Evanghelia de Duminică: Bogăţia folosită pentru ajutorare aduce pace şi mântuire

 

Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) Luca 12, 16-21

Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, ­zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica ­hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

Cu doar două duminici în urmă am ascultat și aprofundat învățăturile parabolei despre un bogat nemilostiv, fără nume, și despre săracul Lazăr. Pericopa evanghelică citită astăzi ne prezintă o altă parabolă prin care Mântuitorul condamnă bogăția. Vedem un om înstărit, un mare proprietar de terenuri, cu care Bunul Dumnezeu a fost foarte darnic, chiar dacă era singur. Recolta agricolă obținută depășea cu mult posibilitățile sale de înmagazinare și cu toate acestea el nu s-a gândit nici o clipă să-I mul­țumească Lui Dumnezeu pentru roadele îmbelșugate, oferind din surplusul său un ajutor bătrânilor, văduvelor sau orfanilor. Surprinzător, se hotărăște să strice vechile magazii, să zidească altele noi, ca apoi să se odihnească, să mănânce și să se veselească. În fața acestei discuții cu propriul suflet, monolog al lăcomiei, intervine Dumnezeu, Cel pe Care Îl uitase și care îi dăruise belșugul de roade. „Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”

Acest „nebun” nu și-a pus ­întrebarea „Cum de acest suflet nemuritor se poate bizui pe ­lucruri trecătoare și ce raport se poate pune între cele veșnice și cele materiale, neînțelegând că îmbogățirea se poate face doar în Dumnezeu?”.

Alipirea sufletului de bogăţie o transformă în idol

Textul evanghelic parcă e mai actual astăzi ca niciodată. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ne arată că bogățiile materiale nu sunt suficiente dacă nu sunt însoțite de iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Acum, în timpurile pe care le trăim, vedem cum dorința de îmbogățire a depășit dragostea față de aproapele, cum lăcomia a depășit orice imaginație, mai ales în această perioadă de grave probleme medicale la nivel planetar. Asistăm la o eroziune fără precedent a valorilor morale legate de credință, familie și patriotism, o lume în care cei bogați și-au sporit averile, iar cei săraci au ajuns la limita subzistenței. Bogăția în sine nu este un rău, dar alipirea sufletului de ea transformă avuția în idol. Tocmai din acest motiv, bogatul din parabolă devine o pildă negativă pentru modul în care planifică viitorul, fără să pună în calcul moartea sa imi­nentă. Ca în Evanghelie, omul bogat al timpurilor noastre este de cele mai multe ori egoist și meschin, urmărind doar propriile interese, nesocotind cu totul pe semenul său şi căruia i se poate aplica dictonul latinesc „homo homini lupus” – om împotriva omului. Goana după avuție a contaminat nu numai omul, ca individ, ci familii întregi, comunități și clase sociale. Cu toții am observat că mulți oameni se dezumanizează prin lăcomie, asistăm cum unii, cărora le rodește țarina, se destabilizează spiritual, se transformă când depășesc condiția ­socială anterioară.

Pilde trecute şi prezente de folosire înţeleaptă a bogăţiei

Din păcate, chipul bogatului nemilostiv și nerecunoscător s-a perpetuat de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, istoria ne oferă și chipuri luminoase de oameni care și-au pus averea în folosul semenilor lor, căci bogăția devine bună sau rea, după modul în care știe fiecare să o folosească. Astfel, amintim de Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei din Capadocia, care a folosit moștenirea de la părinți în scopuri umanitare, de Sfântul ­Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, mare ocrotitor al săracilor, orfanilor și văduvelor, de ierarhii binecredincioși ai neamului nostru, de o suită de voievozi credincioși, de cei care sprijină și încurajează activitatea misionară, culturală și filantropică a Bisericii Ortodoxe Române. Pomenim de asemenea pe ctitorii de biserici, de așezăminte sociale și medicale și pe toți ostenitorii și ajutătorii construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Un bun creștin știe să pună pe primul plan grija pentru suflet, iar grija vieții să o lase în seama Tatălui ceresc, așa cum mărturisim și în cântarea heruvimică: „Toată grija cea lumească acum să o lepădăm”.

În urma noastră rămân doar faptele, bune sau rele

Învățăm din Evanghelia de astăzi că darurile pe care le primim de la Dumnezeu sunt o ­binecuvântare și un gest de ­bunătate. O mare bogăție a timpurilor noastre e sănătatea, ­bucuria de a avea copii înțelepți, cuminți și credincioși, familia unită, prieteni de nădejde la vremuri de cumpănă, duhovnici cu har, medici buni pentru suflet și trup, profesori luminați și conducători cu dragoste pentru popor. Să ne aducem aminte că în fața morții toți suntem egali, fie bogați sau săraci, drepți sau păcătoşi. La moarte, ceea ce rămâne în urmă sunt faptele noastre bune sau rele, pentru care vom da răspuns în fața Dreptului Judecător. De aceea nu trebuie să transformăm prezentul nostru material într-un viitor iluzoriu, de care nu suntem siguri că ne aparține, pentru că suntem doar proprietari vremelnici pe bunurile materiale, dar arvunitori veșnici pentru cele spirituale, concretizate în dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Să ascultăm ce spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Timotei, iubitul său fiu duhovnicesc: „Noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; Ci, având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi”
(I Timotei 6, 7-8). Sunt timpuri în care trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, să aducem și pe alții întru această bucurie și să nu uităm că nevoiaș este cel care are mai puțin decât avem noi.

Pentru orice dar primit, să mulțumim Lui Dumnezeu, iar când ni se oferă, să nu uităm să ne rugăm pentru cel care își arată bunătatea față de noi, să fim la rândul nostru milostivi pentru că „Dăruind, vei dobândi” (Nicolae Steinhardt)! Să ascultăm cuvintele Mântuitorului, Care pune în antiteză veșnicia sufletului și valoarea efemeră, trecătoare a lucrurilor materiale: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său” (Marcu 8, 36-37)?

Pr. Claudiu Savin – 21 Noiembrie 2021