Zilele acestea am primit din Baia Mare două cărți, prima intitulată simptomatic “Acerodon “, apărută la Editura “Transilvania “, Baia Mare, 2020, semnată de Mihai Ganea, medic de profesie, scriitor, compozitor și specialist în imaginea de televiziune, Volumul are o prefață de cunoscuta latinistă și critic literar Virginia Paraschiv, iar concepția coperții este creionată de Maia Martin. Și a doua carte de poeme scrise în perioada epidemiei, ca și prima, intitulată “Karantin “ de același autor. Plachetă apărută la renumita editură băimăreană.
Încă din titlu, autorul ne atrage atenția, în primul volum, că este vorba de liliecii,numiți științific acerodon. Este un gen de lilieci din familia Pteropodidae care conține cinci specii, toate originare din pădurile din Asia de Sud-Est .
Autorul fiind medic, în câteva rânduri pe ultima copertă, își face un proces de conștiință, în numele generației sale, concluzionând: “Îmi este rușine de generația mea. Secolul XX și XXI. Nu am putut să asigurăm, prin medicină și ştiințe, supraviețuirea specie umane, a semenilor noștri, deci, noi, cei care ne considerăm oameni de știință și civilizație. Nu ne-am gândit, anticipat, ce vom face în cazul evitării apariției unei pandemii de tipul celei ce-a lovit planeta, ca un meteorit, gigant biologic programat pentru distrugere globală. Rușinea mea, rușinea tuturor. Să ne fi ținere de minte pentru viitor.“
Citind cartea, practic, aceasta fiind un jurnal din timpul actualei epidemii, mă gândesc dacă nu cumva suferința prin care trece întreg mapamodul nu face parte dintr-un război biologic pornit din laboratoarele chineze? Cu mulți ani în urmă umbla un zvon prin redacțiile ziarelor că se pregătește un război biologic de către URSS.În acest context mi-a venit în minte zicerea preotului Gheron Iosif Isihastul: “După ce trece tăvălugul răzmeriței, va veni pacea desăvârșită.Atunci, fii că ești învingător, fie învins, poți să arăți fără patimă și pagubă sufletească și folosul răbdării ostașilor răzmeriței În felul acesta se zidește VIRTUTEA. “
În cheia motto-ului, semnat de Dominique Vandenberg actor născut în Waasmont din Belgia cu care se deschde cartea, am citit jurnalul lui Mihai Ganea: “Conflictul generează moarte/ iar moartea îl stinge,/pe măsură ce ucizi mai bine/ aingi nivelul de violență/ care îți poate salva viața. “
Structurată în trei părți: “Partea întâi IZOLAREA”, “Partea a doua CARANTINA ”, ”Partea a treia RELAXAREA”și ”Prefața de Virginia Paraschiv”, volumul se deschide cu câteva pagini despre locul unde se desfășoară acțiunea, fiind vorba de localitatea M, din Țara de Sus, sau de margine, cum scrie autorul, despre cele două personaje Marcus și Antonia, pe care îi bănuiesc a fi autorul și cea care a scris postfața, despre oamenii locului, întâmplări și poezia vieții acestora.
Practic, rândurile despre orașul și locuitorii din nordul țării constituie un adevărat poem în proză din care emană sentimentul inefabil al iubirii față de locurile unde autorul a respirat prima bulă de aer la venirea pe lume, în urmă cu peste optzeci de ani.
Dialodul ce se înfiripează între Antonia, filolog de meserie, și Marcus, medic chirurg, pe tema virușilor este o adevărată filosofie despre lumea nevăzută chiar și la microscop. Nici numele două personaje nu sunt alese la întâmplare.Antonia (Ioani ) vine din mitologia greacă care este una dintre istoriile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu dispunem decât numai de izvoare literare și filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculații anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) și rareori de informații ale istoricilor, capturate direct din tradiție (Herodot, Pausanias, iar Marcus vine de la Marcus Annaeus Lucanus, născut la 3 noiembrie 39 AD și decedat la . 30 aprilie 65 d.Hr, , mai bine cunoscut ca Lucan, a fost un poet roman, născut în Corduba (azi Cordoba), în Hispania Baetica. În ciuda scurtei sale vieți, el este privit ca una dintre figurile remarcabile din perioada clasică latină. Tinerețea sa și viteza creației îl deosebesc de alți poeți.
Scrierile lui Mihai Ganea sunt remarcabile prin predilecția pentru pitoresc și culoare, putere de evocare realistă, concizie tăioasă sau amplificări retorice ale stilului. De aici vine și simbolistica celor două nume, unul poet al trupului, cealaltă chirurg al cuvântului.
Jurnalul începe cu ziua de marți 17 martie pe când autorul se afla cu automobilul său la un atelier auto, pentru schimbarea anveopelor de iarnă, aflând la radioul de la bord trasmiterea decretului prezidențial privind starea de urgență. De aici începe firul jurnalului, chiar de la propoziția: “Întotdeauna am susținut că numai organismal uman se poate apăra de agresiunea vitală. “(p.17 ).
Primul capitol din jurnal se constituie într-o frescă multicoloră a ideilor despre politică, călătoria la Viena, trasmisia de televiziunea Porților Nordului, pe care o conduce, despre izolare și semnificația literelor PCR.
Partea a doua “Carantina“, începe din ziua de 16 aprilie.Însă, descifrăm în etimologia cuvântului carantină, următoarele: cara,înseamnă negru. Cuvântul de carantină provine dintr-o variantă venetă din secolul al XVII-lea a italienescului quaranta giorni, În Evului Mediu, când Europa era bântuită de ciumă. Începând cu anul 1347, „moartea neagră”, cum i se mai spunea, timp de câțiva ani, a omorât, între o treime și jumătate din populația Europei! Oamenii credeau că a venit Sfârșitul Lumii.
În 19 aprilie, autorul ne reamintește că era prima zi de Paști.Oamenii sunt în casă.Privesc la televizor.Ecranul devenind o fereastră spre o lume îndoliată, cenușie și tristă. Marcus citește un articol semnat de președintele academiei naționale, nu altul decât Ioan Aurel Pop, despre bătrâni. Discuția dintre Antonia cu Marcus continuă pe diferite teme.În ansamlu și acest capitol este un eseu conturat din discuțiile celor două personaje, mai ales pe tema sănătății și a unor analize literare și morale, precum situația din “Baltagul” de Sadoveanu, care o mamă îndeamnă fiul să omoare cu toporul un semen. Mihai Ganea este un scriitor cu înclinații spre comentariul cotidianului și cu însușiri remarcabile de eseist, o conștiință literară care se exprimă nu o data în diferite forme ,stiluri și genuri. Aceast capitol, precum și primul, dar mai ales al treilea, “Relaxarea “ comentează situația unui bătrân din Țara Oașului, și alte întâmplări, folosind personificarea în caracterizarea unor oameni.
Întreaga carte este scrisă cu naturalețe, unde biografia directă se combină cu contemplația intelectuală, prin fraze sensibile, sagace, de moralist.Pretutindeni, în perioada epidemiei, scriitorul aude ecourile istoriei contemporane.
Acest jurnal, mi-aduce aminte de ceva din Kandinsky, Klee, Kafka și Freud, bizuindu-se pe o gândire lucidă și într-un stil elegant.
*
Așa cum scriam la început, Mihai Ganea este un scriitor polivalent.În timpul acestei epidemii prin care trece omenirea a scris și un volum de versuri, intitulat “Karantin “, apărut la aceași editură.
Pe a doua copertă, poetul, își exprimă gândurile despre originea poeziilor sale în lumina tragediei condiției umane.Scrie aceste rânduri cu durerea chirurgului care a fost, și a cunoscut sute de cazuri tragice.
Volumul se deschide cu o “Mărturie de credință “ subliniind că poemele curg cuminți alături “de o pandemie, ca un râu lângă altul, ca două râuri sub același nume”, cum Oltul și Mureșul, gândesc eu, până la un moment dat. Poeziile sunt însoțite de grafica semnată de Maia Martin, lucrări sugestive ce completează imaginea sugerată în versuri de poet.
Cartea se deschide cu un poem, o adevărată litografie de viață, intitulat “ a fi sau a nu fi“, dedicată regretatului scriitor Florin Paraschiv, pe care și eu l-am cunoscut: “(…) și nu re-ncarnarea mă frânge zăpavă/ când grele ciocane bat clopot de argint/ iar clipele tandre aleargă degrabă/ spre alte tărâmuri spre alt labirint.“
În cele 34 de poeme descoperim o lirică barocă a clarității. Uneori apocaliptic Mihai Ganea e un liric al transparențelor, care pășește pe cărări răsbătute în pas fugos, aerian: “ gând pervers acerodonul otrăvindu-și plasma grasă/ tremură-n copaci coroana aurită și vâscoasă.“(acerodonul ).Poetul adâncește viziunile (vezi: Castalia, Cântecul lebedei negre, karantin etc ) le face mai teribile, mai vizionare, deși poezia acestuia este prizionera limpezimilor singuratice.Mihai Ganea e un Narcis cu ochii vizionari ( lupul blestemat) de înfiorări în pădure, făcând liricul să hamletizeze ușor, halucinant în regim sonor..Lumea nu e totuși percepută sensual, liricul nu are simțul direct al elementelor, ci o transfigurație în vis sau în amintire ca o pădure văzută în gând, și cu animale multe.inclusiv câini.(septentrion ).E peste tot, la Mihai Ganea, o simpatie pentru fenomenele naturii, dar și o spaimă în fața dușmanului nevăzut.
Mihai Ganea exprimându-se în proză, romane, eseu și poezie e un remarcabil scriitor polivalent, în fapt este expresia unei gândiri profunde despre viață și univers, din planul unei ingenuități originare care e însăși inima acestei literaturi.Încheind prezentele rânduri mi-am adus aminte de versurile lui Kafka:
” Dorul meu erau vremurile vechi,
dorul meu era prezentul,
dorul meu era viitorul,
și cu toate astea mor într-o căsuță de paznic,
la marginea drumului,
într-un sicriu vertical, de când lumea
un obiect în posesia statului.
Mi-am petrecut viața,
stăpânindu-mă, sfărâmând-o. “
Al.Florin Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu