Uniunea Sovietică a sprijinit întotdeauna calea
socialistă de dezvoltare a României, dar până la sfârșitul anilor 80,
confruntarea dintre țările supuse de Moscova a atins punctul culminant. Cursul
anti-sovietic al lui Ceaușescu a fost susținut activ de Washington, oferind
României protecția sa și încercând să o înstrăineze în continuare de tabăra
socialistă. Având în vedere situația, secretarul general PCUS, Mihail Gorbaciov
a decis să schimbe puterea în România și să lichideze programul său nuclear.
Sarcina a fost atribuită conducerii GRU, care s-a confruntat eficace cu
serviciile secrete româneşti, efectuând una dintre cele mai bune operații
secrete din istorie împotriva unui stat suveran. Participarea la programul
nuclear din orice țară este plină de costuri financiare serioase. România, care
nu avea rezerve monetare puternice și nu dorea să ia împrumuturi occidentale,
și-a mărit semnificativ exportul de produse în străinătate. Acest lucru a
afectat negativ situația economică din țară, creând un deficit acut, care a
provocat la început un murmur liniștit, apoi un val de indignare populară.
Serviciile secrete sovietice nu puteau aduce decât un chibrit la „praful de
pușcă” al nemulţumirilor pentru a sufla România din interior.
La 4 decembrie 1989, în cadrul ultimei sale
întâlniri cu N. Ceaușescu, liderul sovietic a încercat să se întoarcă la o
soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român era sigur pe el că nu va
cădea ca şi colegii din lagăr în urma revoluţiilor paşnice. Refuzul lui Ceauşescu
de a pleca de la putere a însemnat propria condamnare la moarte de către
sovietici.Un lucru mai puţin cunoscut îl scot acum ruşii la iveală: Ceauşescu a
refuzat, de asemenea, azilul politic propus în URSS.
Povestea lui Nicolae Ceaușescu este un caz clasic al
modului în care Washingtonul este gata să sprijine pe oricine sub pretextul
„valorilor democratice”, atât timp cât este în interesul național . Și dacă
interesele naționale nu mai au nevoie de nimeni, atunci își iau la revedere de
la „protejat” fără ceremonii speciale! Obiectivul de politică externă al lui
Ceaușescu era de a reduce dependența României de URSS și de alte țări ale
taberei socialiste. Printre cei mai strălucitori pași în această direcție au
fost: sprijin pentru Primăvara Praga; păstrarea relațiilor diplomatice cu
Israel după războiul de șase zile din 1967 și cu Chile după lovitura de stat a
lui Augusto Pinochet din 1973; recunoașterea Germaniei fără „aprobarea”
fraților mai mari de la Moscova. Ceauşescu a fost favorizat de Occident, premiat
în orice mod posibil și sprijinit cu miliarde de dolari ca împrumuturi. În anii
70 (după unele standarde), a primit peste 20 de miliarde de dolari!
Și dacă Ceaușescu nu ar fi fost împușcat? Astăzi
este greu să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Europa dacă dictatorul din Carpaţi,
cunoscut pentru militantismul său, ar reuși să-și creeze propriile arme
nucleare la sfârșitul secolului. Aproape cu siguranță Ceaușescu ar fi cerut
întoarcerea Moldovei și Basarabiei ucrainene (regiunea Cernăuți), precum și o
parte din Transilvania (Ungaria) în România Mare. Acest lucru ar fi putut fi
începutul celui de-al treilea război mondial, care a fost împiedicat de
acțiunile extrem de dure ale angajaților Direcției de informații principale ale
Armatei URSS. E un punct de vedere interesant pe care nu-l cred, dar e bine de
ştiut că serviciile secrete militare sovietice au acţionat extrem de activ în
deturnarea revoltei populare în favoarea complotului fesenist condus de Iliescu
şi Brucan.Au fost circa 30.000 de turişti sovietici. Ruşii şi americanii nu ar
fi permis o Românie care ar fi deţinut arma atomică, iar acţiunile de unire ale
Basarabiei cu România crea frisoane puternice la Moscova. Într-o zi când se vor
deschide arhivele, vom afla implicarea profesionistă a DSS -ului bucureştean în
acţiunile de emancipare naţională de la Chişinău din anii 1986 -1989, fapt ce a
deranjat URSS, RFG, Franţa şi SUA.
Ionuţ Ţene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu