Anticariat. Restituiri
Nathalie Sarraute despre uzurparea personajului
Zadarnic se prefac criticii, ca niște buni pedagogi, că nu observă nimic, nescăpînd, dimpotrivă, nici un prilej pentru a proclama pe tonul cu care sînt proclamate marile adevăruri că romanul, după cîte știu, este și va rămîne totdeauna, înainte de orice, «o povestire în cadrul căreia acționează și trăiesc o seamă de personaje», că un romancier nu este vrednic de acest nume decît dacă este capabil să «creadă» în personajele sale, ceea ce îi îngăduie să le facă să pară «vii» și să le dea o «densitate romanescă» ; zadarnic împart cu nemiluita elogii celor ce știu încă, precum Balzac sau Flaubert, «să construiască» un erou de roman și să adauge încă o «figură de neuitat» la șirul figurilor de neuitat cu care ne-au populat universul atîția maeștri iluștri ; zadarnic îi încîntă pe tinerii scriitori vorbindu-le despre minunata răsplată ce-i așteaptă, se pare, pe cei ce nu-și pierd credința: acel moment binecunoscut de cîțiva «adevărați romancieri», Cînd personajul, într-atît este de mare credința autorului în el, și interesul pe care i-l poartă, începe dintr-o dată, precum mesele de spiritism, însuflețit de un fluid misterios, să se miște singur, tîrîndu-l după sine și pe creatorul său fericit că nu-i mai rămîne decît să se lase, la rîndu-i, călăuzit de cel pe care l-a creat; în sfîrșit, zadarnic criticii adaugă și amenințări la făgăduinți, avertizîndu-i pe romancieri că, dacă nu iau seama, cinematograful, rivalul lor mai bine înarmat, le va răpi sceptrul din mîinile nevrednice. Nici reproșuri și nici încurajări nu izbutesc să reînvie o credință aproape moartă. Citește mai departe |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu