2019, anul incompetenţilor

                                                                                       

                                                                                                     de Dumitru PĂCURARU

Anul 2020 se anunţă dificil prin prisma deciziilor politice luate în 2019. PSD a proiectat în viitor o serie de promisiuni sociale fără acoperire economică făcând imposibilă orice retrospectivă bazată pe cifre.

Este ca şi când ai încerca să analizezi logica numerelor ieşite câştigătoare la 6 din 49.
Este suficient să amintim creşterile pensiilor din septembrie anul viitor cu un procent pe care nu şi-l poate permite nicio ţară din lume.

Nu-şi putea permite niciuna din ţările supradezvoltate din lume să majoreze salariile din aparatul de stat atât de mult într-un an sau chiar într-un mandat de patru ani.

Schimbarea de guvern din noiembrie a venit ca o mare uşurare pentru PSD. I-a fost luată de pe umeri povara promisiunilor imposibile. Pierderile partidului au fost mici. Doar o mână de oameni plâng după guvernare. În primul rând Viorica Dăcilă şi miniştrii din cabinetul ei.

Suspină după guvernarea pierdută parlamentarii PSD, suferă primarii, în special ai PSD, dar şi bugetarii de lux. S-a dus şansa lor de a primi pensii speciale. Poate că nu de tot.
Au motive să plângă după PSD cei ce deja primesc pensii speciale, precum şi cei care aveau promisunea din partea PSD că vor primi pensii speciale.

De aici se poate face un salt spre problemele din justiţie. Susţinătorii secţiei speciale de anchetare a magistraţilor se pot număra printre cei care regretă trecerea forţată a PSD în opoziţie. Lor li se pot adăuga cei care îşi făceau planuri de viitor după ce s-ar fi pensionat anticipat, înainte de a împlini 50 de ani.

Ar mai fi persoanele care cumulau şi pensii şi salarii. Nu sunt puţini cei care lucrând la stat după ce au trecut în pensie, şi-au găsit locuri de muncă tot la stat, mulţi provenind din instituţiile militarizate. În schimb cadrele didactice, de care este o nevoie reală, după pensionare sunt plătite cu ora.

S-au creat foarte multe inegalităţi sociale. PSD a pus în practică o societate utopică, un fel de comunism sui generic, întors cu faţa spre un capitalism de cumetrie. Termenul, lansat în guvernarea Năstase, îi aparţine fostului preşedinte Ion Iliescu.

Situaţia actuală din aparatul de stat îşi are sorgintea în guvernările social democraţilor, dar şi ale liberalilor. Pe bună dreptate i se reproşează fostului premier Călin Popescu Tăricenau că a umflat aparatul bugetar printr-o infuzie de membri PNL. Mai târziu guvernul Boc s-a văzut nevoit să taie din salariile bugetarilor, dar numai după ce şi PDL şi-a plasat oamenii lui în funcţii importante.

Liviu Dragnea a găsit de cuviinţă să înfieze întreaga castă, indiferent din ce partid provenea. S-a gândit că în felul acesta lărgeşte baza electorală a partidului.

Socoteala din biroul lui Darius Vlasov, artizanul programului aiuristic al PSD-ului, un fel de Karl Marx al lui Liviu Dragnea, nu s-a potrivit cu cea de pe teren. Prima confruntare electorală, din mai 2019, a spulberat PSD-ul.

Euroalegerile a fost cel mai puternic semnal că guvernarea PSD duce ţara într-o direcţie greşită. În loc să se oprească, PSD a perseverat în greşeli.

Viorica Dăncilă, o persoană necalificată din toate punctele de vedere exact prin contraperformanţele ei, a reuşit să aducă un fel de echilibru politic pe scena politică. PSD a scăzut la procentul pe care îl merită ca partid, prin calitatea intelectuală şi profesională a oamenilor săi, undeva la limita a 20%.

În acelaşi timp, din păcate, nici celelalte partide nu au oameni, cadre cum li se spune, care să-i îndrituiască să pretindă câştigarea alegerilor la un scor de peste 30%. PNL nu poate livra oameni calificaţi în funcţii peste limita PSD, adică de vreo 20%.

La nivelul „cadrelor” cele două partide sunt cam la egalitate. Adică la fel de deficitare.

O vreme s-a sperat că USR va fi un partid al oamenilor competenţi. Este la fel de mediocru ca partidele îmbătrânite în rele. Nu s-a mai reîmprospătat cu oameni de valoare nici UDMR. Ca să nu mai vorbim de ALDE. Face oarecum excepţie PMP, dar este prea micuţ ca să conteze.

Dacă admitem că 2019 a fost anul incompetenţilor, s-ar părea că nici 2020 nu va fi foarte departe.

Este evident că în continuare lipseşte a treia forţă politică, una care să adune la un loc competenţele, oamenii de valoare capabili să facă din România ţara care merită să fie.