CURIERUL

– Alo, sunt curierul! Vă numiți Ion Apoplexoaie?

– Da, corect, așa mă cheamă. Mă bucur că ai pronunțat corect numele meu, fiindcă anteriorii tăi mi-au spus Apoplexie.

– Da, era mai scurt, erau și ei copii, ce să-i faci, abia angajați. Acum ne-am maturizat și noi, creștem, firma are un nume potrivit, „Quick”, executăm iute comenzile, ce să-i facem, ne adaptăm la vremuri noi…

– Ce fel vă adaptați, că de când ați apărut voi pe piață, au apărut numai încurcături. Încurcați adrese, numere, ca Rică Venturiano. Știi cine a fost Rică Venturiano?

– Nu știu.

– Vezi, dacă n-ai școală elementară? E unul ca tine, un curier în ale amorului. A făcut niște încurcături de viață și de moarte, fiindcă a încurcat niște numere, o adresă…

– Dar la dvs am nimerit bine, nu? E adresa bună.

– Și care-i problema? De ce m-ai sunat?

– Păi aveți de primit un colet, cu plata ramburs 380 lei.

– De la cine?

– De la societatea „Văd albastru”.

– Tinere, fiindcă nu-mi imaginez că ești bătrân, toți curierii sunt în floarea vârstei, așa, ca să fie păcăliți mai ușor…

– …aveți dreptate, suntem păcăliți cu salarii de mizerie. Dar nu avem alternativă, alte joburi costă, adică ne cere să știm meserie.

-… și asta voiam să-ți zic, eu nu aștept nimic de la societatea cu pricina…

– … „Văd albastru”!

– Da, aș vrea să văd eu albastru, mi-ar place, dar deocamdată văd totul în negru. De la societatea „văd negru” aștept eu un colet. Și nu cu ramburs 380 lei, ci 280 lei!

– Pe colet așa scrie, Ion Apoplexoaie, adresa, nr. de telefon și suma.

– Trebuie să fie o greșeală.

– Am să mă întorc la bază, la depozit, să verific, i-a spus tânărul, și o să revin.

– Dar nu poți să dai un telefon, să întrebi?

– Da, aș da, am mai dat, dar sună și nu răspunde nimeni. Șefu’ e ocupat.

– Cum, în toiul zilei, al slujbei?

– Da, e tare ocupat cu femei, angajează mereu tinere, curierițe, mă înțelegeți dvs, și le probează, dacă sunt bune pentru cur… rierat!…

– Tinere, nu-mi strica ziua, azi e Mărțișorul și vreau să am o imagine primăvăratică, mă înțelegi?

– Vă înțeleg, domnule Apoplexoaie, dar eu fac apoplexie dacă tot o frec așa cu coletele, de la clienți la depozit, nu am nici un spor, fiindcă suntem plătiți cu norma, cu câte colete plasăm pe zi!

– Vai de mine, și te țin eu pe loc! Fugi, băiete, rezolvă ce ai de rezolvat la alte adrese, eu nu mă grăbesc, poți să vii și mâine.

– Mâine nu pot, se mărită soră-mea, dar poimâine?

– Și poimâine e bine, că e tot o zi de Mărțișor, la noi mereu e zi de sărbătoare, numai sâmbăta și duminica e parastas și nuntă, cum ne-a urat Bădița Creangă, păi eu voiam colonia „văd negru” pentru o vecină, mi-e tare dragă, și voiam să i-o dau în dar de Mărțișor.

– Dar nu e mai potrivită colonia „Văd albastru”?

– O fi, dar e mai scumpă! Sunt pensionar, ne-au mărit pensia cu o sută de lei în trei ani, așa nu se poate să-ți mai permiți să faci un cadou!

– Pentru noi e dificil, fiindcă va trebui să facem retur coletul.

– Cum așa?

– Păi dacă îl refuzați?

– Dar nu-i al meu. L-ai confundat, l-ai luat pe al altuia, și pe-al meu l-ai dus cine știe la cine.

– Nu eu. Un alt coleg.

– Sigur, un alt coleg. Uite ce nu înțeleg eu, voi nu aveți un dispecerat, să sunați, să anunțați dinainte, domnule, aveam să vă aducem un colet, curierul nostru va fi la dvs azi la orele cutare. Și eu aș întreba, ce colet? Și așa am lămuri treaba, nu va mai trebui să bată curierul drumul de pomană cu un colet greșit sau fals.

– Păi cum să fie fals?

– Dar de unde știi că e bun? Fiindcă voi aduceți coletul și luați banii, nici nu vă interesează ce este înăuntru, în colet, dacă e produsul comandat.

– Asta nu e treaba noastră. E a firmei la care ați făcut comanda. Noi suntem doar intermediari. Nu ne interesează ce cărăm. Să cărăm iute și bine, e treaba noastră. Cine deschide un colet să fure, e amendat, dat afară, dat în urmărire la poliție…

 

– Dragă, suntem departe de a intra în  normal, de a exista niște reguli! Pune-te în situația cetățeanului. E inadmisibil să fii la mâna curierului. De ce nu există regula anunțului, să fii anunțat din vreme, să fii acasă, ca să nu fie returnat coletul? Așa cum am văzut că se procedează în America.

– Nu suntem în America.

– Ha, ha, așa ziceți toți, dar am vrea să fim! Tot ce se face la noi se imită. Și se imită prost. Cetățeanul muncește, face o operă, v-o dă vouă pe mână, vă plătește și tot nu există respect. Măcar puțintel. Asta e societate nouă?

Și curierul a închis. O fi plecat supărat. O să revină el, sigur, că doar n-o să fugă cu coletul, deși s-au mai întâmplat cazuri, ca la firma „Anyday”. Și au desființat-o. Așa o să se întâmple și cu „Quickly”, dacă la dispecerat le tot încearcă pe curierițe! De aceea, mai mare trecere au curierii. Și au adresele lor, tot ce trebuie la dosar, știu și ce-au supt de la mă-sa, și cu toate acestea, ei tot fură, dispar, mai ales când pun mâna pe sume mari, o întind în alte orașe sau pleacă din țară. Țara e la mâna acestor platforme de curierat. Curierul este noul poștaș, noul Pristanda al societății, nimic nu se face fără el. E o rețea care s-a transformat în dictatură intermediară, fiindcă și șefii sunt hoți, nu are cine să-i controleze, sunt cu miile, nu poți cumpăra un televizor, un pat, o mașină de spălat rufe, o față de pernă, orice, orice, fără ei. Magazinele s-au desființat, toate mărfurile se află la depozite. Și se comandă online, prin internet. Și curierii aleargă ca furnicile, ei plasează marfa. Curierul a ajuns să fie motorul care face să funcționeze comerțul, un fel de Ideal al viitorului, fără el nu ai de unde cumpăra o mătură.

Eu am vrut să cumpăr o mătură, fiindcă cea veche s-a destrămat de atâta frecat, și-am căutat pe internet, am dat peste o adresă cu mături, le-am scris, mi-au dat un număr de telefon, i-am sunat și mi-au spus…

– Dar făraș nu vreți?

– Nu, făraș am, pe cel vechi, e din tablă, e bun, vreau mătură.

– Căutați în altă parte, noi nu vă putem servi decât la pachet, mătură și făraș, într-un suport special.

– Dar n-am nevoie de nici un suport special, am nevoie de o mătură.

– De care mătură?

– Mătură-mătură, obișnuită, ca la noi, la țară.

– Domnule, pe ce lume trăiești, nu se mai fac demult mături la noi, auzi, ca la țară! Poate vreți o mătură din China, uitați-vă pe site-ul nostru, avem toată gama internațională de mături pentru orice fel de măturare.

– Păi înseamnă că aveți și o măturătoare, un fel de batoză…

– Da, avem, e ungurească. Ei au inventat o mătură-minune, care să măture tot.

– Și pe orci?

– Și pe vârcolaci, tot!

– Dar n-am ce face cu o măturătoare, eu nu vreau o mătură de import, ci una simplă, românească, o mătură simplă, simplă, de măturat gunoiul de la ușă când intru în casă.

– Avem și una simplă, tot ungurească, dar se vinde în combinație cu paprika…

– Nu-mi place paprika! Ce legătură are mătura cu paprika?

– Are, fiindcă fiecare își face reclamă și la produsul național. Însă din ce simt eu, dvs ați dori o mătură din Nord, o mătură finlandeză, nu v-ar plăcea?

– Ce mai face și asta?

– O încălecați și vă duce prin văzduh, așa, vă plimbați, o folosiți când vreți să treceți strada.

– E și pe rol de trotinetă?

– Da, și pe rol de motoretă.

– Să vă ia mama dracului cu măturile voastre occidentale cu tot, o să-mi fac eu o mătură din cârpe sau din paie, dacă voi mai găsi afară, pe câmp, niscaiva paie!…

 

Grid Modorcea