Pandemia și migrația

 

de Gheorghe PÂRJA

Cred că ați observant că, în ultimele luni, se vorbește tot mai puțin despre migranți. Unii salvați din apele mării, alții înghițiți de adâncul ei. Nici granițele, acolo unde sunt, nu-s forțate pe furiș de persoane fără acte în regulă. O consecință imediată a pandemiei sunt și pașii mai rari ai migranților. Virusul a indus și în mișcarea lor prudență, teamă și neîncredere. Și cei mai curajoși și-au temperat entuziasmul. Dacă ne îndepărtăm de realitatea ultimelor decenii, cu părerea de rău că pleacă românii din țară, la scara istoriei migrația este un fenomen care nu a putut fi stăvilit. Migrația a avut vocația întemeierii. Când triburile au obosit din mărșăluirea lor, s-au oprit sub un soare mai ocrotitor și pe un pământ primitor, și s-au apucat de statornicie.

Dar migrația de astăzi nu seamănă cu cea istorică. Pe noi ne doare prezentul, care desparte părinții de copii. Uneori cu plecări definitive, alteori sezoniere. La vedere este migrația fluctuantă, ce reușește să asigure funcționarea unor sectoare sanitare, agricole, comerciale. Pandemia a pus pe gânduri multe guverne; au luat măsuri excepționale în legătură cu sezonierii străini. Citesc că fermierii germani, care lucrează cu forță de muncă românească, sunt extrem de agitați și au reacționat la măsurile stricte ale Berlinului. Pe acest fond, a avut loc operațiunea sparanghelul, încălcând toate regulile sanitare. Se știe că localnicii, în cazul nostru nemții, nu pun mâna pe sapă. De aceea îi așteaptă cu mult dor pe migranți. Dar și aici s-au stricat așteptările. Pe unii oficiali i-au speriat străinii, deoarece prezintă un risc sporit de infectare, din cauza condițiilor neadecvate de locuit. Mulți dintre ei lucrează în gastronomie, hoteluri, turism și locuiesc în condiții precare. Dar cine să le asigure un minim confort?
Migranții cu contracte de lucru pe termen scurt sunt rezerva de șomeri. Și închiderea școlilor pune în dificultate condiția normală a migranților sezonieri, când cursurile sunt predate online. Copiii nu au spații adecvate, calculatoare și nici suficiente cunoștințe de limbă. Statisticile spun că în primele șase luni ale anului, pandemia a înjumătățit rata migrației. La asta au contribuit închiderea granițelor, limitarea călătoriilor și dificultatea transportului aerian. Nevoia acută de forță de muncă în sezon i-a făcut pe unii să apeleze la avioane private. Pentru prima dată de la întemeierea Uniunii Europene, granițele statelor sunt închise. Nu este o metaforă, e o stare de fapt.
S-a mai constatat un efect al pandemiei. Xenofobia este mult mai activă, întrucât migranții sunt văzuți concurenți pe piața muncii, dar și vinovați de răspândirea virusului. Unele țări suferă de frânarea migrației sezoniere. Sociologul clujean Remus Anghel, expert în migrație, constată că evoluția migrației românești este incertă, iar consecințele sunt neclare. Reîntorșii români sunt priviți cu suspiciune, purtători de viruși. Spun că angajatorii i-au dat afară și singura soluție era drumul spre casă. Fenomenul nu are statistică, dar este real. Îmi spunea un reîntors spre plaiurile natale că atunci când Lombardia a intrat în carantină, mulți români au părăsit Italia. Dar numeroși compatrioți au rămas în Italia, deoarece nu au încredere în sistemul de sănătate din România.
Cert este că România, la ora actuală, este o țară în depopulare și inegală. Celor care trăiesc acest prezent cutremurat din pricina migrației le este greu să se obișnuiască cu rărirea românilor din țară. Și cu efectele ei asupra sufletului nostru. Fenomenul are resorturi mai adânci și imposibil de frânat. Ni se spune că va trebui să ne obișnuim cu ideea că migrația este un avantaj pentru mulți și nu o povară. Eu trec mai greu prin aceste încercări ale istoriei. Dar istoria nu ține seama de părerea unui om.