de Gheorghe Pârja
Pentru mine, Muzeul Județean de Mineralogie, din
Baia Mare, rămâne tezaurizarea misterelor adâncurilor din Maramureș. Mari
inspirați au fost cei care au clădit această instituție, unică în această parte
de Europă. Și poartă numele unui devotat al domeniului, cel care ne-a fost
prieten celor care am rămas, după plecarea lui: Victor GORDUZA. Acolo, prin
sălile muzeului, este un prilej de meditație, găsim fondul magnetic al acelui
timp originar al devenirii miracolului, ritual necunoscut al omului pământean.
Acolo poți descoperi concretul ultimelor milenii. Această atmosferă este
prielnică chiar pentru visare de viață lungă. Mai ales a celor care se încumetă
să se povestească prin cuvânt și muzică.
De Ziua Internațională a Poeziei, Colegiul Național
„Mihai Eminescu”, din Baia Mare, a fost oaspete al acestui spațiu plin de
poezie și de culoare, învăluit într-o muzică ce creează un sincretism
imagine-verb adecvat unor manifestări culturale de înaltă ținută. Am fost
invitat și eu. Așa am reușit să scriu aceste rânduri. Și-a asumat organizarea unei
manifestări reușite profesoara Alina Mihaela Andreicuț, care a armonizat o
întâlnire între elevi și profesori, în numele poeziei și muzicii. Printre
stibina de Băiuț și Baia Sprie, galena de Herja, baritina de Cavnic, ori a
calotelor roz de Săsar, cuvintele și muzica au avut o rezonanță aparte. Acolo
s-a manifestat Cenaclul cultural “Voci eminesciene” (președinte Camelia Nistor)
și îndrumat de profesoara Monica D. Cândea și Corul „Voci eminesciene”, a cărei
energie inspirată și componistică aparține profesoarei Alina Andreicuț.
M-a ispitit scenariul alcătuit de elevi, care au
adus în spectacol idei ale unor mari scriitori, precum Ana Blandiana, Nichita
Stănescu, Nora Iuga. Într-un registru nuanțat, am fost martorul unui discurs
liric și muzical sugestiv, inspirat și cu adaos personal. Camelia și Nicole au
răspuns la întrebarea pusă poetei Nora Iuga: ce înseamnă poezia? Inspirat
răspuns: „Mi-am dat seama că eu, când abordez orice gen literar, îmi scriu mie.
Sunt o scriitoare de scrisori. Când scriu, visez, de cele mai multe ori visez
ilogic și scriu cum visez. Nu ești mare când scrii cum te văd ei, cei mulți.
Ești mare când te văd cei puțini. Până și filosoful Kant a spus că marca
marelui poet este originalitatea.”
Au fost aduse ca argument, pentru nevoia de artă,
gânduri ale lui Nichita Stănescu, care sugera că ideea de frumos este o idee
profund morală, iar poezia este singura avere pe care o are omul, încă
nejefuită. Au fost inspirate și așezate recitări în matca emoției, emoție
necesară în asemenea împrejurări. Au fost rostite poeme în limba română, în
limba franceză și în limba engleză. Tocmai ce se cuvenea pentru a cinsti Ziua
Internațională a Poeziei. Cami, Teo, Ioana, Andreea au alcătuit un poem prin
juxtapunere, în stil urmuzian, că tot suntem în anul centenar Urmuz. Jocul
tineresc cu cuvintele făcea parte din tendința spre sublim a gândirii fiecărui
adolescent din acel generos spațiu, în care florile de mină parcă deveneau
suport pentru rostire.
Aud și acum când scriu vocea Andrei Augustin, venită
parcă dintr-o paranteză a Lunii. Sporită de repertoriul Corului, care te îmbia
la meditație și visare. Exact ce trebuie pentru o atmosferă împlinită. Și
pentru ca harta sentimentelor să fie mai largă, actorul și regizorul Claudiu
Pintican l-a invitat în peisajul mineralelor pe Mihai Eminescu cel Mare. De
fiecare dată, omul de teatru săvârșește ritualul eminescian după harul propriu,
care duce la descrierea rostului artei, și anume, a supraviețuirii ei. Acești
eminescieni, cei din Cor și Cenaclu, sunt o garanție precum stejarul se
întrupează din propria lui sămânță.
„Nu credeam să învăț a muri vreodată”, este cel mai
vital vers eminescian pe care îl celebra Nichita. Este versul unui învingător,
al unui om care a supraviețuit. Că prin Eminescu tot ce n-am avut ca tradiție a
culturii, deodată ni se pare că am avut. Acest meșteșug al duratei poeziei
eminesciene l-a deprins de minune Claudiu Pintican. Le-am spus și eu celor
prezenți că manifestarea eminescienilor, elevi și profesori, stă sub o zodie
fastă. Exact în ziua și ora când poezia, muzica mângâiau florile de mină în
Baia Mare, unui mare poet român iubitor de Maramureș, Dinu Flămând, i s-a dat o
cinstire europeană la Cetatea Universitară din Paris.
Sincronism comentat acolo, la Muzeul de Mineralogie,
cu universitarul Marinel Kovacs, prezent în publicul ascultător. Cu adevărat, a
fost o sărbătoare a poeziei, cinstită de tinerii eminescieni sub veghea
discretă și muzicală a profesoarei Alina Andreicuț. Cum mai spuneam, Alină-te
dor Alina de poezie, muzică și pictura doamnei profesoare Cristina Retteghi,
care se întrupa în timp ce trăiam sentimente nobile printre florile de mină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu