Nevoia de încredere

 

Oamenii politici, cei din fruntea puterii, au uitat de ce ne-au chemat la vot? Toți ne amintim sloganurile electorale care ne-au adunat la urne. Pentru un dram de liniște, o viață mai așezată și scoaterea din sărăcie a celor care sunt loviți de soartă. Oameni politici, când am mers la secția de votare am mizat pe încrederea pe care v-am acordat-o! Eu socotesc că un stâlp trainic al societății este tocmai încrederea în cei pe care i-am ales. Și ce s-a ales? Noi, alegătorii, cetățenii care doresc binele țării, care am rămas aici lângă vatră, avem nevoie de legi potrivite pentru viața noastră. Vedem cu ce viteză se mișcă lumea, câte necazuri se abat asupra noastră, și de aceea avem nevoie de încredere în cei care ne conduc. Și ce faceți?

De vreo trei luni vă hărțuiți pentru putere! Putere pe care cetățenii v-au dat-o, că așa-i în democrație. Simt o distanță nepermisă între cetățeni și aleșii lor. Sunt lideri în preajmă pe care nu-i cunoaște nimeni. Nici după nume, nici după faptele lor. Care fapte? Pe cei de la Centru îi vedem la televizor, prinși într-o cursă bezmetică pentru putere. Nu fac politica țării, ci doar politică de partid. Te apucă jalea când auzi, la televizor, dar nu numai, cum își deapănă disperarea unii fermieri, care nu mai rezistă în lumea asta conducătoare ce le-a întors spatele. Spun că își vor lichida fermele fiindcă totul este pe dos. Țăranul, care a mai rămas în mine, tresare, se întreabă și mai scrie. Se vede că administratorii acestei țări nu caută rana situației. Se aruncă câte un potop de vinovății, de la unii spre alții, și se produce mai multă ceață. Se caută vinovatul pentru relele din jur. Întotdeauna este celălalt.
Nu am auzit o voce care să exprime o conștiință a neîmplinirii. Adică să-și ceară iertare, în mod diplomatic. Nici vorbă! Totdeauna celălalt este vinovatul. O greșeală recunoscută pe jumătate este iertată, zice un proverb înțelept. Cu condiția să nu se repete. Sunt jocuri nesfârșite pentru a seduce votul public. Liberalii dau în pesediști și în useriști, auriștii în cine pot, chiar și acum când se conturează un fel de coaliție salvatoare. S-a pierdut sensul luptei politice folositoare. Adică să fie pentru interesul național. Nici acum, când se mimează facerea unui guvern, nu se caută o înțelegere care să ne convingă și pe noi. Eu, în ciuda unor răzvrătiți, îl mai citez pe domnul Pleșu, deoarece pledează pentru nevoia de soluții. Crede că personajele care populează peisajul public, viața publică, emisiunile de televiziune nu au croiala necesară pentru a stârni încredere. Cu profesiuni incerte, performanțe personale modeste, cu o retorică fără expresivitate.
Asta-i situația! Unde sunt figurile impozante, cu argumente convingătoare, pregătite pentru a desluși ițele acestei realități. Duc dorul unor personaje care au competența reală. Care să-mi furnizeze încredere în lumea asta întoarsă pe dos. Se aduce în discuție, timid, refacerea unității naționale. Zic timid, întrucât nu le place multora din sferele înalte să le vorbești de patriotism, de valori naționale. În toată hărmălaia asta politică televizată, nu am auzit pe niciunul să facă apel la solidaritatea românilor. Nu mai suntem uniți în bucurie, ci în supărare. În dispreț și indignare. Despre această stare de fapt vorbeam, mai zilele trecute, cu un domn de la o firmă băimăreană. Și el se simțea trădat de cei care au fost aleși. De aceea nu se uită la emisiuni politice, ci la sport și la paprika.
Toată lumea reclamă ceva și nimeni nu este mulțumit. Nu știu dacă mai suntem mulți români care să credem în Guvern, în președinte. Care Guvern? Mă miră că acești oameni politici rămân netulburați. Se luptă fără jenă în fața țării pentru putere, iar sondajele îi coboară. Cu ce demnitate dorești să guvernezi o țară, când o mare parte a țării îți este împotrivă? Cum poți fi indiferent pe față când numărul morților nu scade? Parcă s-ar întâmpla în altă lume. Cum spuneam mai sus, nimeni nu este vinovat. Și totuși ce a provocat această criză politică, care nu se mai termină? Toată speranța și sursa de încredere națională erau în președinte. Și vedem că zâzania a pornit de la cel care se comportă olimpian, indiferent și retras, uneori, pe terenuri agreabile. Nu domnule președinte, sunteți simbolul unității naționale, sursa de încredere pentru cei care v-au votat! Dar nu numai pentru ei.
O aud pe actrița Oana Pellea (foto) strigând: „M-am săturat să văd oameni mărunți care se luptă penibil pentru putere, călcând în picioare o țară minunată, frumoasă, dar bolnavă, trădată, epuizată. Îmi iubesc țara, dar nu-i iubesc pe guvernanți! Păcat de țara asta frumoasă!” Oare cei vizați tresar? Doamne, ce comentarii jalnice la spusele Oanei. Virulența lor mă înspăimântă și pe mine. Cu câteva luni în urmă, ziarul „Cotidianul” a lansat un proiect de țară: unirea românilor! În care se propunea abolirea urii, stoparea dezbinării, regăsirea omeniei în sfera socială, reclădirea solidarității între generații. O, ce comentarii încărcate de ură, care duc tocmai la dezbinare. Mi-am luat pașaport pentru speranță. Dar vorba domnului Pleșu: „Dar am mai pățit noi din astea și am scăpat. Hai că poate scăpăm și acum!”
Numai să avem încredere în noi.