Indiscutabil, îndeosebi în astfel de vremuri improprii reveriei sunt momente în care ai nevoie doar de tine însuți și în care nu vrei pe absolut nimeni în preajma ta.
Este situația în care te simți chiar neînțeles, născut într-un univers paralel, vrei liniște și atât.
Este situația în care te poți simți singur în mijlocul lumii, este situația în care în atelierul de lucru fiind, deși singur numai, să te simți înconjurat de o lume întreagă.
Este linia ce demarchează singurătatea de însingurare.
Atunci ai nevoie să fii doar tu cu tine, ca să îți poți pune ordine în gânduri, să inventariezi nedreptăți, decizii politice care-ți marchează viețuirea și care-ți îngrădesc ușor libertăți pentru care alții s-au jertfit cu adevărat.
E vremea să faci curat printre oameni sau doruri, și să plângi chiar, dacă asta simți și vrei, fără să te temi că te vor vedea și apoi batjocori.
Apoi, o dată eliberat astfel, este obligatoriu să nu te învinovățești pentru momentele de slăbiciune, pentru sentimentele de neputință sau pentru lacrimile vărsate.
Pentru că astea sunt momentele în care VINA DE A TE FI NĂSCUT ROMÂN poate deveni CALITATE doar printr-o simplă repoziționare în timp și spațiu față de semeni sau evenimente.
Da, suntem o țară mai „înapoiată” decât altele, din cauza guvernanților dedați la rele și luptători întâi pentru interese partizane am rămas codași la multe!
Și totuși, ca să te simți mândru e de ajuns să știi că unul care iubește sportul știe că România de care te rușinezi uneori înseamnă Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gică Hagi, Ion Țiriac sau Simona Halep.
Unul care iubește muzica te poate invidia că vezi același cer ca și Ciprian Porumbescu sau George Enescu.
Un filozof o să te întrebe de Eliade sau Cioran, un pasionat de sculptură, măcar de Brâncuși.
Orice savant a auzit de Păulescu, Aslan, Babeș sau Poenaru.
Poți fi mândru că Aurel Vlaicu a dat brânci lumii să zboare, și că Henri Coandă a pus reactia pe avion!
Încă din vechime grămăticii și emisarii ce ne-au vizitat au vorbit frumos de Marea Neagră, de crestele semețe-ale Carpaților, Delta Dunării, mănăstiri sau biserici, tradiții, porturi, obiceiuri.
Paradoxal, până și Castelul lui Dracula poate fi prilej de mândrie, alături de lacuri și cascade, de cele mai vechi păduri virgine-ale Europei ce se încăpățânează a nu reveni la origini.
Poți să te mândrești, ROMÂNE cu câte patrimonii UNESCO sunt la noi!
Ei bine, pentru a-ți sădi-n suflet și-n simțire emoții și mândrie românească trebuie să știi că cei „din afară” au dreptatea lor: ei văd lupta disperată pentru ciolan din fruntea țării, disprețul față de cetățeanul votant care e aruncat în frig și foame în prag de iarnă din cauza explodării prețurilor, a inflației galopante, a împrumuturilor făcute numai de guvernanți știute.
Poate tocmai de aceea, dar și pentru că se apropie 1 Decembrie cred că ar trebui să ne mai dăm o șansă, să scoatem pieptul afară și să spunem cu mândrie – în pofida a tot și a toate cele mizerii și nedreptăți! – EU SUNT ROMÂN ȘI NU MĂ VEȚI PUTEA CLINTI!
Ioan Romeo ROŞIIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu