În ultima vreme am tot auzit povești horror din spitalele românești. Nu, nu sunt cu șpăgi, nozocomiale sau covid. Sunt cu subfinanțare și privatizare. Nu se întâmplă în spitalele din provincie. Se întâmplă în spitalele din București. Și nu li s-a întâmplat unor amărășteni, ci unor oameni din clasa de mijloc.
Primul caz: Operație de urgență făcută anul ăsta, în wekendul lung de Rusalii. Anestezistul era plecat în vacanță. Pur și simplu. Rezultatul: operație pe viu. Pe viu! Eu înțeleg că oamenii ăștia trebuie să plece și ei în vacanță. Totuși, nu pot să nu mă gândesc la faptul că la corporația unde lucram până în vară, angajații se lingeau deseori pe bot de sărbătorile legale – e drept, primeau la schimb alte zile libere, dar d-alea, home alone, nu cu prietenii și familia în vacanță – ca să stea să vorbească la telefon cu oameni care treceau prin experiențe infinit mai puțin traumatice decât o operație pe viu. Aia se poate, legea permite, sindicate nici nu există, în timp ce statul român nu are îndeajuns de mulți anesteziști nici măcar în spitalele din capitală.Al doilea caz: operație foarte rară care trebuie făcută cât mai curând, altfel pacienta va paraliza. La Parhon, era un singur doctor care făcea acest tip de operație. Era. Căci între timp s-a mutat la Medlife. Rezultatul? În cazul de față nu e operație pe viu, ci doar pe 5000 de euro, la privat, unde s-a mutat chirurgul. Ai, rămâi apt de muncă pentru ca astfel să poți să tot plătești. Nu ai, rămâi paralizat.
În acest context, ne mai mirăm că oamenii nu iau în serios grija nețărmuită a autorităților care vor să-i protejeze cu orice preț, chiar și cu prețul falimentului personal, de un virus de care sau cu care a murit până acum 0,025% din populația României, știut fiind – în ciuda tuturor campaniilor guvernamentale idioate care încep cu te protejezi “pe tine” și se încheie cel mult și cu “pe cei dragi” – că e un virus în fața căruia nu toți sunt egali – nici din punctul de vedere al șanselor de a muri, nici din punctul de vedere al accesului la tratament, odată ce te-ai îmbolnăvit – la fel cum nu suntem egali nici în fața sălii de operație, chiar dacă asistăm la o egalizare sinistră în jos ce cuprinde tot mai multă lume în ciuda pateticelor discursuri clasiste și meritocratice.Altfel spus, trăiam de mult în logica lui scapă cine poate. Acum facem și noi ce am învățat. Că dacă guvernul te-a lăsat să mori sau să te chinui chiar și în vremurile bune – cel puțin prin comparație cu cele de acum – doar n-o fi să crezi că o să te scape de un virus de care n-au reușit să scape nici țări în care dreptul la sănătate chiar înseamnă ceva, iar asta doar în virtutea faptului că ești și tu solidar cu masca pe față.
Autor: Alexandru Racu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu