revoluţionari se consideră la rândul lor tot revoluţionari.
Avem,
după 30 de ani de la evenimentele care au dus la căderea regimului comunist,
două categorii de revoluţionari. Din prima categorie fac parte oamenii care
i-au rămas fideli lui Ion Iliescu. Sunt cei despre s-a spus încă din primele
zile de după execuţia cuplului Ceauşescu că au confiscat revoluţia preluând
puterea din mers.
S-a
vorbit şi încă se vorbeşte despre o lovitură de stat. A fost revoluţie sau
lovitură de stat? Încă nu avem un răspuns la această întrebare care persistă de
30 de ani. Şi nici nu sunt semne că se va răspunde foarte curând. Rând pe rând,
martorii dispar ducând cu ei în mormânt secretele despre tumultoasele
evenimente din decembrie 1989.
Mulţi înclină să creadă că a fost şi una şi alta.
Adică a fost o mişcare spontană, o explozie a nemulţumirilor, peste care s-a
suprapus o lovitură de stat.
Indiferent
ce va decide istoria că a fost, cert este că grupul lui Ion Iliescu a preluat
puterea. Şi nu a mai lăsat-o cu totul din mână până în ziua de azi. Sub o formă
sau alta, partidul emanat de revoluţie, FSN cu denumirile ulterioare PDSR şi
PSD, şi-a pus amprenta pe evoluţia şi involuţia României.
Participanţii
la revoluţie, cea de-a doua categorie de revoluţionari, care nu au ajuns la
putere, încă nu s-au calmat. De câte ori au ocazia se răzbună. Ei s-au
constituit într-o opoziţie care se manifestă în diferite ocazii. Ei s-au
regăsit printre protestatarii din Piaţa Universităţii din vara anului 1990.
Fără să fie în prim-plan, ei s-au aflat printre protestatarii din august 2018
din faţa guvernului. Deci pot fi numiţi protestatari de profesie.
Ce
diferenţe există între prima categorie şi cea de-a doua categorie? Una
fundamentală. Printre oamenii lui Iliescu nu a fost nici o victimă. Acelaşi
lucru s-a întâmplat la nivelul întregii ţării. Victimele, morţii şi răniţii,
s-au înregistrat din rândul celei de-a doua categorie de revoluţionari, a celor
care ies în stradă de 30 de ani încoace.
Unul
dintre aceştia l-a pălit cu o cârjă în cap pe Gelu Voican Voiculescu, omul care
l-a urmat ca o umbră pe Ion Iliescu. O târzie răzbunare. Incidentul s-a
petrecut în Piaţa Universităţii, unde un mic grup de revoluţionari au depus
coroane de flori. Acolo şi-a făcut apariţia şi Voican Voiculescu, o figură
controversată încă de când a fost numit vicepremier în guvernul Petre Roman.
El se
află printre cei care sunt judecaţi pentru genocidul din decembrie 1989. Cei
mai mulţi morţi au fost după 22 decembrie, după fuga lui Ceauşescu. De ce? Nu
s-a găsit încă un răspuns. Justiţia încă mai lucrează la dosarul revoluţiei.
Probabil va lucra până la dispariţia fizică a inculpaţilor. Şi o condamnare
postmortem ar fi un ultim act de dreptate.
Orice
revoluţie fascinează, mai ales când în spatele evenimentelor se ascund foarte
multe secrete. România a fost singura ţară care s-a despărţit de comunism în
mod violent, singura ţară în care s-au înregistrat morţi şi răniţi. 21 şi 22
decembrie sunt zilele în care an de an revin aceleaşi întrebări, întrebări la
care în 30 de ani nu s-a găsit un răspuns.
Să vedem dacă va fi găsită persoana care l-a
pălit în cap cu o cârjă pe Gelu Voican Voiculescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu