de Gheorghe Pârja
Despre acest subiect, adică despre starea Limbii
Române în Basarabia, am scris zeci de articole. În ultimele trei decenii am
avut șansa să trec de multe ori Prutul, să ascult vorbirea din Chișinău și din
câteva așezări basarabene, să trăiesc aproape trecerea la grafia latină. Cu
grafia latină a fost o adevărată aventură. O știu de la unul care a fost
implicat. Lingvistul Vlad Pohilă îmi povestea pe o dungă de vreme despre curaj
și determinare. Cică prin 1988, s-a pus problema să apară la Chișinău un ziar
cu litere latine. Oficialitățile au considerat că nu este nevoie de asemenea
publicație. Intelectualii, scriitorii în primul rând, la ei era focarul
românismului, susțineau însă contrariul. Cum era la modă glasnostul lui
Gorbaciov, s-a hotărât ca ziarul să se numească Glasul.
Ideea a fost lansată de scriitorul Ion Druță și a
fost preluată de Leonida Lari, care a format o echipă în care a intrat și Vlad
Pohilă, ca redactor.
S-a pregătit primul număr la Chișinău, dar toate
tipografiile au refuzat tipărirea. Atunci s-a luat legătura cu Riga, în
Letonia, unde exista o Societate de cultură românească, condusă de scriitorul
Leons Briedis, poet, traducător, care era căsătorit cu o româncă, iar ei au
fost de acord să sprijine ideea. Pe Leons l-am invitat și eu în Maramureș. Nu a
fost așa de simplu cum își închipuiau basarabenii. Au fost tipărite din primul
număr 100 000 de exemplare, duse la Chișinău cu un camion. La Cernăuți, însă,
îi aștepta un pluton de milițieni. Dar camionul a luat-o pe alt drum. Când au
ajuns la Chișinău, a fost ceva greu de imaginat.
Glasul era cerut de foarte multă lume. Deși costa 25
de copeici, s-a vândut și cu cinci ruble, la negru. Numărul doi a apărut la
Vilnius, în Lituania. Numărul trei a fost tipărit la Orhei. Apoi a fost găzduit
de Chișinău. Astăzi, din păcate, a rămas doar un simbol. Unul puternic, de
referință pentru revenirea la grafia latină în Basarabia. A urmat un joc
politic stupid și perfid. Glotonimul limba moldovenească a continuat să
persiste în concepția multor basarabeni. S-a făcut o legătură ilogică între
statalitate, etnie și limbă. În Constituția Republicii Moldova scria până mai
zilele trecute că limba de stat este limba moldovenească. În Parlament se
vorbea românește, însă în documente, în buletinul de identitate, în pașaport nu
se scria că ești român.
A fost un paradox, o aberație, până zilele trecute.
Când Parlamentul Republicii Moldova a votat proiectul de Lege privind
înlocuirea sintagmei limba moldovenească cu limba română, în toate legile
Țării, inclusiv în Constituție. Documentul a fost susținut de 57 de deputați ai
Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și de deputatul Gaik Vartanean. Adică
o majoritate de 58 de voturi. Votul a fost aplaudat de cei care l-au îmbrățișat
și huiduit de socialiști și comuniști. Această lege mai prevede ca Sărbătoarea
Națională “Limba noastră”, așa cum este acum, se va numi LIMBA ROMÂNĂ. Vor fi
înlocuite sintagmele vechi cu cele adoptate recent de Parlament.
Am văzut și noi cum deputații Opoziției au blocat
tribuna legislativului, dar firescul, normalul, adevărul au învins. După atâta
amar de vreme s-a făcut dreptate. Cunoscând bine lumea literară de la Chișinău,
știu câtă îndârjire au pus scriitorii pentru a se împlini această năzuință. Îmi
aduc aminte de marele Grigore Vieru, care a impus spiritul eminescian în
Basarabia, cu versurile lui aprinse de cauza românească. Apoi poetul și
academicianul Nicolae Dabija, cu revista lui fanion „Literatura și arta”,
criticul Mihai Cimpoi, poetul Arcadie Suceveanu, ori jertfitorul întru cauza
națională, Dumitru Matcovschi. Și mulți, mulți și foarte mulți dintre cei care
știau că această zi de răscruce va veni.
Republica Moldova nu este doar un stat în siajul
dramei postbelice a României, ci și una dintre contradicțiile politicii noastre
statale actuale. În complicata situație geopolitică, Basarabia este o durere
românească. Unirea? Despre asta vorbesc acum mai în șoaptă. Știu că s-au
consumat multe etape în cunoașterea reciprocă, iar momentul astral va să vină.
Nu pot uita contribuția pilduitoare a Maramureșului pentru a ne cunoaște. Și a
dărui. Într-un eșalon de frunte stau dr. Teodor Ardelean, cu zidirea de cărți
în Basarabia, Gheorghe Mihai Bârlea, cu susținerea revistei „Limba Română”. Eu
am scris o carte privind Basarabia în ochi. Și alți maramureșeni au depus mărturii
de suflet.
Memorabil a fost recitalul Corului din Finteușu
Mare, de la Mănăstirea Căpriana. Nu uit ce mi-a spus marele lingvist
basarabean, Eugen Coșeriu, care a făcut carieră științifică prin mari
universități ale lumii: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească,
deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o
greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și
practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic o anulare a
identității etnice și culturii unui popor. Este un act de genocid etnic!”
Vedem, zi de zi, că asupra autorităților de la Chișinău sunt tot mai puternice
presiuni, manifestații de stradă pentru schimbarea actualului guvern și a
președintei Maia Sandu, care privesc spre Europa. Pe acest fond, Parlamentul de
la Chișinău a votat ca Limba Română să fie cuprinsă în Constituție.
Este o izbândă în vremi de răscruce!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu