Există un timp al alianţelor şi un timp al spargerii alianţelor

 

Înainte ca PNL şi PSD să ajungă la un compromis pentru a forma împreună un guvern stabil care să treacă ţara prin criză, cam toată lumea ştie ce se va întâmpla în continuare pe scena politică.

De la cel mai simplu cetăţean la cel mai abil comentator politic, de la fermier la zilier, de la patron la muncitor, absolut toţi ştiu că până la urmă PSD şi PNL vor ajunge să se certe.

Şi vor rupe alianţa pe care au făcut-o pentru a-şi uni forţele pentru depăşirea crizei.

Acest gen de previziuni este vizibil şi în sondaje, dar reiese cu pregnanţă din discuţiile de la om la om. În general oamenii sunt sceptici. Au văzut că toate alianţele s-au spart ca o vază de sticlă pe care o scapă un copil din mână.
De un sfert de secol se tot fac şi se desfac alianţe politice. Instabilitatea politică din această perioadă nu este decât urmarea firească a modului în care apar şi dispar partidele, a modului în care evoluează şi involuează.

PSD este un partid care a crescut constant, care a rezistat la toate fracţionările. Toate încercările de a-l fracţiona au eşuat, începând de la Petre Roman care a fondat PD-FSN, cu Teodor Meleşcanu, fondatorul ApR, şi sfârşind cu Victor Ponta, fondatorul Pro România.

PNL s-a confruntat cu cele mai multe dizidenţe. Numărul partidelor care s-au desprins din PNL este greu de contabilizat. Nu este simplu de trecut în revistă nici alianţele pe care le-a făcut şi le-a desfăcut.

Privind în urmă, nu se poate trage decât o singură concluzie, anume că este posibilă o alianţă PNL-PSD, dar în acelaşi timp este la fel de posibilă şi o ruptură. Este o chestiune de timp.

Există un timp al alianţelor şi un timp al spargerii alianţelor. În câteva săptămâni s-a spart o alianţă şi se pun bazele altor alianţe. De obicei buturuga mică răstoarnă carul mare. Buturuga a fost USR. Un partid care se crede mai mare şi mai important decât este în realitate ajunge să regrete anumite gesturi şi acţiuni pe care le face la supărare.
USR este în această situaţie. Practic a fost sacrificat un partid pentru un om. O fi fost important Stelian Ion, dar parcă i s-a dat prea multă importanţă unui ministru care, în fond, nu se remarcase prin nimic deosebit.

Deşi în centrul antenţiei generale se află PSD şi PNL, partide care şi-au acordat vreo trei săptămâni pentru negocieri, interesul faţă de USR nu a dispărut cu totul. PNL şi-a lăsat o marjă de siguranţă anunţând că nu exclude refacerea relaţiei cu USR.

O parte din liderii liberali optează pentru refacerea coaliţiei de dreapta PNL-USR-UDMR. Ei îşi bazează opţiunea pentru USR nu doar punând în faţă doctrina politică. Ei ştiu că peştele mai mare întotdeauna înghite peştele mai mic. PSD, dacă se va desăvârşi alianţa, va covârşi PNL. În primul rând social democraţii susţin programe mai populare, ba chiar populiste, în al doilea rând au cadre mai bine pregătite decât tinerii din jurul lui Florin Cîţu.

Sub presiunea internă a liberalilor anti-pesedişti, în faţa greutăţilor inerente unei guvernări în condiţii de criză, PNL va plăti toate poliţele din timpul guvernelor Orban şi Cîţu, dar şi costurile sociale din viitor.

Chiar dacă va împărţi guvernarea de la egal la egal cu PSD, până la urmă doar PNL va plăti politic la viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Pentru ce? Pentru că va deconta şi greşelile preşedintelui Iohannis.

Negocierile dintre cele două partide vor ţine opinia publică în priză până spre sfârşitul anului. PNL s-a autodefinit ca adversar natural al PSD. Cu majoritate de voturi, echipa lui Cîţu a trecut peste acest lucru.

PSD, partid care trece drept opozantul natural al politicilor de dreapta, a trecut şi el peste obstacolele de ordin ideologic. Asta înseamnă că, principial, fiecare a lăsat ceva de la el.

Adevăratul examen va fi atunci când se va ajunge la împărţirea funcţiilor. Norocul PNL este că îşi lasă o portiţă deschisă spre USR.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş