Centrul și Provincia

 

                                  Provincialul universal, poetul, dramaturgul, eseistul MARIN SORESCU, în Sala „Nichita Stănescu” din Desești, alături de scriitorii: Laurențiu Ulici, Marin Mincu, Stelian Vasilescu, Gheorghe Pârja, Ion Iuga, Angela Marinescu (1986).                                                                

                                                                                                             de Gheorghe Pârja

Fac parte dintre cei care au trăit din plin experiența Provinciei, prin naștere și rădăcinile neamului, dar și cea a Centrului, prin studenție și o frântură de viață profesională, redactor la un săptămânal din București. În tinerețe am încercat sentimentul de a fi trăitor în Provincie, ca o înțelegere a existenței, ca un dat al sorții. Recunosc, am fost fascinat de mirajul Centrului. Între Ulița Bisericii și Calea Victoriei, simțeam saltul într-un fel de absolut. Sentimentul acesta m-a încercat atunci. Plonjarea într-un univers cunoscut din cărți nu m-a copleșit, ci, din contră, m-a îndreptat spre noi orizonturi. Emoția cea mare a fost când am intrat în cafeneaua Capșa, unde m-am întâlnit cu umbra marilor scriitori. Așa mi-a venit ideea să aduc spiritul Centrului în Provincie.

Dar niciodată nu am sfidat Centrul. Deoarece știam povestea lui Brâncuși, care a bătut drumul până la Paris, unde a primit certificatul gloriei. Și pe la noi a fost o vreme când Bucureștiul a fost locul de lansare. Acesta este adevărul, confirmat de realitate. Mă gândesc la provincialul din Slobozia, Mircea Dinescu, care a urcat pe scara afirmării în Centru. Cunosc cazul că suntem de un leat. Apoi prietenul, poetul Ioan Es. Pop, din Vărai și apoi din Baia Mare, tot Centrul l-a validat. De acum este invitat la mari festivaluri de poezie din lume, unde câștigă premii importante. Pot continua lista cu marii scriitori de pe la noi: Augustin Buzura, Nicolae Breban, Ioan Groșan, care și-au pus diadema gloriei tot în Centru.

Trebuie subliniat apăsat că afirmarea s-a datorat valorii operelor scrise și nu a prezenței fizice în Centru. Cunosc și câteva personaje care nu au avut suportul valorii și au fost înghițite de mirajul Centrului. Da, Centrul nu dă certificat de succes dacă nu există criteriul valoric. Așa-i regula metropolei. Toți cei amintiți mai sus au certificat de naștere în Provincia Nordului. Noi, cei rămași la vatră, eram priviți, de unii din Centru, cu o oarecare superioritate. Aici fac o pauză de supărare, deoarece, știm mulți dintre noi că valoarea nu este similară cu locuirea. De obicei, se credea că primul oraș al țării dă tonul la muzica valorii. Dar Centrul nu ne poate adăposti pe toți. Complexul Provinciei mi l-am vindecat de multă vreme. Apoi mai sunt și alte Centre cu vocația culturii. Orașe nobile din România, care au fondat direcții în cultura română.

Dar Centrul a rămas un miraj adevărat. Cum am trăit vreo cinci ani prin București, m-am lustruit în păreri, și, revenind în Maramureș, am observat că Centrul este acolo unde trăiesc. Unde scriu. Unde am biserica și morții neamului. Capitala rămâne cu rosturile ei firești, polul plus politic și administrativ și, nu în ultimul rând, vectorul stimulator al culturii. Povestea înaintașilor, că soarele răsare de la București, nu mai are aceeași rezonanță. Chiar a pălit mult. Am ajuns să nu am obsesia Capitalei, dar nici complexul Provinciei. Cel puțin în plan cultural. Fac parte dintre cei care am contribuit un pic la relaxarea acestei condiții. Cu puținul care mi-a stat la îndemână. Faptul că marele poet Nichita Stănescu a acceptat, în două rânduri, să vină în Maramureș face parte din mutarea Centrului în Provincie. Când a fost la Desești, Bogdan Vodă, Finteușu Mare, Săliștea de Sus, Sighetul Marmației, ori Borșa, chiar a făcut o pledoarie pentru ștergerea limitelor despre care am vorbit în acest text.

Dar cel mai inspirat din a face din Provincie un Centru a fost provincialul universal, poetul, dramaturgul, eseistul Marin Sorescu. La Desești, mi-a spus cu cea mai fastuoasă rigoare că Europa se poate rezema pe stâlpii porților din Maramureș. Se întâmpla în octombrie 1986, când nici prin urechile acului nu ne trecea gândul că vom fi noi, românii, în această alcătuire europeană. Eu cred în viziunea marilor creatori! Mai nou, în devăl­mășia acestei lumi, este delicat să mai vorbim, cultural, numai de Centru. Sunt locuri în țară care au devenit atractive prin energia spirituală pe care și-au zidit-o.

Avem și noi, provincialii, magnetul nostru. De altfel, după umila mea părere, alarma culturală ne aparține. În privința culturii, Centrul este un concept liniștit. Deoarece Provincia are reliefuri durabile. De la Petrova, la Cluj, din Desești, la Iași, de la Săliștea de Sus, la Timișoara și așa mai departe. Acest text a fost stârnit de opiniile recente ale unui personaj din preajmă care confundă focul cu cenușa.