Aeroportul Internațional Maramureș și compania aeriană Air Connect, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, au organizat în 13 martie 2023 un eveniment de prezentare a noilor zboruri directe de la Baia Mare spre București începând din 27 martie a.c.
”Un partener care oferă opțiuni de călătorie extinse
pasagerilor care își doresc să ajungă în timp cât mai scurt și în siguranță la
destinație. Prezența unei noi companii pe piața aeronautică va duce cu
siguranță la un raport corect calitate-preț, pasagerii având oportunitatea să
opteze pentru operatorul dorit”, a declarat Radu Trufan, vicepreședintele
Consiliului Județean Maramureș.
Air Connect va opera zboruri regulate între Baia
Mare și București din 27 martie, oferind 2 frecvențe săptămânale, în zilele de
luni și vineri. Sunt disponibile 8 432 locuri pe perioada orarului de vară (27
martie – 28 octombrie 2023). Biletele de avion pot fi deja achiziționate de pe
website-ul companiei, www.air-connect.com, din aplicația disponibilă în Apple
Store si Google Play Store, ori prin intermediul agențiilor de turism, la
tarife începând de la 185,92 RON (tarif pe segment de zbor, taxe incluse,
locuri limitate).
În timpul evenimentului au avut loc discuții cu
mediul de afaceri și agențiile de turism din județ și au atins subiecte legate
de ofertele de colaborare, dar și despre dezvoltarea conexiunii pe viitor și
despre nevoile specifice ale regiunii.
Sursa:
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu