În cadrul Taberei Prieteniei Literare „De Amiciția” de la Alba Iulia organizată de poeta Mariana Moga l-am cunoscut pe poetul Costel Avrămescu, un bărbat cu figură de actor de Hollywood şi o carieră militară de invidiat de mulţi dintre camarazii de arme. Şi în loc să intre în politică, la retragere, Costel Avrămescu... scrie poezii! Aşa am intrat în posesia volumului „Trepte de apă”, editura „Ex Ponto” Constanţa, 2021.
Despre acest demers al autorului, în „Cuvânt înainte” Costel Avrămescu se explică: „Marea este locul care m-a atras şi m-a incitat, mi-a prilejuit un permanent exerciţiu al confruntării, punându-mi în valoare reacţia spontană, exerciţiul vizual, observaţia. În amintirea clipelor frumoase petrecute împreună, am dat aripi de dor imaginaţiei cu ajutorul unor cuvinte luminoase, cu ritm şi rimă, trecute prin filtrul sufletului meu, într-o încercare de decriptare a clipei mele de zbor albastru. Mi-am dorit să împărtăşesc iubitorilor de poezie câteva secrete ale vieţii mele rostuite cu glasul inimii. În gânduri care ard şi în cuvinte care îşi caută respiraţia, am încercat să construiesc un insectar cu fluturi reali”.
Lecturând întreg volumul am descoperit un poet îndrăgostit pe vecie de mare, un poet care se destăinuie mării ca unei mame, prietene, amante! Marea pentru Costel Avrămescu reprezintă totul: o forţă miraculoasă, nemurirea, apa cea de toate zilele cu liniştele apăsătoare şi valurile asurzitoare, „apa vieţii”, apa pe care navighează destinul nostru.
În poezie, marea este simbolul iubirii, al nemărginirii, al regăsirii interioare, al echilibrului şi al stării de bine. Este un loc unic, un colţ de vis, care cu siguranţă amplifică aceste calităţi dacă îl vizitezi şi-ţi petreci timpul alături de şi împreună cu persoana iubită. Costel Avrămescu a avut această şansă. Reiese din întreg volumul. Cât de frumoasă este marea cu valurile sale înspumate! Zgomotul valurilor este inedit! Ele îţi mângâie auzul, metaforic vorbind, prin sunetul lor şi îţi limpezesc clipa prin bucuria momentului. Atât apusul, cât şi răsăritul soarelui reprezintă momente magice, pe care le poţi trăi plenar! Şi iarăşi răsăritul şi apusul ne duce cu gândul la condiţia omului în antiteză cu marea cea nemuritoare...
În „Estetica rătăcirii” aflăm cum s-a desprins de casa părintească, de părinţii lui muncitori pentru a lua în piept viaţa cu valurile ei şi a reuşit: „Când Neptun a cercetat insula din mine,/în numele planetei cu halat albastru,/mi-a dat certificat de braţe coapte/pentru gesturi majore/pre potecile-i morgane”.
Poezia „Mare şi destin” este un poem de dragoste, în care iubita ar putea fi geloasă doar pe mare, fiindcă poetul o iubeşte în asemenea măsură că o aseamănă cu marea, comparaţia supremă pentru Costel Avrămescu: „Atras de puterea năvalnică/a undei călătoare,/barca cu papile însetate/fără teamă de furtună,/spre tine/mă ducea deriva/în căutarea spiritului de echipă./În răstimpul dintre/fluxuri şi refluxuri de zefir,/ai devenit mare/cât toată marea”.
Momentele cele mai prielnice pentru dulci amintiri, pentru reculegere dar şi încărcarea bateriilor se întâmplă doar pe malul mării, e singura „Perspectivă spectrală” a poetului: „Reancorat recent/la malul mării,/în tărâmu-i plin de seve,/reazem columna valului/şi descopăr bucuria nefalsificată a/amintirilor./Păşesc pe calea cuvântului/cu tinere speranţe/şi spiritul ferit de iluzii;/poate fi un alt semn/al libertăţii”.
Volumul relevă un poet autentic pentru care metafora este la ea acasă asemeni Mării Negre pescăruşii şi pelicanii. Câteva exemple edificatoare: „Prea îndeajunsă sieşi/de-atâta greutate,/aripa amurgului tomnatic/ascunde în tremur/linia orizontului” („Bucuria revederii”); „Peste câmpia largă şi zâmbitoare a mării,/Dumnezeu întinde cerul amurgului;/în talazurile sale,/se afundă corabia gândurilor./Încercând să o descarc,/acostez pe linia tremurândă/dintre fantezie şi realitate” („Infinitul care atrage gânduri profunde”); „Rezemat pe lăncile-i de raze,/crepusculul se-ntinde trandafiriu peste/nisipuri” („Corespondenţă de simţiri duioase”); „Pentru magnetul uriaş al mării, inima mea va/rămâne-n veci o bucăţică de fier;” („Crepuscul nautic”); „La marginea lumii,/omul mării retras în prea mult sine” („Elipsa unui ţipăt”); „Mă petrec/prin luminişul timpului;/o linişte ondulatorie:/în sufletul meu,/ticăie ceasul de aur/al mării” („Holograma timpului”); „Prin fantele nesfârşitelor întinderi de apă,/mi+am întins sufletul în pânze,/până spre capătul curcubeului” („Sălaşul existenţei”); „Armonizat cu amurgul de vânt/şi stoluri rotitoare de pescăruşi,/le adun picătură cu picătură/să-mi potolească sufletul însetat” („Printre stâncile realităţii”); „Ca să nu rămână vânt,/în fiecare an,/am promisiuni pe care trebuie să le ţin:/veghez cum înveleşte toamna/malul mării” („Făgăduinţe”); „Călărind păsări Phoenix şi unicorni,/cu mâinile de apă,/îmbrăţişez un vis/imposibil de ucis” („Trepte de apă”); „Pe-ntinderea universului seren,/o corabie ancorată de cornul mătăsos al lunii/nu e decât efectul unui capăt de nor” („Nostalgii sidefate”) ş.a.
Dacă marea reprezintă enorm de mult pentru poet, un loc important în inima lui Costel Avrămescu o reprezintă anotimpul toamna (cu dublă semnificaţie) căruia îi dedică mai multe poezii printre care şi „Sărut pe fruntea toamnei”, din care am să spicuiesc versurile: „La umbra Cazinoului,/faleza se rumeneşte în cuptorul amurgit;/dalele vibrează sub crinolina paşilor./Ca o cascadă de cristal,/cerul îşi revarsă preaplinul rubiniu./Mângâiaţi de catifeaua valurilor,/pescăruşii sparg cercuri străvezii/rostindu-şi chemările./Apele crepuscului vânturos nechează/muşcând în spume zîbala./Cu gesturi de înotător încercat,/din arcul ochilor,/porneşte săgeata privirilor./Spada salină deschide pieptul;/cu respiraţia suspendată,/se desfată-n curgătorul aer tomnatic”.
Recunosc că am descoperit un poet pe care am să-l citesc cu drag de fiecare dată când o să am posibilitatea fiindcă şi eu sunt un iubitor al mării, un fan al valurilor ei mereu înspumate, mişcătoare şi neastâmpărate!
Despre acest volum a făcut vorbire, în amănunt, prof. Florica Păţan care îl consideră pe Costel Avrămescu un „poet al mărilor şi al talazurilor” şi face o analiză aprofundată a „treptelor apei” iar în realizarea portretului liric al eu-lui aduce trei argumente: „În primul rând se configurează esenţa conştiinţei poetice- dorul de libertate, lumină a fiinţei; „În al doilea rând, percepţii ale eului conturează portretul liric. Sensuri metaforice şi simbolice – apa şi treapta”; În al treilea rând „Lumina, simbol al înălţării spirituale şi al desăvîrşirii fiinţei”; iar doamna Beatrice Alfred, în postfaţa cărţii scrie: „Treptele de apă ale poetului Costel Avrămescu întrupează o scară cosmică, copleşitoare, acea mişcare ascensională către cunoaştere şi transfigurare. Sugerează verticalizarea spirituală, o axis mundi în jurul căreia gravitează întregul spaţiu poetic avrămescian”.
Felicitări, prietene!
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu